Morfeu și omul

Prințesă mincinoasă care ești,

Cu piele fină și vrăjeli în sânge,

Ce bine stai ascunsă în povești

Și râzi de scriitorul care plânge!

S-a-ndrăgostit de tine fără leac

Creându-te frumoasă și divină,

Prințesă mincinoasă din alt veac

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină.

Tu nu cobori, el nu poate urca,

Îi promiți mult, el crede infinit,

Îl doare, te-ar uita și-ar încerca

S-ajungă cu povestea la sfârșit.

Preferă, însă, să intre-n poveste,

Să-ți fie prinț cu poftă și cu vină,

Să-i faci copii, ca și alte neveste,

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină...

Mă grăbesc un cântec minunat să-ți scriu

Deși nu știu să umblu-n portative,

Nu cunosc note, nici să cânt nu știu 

Dar să-ți scriu am o mie de motive.

Și mi-am pus ochii clipind la un pian,

Inima să-mi bată-n tobe cu ecou,

Sângele - un mic acord olimpian 

S-ascundă-n el ca un sonor erou.

Urechea-mi stângă ia trei tonuri joase,

De rock, de blues și de-o sonată veche

În timp ce mâna dreaptă îmi descoase 

Corzi de chitară fără de pereche.

Îmi suflă gura-ntr-un trombon de doruri

Ca-ntr-o furtună de iubire pură 

Și-mi umblă limba ca o harpă-n zboruri 

Cu poftă de-a cânta la tine-n gură.

La acordeon mi-am pus plămânul drept,

La mandolină - o șuviță creață,

Brusc, mi se-adună ritm de foc în piept 

Și simt subsolul cum îmi prinde viață.

Da, ți-am scris un cântec fără seamăn,

Cu note iuți și-acorduri pur carnale,

Interpretat lasciv, cu refren geamăn,

De-orchestra trupurilor noastre goale.

E dimineață și-i stricat butonul

De sonor al lumii din acest oraș,

Zeul gălăgiei, luat cu somnul,

Devine laș.

Liniștea pare mică dar e mare

În orașul ăsta mai mereu tăcut,

Se tânguie un tren în depărtare,

Și cam atât!

Se-aude și un greiere cum doarme,

Ba chiar și-o stea cum strălucește-n cer,

Cu poftă dorm și gloanțele în arme,

Visând la fier.

Patru mii de zâne și Morfeu în vis

Se aud cum sforăie cu toți de zor,

E un zgomot în surdină, interzis,

Ca de motor.

Se-aude și amorul cum lucrează

În trupurile surde de prin case,

E liniște, nimic nu mai contează

Azi la șase.

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

Am fost invitat să susțin prelegeri în tabăra de iarnă a unei asociații a mamelor singure 

Din Ardeal, la Plaiul Foii, lângă Zărnești,

Loc minunat, mame tinere,

Și eu cu ochii cât cepele și cu hormonii sărind peste bord,

Aproape timid, psiholog profesionist,

Fără gagică de un an și onanist 

La fel de profesionist,

Dar mamele singure m-au vindecat,

Erau bine organizate, aveau liste,

În fiecare noapte îmi venea una nouă în cameră,

Nu refuzam nimic, nu aprindeau lumina,

Grase sau oase-goale îmi plăceau toate,

Îmi intrau fierbinți în pat și îmi făceau de toate,

Eu lor tot așa, șaptesprezece nopți la rând în total,

Ziua eram psihologul mamelor singure

Iar noaptea amantul cu o mie de amante,

Habar nu aveam a doua zi cu care mă iubisem,

Toate zâmbeau și mă răsfățau,

A fost superb, m-au durut șalele o lună,

Vine februarie și m-au invitat iar,

Simt că sunt apreciat, mamele și-au regăsit optimismul, 

Un psiholog e un vindecător sigur, iată.

Cântă niște colindători

Of,tu suflet palid

Înmărmurit pe scaun,

Ciuguleai din blid

În fumăraia de tutun...

Radioul gălbejit 

Pălpăie dintr-un ungher ,

Murmurănd răgușit 

O melodie,stingher. 

Umbra din odaie 

De ici colo se perindă

În formă de strigoaie 

Pe a ta grimasă Suferindă.

Ticăie n surdină 

Din holul cenușiu 

Pendula bătrână 

A timpului pustiu. 

Din brazdă mai plouă 

Pe a ta făptură ștearsă 

Pan se miji de ziuă 

Pe fața ta ștearsă...

    De te-ntreabă tu răspunde,
    Că minutele-s fecunde,
    Că nu-i vreme în zadar,
    Ceasul n-a stat la hotar...
    
    De te-ntreabă tu le spui,
    Că nu-i oul fără pui,
    Că nu-i zi fără de noapte,
    Şi că fructele nu-s coapte...
    
    De te-ntreabă tu să zici,
    Bob zăbavă nu-i aici,
    Fructele se coc târziu,
    Pe-nseratul auriu...

Într-o dimineață încețoșată din cerul liniștit și albastru,

O ninsoare aprigă se revarsă peste pământul aspru.

Micii fulgi se așează pe uniforma soldaților

Ce mărșuluiesc neostenit pe străzile orașului într-un tempou repede și grăbit.

Uniți prin credința față de general ei vor merge în luptă

Important să se întoarcă acasă,pentru ,,mărețul'' imperiu ei se vor gândi după.

O nouă victorie obținută prin jertfa a mii de oameni

Important e marșul,nu durerea mamelor.

O victorie ce urmează a fi întocmită prin ordinele de executare a celor mai mari

O bătălie ce urmează a fi dată împotriva așa zișilor ,,dușmani''.

Împotriva dușmanului de ieri și de mâine,

Împotriva ta,în favoarea regimului.

Împotriva familiei,împotriva prietenilor,

Împotriva celor care te înconjoară,

Vei fi cel mai bun slujitor,

Dar mai puțin bun pentru țară

                        ...

O dimineață înzăpezită,prin troienele mari

Străbat razele soarelui,fierbinți și tari,

Străbat inimele oamenilor reci ca zăpadă,

A răsărit soarele,pe toți vrea să-i vadă.

Un vânt ușurel începe să bată,legănând frunzele de pe copaci .

Văntul începe a bate mai tare,încep să se clatine copaci.

Un strigăt sfâșiitor străbate liniștea sfântă,

Afară se întunecă,norii încep să plângă.

Soarele se mărește și vine spre pământ,

Fierb râurile și lacurile,fierbe oricare gând.

Căzuți ,ei se zbat în agonie,le ard ochii,le ard sufletele,arde totul.

Cad la pământ sute de lumini stinse ce nu vor mai lumina niciodată,

Cad spirite încinse,cade lumea toată.

Sfidați de fiecare fir de iarbă,de fiecare rază de soare,ei vor rămâne acolo,și cândva o să răsară,

Legați tot ce au mai sfânt - de pământ.

                               ...

În armonia naturii,cu o durere interioară,cu o dorință de răzbunare tu vei trăi mai departe,neputincios.

Cu micuța ta viață,blocat într-un ciclu infinit de existență.

Și prin curaj și demnitate vei înainta,

Ferit de a luptei impotență.

La dosul lumii,la capătul pământului,sub un copac sau pe un câmp,

În veșnica ta căutare,trăind cu un singur gând,

Sub raze fierbinți de soare,sub lumina lunii,

Un adevărat luptător al lui Dumnezeu existând,

La o parte de relele lumii.

În propriul tău ritm de a trăi,cu ale tale scopuri,

Cu ale tale gânduri,cu ale tale roluri,

Nefiind singur,iubit de cineva,

Luminată mereu să fie viața ta.

Când ești îndurerat,în mijlocul unui haos,

Te simți uitat de lume,uitat de tot,

Nu uita că-ți este cineva alături,

Printr-o prezență spirituală,în acel loc.

Când dorești să plângi sau să strigi,disperat de prostimea lumii,

Dezamăgit de existența umană,simțindute al societății prizonier,

Când nu vei mai vedea nimic pe pământ,vei striga la cer.

Oglindă-i lumea, chipul meu reflectă,  

Dar în adânc, eu caut alt răspuns,  

Pe căi ascunse, tainic mă întreabă  

Un glas divin, de ceruri nepătruns.

Cine sunt eu? Întreb mereu, stingher,  

Cu sufletul deschis, cu fruntea-n vânt,  

Spre cer ridic privirea de mister,  

Sperând că Domnul îmi va da cuvânt.

E-un dor aprins ce arde ne-ncetat,  

Ca flacăra ce-n noapte nu apune,  

Încerc să aflu cine m-a creat,  

În șoapte vechi, ce urcă din genune.

Și Dumnezeu, în șoapte liniștite,  

Răspunde blând, din nemurirea sa:  

"Ești praf de stele și pământ fierbinte,  

Ești vis și dor, ești taină-n lumea ta.

Ești ruga ce se-nalță-n infinit,  

Ești gând ce în iubire se topește,  

În tine, Eu, divin am sădit,  

Lumina mea ce-n veci te ocrotește."

Și-atunci încep să simt adânc în mine,  

Că sunt un fir de dor în veșnicie,  

Un glas ce se înalță spre lumine,  

Sunt om, dar port o sfântă poezie.