Category: Diverse poems
All author's poems: Gilbert White
Date of posting: 18 декабря 2023
Views: 569
Poems in the same category
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Anihilare…
Pogoară peste mine umbre seci,
Din veacuri care ard în rugul sorții,
Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,
Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.
Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,
Iar norii, lanțuri grele peste trup,
Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,
Sub un descântec din ura lumii rupt.
Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,
Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,
Să fiu un strop de umbră fără moarte,
Purtat de timp, prin veșnice uitări.
Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,
Să plângă-n lună, peste nopți de dor,
Să fiu o umbră ce-și găsește firea,
În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.
Și când tăcerea sfarmă tot ce este,
Ridică-mă din hăuri de noroi,
Și spune-mi Doamne că a fost poveste,
Tot traiul meu cu patimi și nevoi.
Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,
Și-n praf rămâne sufletul pribeag,
Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,
Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.
Anotimpurile
Trece primăvara
Și vine vara
Și eu mă gândesc la ploaia de toamnă
Cu Anul Nou din iarnă
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Apa despicată
Dumnezeu de la- nceput,
Multe sfaturi a avut,
Prin prooroci și învățați,
Multe sfaturi el a dat.
A vrut bunul Dumnezeu,
Să ne ferească de rău.
Când poporul sfânt al său,
Din spate fiind atacat,
Apa-n două a despicat.
A trecut poporul său,
Și ia apărat de rău.
Pe dușmani...ia înecat,
Credincioșii au scăpat.
Învățații ei știau...
Și pe Domnul îl rugau..
Să ajute nencetat,
Ei știau cu-adevarat,
De PUTEREA SFÂNTĂ care,
BUNUL DUMNEZEU O ARE.
Anihilare…
Pogoară peste mine umbre seci,
Din veacuri care ard în rugul sorții,
Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,
Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.
Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,
Iar norii, lanțuri grele peste trup,
Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,
Sub un descântec din ura lumii rupt.
Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,
Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,
Să fiu un strop de umbră fără moarte,
Purtat de timp, prin veșnice uitări.
Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,
Să plângă-n lună, peste nopți de dor,
Să fiu o umbră ce-și găsește firea,
În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.
Și când tăcerea sfarmă tot ce este,
Ridică-mă din hăuri de noroi,
Și spune-mi Doamne că a fost poveste,
Tot traiul meu cu patimi și nevoi.
Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,
Și-n praf rămâne sufletul pribeag,
Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,
Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.
Anotimpurile
Trece primăvara
Și vine vara
Și eu mă gândesc la ploaia de toamnă
Cu Anul Nou din iarnă
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Other poems by the author
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!