În privire o constelație

Parfumul tău de iasomie

împerecheat cu banalul miros viu

de suflet înduioșat,

îl spulber ușor ca-ntr-o magie

spre luna plină

a trupului meu vinovat.

Îmi scot inima afara

și o privesc cu lacrimi reci

formate într-un abis

dorind să se transforme-ntr-o boală

din care doar tu o poți salva,

ducând-o în paradis.

Aş dori ca inima mea acum spulberată

să se contopeasca în trupul tău

ușor delicat,

să devenim o singură culoare însuflețită

de neșters,

așa cum eram la un moment dat.

Aşa cum eram la un moment dat.

Parfumul tău e acum mort

asemenea unei flori veștejite

din care şi culorile au dispărut.

Simt că așa trebuie să mă comport

pentru a nu lăsa să piară

mirosul tău pierdut.

Loc pustiu și tulburat.
De pereți stă atârnat,
Amorul ce-odată...
Pentru Tine a făcut palat.
Amintiri umile umbresc un loc uitat.

Vopsea neagră pe pereți și pe tavan,
Am renovat o cameră, un cadran...
Când degeaba încercam
Să mă arunc în nostalgie.
(Rușine să îmi fie.)

Decojiți sunt acum suporții
Ce susțineau voia sorții.
Și de mucegai acaparați
Firavii suporți neînsemnați.

Rafturi goale ce odată aveau
Speranțe și vise ce zideau
Și lumina dragostei voiau
Mândru Ție să ți-o dau.

Stau în mijloc,
Stau într-un loc,
Doar cu o pală de foc.

Incendiu ar vrea
Să fie pala mea...
Dragostea, Ea.

Dar vântul bate prin obloanele deschise
Alungând micele vise.

Camera goală și înnegrită,
A fost odată fericită.

Pentru Tine, a mea iubită...

Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat

Păsările și animale căci tu le iubeai

Erai omul cel perfect puțin păcătos 

Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat 

Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat 

Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal 

Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer 

Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu 

Cu lacrimă in ochii privesc cerul 

Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni 

Atât de mult pe Dumnezeu 

Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai 

De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea 

Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi 

Nu credeam că lipsa ta o să mă pună la pământ,

Ultimul sărut mi-a deschis drumul către mormânt,

Nu știam că pentru tine iubirea-i doar un cuvânt,

Ști că fără tine nu-mi găsesc locul pe acest pământ........

De ce n-ai venit cu mine când te-am chemat?

De ce mi-ai zis că mă iubești și după ai plecat?

De ce m-ai abandonat fix când eram complet debusolat?

Vreau să-ți spun că .....de tine nici acum nu m-am vindecat.........

Nu pot să renunț la noi,

Nu pot să renunț la tot ce-am trăit împreună,

Dacă știam că n-o să m-ai fim noi,

Nu-ți dădeam niciodată drumul la mână.....

Poate pentru tine n-a însemnat nimic,

Însă pentru mine a însemnat tot,

Nu-nțeleg de ce-mi place să mă complic,

Nu-nțeleg de ce încă nu sunt mort.....

Mi-e greu, mi-e dor și incă mă doare 

Eram dispus să-ți pun întreaga lume la picioare,

Sunt dispus să trec prin iad pentru a ta sărutare,

Doar că uneori simt cum rămâm fără răbdare......

Uneori îmi vine să plec, să las totul în urmă,

La fel ca-n prima zi, vreau să-mi iau viața-n glumă....

Când am băut ultima cafea împreună

Știam că n-o să ne mai vedem 

Și am sperat mai bine de o lună,

Că dacă e menit 

O să dăm unul de altul încă odata 

Oriunde-am fi , chiar și-n deșert.

Când am băut ultima cafea împreună,

Era aproape miezul nopții ceasul 

Și când ai alergat în urma mea 

Speram că ultima noastră cafea avuse gust si chef de ceartă.

Și ca de dimineață 

O bem de împăcare.

De-atunci am scris, am învățat.

Am făcut tot ce-mi place mie

Dar nu m-am reinventat

Pentru c-am fost deja cladită bine

Când noi ne-am cunoscut accidental

Nu îți revine nimic ție

Din toată supărarea mea

Tot ce fac, fac pentru mine

De- o să mă schimb, nu-i vina ta.

Am luat într-adevăr câte ceva cu mine

Lucruri si gesturi pe care de la tine le-am preluat

Tu ai plecat, dar amintirea ta e vie

căci ce a fost frumos și bun 

puțin câte puțin cu mine am luat. 

cu chip static, străveziu

schițezi ce simți, privind spre mine

mă tem de a nu fi prea târziu

să clădești turn din ruine

ce din roz-cuarț negru devine

și ale harpei unduioase corzi

defel nu te mai captivează

eliberându-te de gărzi

acum voia te ghidează

și uitarea-i ce urmează

cuprinde-mi mâna doar o dată

în acest loc necultivat

ca drept neajutorată fată

recurg perpetuu la al tău sfat

să nu-mi mai port capul plecat

razele tale mult prea aprige

se-ndreaptă cu mișcări agile

de ce-i “clasic” se pot distinge

și străpung a mea privire

ideea de “farmec” să-mi inspire

Impresionant tablou nemărginit

Nulitate pentru infinit

Steluțe veșnice amintiri

Tu câte pământul-le admiri

Întregul separat de timp

Sentimente contratimp

Lacrimi pline de venin

Iubire , când pot să vin?

Nu întreabă de răspuns

Nu clipește la apus

Nu oferă pe cât ceri

Risipește doar plăceri

Trecătoare și uitate

Zâmbește încătușate

Gust amar de revedere

Temporar timp de ședere

Ca un ghimpe otrăvit

Bate ceasul nedormit

Și vesteste-ncet momentul

Azi se termină prezentul!

Viitoare clipă arată

Doar o singurică pată

Ape , uscat și omenire

Toate seamănă iubire.

Partea mea s-a deghizat

In roșcatul ei palat

Chip cioplit din zeități

Migălit el pe bucăți

Ochi domoli , buze divine

Stări parșive și provine

Dintr-un munte de suspine

Care te învață bine.

“Mă iubești , îți sunt un dar “

“Tu un simplu exemplar “

Gust in vorbe , de nectar

Dragoste ; involuntar

Vinovat ești timp avar

Simt eu oare că dispar ?

Cunoscută paralela

Cu speranță-nchid capela.

Tărâm unic , doar abis

Construit doar intr-un vis

Părăsesc umil umanul

Continuând sirect romanul

Strălucești iubito in lume

Ai un sens , îmi dai un nume

Univers, repar ruptura

Îmi admir senin , Scriptura.

Stări gingașe nemiloase 

Gânduri smulse și întoarse 

Crezul vindecării cere

Un sărut și-omângâiere

Azi e azi, mâine e ieri

Sentimente, adieri

Vreme bună, vreme rea

O speranță-nvârf de stea 

Un noroc rătăcitor

O direcție și un zbor 

Un pământ amețitor 

Un fior nemuritor 

Vraja tainică îmbină

Cercuri negre de lumină

Simpatie colorată

O fobie blestemată

Câmpuri vesele, topite 

Munți tociți, dealuri orbite 

Raze  tulburi se coboară

Voci aprinse și-o vioară

Vântul bate, gândul tace

O iubire rece zace

Într-un piept purificat

De boli surde și mișcat

Cheia fuge, cheamă norul

Să-mi conducă-ncet amorul 

Poartă albul legământ 

Ori în suflet, ori pământ 

Carcere de veșnicie 

Flăcări ample și-o hârtie 

Mici iviri de păpădie

O ușoară melodie 

Cântec jalnic, armonie

Dor, durere, vitejie 

Amintiri, ghid de amar

Căi închise și coșmar

Închisori, mormânt și jar

Ape repezi iubiri par

Anotimp neamintit

Cerul iners s-a rotit 

Viziuni mărturisite

Suspine neodihnite

Vitejii neadormite

Și cuvinte potrivite 

Un nămol imaculat

Un război din nou purtat 

Un învins abandonat

O conștiință în păcat

Suflet sumbru, întinat

Glasul mut și sufocat

Cer femeie, împăcat 

O secundă, apoi neant. 

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.

Atmosfera

Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde

Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă

Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații

Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!

Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!

Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.

Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.

Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.

Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.

Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!

Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.

Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.

Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat 

Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii

Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.

Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.

Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?

Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.

Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.

Ocean pătat de gânduri sumbre 

Plimbă valuri, multe umbre 

Să îți spună ce eu, simt 

Din acea vară, nu mai mint. 

Strâng imperii de răbdare 

Au trecut vremuri ușoare 

Praf dramatic peste tot 

Judec simplu, dar nu pot 

Nu răsare ajutorul

Nu găsesc nici autorul 

Povestește amatorul 

Cum e să fii privitorul 

Sfadă ieri, sfadă și azi

Gradient intim, tu scazi 

Porți probleme dupa tine 

Când e greu, mă chemi pe mine 

Ca săracul oropsit 

De avere, el, lipsit 

Împăcat cu greutatea 

El primind doar jumătatea 

Apucăm și noi copilă

Nu se vede prin lentilă

Dar o simt când tu nu ești 

Când tu te împotrivești. 

Îmi cotrobăi prin ambiții

Îmi dezlegi doar inhibiții 

Te iubesc așa cu dinții

Cum iubește el părinții

Hai să strângem ura toată

Să o punem cu dispreț

De atins să nu mai poată 

Într-un colț nu prea isteț

Nu lăsa cerul s-aprobe 

Pierderea iubirii mele 

Fierbe inima în probe 

Șterge-ți iubito, urmele 

Pleacă iar și Vino acasă

Pleacă , Vino, ca în transă

Doar să simt la pieptul meu 

Sufletul gândului tău 

Te iubesc așa cum simt

Veșnicia o presimt 

Te iubesc, copilă dragă 

Rădăcina nu reneagă. 

Regi, regine, prinți, prințese 

Firul narativ se țese 

Se îmbină armonios 

Cu finalul glorios 

O creație post divină

O nălucă prin grădină 

Nu-i nici apă dintr-un lac

E un colț de rai buimac 

Pătimașă fată, sferă de lumină

Cer răbdător să revină

Un gingaș vestit contur

De iubire și mercur 

Fină, dulce și zglobie

Precum raze pe câmpie 

Precum munți semeți, cinstiți

Precum nori frumos vopsiți

Chip bolnav de armonie

Ochi trădați de sentiment 

Glas ascuns de ciocârlie 

Și venin golind încet

Știu, se contrazic păreri

Valsul celor efemeri

Un reper am pe pământ 

Al tău chip plăpând și sfânt 

Fie rău, sau fie bine

Cred cu-adevărat în tine 

Cred și sper și îmi doresc 

Să învăț să te iubesc 

Pentru ăștia toți cei mici

Pot spune, chiar și pitici 

Se anunță un gând mare

Oare azi e rărbătoare?

Eu sărbătoresc rugând,

Cerul, iadul și stăpânii

Urlu iar adăugând 

Dă-mi comoara și toți anii!!