Corabie în norvegiană

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

 

Seilbåt

 

Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,

Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,

Hva venter deg på ditt neste reisemål?

Seilbåt, seilbåt...

Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?

Hvorfor advarte du meg ikke?

Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?

Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?

Hvordan skal jeg fylle den?

Seilbåt, seilbåt...

Du var lett som en spurv,

Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,

Jeg skjønner at du måtte gå

Det var slik du følte det

Det var det du trodde.

Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,

Fra flere seilplater,

Jeg festet til og med ankeret ditt,

Jeg vet at det ikke blir lett for deg,

Havet har sine innfall,

Du vet ikke hva du kan forvente,

Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,

Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,

Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,

Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,

Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,

Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,

Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,

Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,

(I en argumenterende tone)

Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,

På to uker kom vi ikke engang i nærheten,

Hvis du tror det, er det ditt valg...

Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,

Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."

Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"


Category: Diverse poems

All author's poems: Pisica amuzantă poezii.online Corabie în norvegiană

Date of posting: 12 октября 2023

Timp de citire: ~7 min.

Views: 1063

Log in and comment!

Other poems by the author

,,Nu te enerva" în spaniolă

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

 

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

 

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

 

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

 

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

 

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

 

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

 

Nu te enerva!

 

Solo una palabra

dicho al azar

implacable

Me derriba.

 

el corazón cree

El pensamiento lo mide,

El silencio se fue

Para siempre.

 

Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,

Pero siempre en mi mente digo esto:

"¡No te enojes!"

 

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

 

Quizás sin querer a veces te golpean

En una palabra, no es apropiado.

no te enojes no te enojes

Vamos, sonríe y escucha mis consejos.

 

Solo una palabra

Me trae pensamientos pesados

Y solo con ellos

Me rodea.

 

son celos

Viene como una carga

Y una pesadilla indescriptible

La noche en el sueño desciende.

 

Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,

Pero siempre en mi mente digo esto:

"¡No te enojes!"

 

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

 

Quizás sin querer a veces te golpean

En una palabra, no es apropiado.

no te enojes no te enojes

Vamos, sonríe y escucha los consejos.

 

Y lo sabrás

Decirte

de todos modos,

todos quien

¡No te enojes!

 

no te enojes no te enojes

Las palabras pueden ser engañosas.

no te enojes no te enojes

Que ningún enfado es bueno.

 

¡No te enojes!

More ...

Iluzii în germană

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

 

Illusionen

 

Du bist so alt, wie du sein willst,

Sie haben die lockigen Haare, die Sie schon immer bewundert haben und die nie kräuseln.

Du hast eine Wand voller Gemälde in deinem Zimmer,

Du hast das heißeste Telefonmodell,

Du hast einen besten Freund, er wird dich nie im Stich lassen, zumindest nicht wissentlich,

Du hast das leckerste Frühstück (Pfannkuchen mit Nutella),

Sie haben den besten Schrittzähler, den Sie herunterladen können.

Du hast das schnellste Fahrrad, damit erreichst du Fălticeni in nur 15 Minuten,

Sie haben die geradeste Nase, Sie brauchen keine Nasenkorrektur mehr,

Du hast die geradesten Zähne, weder zu weit hinten noch zu weit,

Du erhältst immer die genaueste Wertschätzung der Menschen um dich herum (es gibt keine dreiste Lüge mehr, sie werden dich nicht kennen, entweder weil es ihnen egal ist, sie es nicht brauchen, oder weil du alles in dir behältst und willst Um wie die starke Frau zu wirken, hör auf, dich zu vermännnlichen, um der Menschen willen, denen es egal ist, wer auch immer sie sind.

Du hast die reinsten Absichten, nicht nur das, du weißt auch, wie du sie zeigen kannst,

Du hast die glänzendsten Gelnägel,

Du hast die meisten Lilatöne in deinem Kleiderschrank,

Sie haben die umfassendste Playlist mit Gedichten von George Bacovia, die nacheinander rezitiert werden.

Du hast so viele Freunde, wie du gerne hättest, also zwei, die ehrlichen, mit denen du ein Leben lang in Kontakt bleibst, der Rest sind nur Menschen, die etwas von dir wollen, sie benutzen dich, sie vermissen dich nicht eine Gelegenheit, wenn sie dich sehen,

Sie haben die beste Möglichkeit, Pommes Frites zuzubereiten, wie McDonald's in Ihrer Nähe.

Du hast jedes Mal das beste Styling, wenn du dich schick machst,

Sie haben die ganze Zeit Harmonie, nichts weicht von dem ab, was Sie ursprünglich wollten, nicht die geringste Abweichung,

Du hast die verständnisvollsten Leute (aber du musst alles erklären, warum ist der Himmel blau?, warum atmest du?), aber das kommt in unserem Gedicht nicht vor,

Du hast die besten Erklärungen, nur du weißt, wie du sie so schön gemacht hast, niemand wird verwirrt, jeder liebt dich besonders dafür,

Sie haben die besten Geburtstagstorten in Norwegen,

Du hast die besten Stifte, sie gehen nie kaputt,

Du hast das beste Paar Schuhe, auch für lateinamerikanische Tänze,

Sie haben die interessantesten Raumdekorationsideen,

Sie haben die höchste Präzision, wenn Sie einem Freund die Haare schneiden (Sie können sich kaum selbst schneiden),

Du hast die lustigsten Vorlieben, wenn es um Musik geht,

Du hast ein musikalisches Gehör, weißt aber überhaupt nicht, wie man es nutzt,

Du hast den extravagantesten Geschmack, wenn es um Nagellack geht, nur Neonfarben gefallen dir,

Du hast die schönsten Maßstäbe, du näherst dich ihnen nie, weil sie schön sind,

Du hast die besten Spiegel, durch sie kannst du alles sehen, jede Fliege, die reingekommen ist,

Du hast jederzeit und überall den größten Verdienst,

Sie haben die beste Fähigkeit, Ereignisse zu verstehen, welcher Art sie auch sein mögen.

Du hast die angenehmste Stimme,

Du hast die sanfteste Berührung,

Du hast die wohlriechendsten Düfte, du bist eine Frühlingsfee,

Du hast das strahlendste Lächeln, du ziehst alle Blicke auf dich, auch wenn du keine Aufmerksamkeit magst,

Sie haben den besten Rasenmäher, schneiden jeden Faden auf die gleiche Länge,

Du hast das beste Gespür für Dinge, vor allem für die Menge. Wenn ein Freund vorbeikommt und du Limonade trinken möchtest, achte darauf, dass ihr beide die gleiche Menge Saft in eurem Glas habt.

Du verstehst die Probleme der Menschen am besten, nimmst die Logik und das, was logisch erreichbar ist, nicht das, was jeder will. Seien Sie ehrlich, auch Sie wollten in diesem Leben viele schöne Schmetterlinge, aber sie sind nicht in Ihre Richtung geflogen, sondern nur Dinge, die Sie tun sprang zum Fangen und verletzte dich nur,

Du hast die beste Fähigkeit, in die Herzen der Menschen zu schauen, Wunden zu heilen, in dieser Hinsicht bist du sogar ein Psychologe,

Sie haben den schönsten Anstand in Verhalten und Verhalten,

Sie haben die richtigsten und besten Argumente,

Sie haben die seltsamsten Vorlieben, wenn es um die Fernsehsender geht, die Sie sehen.

Sie haben die traurigsten Erinnerungen, aber Sie haben es geschafft, das, was auf den ersten Blick zu wenig schien, zu vervielfachen, um diese Tipps in etwas Konstruktives umzuwandeln,

Du hattest die süßesten Bankkollegen,

Er gab dir immer die Übungen, von denen du nicht wusstest, wie man sie macht,

Du hast die berührendsten Wörter im Vokabular,

Sie haben die besten Pinzetten, Nagelknipser,

Du hast die schönsten Wünsche in dir, nicht nur du wärst der Nutznießer,

Du hast die großzügigsten Gedanken,

Du hast die moralisierendste und wohlklingendste Stimme deines Gewissens,

Sie haben die Kraft/Weisheit, aufzugeben, wenn Sie erkennen, dass Sie keinen Grund haben, weiterzumachen.

Du hast die Möglichkeit, den Menschen allein durch deine bloße Anwesenheit ein gutes Gefühl zu geben, wenn du in ihrer Nähe bist, haben sie keine weißen Haare mehr, sie sind glücklicher, sie scheinen nicht einmal mehr Falten zu haben,

Du hast in jeder Hinsicht versucht, eine bessere Version deiner selbst zu werden, das Ziel erreicht, du kannst dich entspannen, die Stimme des Gewissens war hart zu dir, weil es nur dein Wohl wollte, es ist wie die Stimme eines Elternteils, der dich nicht zwingt, nur sagt er, dass es besser wäre, weil er an dich denkt und sich immer noch um dich kümmert.

More ...

Primăvara inimii mele în portugheză

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

 

A primavera do meu coração

 

Um bom garoto, George...

Um garoto introvertido, George...

Um garoto engraçado, George...

Um garoto como nunca conheci antes, George,

Um menino para quem toda atenção conta, George,

Um menino que gosta de poemas, George,

Um menino expressivo e artístico, George,

Um garoto que quer muito nos levar para passear na hidro bike, George...

Um garoto que realmente quer que nos sentemos e contemos histórias no piquenique, George,

Um menino para ir ao cinema, brinca, George,

Um menino de gostos simples, mas bem escolhidos, George,

Um menino corajoso e determinado, George,

Um garoto que gosta de revistas de moda antiga, George,

Um menino que em todas as ocasiões traz mais flores, doces, George,

Um menino cujos poemas me atraem cada vez mais, George,

Um menino que escreve, corta e reescreve mil vezes até expressar exatamente o que quer, George,

Um menino com quem vou ao vizinho que dá aulas de espanhol, George,

Um menino que, se eu ficar para trás no aprendizado, também medita em mim, George,

Um garoto que ouve quase o mesmo tipo de música, George.

George, minhas lembranças sobre você, como te conheci e o quanto adorei como você escrevia, como você comia pizza, como você ria das minhas piadas (porque normalmente só eu rio), como você às vezes ria de mim, como costumávamos andar pelos becos, como nós dois andávamos de moto, na rodovia do Sol, ultrapassando o limite de velocidade, com os cabelos ao vento, despreocupados, como sabíamos fazer um ao outro se sentir bem, levantar o ânimo, para nós divirta-se em bares, vá a jogos de futebol, grite e cuspa sementes, brinque com meu gato Nebelung, me dê uma caneta que você estava entediado, eu consertaria e você ficaria muito feliz. Doces lembranças, pena que você saiu com não sei qual projeto no Brasil. Não é nada, você era jovem, como diria Otília do "Enigma de Otília", você tinha seus sonhos e tinha que realizá-los. Tem tantas outras meninas, mas você precisava muito desse projeto. Eu te entendo, você não precisou deixe-me muitos poemas, mas vou guardá-los, sua memória florescerá cada vez mais quando eu os ler, folheá-los, quando gostar de sua escrita e do que você queria expressar através dessas linhas.

More ...

Începutul contează în maghiară

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

A kezdet számít

 

A kezdet, olyan nehéz, mint amilyen izgalmas. Szívedben hordozod az élmények, érzelmek, hangulatok, érzések széles skáláját. Sok közülük talán túlságosan is esetlenül van visszaadva, kifejezve, ez most így van. A készségfejlesztés, a keresés, a felfedezések, a feltárások, a hibákból és kudarcokból való tanulás időszaka, olyan pillanatok, amikor többet tesztelsz, nem vagy meggyőződve arról, hogy folytatni akarod, amit elkezdtél. Máskor tudjuk, hogy egy új életszakasz kezdődik, amit keresünk akár magunknak, akár a környezetünknek.

Bárhogy is legyen, a kezdet számít, képzelj el egy jó sportolót, aki részt vett volna különböző versenyeken és nem tudom min, akkor is eljutna oda, ha nem lenne támogatása, ha nem lenne szerencse, hogy megtalálja az edzőt a tanulási stílusának és igényeinek megfelelően? Nem, egyáltalán nem.

Ugyanígy talán elképzelünk egy márkanevet, sikeres lett volna, ennyien vásároltak volna onnan, ha nem lenne támogatás, reklám, promóció nem tudom hány közösségi csatornán? Nem, természetesen nem, a világ nem is tudná, hogy létezik ez a márka.

A kezdet a korábbitól való elszakadást jelenti. Lehet előre tervezett vagy nem tervezett, ez attól függ, hogy mihez akarunk kezdeni. Ha például balettórákra szeretnénk beiratkozni, igen, meg tudjuk tervezni az elejét, még akkor sem igazán tervezhető, ha az oktató a kitűzött időpontig nem jön vissza a szülési szabadságról. Ha szülési szabadságon vagyunk, nem lehet beütemezni a szülést, nem választhatjuk meg, hogy melyik hónapban szülünk, nemhogy a napot, az időpontot. Pillanatnyilag történik. Akkor nekünk és a gyereknek is van egy kezdet, egy új út, amelyen együtt járunk majd. Nem mindegy, hogyan kezdje el a gyermek az életét. Szülőként megválaszthatjuk, hogy mit akarunk a gyereknek. Csak a szeretetünket fejezzük ki azzal, hogy pénzt és csomagokat küldünk neki a nem tudom milyen játékból abból az országból, ahol dolgozunk, de közben egy idegen vigyáz a gyerekünkre? Később ne csodálkozzunk azon, hogy korlátok, korlátok lesznek köztünk és a gyerek között. A gyermekhez való közelség és a vele való kommunikáció hiánya hatással van a fejlődésére, mert soha nem érezte volna, hogy szükség van rájuk. Csak a biológiai szüleire fog emlékezni, de nem fogja őket a szó valódi értelmében szülőnek elismerni.

Az ellenkező póluson azok a szülők állnak, akik úgy döntenek, hogy az országban maradnak. A holnap bizonytalanságokat szül, ez a bizonytalanság által generált stressz, amit magunknak képzelünk, átterjed a gyerekre, ha nem tudjuk, hogyan uralkodjunk magunkon, és hagyjuk, hogy azt csináljon, amit akar. Aztán a szülők ingerültekké válnak, hülyeségeket, tulajdonképpen hülyeségeket beszélnek a gyereknek. Csecsemőkor első felében nagyon odafigyelünk a gyerekre, mert olyan az elméje, mint a szivacs. Nyomj el mindent, minden szót, gesztust, hangszínt. Akaratlanul is kisajátítja ezt a kezdetet. Átveszi az uralmat, hangulatok, gondolatok, benyomások, attitűdök. Kár lenne, ha ez megtörténne. Szépen fel kell nőnie minden szempontból, mert a szülei a legjobb iskolákon, a legjobb gimnáziumokon, a rég álmodott főiskolán és nem tudom hova vitték volna át, hiába. elérné az 1,90-es magasságot, jól fejlett, sportos és nem tudom, hogyan, ha belül találjuk magunkban tartott, nem időben felismert, nem kifejezett, nem gyógyult traumák keverékét. Kívülről jól nézne ki, de belülről látszik, hogy nem vettek bele lelket a növekedésébe, mert biztosan hiányzik belőle a legértékesebb, az együttérzés és az emberség. Milyen családot talál majd? Milyen generációk lesznek ebből a családból és így tovább.

Szüksége van a lélek melegére, akárcsak a fának, amikor ültetjük, az öntözés mellett ügyelünk arra, hogy egyenes és vastag legyen, a nap melegére is szüksége van ahhoz, hogy minden szempontból jól fejlődjön.

A kezdet néha azt jelentheti, hogy elkezd sportolni, biciklizni, megtanulni új recepteket főzni és így tovább. Legyen azonban óvatos, ha úgy dönt, hogy olyasvalamit tanul meg, amit nem lehet csak YouTube-videók megtekintésével megtanulni, és ennyi, ehhez a munkához oktatókra vagy tanárokra van szüksége, próbáljon meg olyan embert keresni, aki legalább minimális hajlandósággal rendelkezik értsd meg, hogy vágysz arra, hogy megtanuld ezt a képességet, belső motivációdat, hogy függetlenebbé válj ettől a nézőponttól, félelmeidet, hogy támogass ott, ahol nem egészen sikerül, hogy együtt leküzdhesd ezt az akadályt. Ellenkező esetben te is szenvedni fogsz, te is tele leszel frusztrációkkal, idegekkel, hogy te fizettél arra a tanfolyamra, és az oktatónak nincs rád ideje, mindig vannak mások, mindig előtérbe helyezi őket veled szemben, mindazzal, amit te is fizettél ugyanannyi pénzt, mint a kedvezményezettek.

Csakúgy, mint az iskolai osztályokban, létezik a többszörös intelligencia elmélete, amely szerint az intelligencia 9 típusa létezik. Nem tudom, miért gondolják még mindig egyes tanárok, hogy tanítványaiknak jónak kell lenniük a tantárgyukban. Ha úgy dönt, hogy nyilvánosan megalázza az osztály előtt, mert milyen keveset tud matekot, akkor igazságos lenne, ha az óra után finanszírozná, pénzt adna neki, hogy terápiás foglalkozásokra járjon, hogy meggyógyuljon a félelméből. kudarc, orrvérzéshez vezető szorongás, hányinger, szédülés, alvás- és szívritmuszavarok. Ha nem jó matekból, az abszolút nem probléma, talán kifejezőbb, jobban fest, ütőhangszerek, nyelvek, sport, egyéb tárgyak. Semmi esetre sem lenne tisztességes azt a címkét becézni rá, hogy nem tud semmit, úgysem tudná és úgysem értené meg, hogy érte és vele semmit nem lehet tenni, hogy az életben semmi sem ér fel semmit. és mindenféle ehhez hasonló forgatókönyv. Minden férfi egyedi, megvannak a saját tulajdonságai, amelyeket gyakorolni, dolgozni, csiszolni kell. Ezt kell tenniük azoknak a szülőknek és tanároknak, akiknek ez az elavult gondolkodása, hogy ha nem tud matekot tanulni, akkor nem tud semmit. Kíváncsiságból elégedettnek érzik magukat a matematikakar végzettei, miután befejezték, valójában hányan végzik el a matematika oktatását, amikor a vágyotttá válás útja minden lépésnél akadályokkal van teleszórva, és már az érdemek és a tudás sem számítanak? Mikor a 10 kritériumból nem csak egy felelt meg, különben mindegyik megvolt, és soha nem vették fel? Mi értelme van rákényszeríteni őket, hogy olyan utat járjanak be, amelyet még a matematikát szeretők sem követnének? Hagyja, hogy a gyerekek, tanulók, tanulók maguk válasszák meg saját útjukat, bármennyire vagy kevéssé is tetszik nekik! Ne helyezze magát mások helyébe, és azt gondolja, hogy jobban ismeri őket, megérzi, mit akarnak, mire vágynak. Az egyedül elkövetett hibákat sokkal könnyebb kijavítani, mint azokat, amelyeket azért követtek el, mert mások azt tanácsolták, hogy hibázz.

Esettől függ, ha engedelmesebb gyerek, akkor elfogadja a helyzetet és megpróbálja kezelni, bár depressziós lesz, nincs békében önmagával, tele haraggal és felhalmozódik rejtett frusztrációkkal. De ha olyan természetről beszélünk, amely nem engedelmeskedik, független akar lenni saját döntéseiben és preferenciáiban, akkor azt kockáztatjuk, hogy az iskolai lemorzsolódások aránya egyre nő. Megfontolná, hogy minek arra a mate-infó órára, amikor amúgy sem találják meg semmiben, amiről ott szó esik, semmi sem vonatkozik rá és nem illik hozzá. Éppen ezért javasolt, hogy a szülők megértsék gyermekeiket és támogassák őket az élet minden fontos szakaszában.

Hiába koncentráltam a kevésbé kellemes szempontokra, ezek minden kezdet valóságának részei, elvégre a kezdet a legbonyolultabb. Útközben a dolgok egyszerűbbé, gördülékenyebbé válnak, és minden sokkal inkább megélhető, átélhető és érezhető élménnyé válik. Természetesen azoknak az embereknek, akikkel egy fiatal életének minden szakaszában találkozunk, megvannak a maguk érdemei.

Köszönetet mondjunk hát a szüleinknek, akik tőlük telhetően támogattak minket, egy bizonyos korig adtak nekünk lehetőséget, ruhákat, kiegészítőket, kütyüket és minden mást, etettek, étellel és pozitív érzésekkel is, amit adtak. egy tabletta, hogy minden esés után bekötözték a sebeinket, hogy enyhítették a depressziónkat, amikor azt hittük, hogy haszontalan, hogy volt türelmük tanulmányozni, elemezni és elmondani, mi állna jobban a legtöbb helyzetben, hogy sétáltak parkokon át, művészeti galériákba, zsellérekbe és cukrászdákba, hogy műveltek némi zenei és képzőművészeti ízlést, hogy ők adták nekünk az első utasításokat, az élet első használati útmutatóját.

Ezúton is köszönjük a pedagógusoknak, tanároknak, tanároknak, mert ők is nálunk töltötték az idő jó részét, és ők is átélhették, amit mi, a vizsgák érzelmei nem csak a miénk, hanem az övék is. Nagyra értékelünk minden jó gondolatot, minden alkalommal, amikor elengedtek minket az óráról, ha nem éreztük jól magunkat, amikor kijavítottak, amikor nem tudom milyen versenyre kényszerítettek, amikor elmagyaráztak nekünk, amikor betűztünk, olvastunk velük, amikor új dolgokra tanítottak minket, amikor sorsot változtattak, amikor értelmet adtak életünknek, amikor segítettek jobban beosztani az időnket, hogy ne legyünk olyan szétszóródtak, mint mi.

Szívből köszönjük mindenkinek, aki segített fejlődni, jótékony változásokon átmenni, védőszárnya alá vett minket.

More ...

Ceas rezistent la apă în olandeză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Waterbestendig horloge

 

Het is een mooie vroege ochtend in januari, we zijn op een van de meest prestigieuze technische hogescholen in de provincie Suceava, waar onze vooraanstaande lerares Engels, Cecilia (we kennen haar achternaam niet) in de badkamer is. Concreet in de lerarenbadkamer, in de vrouwenafdeling. Het is een moeilijke start van de dag nadat er vier tot vijf alarmen aan de telefoon zijn gezet, één om 12.30 uur, een andere om 2.40 uur, nog twee voor haar zoon en nog één om 4.50 uur in de ochtend. De eerste twee moesten antibiotica slikken, nadat hij een infectie had gehad met Staphylococcus aureus en ik weet niet hoeveel andere stammen van nosocomiale en gram-positieve bacteriën zijn zoon hem van de kleuterschool had meegebracht. station en neem de bus naar de middelbare school (voor degenen die het niet weten: Cecilia is een forens met 15 jaar ervaring in transport). Normaal gesproken had Cecilia verlof kunnen vragen totdat ze zich beter begon te voelen, te herstellen, energieker te worden, maar je kent haar, je weet hoe ze is. Ze wil alleen maar Olympiërs, ze wil dat alles wat ze doet zinvol is, ze houdt van het vak dat ze onderwijst en niet alleen dat, ze wil het onderwijs in dit vak hervormen, ze heeft zelfs de neiging om een revolutie teweeg te brengen en het lesgeven te verbeteren totdat... het tot het niveau van de kunst. Hij heeft ervoor gekozen om over te werken in de staat waarin hij zich bevindt, omdat hij weet dat de Olympiade dit jaar wordt gehouden op de middelbare school waar hij lesgeeft. Vanochtend had Cecilia echter niet echt tijd om voor zichzelf te zorgen en daarom moest ze voor de eerste keer naar het toilet. Door de condens is al haar mascara uitgesmeerd, gelukkig veegt ze het overtollige weg met een paar vochtige doekjes. Dan begint hij bij de droge zijn neus te snuiten, en het arme ding blaast, dat de leraren in de aangrenzende hutten ook plezier hebben. Het regent opmerkingen als: "Weet je Cecilia, ik heb een grasmaaier die ik gebruik om de jungle rond het huis te maaien en hij maakt precies dezelfde geluiden." Beste collega-leraren, toon empathie en stop met lachen om het probleem van Cecilia, dat het geen grap is met de microben die circuleren, waarin ze blijven verschijnen, als paddenstoelen na de regen. Ik heb de indruk dat het einde van de wereld eraan komt, maar dit is de realiteit, ik ben ecologische onevenwichtigheden, vervuiling en bacteriën verschenen. En de opwarming van de aarde helpt hen te gedijen... Hoe dan ook... Cecilia steekt net zoveel passie in het snuiten van haar neus als in al het andere, ze heeft me niet geholpen met een paar boeken die ik 10.000 jaar geleden nodig had? Natuurlijk wel, maar ik wil zeggen dat je bij haar thuis niet eens de kleur van de muren en het pleisterwerk kunt zien, of dat ze, als ze schilderijen heeft, boeken tot aan de kroonluchter heeft. En zo ziet bijna elke kamer in het appartement eruit. Ik begreep al snel dat ze gepassioneerd is over wat ze doet en dat het haar goed is gedaan. Het is moeilijk om ergens passie in te vinden, wat dan ook. Ik denk echt dat niets logisch is, of misschien moet ik blijven zoeken totdat ik het vind.

Terugkomend op ons verhaal snuit Cecilia haar neus, gooit het weefsel weg nadat het is gevuld met afscheidingen en bloedstolsels, zuigt water op. Helaas ging samen met het zakdoekje de afvoer in en dat strakke, moderne horloge dat ze in september van een vriendin voor haar verjaardag had gekregen. Die gleed van zijn pols af, omdat hij in zijn onnodige haast (hij was er toch als eerste) niet hard genoeg op het gripsysteem drukte. Om een beetje context te geven: het horloge heeft een hittebestendige armband, die met succes waterbestendig is. Op de doos stond in ieder geval "500 ATM waterbestendigheid". De Japanse fabrikanten logen niet over de kwaliteit van het product dat Cecilia droeg, een Casio G-Shock-horloge, iets te groot voor een vrouwenhand, zwarte, ronde wijzerplaat, die de uren aangeeft met blauwe Arabische cijfers. Het verzet zich, het is zelfs vandaag nog intact, alleen dat het, via de riolering, een andere route had en overstroomde in het Suceva-water, in plaats van het overal te vergezellen. Cecilia raakt in paniek, plaatst een advertentie in de krant, hangt overal in de stad posters op met foto's van het horloge en belooft een beloning voor het vinden ervan.

Een maand nadat de zoektocht is begonnen, krijgt ze te horen dat het is gevonden en dat ze het moet komen opeisen. Hij komt op dat kantoor aan, praat met de dame aan de balie die hem het horloge overhandigt. Cecilia weet niet zo goed hoe ze moet reageren, het is haar horloge en toch is het alsof hij weg is. Hoe lang heeft het in het water gelegen waar alles is gemorst, het heeft een militairgroene kleur gekregen, hij zal proberen het thuis te verwijderen, met een pincet, of met een nagelvijl, of met afwasmiddel, of met welk ander schoonmaakmiddel dan ook hij kan vinden. Serieus, het lijkt niet eens op het horloge dat hij in eerste instantie zo leuk vond...

More ...

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în portugheză

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

Vinho tinto leve é bom

 

O vinho tinto leve é bom,

Colhido no final do outono,

Mais sobre a geada, mais sobre o homem,

Bebo muito mais e não fico bêbado.

 

Eu jurei que nunca mais beberia

Mas eu não consigo me segurar

Bom vinho, bom, eu gosto,

Não sei o que farão com ele.

 

Vinho de maçã raro

Ele sobe em sua cabeça sem escada,

Vinesor de bogies verdes

Torne o homem invisível.

 

O vinho é bom e saboroso,

Quando você bebe com um homem bonito.

Mas se você beber com um homem feio,

O vinho para na garganta.

More ...

Poems in the same category

Ce pî ļî mî.

Stiu ca o sa ies,

Din casa, o sa vezi

Cum ma duc in tramvai, 

Cucăştile înureche Vai!

 

Dar mai stiu că mă şi-ntorc,

Slab si greu ca un porc.

Si m-arunc in pat si ca o mâță torc.

Ba nu, los scuzienton!

Zâmbetu mi se ridică pe buze,

Ca vai ce videoclip amuzant mi-a aparut,

Vai că se pupă Trump cu Clinton,

Căcaturi ce-mi apar pe telefon,

Seara când incerc să dorm,

Când mai apare üûn corn.

 

Dar Dacą-ṣ fi maï deṣtept,

ş dacă,

Mi-aş ridica mai sus în pept,

Ñicăieri nar mai părea ciudat,

Si dacă-şdormi mai correct,

Tăt-ar fi mai biñe.

Dar eu am tras deja de frâñe,

Fārā sã-mi dau sama daca-ì biñie.

More ...

Rănile ce încă dor..

Secrete ascunse cu grijă,

Îngropate adânc în noi,

Le ținem sub strajă 

Să nu ne umplem de noroi.

 

Din când în când în taină 

Le scoatem la iveală,

Le ticsim sub haină,

Să nu comitem vreo greșeală.

 

Să nu ne dăm de gol

Din neglijența vădită 

Scăpați de sub control,

Aruncați de pe orbită.

 

In vârtejul de emoții,

Ce pot dezlănțui furtună 

In tumultul nopții,

Când liniștea răsună.

 

Sub cerul incolor 

Răsar din noi subit 

Rănile ce încă dor 

Într-un moment pripit...

More ...

De vorbă...cu toamna!

Geamu-mi deschid spre tine, toamnă

Și tare-aș vrea mai mult să povestim,

Și poate îți ghicesc într-o cafea amară

Să afli pe ce banii puțini, ni-i cheltuim. 

 

În fiecare an îmi furi căldura soarelui

Și mi-l trimiți așa departe de pământ,

Te lauzi că ne aduci bogății în cămară

Dar fără apa cerului, făina n-o frământ. 

 

Iată de ce te-am invitat s-avem o vorbă

Să-ți spun că doar în patru formați anul,

Așa că fiecare anotimp, are valoarea lui

Iar  de lipsește unul..gol îmi e hambarul. 

 

A înțeles părerea mea și-n casă a intrat

Am discutat vrute-nevrute...făra ghici, 

Un ceai fierbinte a cerut, că e puțin răcită

Am râs și acceptat..doar puturoșii îs calici.

 

 Mâna ne-am strâns și am rămas amici

Și-am stabilit să ne-ntâlnim mai des,

Și fiecare anotimp să-l prețuim, iubim

Ne-am despărțit, urându-ne...succes!

More ...

SPLENDOARE

Privind la cer, zâmbesc mereu 

și inima-mi surâde;

Căci Creator e Dumnezeu 

și Ziditor a toate.

 

Căci El m-a izbăvit din greu 

M-a ajutat întruna,

Mi-a fost alăturea mereu 

Când grea mi-era povara.

More ...

Sufletul neamblanzit

Se lăsase ger cumplit 

Peste pământul obosit.

Obrazul cerului pălise,

În cuib trilul amuțise.

Pomul tremură, suspină,

Oblojind a lui tulpină.

Vântul scârțâie pe -o casă,

Suflănd pe ulița sticloasă.

Pașii rătăcesc răzleț,

Fug în grabă de îngheț.

Sub o băncuță degerată 

Zăcea umbra nemișcată 

Unui ghemotoc blănos,

Ce scâncea după un os,

Scuturat de la frigură,

Cerșea din ochi căldură;

Fețe chircite,iritate

Îl ignorau din vanitate.

Cățelul împietri subit

Cu sufletu-i neămblănzit...

More ...

Plata și rasplata

Privesc în jurul meu mergind 

Pe strada mare, suspinînd

Cînd văd o lume mare de nebuni

Ma-ntreb în gînd, e adevărat

Că lumea asta s-a stricat?

 

Nu-i de mirare ce trăim

O sa primim cu ce plătim

Plătim cu bune ne va fi bine

Plătim cu rău ne va fi greu.

 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Că-mi dă putere cînd mi-e greu

Dar și îl rog că să mă ierte

Cînd mai greșesc, e omenește.

 

Incerc sa fiu și bun și drept

Și să plătesc cit mai corect

Că vreau doar bine să îmi fie

Nebun i

n lume nu-i domnie.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍