Desăvârșire perfectă

Soarta este una desăvârșită

cu chipul ascuns și enigmatic

și trupul acoperit cu nimic

de întreagă vreme,

care nu-l descifrează

nici după trecerea la altă treaptă

a sorții.

 

Viața este una desăvârșită

cu ascunse obscure și frumoase

care așteaptă pe Dumnezeu

să le găsească

și să le salveze de răul,

după ce ei vor găsi

sursa lor de putere

și de încredere.

 

Omul este unul desăvârșit

cu capul luminat ca un felinar

din parcul Chișinăului,

însă aerul este poluat, respirând greșit

și fără practică,

gata să-l asfixieze până la moarte.

 

Cuvântul este unul desăvârșit

cu litere profunde, precum E și U,

care ne caracterizează pe noi toți

când le îmbinăm așa cum se cuvine.

 

Numai desăvârșirea îl face pe cineva

desăvârșit,

căci nimeni nu este mișel și nimeni,

adică nedesăvârșit.

Dar dacă el este un mișel

sau nimic,

atunci el are ceva paradoxal

în starea lui

și, de aceea, el are șansa să-și înlocuiască

un termen nociv,

ca să se desăvârșească,

să devină desăvârșit

în mod desăvârșit.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Sergiu P. Cassian poezii.online Desăvârșire perfectă

Date of posting: 18 November

Timp de citire: ~2 min.

Views: 28

Log in and comment!

Other poems by the author

Metafora

Sunete sunt ambigue

din pricina metaforei

care sfințește

lucrurile obscure

cu atragerea ei

și senzualitatea.

 

Unde este metafora mea?

Vreau s-o caut, dar nu știu unde.

Pe urmă, am găsit-o,

ea este pretutindeni.

 

Cuvântul este metaforic,

cartea este metaforică

și eu sunt metaforic.

 

Totul este metaforic

ca și sunete ambigue.

 

Metafora mea

eu te iubesc.

More ...

Conspirația metafizică

Sunt viu? Cum este posibil?

Demult trebuia să fiu băgat

sub glia păcatului.

După ce voi zice cuvântul adevărat,

cine mă va căuta printre oameni?

Fețele noastre sunt identice

și noi suntem identici -

chipurile lui Dumnezeu.

 

O insulă nemărginită, o enigmă,

naște entități - diavolii.

Ei strivesc corola minunii a lumii

și o aruncă într-un foc groaznic,

pentru că ea este tânără și fragilă,

gata să se arate lumii.

Frumusețea ei ar fi fost pictată

cu expresiune.

Dar via ei a fost ruptă.

Și au rămas numai două spirite sadice

care sunt ridicate:

Baal și Beelzebub.

Cercul, copleșit de alt cerc,

dar mai prihănit,

își înalță mâinile,

pentru a jertfi spirite gingașe

și inocente.

 

Singur între strigoi, într-un cimitir

cu sicrie distruse prin munți și văi.

Sângele s-a înnegrit,

când lumina s-a despicat

aducând apocalipsa cumplită.

 

Oameni nici nu sunt oameni,

sunt ca niște broaște cu ochii negrii,

fără suflete vii, chiar și moarte.

 

Invidia, ca o aspidă, a înveninat

inima omenirii

de la nașterea lumii,

când au apărut Adam și Eva

și ispita șarpelui.

Coincidență? Nu cred.

 

Societatea laică, cu ațele înfipte în noi

ca pe niște păpuși,

ne trage încotro ei vor.

Dar ce-i acolo? Oroare, batjocorire

și râul plin de sânge vărsat de ei.

Copilul mort…

iată cine zace-n apă.

 

Osemintele fărâmate

plutesc sub pământul patimii,

în care nu este nimic, numai negura negurii.

 

Globul nostru este pătat

de mai multe murdării.

More ...

Arta mea…

Arta mea

este de-a tăcea

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a zâmbi

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a aduce lacrimi

unei femei

în inima mea

și sărutul căprioarei

când sunt mort.

 

Arta mea

este de-a pleca

în lumea paralelă

cu alți oameni

cu același nume

când sunt mort.

More ...

Pantera neagră

Pantera neagră m-a luat ca o pradă

în junglă senzuală

cu parfumul și peisajul mirific

pe care se poate de văzut numai o dată.

Sunt încătușat de ea, mi-e greu să mă mișc,

simt cum fiorul mă cuprinde brusc

cu gândul de o moarte iminentă și crudă,

dar îmi place de ea,

de pantera neagră.

Ea m-a vrăjit complet

și nu pot face nimic.

Practic mi-am pierdut gândul

și am rămas lângă dânsa

și îmi place de ea,

de colțurile ei albe și de ochii ei albaștri.

Vreau să rămân aici și azi, și mâine,

iubita mea panteră,

să te privesc și să te simt

în trupul meu efemer.

Îmi place de tine,

pantera neagră,

pantera puternică.

More ...

Eu…

Eu,

cel viu

și cel mort,

observ tot ce este

și ceea ce nu este după tine

și după ego-ul tău fals și arogant.

Oare nu sunt groaznice fățărnicie și fals?

Un om cu două fețe închegate într-o mască bună

este la fel cum ai uni Rai și Iad

și n-ar rămâne niciun sens.

 

Cugetând în ceea ce cuget,

vocile apar treptat în capul meu.

Îmi spun: Oprește-ți cugetul,

căci nu-i de folos!

Vei distruge totul

și nu vei întoarce timpul înapoi!

Te înțeleg, eu distrug totul,

dar nu căiesc.

Știi de ce?

Vreau să nasc ceva nou…

 

Nimeni nu vede ceea ce eu văd

și nu aud ceea ce eu aud,

pentru că eu nu sunt ca tine, frate,

pentru că eu sunt Eu.

More ...

Lumea ideală sau Visul efemer

I

Era o zi tipică și nu a avut nimic deosebit de ziua altor oameni. Era vara cu o arșiță fără precedent, parcă mă coceam, jucându-mă cu motănași de patru luni. Și, când mi-am pierdut forța de a răbda jăraticul solar, am intrat în casă și am închis totul: ferestrele, ușa și jaluzelele, ca să nu strecoare lumina să-mi ardă casa.

Căldura se potolea nițel și eu, având atragerea profundă de cărți și de cuvinte, de care este imposibil să mă despart, căci acestea rămân pe veci, am deschis "Letopisețul Țării Moldovei" cronicarului, pentru a extinde mreaja istorică în celula mea intelectuală ce are mai multe izvoare, deoarece ele servesc ca o hrană pentru mine și dacă nu le beau, atunci nu sunt. "Cogito, ergo sum" - c-am așa se aude citatul.

După o oră și ceva, călătorind împreună cu Ureche vornicul prin descălecarea Moldovei și prin bătăliile lui Ștefan cel Mare, am decis să mă opresc, dar am avut o senzație că, dacă închid cartea și o lăs până mâine, personajele și, mai ales, autorul se opresc brusc, cum ar fi o casetă care este în stare de repaus până nu voi apăsa butonul de a- și continua acțiunea…

 

II

 

După ce am pus cartea pe masa mea, am decis să trag un pui de somn, deoarece eram epuizat și nu aveam dorință de a face ceva.

În noaptea asta a avut loc un meci de fotbal în SUA și, evident, ora începerii era târzie, adică oamenii la ora asta deja dormeau și ilustrau propriile imagini. Am stat cu ochii deschiși până la ora 4 dimineața și eram gata să le închid, însă soarele deja mi-a spus "bună dimineața" și păsări au salutat-o cu mândrie ca din basme.

Pe de o parte eu eram dezamăgit de faptul că ei nu au dorit să aștepte măcar pe zece minute să mă culc, dar, pe de altă parte, eram nespus de bucuros când am auzit cântecele păsărilor, fiindcă ele sunt ca mesageri din Sus, ca să spună tuturor că noi trăim, că noi suntem sănătoși și că avem o viață splendidă.

Sufletul meu este exaltat de asta și a transmis un răspuns: "Am o viață splendidă"!

Eu am o viață splendidă…

 

III

 

A trecut o oră după ce m-am trezit și deja se amurgește. "Cum nu m-am trezit mai devreme?" m-am întrebat pe mine supărat și înfuriat. Dar m-am smerit și m-am sculat, dar ceva lipsește…

Pare-mi-e că apusul a părut ceva unic, în comparație cu celelalte apusuri. Toate sunt frumoase și atractive ca niciodată, însă el a avut ceva ce nu se poate de a explica prin cuvinte simple, așa cum a făcut Eminescu, când a descris dragostea și lumea lui ideală.

Deci, pe rând: culoarea era roșie-portocalie, ceea ce a redat estetica și simbolul artei cosmice, norii parcă s-au îngrămădit, pentru a fi partea raiului ceresc. Oare asta-i Împărăția Cerurilor, cum a spus Iisus? Nu cred. Hristos a prezentat semnele Cea De-A Doua Venire și asta nu-i unul din cele. Dar liniștea… Doamne! Ce liniște era! Niciun sunet străin nu plutea, doar cea de natură.

Contemplând peisajul cel roșcat, am început să ascult o piesă de chitară cântată de mine. Nu țin minte ca eu să înregistrez asemenea melodie, dar ea se aude foarte, foarte frumos și era în repetiție, creând o atmosferă plăcută. Parcă am mai ascultat undeva, dar nu-mi amintesc. Și denumirea îmi era cunoscută. Nu știu.

Asta este ceea ce am dorit toată viața? Pace, fericire și liniște? Am avut impresia că mi-am umplut golul sufletesc după atâta vreme. Și, în sfârșit, îmi răspund la propria mea întrebare cu fermitate: da! există sensul de a trăi! Amurgul, culorile și, mai ales, muzica mi-au deschis ochii și mi-au construit o lume ideală, unde totul este totul.

Cât de mult aș dori să rămân în lumea mea…

 

IV

 

Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu? Unde este apusul cel seductiv și magnific care are puterea de a cuceri inimile? Culorile mele iubite, încotro ați plecat? De ce s-a oprit melodia care a transmis sunetele mlădioase și gingașe, când eram gata să mă îngenunchez cu lacrimi?

Cine sunt și cine eram? Un om sau un visător care se izolează de realitatea și intră în alt univers, unde tot este viu? Eu m-am schimbat, nu mă recunosc. Altă haină, alți ochi, alt suflet, alt eu. Nu sunt eu. Acolo, departe de toți, în cealaltă lume, eu trăiesc. Acolo, într-adevăr sunt eu.

M-am trezit și tot cenușiu apare în fața mea. Portretul străin, care este pictat cu alb-negru, auzurile tipice și acute, dăunătoare pentru mine, problemele reapărute în preajma mea și, nu în ultimul rând, golul lăuntric. Cu ce să-mi acopăr, ca să nu mă zbucium? Substanța aceasta nu există în lumea actuală, ci acolo.

Deodată am simt cum o picătură de apă s-a scurs din ochiul meu drept. Casa mea s-a îndepărtat de mine, zicându-mi "adio". Un adio pe veci. O ruptură care a decis soarta mea. Dacă aș avea șansa să plec și să mă aflu în lumea mea ideală… fără tristețe, fără griji, fără răutate. Sau asta-i un vis efemer și zadarnic?

More ...

Poems in the same category

Ultima bătaie

Printre bătăile grăbite ale inimii mele obosite,
Încă mai caut un rost în clipele tăcerii nesfârșite,
Un sens profund în gânduri ce se nasc din fum și dor,
Și care ard încet, dar nu se sting, ci cer mereu mai mult, ușor.



În fiecare vis mă-mbat cu o iubire ce nu a venit,
Dar care, nevăzută, parcă toarce din sufletul meu rănit.
Aș da o viață întreagă pentru o clipă de lumină,
Să simt cum arde dragostea în piept, fără să mă mai înclină.



Doar o dată să-mi dai privirea ce pătrunde în ființa mea,
Să mă dezlegi de ghețuri vechi și să mă-mbraci cu altceva:
Cu foc, cu viață, cu încrederea că nu-i zadarnic ce trăiesc,
Că dincolo de haos și durere, și eu pot fi iubit firesc.



Un rost să simt când mă trezesc în zori, cu inima pustie,
Și să respir aerul rece al tăcerii, nu cu frică, ci cu bucurie.
Să pot ierta trecutul meu, și umbrele ce m-au legat,
Să dau curaj unei bătăi de inimă ce n-a uitat.



Să-nvăț din nou să merg spre oameni, fără teamă, fără mască,
Să cred că dragostea nu doare mereu, ci poate să renască.
Că-n haosul ce pare tot, există-un sens ce s-a ascuns,
Și că în fiecare inimă frântă, încă arde-un cer de sus.

More ...

Melancolie

Suflete,melancolia ta mă tulbură..

Oare de ce s-a născut?

Poate pentru că e toamna,

Poate pentru că oamenii ce pleaca

Îmi ravasesc gândurile

Facandu-ma sa vad umbrele apusului,

Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..

Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,

Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,

Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,

Că ultima filă din cartea vieții e tristă

Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,

Sau poate doar pentru că sunt eu..

More ...

CULORILE ZĂRII

VIAȚĂ! Nu-mi șterge irisul ochilor
Mai lasă - mă învăluită-n culorile zării
Să culeg albastrul din valurile mării,
Și roșul din parfumul trandafirilor


VIAȚĂ !Recunosc, mereu te-am rugat
Darnică ,din ce-am cerut m-ai bucurat
Lasă și verdele în zori înrourat
S- ajungă până la orizontul amintirilor
Cuibărit în țesutul din căușul anilor…


VIAȚĂ! Lasă-mi suspinul în amintiri și trecutul nu mi-l șterge …Indu speranța în timpul ce
încă mai are viitor și irisul ochilor nu mi-l stinge…
Nu-mi stinge
Albastrul mării,
Verdele ierbii
Și roșul din trandafirul iubirii…

More ...

Relativ devreme

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

 

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

 

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

 

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

 

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

 

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

 

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

 

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

 

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

 

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.

More ...

Credulitate

Inspirația vine din Univers.

Nu ne naștem având o muză.

Prin căutări și orice demers

Unii adoptă mereu o scuză.

 

Dacă în viață prieteni avem,

Și lor dorințe să le-mpărtășim,

Creând în taina nopții un poem,

Pe drumul iubirii credem că pășim.

 

Dar te întrebi ce vor aceia

De pun mereu bețe-n roate,

Și categoresesc fără a studia,

Și agasează fără a socoate.

 

Să cauți între aste două lumi

O muză care să te inspire,

Cum le-ai privi și denumi

Ca versul să nu fie risipire?

More ...

Randunelele

Privesc rândunelele,

Zborul lor e atât de sublim și pur...

Ar putea o rândunica ucide?

Se spune că omul e cea mai evoluată ființă,

Dar mă uit la rândunele:

Zboară lin pe cerul albastru,

Departe de pământul pângărit...

Se spune că omul e cea mai evoluată ființă,

Privește zborul păsărilor doar,

Și contrastul dintre uman și divin

Va crea o prăpastie rece,

Că un trist infinit....

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍