5  

AI PLECAT...

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

 

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

 

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

 

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!


Category: Parting poems

All author's poems: Clarina poezii.online AI PLECAT...

Date of posting: 12 сентября

Added in favorites: 1

Views: 172

Log in and comment!

Poems in the same category

Poate ne vom regăsi…

Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.

Ştii, visam zi de zi ca doi copii...

Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,

Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...

 

Te țin în inima mea zi de zi,

Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.

Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,

Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.

 

Fiecare clipă cu tine a fost un dar,

O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.

Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,

Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi

More ...

Noi vechi

Vreau să mă visezi la noapte 

Vreau să ne visezi pe noi 

pe noi platonici cu iubiri noi 

cu noi speranțe cu noi împreună 

cu noi pe o terasă cu aer nou 

cu vibrații noi cu ochi noi 

cu noi priviri aruncate strategic 

cu noi gloanțe aruncate-n noi 

ce ne aruncă pe noi în noi lumi 

noi abisuri cu prăpăstii noi 

si rămânem acolo noi

niște cadavre noi 

și noi sunt doar visele noastre 

cu noi vechi, prăbușiți...

 

T

More ...

Atunci când iubirea-i de prisos

Privește, ia și uită-te ca tot ce ai iubit Și te distruge Privește-i în ochi, chiar și de știi ca e ultima clipă de pe pământ, iar-n ultima clipă a vieții e necesară despărțirea Fiindcă afara nu-i mai lumină, plouă doar cu lacrimile tale ce scufunda globul pământesc întreg de întuneric, iar pe tine doar te înghite deja pământul de la atâtea slăbiciunii Ia și uita ca vântul că vremea-i rece, dar nu-i mai rece decât inima unui om ce a înghețat Nu i mai amară decât dorul nespus și suspinat în mintea unui om ce-i acum râu și plin de frustrări Uita i sau altfel ve fi zgruzaumt de tot ce ai crezut ca te iubește căci ai crezut ca numele nu îți va fi scris cu sânge ci doar decât cioplit pe cruce, însă ai greșit cu inima și acum tot cu ea plătești Însângerată cu lacrimile pana-n  pământ și ea va fi singura ce acăzut pradă și în același timp singura căldură în care va fi înconjurată tot pământul Căci ai fost nevoit sa îți dai tu însuți duhul pentru a cunoaște  pe sinele popor ce pretinde ca-i ca ancora în loc de război, dar ți ai dat impresia falsă gândului tău ca tu vei trăi pentru ei, dacă ar fi ca ei, doamne ferește sa piară, dar ai ajuns doar decât să te sacrifici singur tu roadă a pământului

More ...

Pe cont propriu

Privesc in gol, in departare

Imaginea vietii tale

Gandesc oare ce-ti doresti?

Cand tu nimic nu povestesti

De ce trebuie sa ghicesc?

Ce-nseamna restul vietii mele

Cu tine nu mai pot porni

Spre drumul vietii, inimii.

Comune nu ni-s mintile

Nici gandurile, sufletele

Fiecare cate-o alta cale

Stergandu-se cu un burete

Scopul vietii, pe-ndelete.

Nu vrem nimic, nu ne dorim

Noi nu gandim, noi nu iubim

De ce oare atunci traim?

Sa strangem, sa agonisim?

Sau sa desfacem aripi

Sus in zbor spre cer, departe

Sa privim intinderi ce apar

In fata sufletului de clestar 

Si cand anii vor fi trecuti

Cand parul alb ma va incununa,

Ochii obositi de a lupta,

Se vor inchide pentru pururea.

Si nicicand nu voi pricepe,

De ce aceste trepte

Lasa-te pe carare

Sa le strabata orisicare,

Nu toti sunt facuti sa mearga

Agale pe-acest drum

Putere, asta e nevoie

Ca sa treci peste furtuni!

More ...

Pleacă

O lacrimă curge

Pe obrazul meu,

Sper ca curând 

Să te scot din sufletul meu.

 

Ai stat prea mult

Și m -ai rănit mereu,

Nu vreau să te mai am

Asupra sufletului meu.

 

Pleacă și nu te întoarce

Și ia amarul meu,

Ca să-ți aduci aminte 

Cum am suferit și eu.

More ...

vindecare

Lasă-mă în pace..

Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace

Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place

Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face

 

Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..

Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..

Dar tu..ai ales-o pe ea

Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era

Iar persoana mea plângea, nu mai putea..

Dorul mă cuprindea si ma întrebam…

Cum era..?

 

Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?

Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?

Cum era când doar la viitor de gândeam?

Şi unul de altul depindeam

Era..era frumos dar…doar era…

 

Te rog lasă-mă în pace

Eu nu te mai vreau, ești al ei..

Ai atins buzele altei femei

E prea târziu, te rog dă-mi pace

 

MA

More ...

Other poems by the author

CÂND PLÂNGI...

Când plângi şi viaţa ţi se pare grea,

Ridică ochii şi zâmbeşte:

Acolo sus, pe cer, o stea

Doar pentru tine străluceşte!

 

Nu e femeie sau bărbat

În toată lumea asta mare,

De are sufletul curat

Să nu găsească alinare!

 

Priveşte-n jurul tău să vezi

Cum şopotesc izvoarele,

Cum zburdă mieii prin livezi

Şi cum răsare Soarele!

 

Apoi, cu multă luare-aminte,

Observă păsările-n zbor:

Superba lor îmbrăcăminte

Umple văzduhul uimitor!

 

Mai sunt şi florile, copacii

Şi freamătul oceanelor,

Albine, fluturi şi gândacii

Plutind pe-aripa viselor!

 

Nu ai venit sa porţi războaie,

Nici zbuciumul sa-ţi fie chin:

Ca picăturile de ploaie

Să-ţi fie sufletul senin!

 

Trăieşte-ţi viaţa-n chip frumos

Şi-ai să constaţi că lacrima

Ce-ţi poposea pe-obraz, duios,

Cu bucurii îţi umple inima!

 

De-ai să înveţi să râzi plângând

Ai să constaţi că-n jurul tău

Pământul tot a plâns râzând

Când s-a născut un Curcubeu!

 

Secretul e să vezi culoarea

Din care e creată Viaţa,

Ca să parcurgi toată cărarea

În suflet numai cu dulceaţa!

More ...

CĂLĂTORUL

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

 

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

 

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

 

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

 

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

More ...

GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

 

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

 

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

 

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

 

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

 

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

 

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

 

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

 

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

 

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

 

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!

More ...

SCÂNTEIA

Demult, în vremi nespuse

Când toate se-nvârteau în cerc

Şi-ncă nimic nu apăruse

În Universul cel deşert,

Un haos era Totul

Şi-n el, Nimicul cel incert!

 

Doar gânduri, vise fulgerau

În noaptea cea adâncă,

Şoptind poveşti ce existau

În cărţi nescrise încă…

 

Dar  acolo, în abis,

E o mică scânteioară:

Dulce-atingere de vis!

 

Pâlpâie timid, de parcă

Gata e să se desfacă:

Mii şi mii de alte stele

Zugrăvite-n acuarele.

 

Şi, deodată, se-avântă:

Se înalţă, stă pe loc,

Se răsfiră şi se-adună

Cuminţică la mijloc…

 

Şi, cum cugetă aşa,

Vede undeva în zare

O lumină gingaşă,

Neînchipuit de mare!

 

Cum? Nu-i singură pe cale?

Ce-i acolo-aşa frumos?

Vai! Sunt multe felinare

Ce se joacă în Cosmos!

 

Râd la ea de parc-o cheamă

Să se prindă-n dansul lor

Învelite în marama

Vieţii şi culorilor.

 

Ea, Scânteia diafană

Îndrăzneşte, prinde aripi

Şi porneşte într-o goană

Spre albastrul zori-de-zi.

 

Şi, din fuga ei nebună,

O planetă se adună:

Mică, goală, cenuşie

Ce-o privea cu duioşie

Şi o rugă îi înalţă:

Hai, te rog, du-mă la viaţă!

 

Scânteioara o privi

Şi începe a se-nvârti

Cu viteza gândului

La porţile Timpului.

 

Şi în jurul ei descrie

O cupolă aurie:

Dintr-odată,

Stele mii

Se revarsă-n culori vii!

 

Totul e însufleţit,

Colorat şi strălucit

Pe planeta fericită

De dorinţa împlinită!

 

Acum e şi ea măreaţă

Pe altarul plin de viaţă

Al divinului ceresc

Unde toate se-mpletesc!

 

Mulţumesc, dragă Scânteie,

Creatoare de idee!

 

Pururi voi vorbi de tine

Vieţuind cum se cuvine,

Plăsmuind din calde gânduri

Fluturi, iazuri, roiuri, soiuri,

Rânduri, rânduri…

 

Şi, să-ţi fie chezăşie,

Am s-aşez un curcubeu

Să emane voioşie

Pân’ la cel mai mare Zeu!

More ...

UMBRA

Azi te-am văzut pe stradă...

Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...

Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.

Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!

Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?

Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...

ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!

Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...

Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...

Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...

Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?

Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...

More ...

VIS DE VARĂ

Flăcări aurii

Pogoară din soare

Peste lanuri vii

Ca să le măsoare

 

Cu drag le sărută,

Ele mulţumesc

Şi, zâmbind complice,

Se desfac în spice.

 

Marea se-nfioară

Pescăruşii zboară

Spre albastre zări

Până-n depărtări...

 

Şi poartă pe aripi

Vise îngereşti

Să le dăruiască

Celor pământeşti...

 

Copiii aleargă

Pe nisipul ud

Lăsând mărturie

Vis de vara vie!

More ...