Geneză
De parc-ar fi atunci, acum îmi amintesc,
Tăceri adânci rupând pustiitoare,
Bucăți de vreme când se rătăcesc,
În valuri negre, umbre trecătoare…
Venit-am printre voi plângând,
Cu pumnii strânși, neștiutor;
Să trag la sorți, să stau în rând,
Nerăbdător, nepăsător…
Zvâcnind dintr-un fior de estrogen,
Zălog unui destin de plastic,
Testosteron, amestecat cu cherosen,
Ascuns într-un poem, sarcastic.
Sunt iar aici, spunând printre cuvinte,
Frânturi de adevăruri care mor,
Citește! Taci și ia aminte,
Există răni care nu dor.
Dulci mângâieri în suflet strecurate,
Te sfâșie așa cum vor,
Și îndoieli scurmând înșurubate,
Și râzi, …nu dor., nu dor!
Doar focul ăsta care arde încă,
Sub solzii mei de-aramă înverzită,
E lava strecurată pe sub stâncă,
E șoapta vântului peste o mare adormită.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Iulian Grigore
Date of posting: 27 августа
Views: 153
Poems in the same category
Culeg
Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,
Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...
Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,
Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!
Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...
Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!
Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...
Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,
Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...
Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!
Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,
Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...
Mersul Edenului, Izolarea Bolii
Amărâta-i a noastră inima
Cea care mângâie conștiința
Și-și exprimă concepțiile necoapte,
Că și orologiul ce se roade ușor
Că să spună melos cântecul neastâmpărat și
Transcendent asupra trăirilor pământeșți.
Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune
Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente
Ce timp bovinele zbieră
Și te închini suveranului ceresc
Pentru încă un prilej.
Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.
Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește
-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
Lumea mea
De propria lume nu mi-aș fi croit,
În lumea altora aș fi asfințit.
De fără-ndoieli nu-mi cream propriul vis,
În visul altora-aveam sufletu-nchis.
Și nu-mi creșteau aripi, să zbor, să mă-nalț,
Urmând tot mereu hărțile celorlalți.
Părere
Treci clipă, aievea ți-e pasul,
Mușcând din bazaltul,
Cernitelor ploi.
Cazi lacrimă, laolaltă cu glasul,
Picurând din înaltul,
Prăbușit în noroi.
Fără urmă prin vremea,
Îndoielnicei zodii,
Măsluită-n abis...
Ruginind în mulțimea,
De eterne discordii,
Incinerate în vis.
De ar ști înțelepții,
Ce amară-i căderea,
Printre stihii de ceară,
Răsculate tardiv,
S-ar feri de inepții,
Ce le fură vederea,
Ca o umbră de gheară,
Fluturând rogvaiv.
Sub cupole meschine,
Câteodată uitate,
Tresărind sistematic,
Stoarsă-n halba de bere,
Tu oprește-te clipă,
Mistuindu-te-n tine,
Prinsă-n cercul cromatic,
Numărând ghilotine,
...căci totu-i părere.
Iluzii în spaniolă
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Ilusiones
Eres tan viejo como quieras ser,
Tienes el cabello rizado que siempre has admirado y que nunca se encrespa.
Tienes una pared llena de cuadros en tu habitación,
Tienes el modelo de teléfono más popular,
Tienes un mejor amigo, él nunca te defraudará, al menos sin saberlo.
Tienes el desayuno más delicioso (tortitas con Nutella),
Tienes el mejor podómetro que se puede descargar,
Tienes la bicicleta más rápida, con ella llegas a Fălticeni en solo 15 minutos.
Tienes la nariz más recta, ya no necesitas rinoplastia,
Tienes los dientes más rectos, ni demasiado atrás ni demasiado lejos.
Siempre tienes el aprecio más acertado por parte de quienes te rodean (ya no hay mentira más descarada, no te conocerán, ya sea porque no les importa, no lo necesitan, o porque guardas todo dentro y quieres). para parecer la mujer fuerte, deja de masculinizarte por el bien de personas a las que no les importa, sean quienes sean),
Tienes las intenciones más puras, no sólo eso, también sabes mostrarlas,
Tienes las uñas de gel más brillantes,
Tienes la mayor cantidad de tonos de morado en tu guardarropa.
Tienes la Playlist más completa con los poemas de George Bacovia recitados, uno tras otro,
Tienes tantos amigos como quisieras tener, o sea dos, los honestos, con los cuales te mantendrás en contacto de por vida, el resto son solo personas que quieren algo de ti, te usan, no te extrañan. una oportunidad cuando te vean,
Tienes la mejor manera de hacer papas fritas, como McDonald's cerca de ti,
Tienes el mejor estilismo cada vez que te vistes,
Tienes armonía todo el tiempo, nada se desvía de lo que originalmente querías, ni la más mínima desviación,
Tienes gente muy comprensiva (pero tienes que explicarlo todo, ¿por qué el cielo es azul?, ¿por qué respiras?), pero eso no sucede en nuestro poema,
Tienes las mejores explicaciones, solo tu sabes como las hiciste tan hermosas, nadie se queda confundido, todos te aman especialmente por esto,
Tienes las mejores tartas de cumpleaños de Noruega,
Tienes los mejores bolígrafos, nunca se rompen,
Tienes el mejor par de zapatos, incluso para bailes latinoamericanos,
Tienes las ideas de decoración de habitaciones más interesantes,
Tienes la mejor precisión al cortar el cabello de un amigo (apenas puedes cortarte tú mismo),
Tienes las preferencias más divertidas cuando se trata de música,
Tienes oído musical, pero no sabes usarlo en absoluto,
Tienes los gustos más extravagantes cuando se trata de esmaltes de uñas, sólo te atraen los colores neón,
Tienes los estándares más bellos, nunca te acercas a ellos porque son hermosos,
Tienes los mejores espejos, a través de ellos puedes ver todo, cada mosca que entró,
Tienes el mayor mérito en cualquier momento y en cualquier lugar,
Tienes la mejor capacidad para comprender los acontecimientos, de cualquier naturaleza que sean,
Tienes la voz más agradable,
Tienes el toque más suave,
Tienes los perfumes más fragantes, eres un hada de la primavera,
Tienes la sonrisa más brillante, atraes todas las miradas, aunque no te guste llamar la atención,
Tienes el mejor cortacésped, corta cualquier hilo del mismo largo,
Eres quien mejor aprecia las cosas, especialmente la cantidad, cuando un amigo viene y quieres tomar limonada, asegúrate de que ambos tengan la misma cantidad de jugo en el vaso.
Tienes la mejor manera de entender los problemas de las personas, toma la lógica y lo lógicamente alcanzable, no lo que todos quieren que pase, sé honesto, tú también querías muchas mariposas hermosas en esta vida, pero no volaron en tu dirección, solo cosas que tú saltó para atrapar y sólo te lastimó,
Tienes la mejor capacidad para mirar el corazón de las personas, para curar heridas, incluso eres psicólogo desde este punto de vista,
Tienes la más hermosa decencia en comportamiento y conducta,
Tienes los mejores y más correctos argumentos,
Tienes las preferencias más extrañas en cuanto a las estaciones de televisión que miras.
Tienes los recuerdos más tristes, pero lograste multiplicar lo que a primera vista parecía muy poco, para convertir esos consejos en algo constructivo.
Tenías los mejores compañeros de banco,
él siempre te daba los ejercicios que no sabías hacer,
Tienes las palabras más conmovedoras del vocabulario,
Tienes las mejores pinzas, cortaúñas,
Tienes las aspiraciones más hermosas dentro de ti, no sólo tú serías el beneficiario,
Tienes los pensamientos más generosos,
Tienes la voz de conciencia más moralizante y melodiosa,
Tienes la fuerza/sabiduría para rendirte cuando ves que no tienes motivos para continuar,
Tienes la posibilidad de hacer sentir bien a las personas con solo tu sola presencia, cuando estás con ellos ya no tienen el pelo blanco, son más felices, ya ni siquiera parecen tener arrugas,
Intentaste por todos los medios convertirte en una mejor versión de ti mismo, objetivo cumplido, puedes relajarte, la voz de la conciencia fue dura contigo, porque sólo quería tu bien, es como la voz de un padre que no te obliga, sólo que él dice que sería mejor porque piensa en ti y todavía se preocupa por ti.
Other poems by the author
Dreptatea, libertatea, adevărul
N-am căutat vreodată, printre stele viitorul,
Nici în căuşul palmei stângi, să-l desluşesc,
Vreo umbră care să îmi fie ajutorul,
N-am întrebat, să nu mă rătăcesc.
Nimic, din toată tulburarea omenească,
Nu m-a atins vreodată, nici n-am vrut să ştiu,
Păduri întunecate peste mine, am lăsat să crească,
Curgânde râuri spre departe, în pustiu...
Nu am citit în zodii ce va fi sa fie,
Şi nici profeți ieșiți din minți, n-am ascultat,
Același în tristețea fără margini, ori în bucurie,
De am căzut însingurat, m-am ridicat.
Dar am privit mereu atent, adânc în ochii voştri,
V-am ascultat cum povestiți, sau respirați,
Mirosul greu al ghiarelor de monştri,
L-am presimțit, atunci când vă mișcați.
De mii de ori cu lamentări prelungi, absurde,
Cerându-mi timp din viață, m-ați uimit,
Ca ploile din munți, ce vin să ne inunde,
Lovindu-se în stânci de neclintit.
Port chip de om, trăiesc asemeni vouă,
Dar am ales de la-nceput, să nu vă fiu la fel,
Şi tot ce am văzut în voi, am împărțit în două,
Gunoaie multe şi ceva oțel.
Sub cerul fals, înnegurat devreme,
Ascuns în lumea de păianjeni croşetându-şi vălul,
Prin sita ruptă, găurită, rostul meu e-a cerne,
Dreptatea, Libertatea, ...Adevărul.
Însigurare
De unde-mi vii singurătate,
Cu glasul tău de vifor ruginit?
Atâta vreme te-am crezut departe...
Văd limpede acum că zeii m-au mințit.
Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,
Iar, flăcări înghețate mă străpung,
Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,
Prin ochii tăi din mine mă alung.
Știam că ai plecat la vânătoare,
Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,
De unde te întorci însingurare,
Când străjile în turn au adormit?
...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,
În noaptea lungă ca o veșnicie,
Demoni absurzi cerând dovezi concrete,
Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.
Ah, ...sângele în apă mi-l preface,
Privirea ta sălbatică și rece,
În jurul nostru universul tace,
Că norii ăștia au uitat să plece.
Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,
Prin haosul turnat în sticlă,
Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,
Zidită-n solitudine și-n frică.
Sayonara
De multe luni și doar câteva zile,
Te-aud pășind aici, prin ploaie lângă mine,
Copil sărind șotronul în tranșee,
Captivă–n labirintul ăsta de clișee.
Deasupra noastră milioane de obuze,
Se-aruncă oarecum peste ideile obtuze,
Printre cuvinte nerostite și confuze,
Într-un sărut albastru, scrijelit pe buze.
Nu e de glumă, uneori aproape...
Că mă trezesc, îngreunat de șoapte,
Cu tine priveghindu-mi peste pleoape,
Mereu mai singur, devorat în noapte.
Știu bine, simt ascunse între toate,
Din lupta stranie a dimineților cu seara,
Nicând doritele secunde-n care, poate,
Trecând voi spune: ,,sayonara”!
Visând
Când nu mai e nimic de spus,
Bufonul tace, în sfârșit...
Călăul prin decor ascuns,
De mult a adormit.
De mila timpului pierdut,
Câțiva copii au râs,
La urmă chiar și-un surdo-mut,
Înțelegând a plâns.
Of, piesa asta, prost circar,
S-a apucat s-o scrie,
Pe cerul cenușiu, cu var,
Să mi-o dedice mie.
Să-mi toarne-n sufletul pustiu,
Scânteie și benzină,
Aprinde-mă acum să fiu,
O clipă de lumină.
Arzând să cad într-un abis,
Prin hăuri fără nume,
Visând că zbor într-un alt vis,
Zâmbind din altă lume.
Nimeni
Nimeni, e numele meu, rob al uitării,
Întoarce-ți privirea spre umbre și treci mai departe!
Pășește pe trupuri și flori aruncate răbdării,
Tăvălite de soarta meschină și frica de moarte.
Anhedonic și uneori mai cinic decât Diogene,
Singur eu însumi pe rug am urcat, mai aproape de soare,
Focul aprinde-mi și-ascută-l prin furtună cum geme,
Nu te opri fără rost, vreascuri să-mi pui la picioare.
Mai încolo de asta, cenușa-mi pe mări prea secate,
Mai reci printre piscuri de gheață înfrânte de vreme,
Purtată de vânturi, risipită în valuri departe,
Ucide-va vechile vise ascunse în gene.
De prisos sfărâmă-n fărâme aceste cuvinte,
Fiilor tăi nici la mânie nu le spune vreodată,
Fi-vor precum robii uitării sub lanțuri strivite,
Nume de nimeni, în tăcere adânc îngropată.
Fiicelor tale, captive pe negre corăbii,
Arată-le răni de gârbaci și dar nicicum nu grăi,
Vorbele astea urâte și grele cioplite de săbii,
Nimeni, uitate vreodată nu le va ști.
Ave!
Ave Caligula! ...mai mult ca oricând,
De azi înainte,
Promite norodul acesta, flămând,
Să-ți fie supus și cuminte.
O felix! ...nimic să nu crezi,
Din ce îți vor spune augurii,
Hidoasele lor lamentări, ai să vezi,
Sunt șoaptele urii.
Poporul acesta umil și murdar,
În imnuri te cântă,
Doar pacea ar vrea să ți-o fure-n zadar,
Câțiva care uită...
Cât lapte destul și miere le dai,
De nu pot să-l ducă,
Obraznici aruncă nisip în mălai,
Și-n urmă te scuipă.
Tu fiu al lui Jupiter, nu-i lua în seamă,
Peste flori și ofrande pășește,
De zei și de soartă nicicând să n-ai teamă,
Că cine greșește, plătește.
Îi simți cum de frică, milogi se apleacă,
Să-ți pară vederii, se luptă,
Auzului tău spun orice, ca să placă,
Și unul pe altul se surpă.
Știi tu, nesfârșita orbire din gloată,
Juisând, …prevestind asfințitul?
Câți demoni în tine s-au strâns laolaltă,
De togă să-și șteargă, de sânge cuțitul?