Trei prieteni!

De îmi vei spune ,,te iubesc"

Când ochiu-mi e înlăcrimat,

Voi ști să-mi opresc lacrima

Și înțelege...c-am fost iertat. 

De îmi vei cere să mă-ntorc

Din rătăcirea-mi întunecată,

N-aș amâna zborul spre tine

Să fim perechea...mult visată. 

De îmi vei scrie vreun mesaj

Îți voi răspunde...cu bucurie,

Prin care-aș vrea să te anunț

Că inima-mi e doar a ta, Mărie. 

De îmi vei zice...s-a terminat

Voi suferi și sta în așteptare,

Să-mi vindec rana, dureroasă

S-o uit, chiar dacă asta doare. 

Așa s-a întâmplat, tânăr fiind

Și când iubești și mai dai greș,

Dar cine poate să recunoască

Că uneori s-a dat...după cireș. 

...........................

Și așteptarea, a fost izbândă

Că ne-am trezit...îndrăgostiți,

Acum iubirea e...nemăsurată

Când suntem soți și..fericiți!

Cândva n-am să mai fiu cu tine

Pentru că-mi voi sfârși călătoria

Până atunci încerc să mă conving

Că pe pământ mi-am făcut datoria

E doar așa o vorbă aruncată

Că voi pleca în altă galaxie,

Și precaut cum știu că sunt

Ieri, am contactat o agenție

Cu multe scuze m-au informat

Că au bilete doar pentru dus,

Și dacă pot plăti bani în avans

Pentru anul " 50 au preț redus

Am rezervat biletul pentru dus

Și n-am mai stat să mă gândesc,

Dar mi-am permis o întrebare?

Există opțiunea să-l prelungesc?

O voce blândă în fundal am auzit

Care m-a tulburat în mod nespus,

Precum că ei ar fi o simplă agenție

Iar rezervări se fac la ordin..doar de Sus!

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

La ora dimineții ne-am pornit,

Spre munte, să vizităm o stână,

Echipamentul este cel stabilit,

Gândit de noi acum o săptămână

Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,

Chiar pentru cei cu experiență,

Iar eu sunt lovit puțin la un picior,

Așa că urc ușor și cu prudență

Suim cu greu, dar nu ne plângem,

Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,

Acolo sus degrabă să ajungem,

Și un caș proaspăt să degustăm

În fața noastră-i pădurea castanie,

E o splendoare și-o binecuvântare,

Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,

Și după munte cum soarele apare

Arunc privirea-n sus spre munte,

Și-n spate văd pretutindeni văi,

Simt o broboadă pe-a mea frunte,

O șterg și-naintez pe-aceste căi

Întreb îngândurat tovarășii de drum,

Cât ar mai fi de mers spre stână,

Dar iată-n zare văd o dâră de fum,

Și-mi zic că am noroc, de o zi bună

În fine am ajuns la bravii ciobănei,

Ce-s obosiți și vor ei să se culce,

In jurul nostru sunt mioare și căței,

Și simt miros plăcut de urdă dulce

Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,

Așa că din picioare noi gustăm,

Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,

Și lor le mulțumim și ne-nchinăm

La stână totul e conform nu vorbă,

Regulamentul UE, implementat,

Biosecuritate, bunăstare, iarbă,

Mioare grase și-un caș..adevărat!

E iarnă în satul meu natal

Unde-am ajuns de-o oră,

Să-l văd pe tata că-i bolnav

Și-apoi să trec și pe la soră

E ger și câmpul totu-i alb

Acum la mijloc de ianuarie,

Mă uit în jur dar nu mai văd

Copii pe derdeluș la sanie

Mă uit deasupra peste case

Și număr unde iese fumul,

Puține mai au foc pe vatră

E semn ca ni se duce neamul

Din loc în loc scârție poarta

Și se-aude un lătrat de câine,

Câte un om merge la băcănie

Să-si cumpere salam și pâine

Privesc la tata și-l întreb?

Dacă și-a cumpărat rețeta?

Iar el răspunde cu tristețe

Că a plecat din sat și Veta

Mă fac că nu-nțeleg ce zice

Și-i spunem să se îmbrace,

Să-i facem o vizită lui Angelica

Și mai pe seară ne-om întoarce

Pe drum mă uit la casele pustii

Cu garduri rupte și porți căzute,

Și peste tot sunt multe bălării

Și nu s-arată picior de om în curte

Ne așezăm cu toții să mâncăm

Din bunele bucate pregătite,

Tata de mama ne amintește

Și printre noduri greu înghite

Într-un târziu ne despărțim

Că timpul trece ca nebunul,

Cu drag pe tata îl îmbrățișăm

Și singur îl lăsăm...cu Domnul!

În gara mică din orașul Dorohoi

Unde trenul oprește tot mai rar,

O mamă tinerică își așteaptă fiul

Plecat să-nvețe carte peste hotar. 

Din depărtare se-aude șuierat

Și-apare o locomotivă-n zare,

Moment când tânără mămică

Simte că i se schimbă a ei stare. 

Și cum să fie liniștită, fără emoții

Când nu și-a văzut odorul de un an,

Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă

Cu-al ei copil, acum tânăr american. 

În fața ei oprește trenu'accelerat 

Și ușile încep ușor să se deschidă,

Pe scări coboară băiatul ei frumos

Ținând de mână o frumoasa divă. 

Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare

Și derutată se uită înspre fată,

Când drăgălaș flăcăul ei ii spune

E nora ta ce numele îmi poartă. 

Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă

Ce-o însemnând vorba-i rostită,

Când el cu multă siguranță-i zice

Fata din fața ta cu mine-i logodită. 

Cu greu își trage răsuflarea grea

Și pe necunoscută o îmbrățișează, 

Un zâmbet le aruncă cu îndoială

Și-n gând se-ntreabă..ce urmează. 

Peronul se golește și trenul pleacă

În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,

Care cum știți tot timpul este ocupat

Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi. 

Pe drum doar vocea lor se-aude

Vorbind o altă limbă, decât româna,

În timp ce mama-și pune întrebări

Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna. 

Acasă-n ușă sunt așteptați de tata

Fără a fi surprins de ce-i s-arată,

Pentru că el știa de multă vreme

Că fiul lui este îndrăgostit de fată. 

Abia acum și mama înțelege..clar

Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,

Un cor de râsete vin înspre mamă

Și-aude de la noră..call me..Luiza!

Se pierd simțuri, se pierd gânduri

Mii nenumărate suflete se pierd

Sunt doar valuri care se petrec

Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri

Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții

Căutăm în van esența altor lumi, făliți

Mai presus de oameni și de sfinți copii

Facem decadența altar de neciopliți

Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi

Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate

Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi

Repetăm haotic vise despre noi

Mințile, grădini întortocheate

Cândva temple raționale

Temple luminate, pline de balans

Pierd dendritele vibrante

Rătăcesc în golul ce le-a prins

Rămân acum adânc iraționale

Marius Ene, Iulie, Polonia 

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.

Cărarea Ta, Doamne, nu-i largă,

nici strălucitoare.

E ascunsă între lacrimi

și pași care nu vor să calce.

Am căutat drumul

în cuvinte înalte,

în ziduri și cântări,

dar cărarea era jos —

sub mândria mea,

acolo unde numai inima smerită

poate merge mai departe.

Este o cărare de tăcere,

unde nu se aud pașii,

ci doar bătaia inimii

care se frânge

și se face lumină.

Pe margini cresc ispite,

dar și îngeri,

și nu știu de fiecare dată

cine mă cheamă

și cine mă trage înapoi.

Dar știu:

când sufletul plânge,

când carnea se frânge,

când voința tace —

atunci pasul e drept.

Cărarea Împărăției Tale

nu duce nicăieri în afară,

ci tot mai adânc în mine,

până când Tu, Doamne,

nu mai ești departe,

ci răspunzi dinlăuntru.

E atât de multă noapte-n noi,

Că bâjbâim orbeşte,

Chiar şi atunci când nu sunt nori

Şi soarele luceşte.

Şi chiar de nu suntem miopi,

Cu sufletele oarbe

Umblăm pe dinăuntru orbi,

Purtând bastoane albe.

Şi întunericul difuz,

Ce ne cuprinde lutul,

Ne umple până la refuz

Şi inima, şi gândul.

Doar unii dintre noi răzbim

Tenebrele prelungi,

Când sfinţi, Lumina o zărim

Pe lemnul propriei cruci.

Cand noaptea-i amara
Si sufletu-i gol
Ma rog catre cer
Si simt un fior…

Cu tine O , Doamne ..
Imi place-a vorbi
Ca doar tu imi stii
Durerea inimii…

Cu glasul duios imi spui
“ Nu fii trist !
Ca viata iti va aduce
Tot ce ti-am promis.
Asteapta fiule si nu te grabi
Cǎci comoara ta
E focul inimii..
Iar daca vreodata
Drumu’ ti vei gasi
Sper ca acesta
De mine iti va aminti.
Sper ca din asta
Tu ai inteles
Ca rabdarea in viata
E lucrul cel mai de pret. “

Poetul poetic poezește,

Din lemnul codrului ce îl zidește,

Din apa râului ce-l hărăzește,

Sau pârga câmpului ce îl hrănește!

Nimic din ce-i străin nu-i valoros,

Decât cei ce-au același sânge, obârșie sau tare os,

Venind cu frații săi din moși strămoși!

Iar Dumnezeu chiar de se spune că-i același pretutindeni,

Eu spun că doar Hristos împărățește!

Ca ortodox respir doar românește,

Așa mi-i mie bine dacă moartea mă găsește!

Iar renegatul este condamnatul ce trist sfârșește,

Căci lumea pe zi ce trece înnebunește!

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)