Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gilbert White
Data postării: 18 decembrie 2023
Vizualizări: 598
Poezii din aceiaşi categorie
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Umbra mea, rana mea
Mi-s zilele din ce în ce mai triste,
Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,
Spre cer înalț lungi acatiste,
Deși de vină-s numai dânșii.
Absorb lumini tot mai obscure,
Și bântui drumuri lungi, ferite,
Din mine crește falnic o pădure,
Și-n loc de ramuri cresc cuțite.
E nefiresc dar umbra-mi curge,
Și nici nu stă-n lumina mea,
De fapt e rana mea cu sânge,
Și dâra strălucind în urma sa.
E-un râu ce-și scurmă albia în taină,
Pe maluri plâng fantomele din el,
Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,
Pe care-o port în drumul meu stingher.
Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,
În visuri stinse-n focuri prea devreme,
Și-n mine ascund un dor primordial,
Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.
Pe cer mi-e steaua fără strălucire,
Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,
Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,
De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Cineva m-a întrebat?
Cineva m-a întrebat demult
Cum a fost copilăria mea?
M-am gândit mult să-i răspund
Și apoi am spus cuvântul..grea
S-a uitat mirat și lung la mine
Făr' a crede că ce zic e-adevărat,
Era mic copil, nimic nu îî lipsea
Nici că timpul multe a schimbat
Atunci în brațe l-am luat cu drag
Și-am povestit despre copilărie,
Ce-a fost frumos și greu în viață
Și cum s-a trăit în multă sărăcie
N-avea de und' să știe ce a fost
Că s-a născut în anul nouăzeci,
Când s-a murit pentru democrație
Iar tirania comunistă ,,rasă-n" veci
Acum ați înțeles cine a întrebat
Dorind să afle de a mea copilărie,
El este fiul nostru binecuvântat
Un dar dat mie..de-a mea Mărie!
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Umbra mea, rana mea
Mi-s zilele din ce în ce mai triste,
Și-n culpa mea, nebun mă sfâșii,
Spre cer înalț lungi acatiste,
Deși de vină-s numai dânșii.
Absorb lumini tot mai obscure,
Și bântui drumuri lungi, ferite,
Din mine crește falnic o pădure,
Și-n loc de ramuri cresc cuțite.
E nefiresc dar umbra-mi curge,
Și nici nu stă-n lumina mea,
De fapt e rana mea cu sânge,
Și dâra strălucind în urma sa.
E-un râu ce-și scurmă albia în taină,
Pe maluri plâng fantomele din el,
Iar umbra mi-o îmbracă într-o haină,
Pe care-o port în drumul meu stingher.
Neînfricat pășesc pe lacrimi ce dispar,
În visuri stinse-n focuri prea devreme,
Și-n mine ascund un dor primordial,
Ce-n mijlocul pădurii de cuțite geme.
Pe cer mi-e steaua fără strălucire,
Iar luna ca o candelă la cap mă plânge,
Mă prăbușesc pe umbra mea subțire,
De fapt în rana mea și-n dâra ei de sânge.
Alte poezii ale autorului
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Râsul din codru
Râsu-i falnic și duios,
În lume nu-i mai frumos,
În codru noaptea se aude,
Armonia-n el pătrunde!
Gros,subțire minunat,
Tăcerea o rupe-n data,
Falnic și maestos,
Emanând un timp frumos!
Bufnița l-a emanat,
Falnică-i este făptura,
Cu ochi mari și visători,
Făptura-i râde până-n zori!
Noaptea iată c-a venit,
Bufnița râzând așteaptă,
Lumea parcă s-a trezit,
Taina-i searată!
Azi de ziua ta
Azi de ziua ta,
Iubirea ți-o aștern pe foaie,
Pentru că, iubirea ta mama,
Nici în vise nu-i mai mare!
Roșie ca trandafirul,
Puternică ca vârtejul,
Veșnică-i puterea ei,
Răsarită dintr-un tei,
De dragoste de mamă!
Doamna Albă a încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată, printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Si miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brazdat de perle,
In acel loc, in a simfonii mierle,
Care-mi da, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc in care pot sa zbor?
Nu căci aceasta-mi da fior,
Din acelea care nu ma dor,
Ci din contra, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo, pot visa oricând,
Doamnă albă a încântării,
Iazul Zânelor Feeric,
Si padurea-n Fiorarii,
Oh, ce dulce-i fiica ceții,
Acolo, acolo as vrea sa zbor!
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!