Ai căutat: "others"
Creaţii aleatorii :)
Oftat…
În noapte timpul curge greu,
Prin ore reci, prin trupul meu,
Și luna-i al meu ochi sticlos,
Ce-apusul astăzi mi l-a scos.
Sub gene triste, lacrimi cad,
Ca două boabe de smarald,
De gânduri care mă topesc,
De doruri ce mă mistuiesc.
Și iarăși stau și te aștept,
Sub teii care plâng în piept,
Să-ți văd privirea, să te chem,
Din scrum să-nvie-un dulce semn.
Și-mbrac tăcerea în culori,
Plângând iubirea până-n zori,
Când teii înfloresc din nou,
Ca într-un trist și vechi tablou.
Și-n frunza lor tot mă scufund,
Cu chipul tău mereu în gând,
Și-mi freamătă amoru-n piept,
De-atâta dor și chin nedrept.
Și-n umbra nopții mă cobor,
Pe drumul vechi, căutător,
Dar teii parcă-mi spun încet,
Că timpul s-a pierdut discret.
Dar tot visez sub cerul clar,
Purtând în suflet un altar,
Cu teii martori, plini de dor,
La chipul tău nemuritor.
Vis
Adu-mi cafeaua draga mea,
Și-apoi lipește-te de mine,
Avui un vis c-o stinsă stea,
Un vis anume despre tine.
Apucă-mă de mână, hai te rog,
Căci toaca-mi bate-n tâmple,
Iar visuˈacesta-i ca un drog,
Și simt c-așa o să se-ntâmple.
Visam dulăii la fereștri lătrând,
Iar spaima bântuind prin casă,
Ferestrele prin draperii plângând
Al tău sicriu aflat pe masă.
În pragul ușii se afla o sfântă,
Ce mă ruga să vin la-nmormântare,
Avea în mână o lumânare frântă,
Din care lumina un pui de soare.
Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,
Tavanul devenea treptat pământ,
Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,
Săpam plângând al tău mormânt.
O stea zării căzând lângă fereastră,
Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,
Și toată casa se făcu pe loc albastră,
Tu, din scriu, încet începi să te ridici,
Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,
Și lumânarea frântă treptat se încera,
Iar eu topit, curgeam murind prin tine,
Spre palma sfintei în foc a mă năștea.
Hai să rămânem treji în noaptea asta,
Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,
Să nu mai plângă iar fereastra,
Să ne iubim pe întuneric și lumină.
Ploaie
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela
Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere
Si te faci ca n-o auzi cand urla
Tu mergi in fata mea, eu te urmez
Ca alt drum decat asta nu stiu
Si ma doare tare dar nu pot sa cedez
Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu
M-am imbolnavit de la ploaia rece
Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti
Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce
Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti
Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere
Eu raman in spate, te urmez fidela
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela.
Mai frumoasă de Laura Stoica în finlandeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Kauniimpi
Olet kaukana ja sinulla on minut
Valtava voima
Herään hymyillen joka päivä
Mikä mahdollisuus tavata sinut
En uskonut rakkauteen pitkään aikaan.
Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi
En ole koskaan ennen ollut näin rakastunut
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi
Sinun kanssasi opin rakastamaan.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi
Heräämään hymyillen joka päivä
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi
Sinun kanssasi opin rakastamaan.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Joskus ilman sinua
Tie on kova
Haluaisin sinun olevan kanssani,
Aina kanssani.
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Oftat…
În noapte timpul curge greu,
Prin ore reci, prin trupul meu,
Și luna-i al meu ochi sticlos,
Ce-apusul astăzi mi l-a scos.
Sub gene triste, lacrimi cad,
Ca două boabe de smarald,
De gânduri care mă topesc,
De doruri ce mă mistuiesc.
Și iarăși stau și te aștept,
Sub teii care plâng în piept,
Să-ți văd privirea, să te chem,
Din scrum să-nvie-un dulce semn.
Și-mbrac tăcerea în culori,
Plângând iubirea până-n zori,
Când teii înfloresc din nou,
Ca într-un trist și vechi tablou.
Și-n frunza lor tot mă scufund,
Cu chipul tău mereu în gând,
Și-mi freamătă amoru-n piept,
De-atâta dor și chin nedrept.
Și-n umbra nopții mă cobor,
Pe drumul vechi, căutător,
Dar teii parcă-mi spun încet,
Că timpul s-a pierdut discret.
Dar tot visez sub cerul clar,
Purtând în suflet un altar,
Cu teii martori, plini de dor,
La chipul tău nemuritor.
Vis
Adu-mi cafeaua draga mea,
Și-apoi lipește-te de mine,
Avui un vis c-o stinsă stea,
Un vis anume despre tine.
Apucă-mă de mână, hai te rog,
Căci toaca-mi bate-n tâmple,
Iar visuˈacesta-i ca un drog,
Și simt c-așa o să se-ntâmple.
Visam dulăii la fereștri lătrând,
Iar spaima bântuind prin casă,
Ferestrele prin draperii plângând
Al tău sicriu aflat pe masă.
În pragul ușii se afla o sfântă,
Ce mă ruga să vin la-nmormântare,
Avea în mână o lumânare frântă,
Din care lumina un pui de soare.
Podeaua se crăpa ca-ntr-un cutremur,
Tavanul devenea treptat pământ,
Iar eu cu trupu-mi prins în tremur,
Săpam plângând al tău mormânt.
O stea zării căzând lângă fereastră,
Dulăii au sfâșiat-o în luminițe mici,
Și toată casa se făcu pe loc albastră,
Tu, din scriu, încet începi să te ridici,
Iar sfânta îndreptă privirea înspre mine,
Și lumânarea frântă treptat se încera,
Iar eu topit, curgeam murind prin tine,
Spre palma sfintei în foc a mă năștea.
Hai să rămânem treji în noaptea asta,
Iar somnul să-l hrănim cu lună plină,
Să nu mai plângă iar fereastra,
Să ne iubim pe întuneric și lumină.
Ploaie
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela
Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere
Si te faci ca n-o auzi cand urla
Tu mergi in fata mea, eu te urmez
Ca alt drum decat asta nu stiu
Si ma doare tare dar nu pot sa cedez
Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu
M-am imbolnavit de la ploaia rece
Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti
Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce
Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti
Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere
Eu raman in spate, te urmez fidela
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela.
Mai frumoasă de Laura Stoica în finlandeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Kauniimpi
Olet kaukana ja sinulla on minut
Valtava voima
Herään hymyillen joka päivä
Mikä mahdollisuus tavata sinut
En uskonut rakkauteen pitkään aikaan.
Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi
En ole koskaan ennen ollut näin rakastunut
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi
Sinun kanssasi opin rakastamaan.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Haluan pysyä rakastavassa maailmassasi
Heräämään hymyillen joka päivä
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi
Sinun kanssasi opin rakastamaan.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Joskus ilman sinua
Tie on kova
Haluaisin sinun olevan kanssani,
Aina kanssani.
Onni, jonka saan
Haluan vain elää sen kanssasi.
Näet minut
Kauniimpi kuin tiedän
saat minut tuntemaan
Että olen maailman keskipiste
Ja sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua, sinä rauhoitat minua
Suloin sanoin
Sydämeni ei halua valehdella hänelle
Hän ei halua sinun unohtavan sitä.
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D