Reprosuri

Nothing hurts,

My head is fine,

So is my kidney,

I won't resign,

I'm singing like in Disney,

I drink my wine,

Till I can't walk a straight line.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

I'm starting to waver,

My throat's on fire,

My liquor i savor,

In sleep I slaver,

The bottle's my savior.

I get my razor,

My mind's a dictator,

No help makes me safer,

The pit only gets greater.

At fault's my nation,

The beer's my salvation.

I wake up at 1 pm

Nothing hurts except my head

And my kidney,

Next to me drinks with me Walt Disney.

And i start again,

I know nothing I gain.

I can't stop,

I can't escape.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

Where did y'all hide my liquor?

Give me my bottle to drink my bitter.

Nu stiu daca ai observat, am o mica grasime pe mine, m-am apucat recent de sala, aparatul meu preferat este tonomatul de la intrare.
Am observat ca am devenit cam greu asa ca m-am dus la doctor si mi-a zis sa tai din carbohidranti.
Am inceput sa cumpar paine feliata.
Cand eram in clasa 0 din greseala am spart un geam de la un dulap.
Doamna invatatoare m-a intrebat daca eu am fost asa ca eu am intrebat-o inapoi daca nu se va supara indiferent
de raspuns.
A zis ca nu se va supara, asa ca eu i-am zis sa mai taca in rasa ei de proasta.
Oricum.... lasand la o parte chestiile pe care le am facut cand eram mic, faptul ca sunt gras a si contribuit la fapte istorice.
Adica, atunci cand ecuatorul s-a masurat, in lungime, oamenii au folosit ca masuratoare cureaua mea.
Dar nu doar atat, atucni cand Magellan s-a antrenat pentru
calatoria lui, mai intai m-a inconjurat pe mine.
Da. stiu... am trait atat de mult timp, ce-i drept e ca sunt imortal.
Asta si-a dat mama seama dupa al saselea avort.
Toate metodele le-a incercat.
De exemplu ea a avut la un moment dat avea plamanii mai negrii de cat africanii.
Pe langa toate astea, eu mai sunt si foarte foarte prost.
De exemplu, ieri fratemeu se juca pe xbox, cand am trecut un pic in fata lui, aproape m am impiedicat de firul de la controller-ul wireless.
Nu doar atat, cand mananc banane rup bucati chiar daca nu e nimeni aproape.
Lasand toate astea la o parte, eu zic sa mai vorbesc si despre animale.
Am doi caini (pierduti), unul slab si prost si unul umflat ca un balon si batran.
Chiar nu stiu cu cine seamana cainii astia.
Oricum... atunci cand merg cu ei la plimbare, merg vreo o ora si atunci cand se caca unul dintre ei, ma trezeste mirosul si imi amintesc ca nu am caini.
Atuncea ma ridic din pat inca simtind acelasi miros.
Apropo de ridicare din pat: In fiecare zi dupa ce ma ridic din pat, ma duc la baie, ma curat intr-un dus, apoi merg in bucatarie si imi pup iubita care imi gateste mancarea preferata,
iar apoi ma trezesc, ma ridic din pat si ma duc in bucatarie scot un bol si imi pun cereale cu lapte, il gust si dupa imi dau seama de ce pana acum am avut visul cu cainii,
unde m-am trezit simtind acelasi miros din vis.
Lasand la o parte glumele de cacat, vreau sa zic si un banc bun: "O bătrânică își strigă pisica: -Pis, pis, pis… Pisica îi răspunde: -Pace şi ție, mamaie!"
Vedeti ce gluma buna? Eu am scris-o. (Cel putin am scris "glume proaste" pe google)
Indiferent de gluma buna/rea/seaca/porcoasa (ca mine), eu cred ca mi-am facut introducerea clara. Eu sunt Stănescu Lată.

All the high-fashion robots sway in sync with the user,
in their mind, in their mind.
All the cool characters and the addiction of the user
got the fever for connection and the bright-life.

Me and the bots

Joi

se da la..

OI OI!!

Nu-i de bine!

Baiatu vine

si loveste.

AU!

Nu puteau

sa ii zica,

ca amuzant

nu este?

Bum bim.

Kim.

Îi trebe un regim.

Poftim? -K

Nu primim! -K

Băi Kim da te-ngrași. -L

Bă vezi că-ntro bombă tu zburași! -K

Aoleu scuze. -L

Așa mă gândeam! -K

Altfel te cuprindeam, -K

Și eu vedeam -K

Cum incet te omoram, -K

Punându-te la muncă, -K

La spart de stâncă -K

Fară nici o șuncă -K

Stiu ca o sa ies,

Din casa, o sa vezi

Cum ma duc in tramvai, 

Cucăştile înureche Vai!

Dar mai stiu că mă şi-ntorc,

Slab si greu ca un porc.

Si m-arunc in pat si ca o mâță torc.

Ba nu, los scuzienton!

Zâmbetu mi se ridică pe buze,

Ca vai ce videoclip amuzant mi-a aparut,

Vai că se pupă Trump cu Clinton,

Căcaturi ce-mi apar pe telefon,

Seara când incerc să dorm,

Când mai apare üûn corn.

Dar Dacą-ṣ fi maï deṣtept,

ş dacă,

Mi-aş ridica mai sus în pept,

Ñicăieri nar mai părea ciudat,

Si dacă-şdormi mai correct,

Tăt-ar fi mai biñe.

Dar eu am tras deja de frâñe,

Fārā sã-mi dau sama daca-ì biñie.

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

                   ☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

CASA PĂRINTEASCĂ

Casa părintească nu pleacă nicăieri.

Rămâne.

Cu ferestrele pline de amintiri

și cu pragul tocit

de pași care s-au întors mereu.

Acolo, timpul merge mai încet,

pereții știu numele tuturor,

iar masa mică

a ținut cândva 

mai multă iubire

decât încape într-o viață.

În curte, tăcerile sunt blânde,

iar serile au miros de pâine caldă

și de griji nerostite.

Nimeni nu întreabă

cine ai devenit -

e destul că ai venit.

Casa părintească

nu e din lemn sau piatră,

ci din glasuri,

din așteptare,

dintr-un „ai mâncat?”

spus ca o rugăciune.

Și oriunde ai fi,

când ți-e dor,

te întorci acolo

fără drum,

pentru că ea

a rămas în tine.

Satul nu este doar loc,

ci o comunitate.

Aici, identitatea nu se declară,

ci se trăiește

în gesturi repetate cu fidelitate.

În pragul casei, țăranul gospodar

își începe ziua cu semnul crucii,

iar pământul, deschis de plug,

primește munca

ca pe o rugăciune tăcută.

Basmaua mamei adună

istoria unei familii,

transmisă fără discurs,

din privire în privire,

din mâini învățate să nu risipească.

La vatră, focul păstrează ordinea,

iar pâinea, frântă cu respect,

nu este doar hrană,

ci legământ

între om, pământ și Dumnezeu.

În sat, credința nu se explică,

ci se moștenește:

în sărbători, în post,

în numele rostite la pomelnice,

în tăcerea care știe când să se închine.

Aici, neamul nu se pierde,

pentru că fiecare brazdă

repetă o lecție veche:

identitatea se păstrează

prin rânduială, muncă și credință.

Cât timp mai arde focul în vatră,

cât timp pâinea se coace în tihnă

și plugul deschide glia cu credință,

satul rămâne

temelia nevăzută

a ființei noastre naționale și religioase. 

Timpul trece și schimbă totul,
Dar în inima mea, am rămas același copil.
Mă întreb dacă voi mai prinde vreodată
Răsăritul cu voi, cu aceleași zâmbete.

Plecarea nu a fost un pas,

ci o deschidere a lumii în fața tăcerii.

Satul a rămas așezat  în sine,

ca un altar al începutului,

unde fiecare uliță păstrează ordinea

invizibilă a memoriei.

Prietenii - umbre ale vârstei inocente -

s-au fixat în praguri,

și fiecare privire e un punct de reper

în schema eternă a lucrurilor.

Casa părintească,

cu pereții ei statornici și albi,

nu au opus rezistență.

Își recunoaște chemarea cosmică:

să rămână martoră a trecerii,

nu să rețină pașii.

Sub cerul impersonal și tăcut,

stelele nu veghează, ci măsoară.

Măsoară depărtarea,

nu cu unități de timp,

ci cu înțelesul unei absențe inevitabile.

Despărțirea nu este pierdere;

este legea mută a ființei:

subiectul se desprinde din locul originar

și devine spațiu interior,

care nu poate fi încă perceput în întregime.

Satul rămâne

ca o structură sacră a memoriei,

prietenii nu se schimbă,

iar casa veghează, eternă și întreagă,

ca un gând primordial.

Plecarea a instituit o singurătate funcțională

unde dorul nu este afect,

ci lege,

unde tăcerea devine

instrumentul cunoașterii.

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,

acolo ați lăsat copiii și dorul.

Bunicul Mihail, plecat prea curând,

Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Deși nu v-am prins cum aș fi dorit,

vă port în inimă, necontenit.

Satul și neamul vă pomenesc,

iar eu, cu iubire, vă cinstesc.

Cu prețuire și dor nemărginit, 

nepotul vostru care vă poartă în suflet,

Andrei Guțu.

  Un scurt mesaj despre bunicii mei - În amintirea bunicului Mihail și a bunicii Olimpiada, părinții mamei mele, Anna Guțu.

  Pe bunicul Mihail nu am avut șansa să-l cunosc, fiindcă a plecat prea devreme dintre noi. Totuși, din cele spuse de mămica mea și ale celor care l-au știut, am aflat că a fost un om respectat în satul Ulmu, raionul Ialoveni, un tată devotat și un sprijin pentru cei din jur. Amintirea lui trăiește prin felul în care și-a crescut copiii și prin respectul pe care l-a lăsat în urma sa.

  Pe bunica Olimpiada am apucat s-o cunosc doar atunci când eram mic. Îmi rămâne în suflet ca o femeie blândă și muncitoare, care, deși orfană din copilărie, a avut puterea să ridice o casă și să crească opt copii. Chiar dacă amintirile mele sunt puține, chipul ei rămâne legat de căldura casei părintești și de rădăcinile mele.

  Când mă gândesc la ei, simt recunoștință și dor. Bunicul Mihail și bunica Olimpiada sunt parte din povestea familiei noastre și din ceea ce suntem noi astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ei și pe toți cei plecați dintre noi.