Poem
Din când în când îți mai aud vocea,
Și-apoi îmi șoptește viața :
Nu te mai amăgi!
Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă
Se tot întoarce la tine,
Te lovește ,și apoi iar te cheamă
Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană,
Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă"
Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"
,"ia-mă " Chiar dacă plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "
Category: Diverse poems
All author's poems: Albui Andreea
Date of posting: 21 октября 2024
Views: 233
Poems in the same category
Fără titlu
Încă te păstrez în amintiri,
Nu te încadrezi la fostele iubiri,
Pentru că încă te iubesc,
Pentru că încă te doresc.
Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață
Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,
Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,
Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.
Eu cred și sper să am dreptate,
Pentru tine renunț la propria-mi moarte
Pentru tine aș suferi o eternitate,
Numai să te am măcar o clipă aproape.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
Inima mea
Pustie inima îmi este
Mâhniri de peste tot m-apasă
C-așa e ea, loc nu-și găsește
Și liniște n-are în casă
Sunt remușcările de-o viață
Răpindu-mi pacea și e greu
Ofez și gândul mă presează
Dar mi-aminyesc de Dumnezeu
Cu îndelunga Sa răbdare
Nemărginita-i am văzut
Că peste tot Dânsul e veșnic
Ocrotitor de netemut
Fiindcă ispitele-s ca scaiul
Răgaz acestea nu ne dau
Vor fi cât lumea dăinuiește
Și pacea tihna ele-o iau
Dar sa lăsăm pe yoate-n grija
Stăpânului nostru Preasfânt
Că viața este-n a Lui mână
De l-om purta pe El în gând
De-ai dobândi averi cât munții
Nu e nimic, le vei lăsa
C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo
Unde doar El ne va chema
C-așa voiește Domnul nostru
Așa va fi în veșnicie
Așa suntem pe astă lume
De ce, doar Domnul nostru știe
Din veac văzui necaz, probleme
Și piedici la tot pasul sunt
Vor fi cât dăinuie viața
Vremelnicia pe pământ
Dar știm care-i menirea noastră
Și care e al nostru țel
Să împlinim a Lui voință
C-așa din veac ne spuse El
Din veac Stăpânul mă păzește
Deși în multe am greșit
Dar cu-a Lui mila și iubire
Și-a Sa răbdare, m-a-ntărit
Deși nevrednic sunt adesea
Și-anevoios în fapte bune
El nu mă lasă fiindcă eu
Gândind la Dânsul, voi apune
Cu-a Sa putere mă-nconjoară
M-ajută doar privindu-mă
Mi-e Tată mamă în tot locul
La dreapta Lui păzindu-mă
O, Doamne rogu-Te mă iartă
Că mult răbdare-ai arătat
Și mi-ai păzit cu strășnicie
A mea viață ce mi-ai dat
Îți voi trimite colo-n slavă
Cât voi mai fi pe-acest pământ
Suspine, rugi, cântări și versuri
Spre Tine să își ia avânt
Călător prin lume !
Am luat lumea la pas ,
Am voit să o cunosc :
Nu m-am oprit în Europa ,
Nici în Asia n-am stat ...
V-am scris unde sunt
Și că vă port cu mine -n gând .
Acum cutier estul ,spre soare răsare
Mereu -s în căutare
În lumea asta mare...
Mă simt un marinar terestru
Și caut un port de acostare ,
Mereu spre soare ...
Am făcut o escală în Noua Zeilandă
Undeva în oceanul Pacific
Am dat peste Români
Plecați ca și noi ,de nevoi ...
O să ne unim într-o Românie mică
De trădători, nu mai avem frică !
22 55
Doi e mare gospodar
Doi e mare făurar
An de an sunt în pătrar
Doi de doi pe-un piedestal
Au mai pus în sac, un număr
Sacul, gata să se rupă
Plin de-atâtea cifre mari
Cinci e numărul din sac
Care şade-acum pe burtă
Istovit de-atâta muncă
Peste el se puse-acuma
Un alt cinci, de nou pătrar
Amundouă vor să fie
Frați cu noul făurar
Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani)
Puntea măcelarului
Pe un planșeu încăpător,
urmând drumul scândurii urcătoare,
se adună porci numai buni de tăiat:
scurți la judecată și durdulii.
Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,
fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,
unde stă, jalnică și decolorată,
polena cândva albă a unei sirene.
Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,
pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.
Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește
apropierea orei de așezare la mese.
Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,
cel puțin nu pentru proastele dobitoace,
la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă
ca și o încropire de blege ațe.
Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,
umple tot văzduhul
și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,
pierzându-se în valurile unduitoare.
Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,
undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,
cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite
și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.
Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,
iubitor mult peste toți de haleală,
ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.
Și, pus în fața călăului său,
tinde să rânjească prostește,
intrigat ușor de valăul ce lipsește.
Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,
iar netotul animal își pierde capul,
sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,
împânzit la scurt timp de musculițe.
Și zarea e nepăsătoare,
și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,
căderea pe lemnele acum înroșite
a unui bolovan de carne:
căpățâna aiuritului decapitat,
ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,
drept idol al hrănirii necugetate.
În violetul acestui grotesc crepuscul,
când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,
din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:
„acum vom avea de mâncare”...
Fără titlu
Încă te păstrez în amintiri,
Nu te încadrezi la fostele iubiri,
Pentru că încă te iubesc,
Pentru că încă te doresc.
Ți-am jurat c-am să te-aștept o viață
Pași mei către tine-s precum fuga pe gheață,
Mă risc la fiecare pas, risc să mă pierd ,
Dar n-am să renunț niciodată la cea ce cred.
Eu cred și sper să am dreptate,
Pentru tine renunț la propria-mi moarte
Pentru tine aș suferi o eternitate,
Numai să te am măcar o clipă aproape.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
Inima mea
Pustie inima îmi este
Mâhniri de peste tot m-apasă
C-așa e ea, loc nu-și găsește
Și liniște n-are în casă
Sunt remușcările de-o viață
Răpindu-mi pacea și e greu
Ofez și gândul mă presează
Dar mi-aminyesc de Dumnezeu
Cu îndelunga Sa răbdare
Nemărginita-i am văzut
Că peste tot Dânsul e veșnic
Ocrotitor de netemut
Fiindcă ispitele-s ca scaiul
Răgaz acestea nu ne dau
Vor fi cât lumea dăinuiește
Și pacea tihna ele-o iau
Dar sa lăsăm pe yoate-n grija
Stăpânului nostru Preasfânt
Că viața este-n a Lui mână
De l-om purta pe El în gând
De-ai dobândi averi cât munții
Nu e nimic, le vei lăsa
C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo
Unde doar El ne va chema
C-așa voiește Domnul nostru
Așa va fi în veșnicie
Așa suntem pe astă lume
De ce, doar Domnul nostru știe
Din veac văzui necaz, probleme
Și piedici la tot pasul sunt
Vor fi cât dăinuie viața
Vremelnicia pe pământ
Dar știm care-i menirea noastră
Și care e al nostru țel
Să împlinim a Lui voință
C-așa din veac ne spuse El
Din veac Stăpânul mă păzește
Deși în multe am greșit
Dar cu-a Lui mila și iubire
Și-a Sa răbdare, m-a-ntărit
Deși nevrednic sunt adesea
Și-anevoios în fapte bune
El nu mă lasă fiindcă eu
Gândind la Dânsul, voi apune
Cu-a Sa putere mă-nconjoară
M-ajută doar privindu-mă
Mi-e Tată mamă în tot locul
La dreapta Lui păzindu-mă
O, Doamne rogu-Te mă iartă
Că mult răbdare-ai arătat
Și mi-ai păzit cu strășnicie
A mea viață ce mi-ai dat
Îți voi trimite colo-n slavă
Cât voi mai fi pe-acest pământ
Suspine, rugi, cântări și versuri
Spre Tine să își ia avânt
Călător prin lume !
Am luat lumea la pas ,
Am voit să o cunosc :
Nu m-am oprit în Europa ,
Nici în Asia n-am stat ...
V-am scris unde sunt
Și că vă port cu mine -n gând .
Acum cutier estul ,spre soare răsare
Mereu -s în căutare
În lumea asta mare...
Mă simt un marinar terestru
Și caut un port de acostare ,
Mereu spre soare ...
Am făcut o escală în Noua Zeilandă
Undeva în oceanul Pacific
Am dat peste Români
Plecați ca și noi ,de nevoi ...
O să ne unim într-o Românie mică
De trădători, nu mai avem frică !
22 55
Doi e mare gospodar
Doi e mare făurar
An de an sunt în pătrar
Doi de doi pe-un piedestal
Au mai pus în sac, un număr
Sacul, gata să se rupă
Plin de-atâtea cifre mari
Cinci e numărul din sac
Care şade-acum pe burtă
Istovit de-atâta muncă
Peste el se puse-acuma
Un alt cinci, de nou pătrar
Amundouă vor să fie
Frați cu noul făurar
Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani)
Puntea măcelarului
Pe un planșeu încăpător,
urmând drumul scândurii urcătoare,
se adună porci numai buni de tăiat:
scurți la judecată și durdulii.
Fiecare-și etalează șuncile în căldura unei asupritoare toropeli,
fără a lua în seamă înghiontelile stăpânilor grăbiți spre proră,
unde stă, jalnică și decolorată,
polena cândva albă a unei sirene.
Pășirea este apăsată, cu dâre de lături în cale,
pe care burtoșii patrupezi le înfulecă din mers.
Și toată gloata cu neastâmpăr șușotește
apropierea orei de așezare la mese.
Nu e panică, nu-i vreun tablou încărcat de tragism,
cel puțin nu pentru proastele dobitoace,
la gâtul cărora funiile se simt mai degrabă
ca și o încropire de blege ațe.
Guițat absurd, dornic de mai multă îmbuibare,
umple tot văzduhul
și coboară din nou mai josnic și inexpresiv,
pierzându-se în valurile unduitoare.
Când, într-un sfârșit, gurile parcă s-au dat adormite,
undeva din fund se arată o siluetă sdrahonă, cu buzunarele alungite,
cu mustățile fluturând în calea brizei retezate uneori de jocuri de cuțite
și sunet de ascuțis pregătit de înjunghiere.
Se aduce, bălăngănit, un grăsun de-acela dintre cei mai neciopliți,
iubitor mult peste toți de haleală,
ce și copiii și i-a înghițit în zilele mai sărace de iarnă.
Și, pus în fața călăului său,
tinde să rânjească prostește,
intrigat ușor de valăul ce lipsește.
Dar nu mult trece până mustăciosul ridică din brațe,
iar netotul animal își pierde capul,
sângele din el dând șiroaie și făcându-se ca lacul,
împânzit la scurt timp de musculițe.
Și zarea e nepăsătoare,
și vântul nici nu bagă de seamă, cu o naturalețe absentă,
căderea pe lemnele acum înroșite
a unui bolovan de carne:
căpățâna aiuritului decapitat,
ce ar putea servi, înfiptă într-un băț,
drept idol al hrănirii necugetate.
În violetul acestui grotesc crepuscul,
când limbi aprinse se pregătesc de perpelire și de sărare,
din râtul unui copitat mai puțin bondoc dă a se distinge:
„acum vom avea de mâncare”...
Other poems by the author
Poem
zi de zi visăm cu ochii deschişi,
Visând,îţi curg nişte lacrimi pe obraz
Te pui mereu pe genunchi, să te călăuzească la al tău necaz.
Îţi astupă dorurile chiar sub soare.
Te-ntrebi acea iubire, va veni, oare?
Nu ştii, până nu pleci, din acea groapă ce te doare.
Şi spini tai din grădina ta.
Au dispărut, degetele tale nu-ţi vor mai sângera,
Dragostea ta din tine te va vindeca...
Acea vină pe care o ai des în inimă,
Te rog,să o străpungi c-o ultimă gură de vin,
Să-ţi dai seama că meriţi un întreg paradis.
La a ta uşă să nu vină doar cu o declaraţie-n plic,
Să-ţi dea cerul lui senin, şi zâmbetul lui să fie doar pentru tine,
Chiar dacă culoarea scoarţei din ochii tăi , acum se bucură de orice lucru mărunt,
Sper că ai făcut pace cu al tău mic numit , "trecut"
Poezie
Joi-Se înalţă doruri lipsite de noi,
Cu valuri de vise nu le--am povestit
Căci dacă le vei ştii vei deveni trist.
Că am iubt,şi iubesc mii de flori,
Cât şi nori ,apoi în zare văd acei ochi
Ce-s atât de vii ,de-ar ieşi şi iubirea din ei
El? Şi-ar face la mine-n suflet loc dar e atât de gri şi atat de gol..
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.
Poem
zi de zi visăm cu ochii deschişi,
Visând,îţi curg nişte lacrimi pe obraz
Te pui mereu pe genunchi, să te călăuzească la al tău necaz.
Îţi astupă dorurile chiar sub soare.
Te-ntrebi acea iubire, va veni, oare?
Nu ştii, până nu pleci, din acea groapă ce te doare.
Şi spini tai din grădina ta.
Au dispărut, degetele tale nu-ţi vor mai sângera,
Dragostea ta din tine te va vindeca...
Acea vină pe care o ai des în inimă,
Te rog,să o străpungi c-o ultimă gură de vin,
Să-ţi dai seama că meriţi un întreg paradis.
La a ta uşă să nu vină doar cu o declaraţie-n plic,
Să-ţi dea cerul lui senin, şi zâmbetul lui să fie doar pentru tine,
Chiar dacă culoarea scoarţei din ochii tăi , acum se bucură de orice lucru mărunt,
Sper că ai făcut pace cu al tău mic numit , "trecut"
Poezie
Joi-Se înalţă doruri lipsite de noi,
Cu valuri de vise nu le--am povestit
Căci dacă le vei ştii vei deveni trist.
Că am iubt,şi iubesc mii de flori,
Cât şi nori ,apoi în zare văd acei ochi
Ce-s atât de vii ,de-ar ieşi şi iubirea din ei
El? Şi-ar face la mine-n suflet loc dar e atât de gri şi atat de gol..
P O E Z I E
Aveam o presiune între coaste,
Când venea o întrebare despre el,
Mă cam arde ,și m-apasa în piept,
Eu am zis că nu îl mai aștept.
Apoi am trecut pe lângă un felinar,
M-am așezat comod pe-o bancă
Am început în a da câteva lacrimi,
Toți m-au sunat,scris,deranjat.
Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat.
Mi-am dat telefonul pe modul avion,
N-am vrut să încerc să lupt iar,
Am luat un singur bagaj așa cum era,
Știindu-se povestea în care fata aceea din trecut,de dor s-a sufocat.