Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Category: Diverse poems
All author's poems: Cristea Mircea Romulus
Date of posting: 14 августа 2024
Views: 347
Poems in the same category
Nu te opri. vei reuși
Când urci pe muntele succesului
Înaintezi greu, vântului i-te opui
Te-mpiedici dar nu te dai bătut
te ridici perseverent,
o să calci mai atent
Ai atins ținta mult visată
Frica de esec a fost învinsă
Demonstrat ai ca nu sunt limite
Decât cele multe din minte.
Renasc
Pe stânci de piatră veche, sfărâmate,
Îmi scriu blestemul într-un colț de sat,
Iar lacrimile mele, astăzi înghețate,
Au adăpat cândva al lor pârâu secat.
Am fulgerat tăcut prin multe ploi străine,
Și-am șuierat ca vânt, pământuri sterpe,
În ochi purtam amurguri clandestine,
Și mă uitam spășit spre ceruri să mă ierte.
Se frânge-n mine timpul, ca un lemn uscat,
Și-n crăpătura lui se-adună vântul rece,
Sub pasul meu, pământul s-a lăsat,
Și-n umbrele lui stranii, o taină se petrece.
Din palmele străvechi îmi curge iarăși lutul,
Model de trup rănit, ce nu mai vrea să fie,
Și-n colbul din privire îngrop iar începutul,
Ca să renasc tăcut sub crucea de pe glie.
Pe buze-mi stă o rană, nescrisă și amară,
Ce strigă către stânci, dar stâncile-s tăcute,
Și totuși, din cădere, o stea se naște iară,
Să-mi limpezească gândul și nopțile pierdute.
Și poate că blestemul, odată risipit,
Va fi doar amintirea unui drum ce piere,
Iar eu, din pietre oarbe, mi-oi face-un chivot mic,
Să-mi strâng în el tăcerea și dorul de durere.
Cine sunt eu?
Cine sunt eu, te întrebi oare?
Sunt cel ce împarte bucăți din sine,
…Pentru fiecare.
Un ecou tăcut, visător sub stele,
Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc
…Spre ele.
Căutând mereu adăpost pentru gânduri,
Pe foile vieții universuri se nasc
…Prin rânduri.
În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,
Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume
…Imperfectă.
Pe pânza sorții, viitorul se pictează,
Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor
…Se conturează.
În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare
În focul pasiunii, se topește precum
…O lumânare.
În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.
Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr
…Sau minciună?
Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,
Căutând semne tainice pe un drum
…Neumblat.
📆 01-02-2024
La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Nu te opri. vei reuși
Când urci pe muntele succesului
Înaintezi greu, vântului i-te opui
Te-mpiedici dar nu te dai bătut
te ridici perseverent,
o să calci mai atent
Ai atins ținta mult visată
Frica de esec a fost învinsă
Demonstrat ai ca nu sunt limite
Decât cele multe din minte.
Renasc
Pe stânci de piatră veche, sfărâmate,
Îmi scriu blestemul într-un colț de sat,
Iar lacrimile mele, astăzi înghețate,
Au adăpat cândva al lor pârâu secat.
Am fulgerat tăcut prin multe ploi străine,
Și-am șuierat ca vânt, pământuri sterpe,
În ochi purtam amurguri clandestine,
Și mă uitam spășit spre ceruri să mă ierte.
Se frânge-n mine timpul, ca un lemn uscat,
Și-n crăpătura lui se-adună vântul rece,
Sub pasul meu, pământul s-a lăsat,
Și-n umbrele lui stranii, o taină se petrece.
Din palmele străvechi îmi curge iarăși lutul,
Model de trup rănit, ce nu mai vrea să fie,
Și-n colbul din privire îngrop iar începutul,
Ca să renasc tăcut sub crucea de pe glie.
Pe buze-mi stă o rană, nescrisă și amară,
Ce strigă către stânci, dar stâncile-s tăcute,
Și totuși, din cădere, o stea se naște iară,
Să-mi limpezească gândul și nopțile pierdute.
Și poate că blestemul, odată risipit,
Va fi doar amintirea unui drum ce piere,
Iar eu, din pietre oarbe, mi-oi face-un chivot mic,
Să-mi strâng în el tăcerea și dorul de durere.
Cine sunt eu?
Cine sunt eu, te întrebi oare?
Sunt cel ce împarte bucăți din sine,
…Pentru fiecare.
Un ecou tăcut, visător sub stele,
Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc
…Spre ele.
Căutând mereu adăpost pentru gânduri,
Pe foile vieții universuri se nasc
…Prin rânduri.
În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,
Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume
…Imperfectă.
Pe pânza sorții, viitorul se pictează,
Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor
…Se conturează.
În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare
În focul pasiunii, se topește precum
…O lumânare.
În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.
Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr
…Sau minciună?
Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,
Căutând semne tainice pe un drum
…Neumblat.
📆 01-02-2024
La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Lacrimi, la apusul vieții
Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...
Şi te gândeşti adesea şi la mine...
Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...
N-auzi plãcutul zumzet de albine,
Nici pasãrea ce cântã prin livezi.
Cu gândul obosit de-atâta trudã,
Cu ochii tãi albaştri şi senini,
Tu cercetezi a zãrii hainã udã,
Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,
Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.
Atâţia nori trecurã peste tine
Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,
Atâtea temeri, zâmbete, suspine
Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!
Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,
Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;
Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:
Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!
Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,
Mã uit acum, din nou, la dumneata
Cum, de pe prispã, intri în odaie,
Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:
De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!
Other poems by the author
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Ferit mereu
Când durerea vine...
Și nu te-ai așteptat...,
Mă-ntreb este destinul?
Sau oare s-a întâmplat?
Cel ce im e drag mie,
Nu-mi poate fi lăsat...?
Am eu multe păcate..?
Știe doar Dumnezeu ,
O fi o palmă oare,
Să mă îndrept doamne eu,
Gândește reflectează
Căci bunul Dumnezeu,
Te roagă și dorește
Să fi cu el mereu.
E dragostea de tată,
E bunul Dumnezeu.
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Ferit mereu
Când durerea vine...
Și nu te-ai așteptat...,
Mă-ntreb este destinul?
Sau oare s-a întâmplat?
Cel ce im e drag mie,
Nu-mi poate fi lăsat...?
Am eu multe păcate..?
Știe doar Dumnezeu ,
O fi o palmă oare,
Să mă îndrept doamne eu,
Gândește reflectează
Căci bunul Dumnezeu,
Te roagă și dorește
Să fi cu el mereu.
E dragostea de tată,
E bunul Dumnezeu.
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.