Greierașii

Dimineaţa ies la soare

puii greieraşului;

au căsuţa sub o floare,

sus, în Munţii Oaşului.

 

Nici nu ştiu dacă se poate

mai frumos decât atât...

Trei şeptimi, fetele toate,

şi-au prins salbe mici la gât

din bobiţele de rouă

şi dansează câte două.

 

Dintre băieţei, cinci cântă,

treizeci şi unu citesc,

restul s-au luat la trântă,

sar prin iarbă, chicotesc

 

şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,

decât sfertul fetelor...

Adunaţi toţi băieţaşii

şi aflaţi numărul lor !


Category: Diverse poems

All author's poems: MARIUS MARACINESCU poezii.online Greierașii

Date of posting: 6 августа 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1126

Log in and comment!

Other poems by the author

Vrăbiuța

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

 

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

 

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

 

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

 

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

 

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

 

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

 

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

More ...

Licuricii

A ieșit Luna să joace

pitulușul prin pădure

și aprinde licuricii

de pe zmeure și pe mure

 

și de-atâta noapte caldă,

păsări mici, clevetitoare,

jură c-au văzut prin ierburi

niște stele căzătoare…

 

Nici copiii nu se-ndură

să se ducă la culcare,

vor să prindă-n seara asta

licuriciul cel mai mare.

 

Ies părinții să-i adune

pe la case și din noapte

îi cheamă copilăria

și pe ei, cu mure coapte…

More ...

Poems in the same category

Imaginația

Nu mi-am imaginat vreodată

Că imaginația își are propria imaginație,

Născută din imaginația Creatorului!

Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,

Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,

Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!

Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă

Desculță și mai mereu înfometată,

Nu ne-ar vizita!

Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni

Cu tot cu posesorul ei...

Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,

Este lipsită de maturitate dar totuși,

Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,

Apelează la ea!

Cu siguranță te va salva!

Imaginatia are personalitate nu glumă,

Incredibil ce putere are!

Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!

(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Gândul inimii mele

Întins sub cerul înstelat

Privesc spre o mare minune

Că orice stea ce ai creat

E unică și are-un nume.

 

Realizez înfricoșat

Că sunt nimic pe lângă Tine

Sunt om și-s foarte limitat

Tu ești Palat, eu doar ruine.

 

Tu ai putere să numești

Un infinit de corpuri lucitoare

Tot ce se-ntâmplă urmărești

Ce-nvie azi, ce mâine moare.

 

Atât mă cred de important

Când mă compar cu muritorii

Deși-s extrem de ignorant

Pe lângă Cel ce varsă norii.

 

Nu sunt nimic, un vânt ce trece.

Un val oricât ar fi de mic

Ar reuși să mă înece

Ca-apoi să nu mă mai ridic.

 

Și totuși Dumnezeul lumii

Ce-are putere nesfârșită

S-a deranjat să mai asculte

O biată ființă necăjită.

 

Nu am avut în cunoștință

Dragostea Lui cea fără margini

Dar m-a smerit și cu căință

M-am pus să scriu pe-a mele pagini.

 

Am început cu-a cere milă

Iertare am cerut întâi

Și pe scrisoarea mea umilă

Semnat-am jos: Te rog, rămâi!

 

Eu L-am dorit în a mea viață

Când am aflat că El era

Acel ce ștergea a mea față

Oricând o lacrimă curgea.

 

Mi-a spus că le-a uitat pe toate

Orice păcat mi-a fost iertat

Mi-a spus că ele-au fost luate

Și în adânc le-a scufundat.

 

Mi-a luat orice îngrijorare

Ce umerii îmi apăsa

Simțit-am o eliberare

Văzând cum în pahar vărsa.

 

Mi-e plin acum, dă peste chiar

De-Atâta bine ce îmi face

Nu merit nici măcar un dar

A pus în sufletul meu pace

 

Nu-L cunoșteam și l-am aflat

Căci haru-I e atât de mare

Al meu Stăpân e Împărat

Puterea Lui nimeni n-o are.

 

Fiindcă iubirea-I am primit

Doresc de-acum o viață-ntreagă

Dragostea mea să i-o dedic

Inima mea să Îl aleagă.

 

Orice ar fi să Îi jertfesc

Cum El făcut-a pentru mine

"Să fie tot ce eu iubesc

Venit curat ca dar din Tine!"

 

Să fii tot ce-mi doresc vreodată

Ca tot de-aș pierde pe pământ

Să știu că sunt cea mai bogată

De-mi ești alături nu-s înfrânt.

 

Biruitor voi fi în toate

Dacă eu lupt de partea Ta

Ești Dumnezeu ce totul poate

Și ieri și azi și pururea! 

More ...

GEOMETRIA UNEI DIMINEȚI

Dimineața pătrunde în cameră

ca o lumină disciplinată,

subțire și atentă,

așezând lucrurile

într-o tăcere coerentă.

 

Pereții, palizi și răbdători,

își poartă umbrele

ca pe niște gânduri vechi.

Aerul are densitatea unei așteptări,

iar timpul curge

cu o lentoare lucidă.

 

Pe masă, o cană albă,

ușor ciobită,

devine semnul fragil al continuității,

ca o amintire care refuză

să se destrame.

 

Orașul, vast și impersonal,

respiră dincolo de fereastră

cu ritmul unui organism străin.

sunetele lui ajung până aici 

filtrate,

ca ecoul unei vieți

trăite la distanță.

 

lumina alunecă pe podea

asemenea unui gând limpede

care nu cere confirmare.

Totul se leagă pentru o clipă

într-un echilibru precar,

aproape solemn.

 

În acest interval restrâns,

existența capătă formă:

nu ca certitudine,

ci ca prezență atentă,

clară,

suficientă sieși.

More ...

Poezie

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

More ...

Tu omule ce crezi că ştii...

Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte

Condorul care de pe stâncă se desprinde

Şi liber zboară după cum i-e firea?

 

Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate

O stea pe care o priveşti în noapte,

Smerită să-ţi dea toată strălucirea?

 

Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este

Ca Dumnezeu din depărtări celeste

Să vină să-ţi aducă...mântuirea!?

 

More ...

Mulţi se amăgesc...

Mulţi se amăgesc când scriu un vers,

Că-n veci va fi nemuritor,

Necuprinzând cu mintea lor,

Cât de mult timp e-n Univers.

 

Că şi de-ar deveni titani,

Ai poeziei corifei,

Nu ar mai aminti de ei,

Nimeni, peste un milion de ani.

 

Că doar aştri mai strălucesc

La nesfârşit pe-naltul cer,

Şi după ce se sting şi pier

Şi-n giulgi' de scrum se învelesc.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍