Starea de Bine - Fior Ascuns

În amintiri, și vechi și noi,

E soare mult, dar sunt și ploi,

Și tot acolo regăsim:

Iubirea, acest dar sublim.

Străbat cu gândul prin trecut,

Și-ajung până la început,

Și de acolo înapoi,

Aduc bucăți, cândva din noi.

Si astăzi suntem infinit,

De la apus la răsărit,

De foc nestins de amintiri,

Din nestematele trăiri.

De vrei să-ti faci prieteni,

A lor mâna-nainte,

La menghină s-o strângi,

Ca sa-și aducă aminte,

Atunci cand vor minți,

Trăda ori vinde.

Anii sunt ca niște arce,
Peste timp, ce poartă-n spate,
Vise-ascunse-n minți dibace,
Luminate!

Se aștern pe cursul vieții,
Strat cu strat, zile și nopți,
Și-i primesc în dar, etern, poeții,
Toți!

Ei conduc, prin oameni, viața,
Mai departe, tot mereu,
Dar le schimbă iarăși fața,
Dumnezeu!

CEI DE AZI, uită adesea,
Plini de ei, dar fără rost
CĂ DE IERI le este zestrea,
Adăpost! 

Era frig și totul gri,

Și trăiau cu ochii-n patru;

Glas uitat în colivii,

Fratele-l trăda pe altu;

Și uitându-se în spate

Au văzut în urma lor,

Pâlcuri, pâlcuri de armate:

Sângele străbunilor;

Și-adunându-se cu toții,

"Tatăl Nostru" ca să-l cânte,

Și-au strigat, plângând, și morții

Să se scoale din morminte;

Și cu piepturile goale,

Cum au fost mai înainte,

Au ieșit cu mic, cu mare;

Inima zbătea fierbinte;

Și cerându-și toți în cântec,

LIBERTATEA lor pierdută,

Le-au trimis în ochi și-n pântec,

Gloanțe; Moartea fiindu-le redută;

Și-au crezut, prin moartea lor,

Cei rămași în libertate,

C-or sădi un viitor

Să-l trăiască-n demnitate;

Dar mișei și trădători

În picioare au călcat,

SÂNGELE EROILOR,

Si-asta e de NEIERTAT..

N-a uitat, nici azi, nici mâine,

N-a uitat nici măcar ieri;

N-a uitat și mereu vine,

Îmbrăcat în primăveri.

Stă la pânda toată noaptea,

Stă ca hoțul, stă ascuns;

Ne trezim, și-i găsim șoapta,

Și s-a dus, Și s-a tot dus...

Câte uși ferecate, de griji sfărâmate,

Ni se deschid în față și-n spate;

Călcăm grăbit să le închidem,

S-avem iar mâine ce să deschidem;

Uităm prea des care ni-i locul,

Fugim de noi, fuge norocul;

Prin vieți străine ne-adăpostim,

Nu să trăim, doar să povestim;

N-avem răbdare să mai simțim,

Trăim în grabă, și-n grabă murim.

Și ochii ne cer bucată de cer,

Și-n lacrimi ei pier, deschiși efemer..

Iată școala a început

Vacanța încet s-a ascuns

Și a început ușor să apară

Dintr-un colț, o școală rară

4 ani avem de stat

De iubit și de cântat 

Cu profesori și colegi

Să vedem pe cine aleg

Într-o bună zi de luni

Am trecut pe sub aluni

Și-am ajuns la iubita școală 

Când ne revedem toți iarăși 

Dar v-a veni însă o zi

Când noi toți nu v-om mai fi

Așa că zic să ne bucurăm 

Atâta timp cât nu lucrăm 

Ha! Te-au facut dulce!

Vor sa te rasfete.

E bine sa ai grija,

Sa n-asculti ganduri crete!

Intr-un punct de cotitura,

Cand tovarasii se-njura,

Concentrez atentia:

Invata-ne-am lectia!

Imbibata cu minciuni,

Tara-i cuib de amaraciuni,

Se trezesc oamenii buni

Folosind vag notiuni,

Prin discursuri fel de fel,

Ca sa-i creada... Bombonel.

Dintre cei mai curajosi,

Se gasesc doi mosi frumosi,

Care viata-si povestesc,

Prin cuvinte ne-amarasc.

Cica le era odata,

Casa toata agitata.

Cum, de altfel, noi mai stim,

Fiindca tot asa patim.

Se-adunau gramezi la vot,

Ca sa schimbe tot ce pot.

De la ganduri, pan’ la port,

Construind complex-resort.

Intr-un abur de exces,

’Chipurile’, vor progres.

La nivel conceptual,

Fiindca toate, in final,

presupun buget,

Normal...

Minti, cuminti in care arde

O dorinta sa se scalde,

Cartea.

Dintr-un prim Abecedar,

Faureau si dau in dar

Zeci de mii de exemplare,

Pregatite de plecare.

Chiar de fu vot unanim,

Una, alta tot gresim...

Asadar si prin urmare,

Lectia dupa votare

E ca nu mereu se face

Dupa etica dreptate.

Cartea nu-si gasi salas,

Prin poporul patimas.

Iara romanasii mei,

Raman blegi ca niste miei.

Vine blocul gri din est,

Nelasand loc de protest.

Si asta i una; sa vezi doua!

Ei voiau o limba noua.

Despre carti nu mai e loc,

Sa citesti devine moft;

Dar aceasta ce-nsemna?!

Mai exact, sa fiu mai clara,

Ce era permis in tara,

Era munca-n combinat,

Fara loc de comentat.

Pana sa ne desteptam,

Trebuia sa asteptam...

Cei cu limba ascutita,

Azi isi fac vocea-uzita,

Simtind voia de dreptate,

Neghina dand-o deoparte...

Noi uitam ca in trecut,

Tot asa s-a petrecut.

Si mai tindem uneori

sa cream grave erori.

Spre exemplu, nu demult,

Auzeam aproape-n gand,

O batrana suspinand,

Cu un glas molcom de vai,

Ca n-are ce da la cai.

In coltul uitat de lume,

E batrana care spune,

C-are pensie micuta,

Dar e tare harnicuta.

E dispusa a munci,

Dar patronul n-o plati.

Un copil ar vrea o casa,

S-aiba sigura o masa,

Sa se stie ingrijit,

Sanatos, apoi scolit.

Vietatile padurii,

Cand nu au de ale gurii,

Sunt la mila...nu stim cui,

Chiar de-s cu ursoaica pui.

Costumatii, la pupitru,

Vorbe scot, parc-au arbitru.

Ei promit, cu vorbe-alese,

Ca urmeaza ... ce progrese?!

Trag de sfori c-au interese!

Fiti cinstiti, voi, oameni buni,

Nu mai indrugati minciuni!

Dati o forma mai concreta

Ideilor notate-n creta!

Lumea nu-i o discoteca,

Unde-i dans ametitor

Iar ca premiu, joci cu Amor.

E firesc a vrea putere,

Dar nu genera durere,

Pentru suflete-nnorate,

Prin esenta dezolate!

Intr-o Romanie dulce,

Lideri sinceri ar conduce,

Tara vie, tara mea,

Tare te-as ruga ceva.

Ai in paz-a da cultura

Si acelor care-ndura

Si celor fara masura.

Asa sigur vom schimba

Mostenirea ce vom da.

Poate asa vei mai scapa

De gandiri anapoda.

Suntem rai, capriciosi,

Adesea orgoliosi,

Concentrati, dar parca absenti.

Daca nu ne-analizam,

N-avem sanse sa schimbam!

Sa valorizam ce-i arta,

Si s-o folosim drept harta!

                                       Cu drag, Nuca

Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,

Pe care nu-l lãsãm la îndemâna

Unor aşa netrebnici de ciocoi

De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!

Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat

Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!

Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat

Cã umilirea, cere rãzbunare?

Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"

Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...

Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu

Mai lângã noi ca multe-infirmiere!

Noi nu o sã vã fim vouã pe plac

Urmând a voastrã dezumanizare!

Voi nu aveţi seringã şi nici ac

Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!

Lehamite ne e de ce legi daţi

- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -

Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,

Cu cheile prostiei sclipitoare.

Minţiţi poporul, din obişnuinţã,

Aşa cum procedaţi voi, an de an!

Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,

O, neam fãrã ruşine şi viclean!

Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt

Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,

Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt

Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!

Pre legea voastrã nu mã pot baza

- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -

Pre indivizi ce-acuz-o formã rea

Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!

                         ☆

De nebunia lor ne-am sãturat,

De ştiri, de propagandã, de mizerii,

Ni-e dor sã respirãm aer curat

Şi fãrã presupusele bacterii!

02.12.2021, Gostkow, Pl

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Stelele nenumărate 

Picură din senin,

Presărănd în noapte 

Din veșmântul divin.

Încremeniră pe brazdă,

Pâlpâind din răsputere,

Împroșcau pe stradă 

Praf și pulbere.

Pe cer luna se perindă 

În tăcerea umbrelor 

Rămășițe să cuprindă 

Din scânteia astrelor...

Vântul din năduf suflă,

Deslușind în depărtări 

Roi de licăr în spirală 

Din visele făcute țăndări..