0.04

Scriitorul şi jurnalistul Philippe Lancon a câştigat premiul Femina pe 2018

poezii.online Scriitorul şi jurnalistul Philippe Lancon a câştigat premiul Femina pe 2018

Romanciera americană Alice McDermott a fost recompensată cu premiul Femina pentru roman străin cu volumul "La neuvieme heure", apărut la editura La Table Ronde, iar Elisabeth de Fontenay a câştigat premiul Femina pentru eseu cu volumul "Gaspard la nuit", publicat de editura Stock. Pierre Guyotat, aflat în competiţie cu romanul său "Idiotie" (editura Grasset), a primit "un premiu special pentru ansamblul operei sale literare".

Ignorat de juriul Goncourt, romanul "Le Lambeau" rămâne în cursă pentru premiul Renaudot (ce va fi decernat miercuri) şi pentru premiul Interallie ( ce va fi acordat pe 14 noiembrie). Pentru mulţi dintre criticii literari, acest roman reprezintă cea mai bună carte a anului 2018 publicată în Franţa.

Pe 7 ianuarie 2015, Philippe Lancon a reuşit să supravieţuiască după ce mai mulţi islamişti extremişti au pătruns strigând "Allah Akbar" în redacţia din Paris a săptămânalului Charlie Hebdo, masacrând în total 12 persoane. Un glonţ i-a smuls partea inferioară a feţei.

"Începând din 7 ianuarie, toate lumile în care trăisem, toate persoanele pe care le iubisem au început să coabiteze în mine fără precedenţă, fără convenienţă, cu o intensitate nebunească, proporţională cu senzaţia dominantă: urma să îi pierd, îi pierdusem deja", a declarat jurnalistul francez.

Romanul începe cu o zi înainte de acel atac terorist. Jurnalist cultural al cotidianului Liberation, Philippe Lancon a mers la teatru pentru a viziona "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare. În acel spectacol apare personajul Malvolio, un puritan care, reaminteşte jurnalistul francez, "vrea să îi pedepsească pe oameni pentru plăcerile lor şi sentimentele lor în numele unui bine pentru care, crezând că acţionează în numele lui Dumnezeu, face toate relele posibile".

În acea piesă de teatru, spunea Shakespeare, era doar un gând scris pe hârtie. Evenimentele de pe 7 ianuarie 2015 au depăşit orice coşmar imaginabil.

Philippe Lancon povesteşte atacul terorist în peste 60 de pagini care sunt uneori şocante. "Mi-am învârtit limba în gură şi am simţit fragmente de dinţi care pluteau peste tot", îşi aminteşte scriitorul.

"Am ştiut, mai târziu, că redacţia devenise o mare de sânge, dar (...) deşi mă îmbăiam în ea, aproape că nu o vedeam", relatează el.

Însă cele mai dificile lucruri abia urmau să se producă. Philippe Lancon relatează lenta şi dureroasa activitate de reconstrucţie chirurgicală a trupului său distrus.

Textul lui se îndreaptă către recunoştinţa pe care o resimţea faţă de infirmierele care vegheau asupra lui, faţă de medici, în special faţă de Chloe, faţă de poliţiştii care îl protejau, faţă de fratele lui care nu l-a părăsit în spital.

Acţiunea cărţii se încheie pe 13 noiembrie 2015, ziua atacurilor comise în mai multe restaurante şi în sala de concerte Bataclan din Paris. În acel moment, Philippe Lancon era la New York.

"Se întâmpla din nou, la fel ca a doua zi după atentat, o detaşare a conştiinţei, şi am simţit că totul reîncepea, sau mai exact continua, în mine şi în jurul meu...", scrie autorul acestui volum.

În 2017, premiul Femina a fost atribuit scriitorului Philippe Jaenada pentru volumul "La serpe" (editura Julliard), iar premiul Femina pentru roman străin a fost câştigat de scriitorul american John Edgar Wideman pentru volumul "Ecrire pour sauver une vie, le dossier Louis Till" (editura Gallimard). Premiul Femina pentru eseu a revenit lui Jean-Luc Coatalem pentru volumul "Mes pas vont ailleurs" (editura Stock).

Premiul Femina este un trofeu literar francez, creat în 1904 de 22 de colaboratoare ale revistei La Vie Heureuse, cu scopul de a reprezenta un fel de contrapropunere faţă de prestigiosul premiu Goncourt, ce era acordat în acea epocă, de facto, doar scriitorilor de sex masculin. Premiul Femina este atribuit anual de un juriu alcătuit în exclusivitate din femei, la începutul lunii noiembrie, la hotelul Crillon din Paris. Acest trofeu literar recompensează în fiecare an o carte tipărită în limba franceză, scrisă în proză sau versuri.


Preluat de la: Publika.md
Posted 5 ноября 2018

Random creations :)

Anexa

Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură ( Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale ( evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, menținerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane ), unde se și mutase, după un timp, din cauza volumului mare de muncă. Cum firma era de succes și volumul de muncă era direct proporțional cu succesul, viața lui Cârlig nu părea tocmai ușoară, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problemă. Își crease un program de lucru foarte riguros, în măsură să acopere toate necesitățile firmei, extinzându-și adesea programul până noaptea târziu sau chiar după miezul nopții. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i viață. Așa se face că la treizeci de ani nu avea o prietenă și nu existau șanse să-și facă vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, fără să mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existențial. Se obișnuise cu un anumit stil de a se îmbrăca, de a mânca, de a-și alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista și primejdia extinderii schemei de personal, așa cum îi pomenise „șeful” într-o discuție amicală, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discuția nu mai fusese reluată de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displăcut relația cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocată angajată de curând, care nu se sfiise să-i facă ochi dulci. Nu mult după aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitată și avea ochii în lacrimi. Dorea să vorbească, dacă era posibil, cu cineva de încredere, fiindcă nu avea pe nimeni apropiat în oraș. Cârlig îi făcuse o cafea, îi dăduse și o țigară ( găsită în fundul unui sertar, alăuri de o sticlă de vodcă rusescă! ), așteptând cuminte ca ea să-și descarce sufletul. Cauza supărării femeii părea să fie șeful său, Greblă, despre care el, personal, avea o părere bună.

- L-am cunoscut la o conferință în capitală, îi mărturisise Victoria, ștergându-și cu multă delicatețe ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociată, iar eu l-am crezut ca o proastă ce sunt! Am dat curs invitației, fără să-mi imaginez că, de fapt, el urmărea altceva. Recunosc că s-a ținu de cuvânt, a completat contractul, urmând să-l semnăm azi, spre seară, în prezența celorlalți asociați. M-am dus acolo pe la douăzeci. Era singur, nici urmă de asociați! Nu mi-a dat niciun fel de explicații, a sărit, pur și simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!

- Ai reclamat la Poliție? se interesă Cârlig, uimit de confesiunea femeii.

- Nu, și nici nu am da gând! Ar fi în stare să-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!

- Crezi că te-aș putea ajuta cu ceva? insistă el.

- Nu, nu cred! Nu văd cum !

- Pot vorbi cu domnul Greblă, de pildă! Ca de la bărbat la bărbat!

- Stiu și eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza că mai știe și altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!

Cu lipsa sa de experiență, Cârlig adusese în discuție și alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Greblă să reacționeze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-și făcea prea multe iluzii, în schimb îi plăcea atitudine războinicâ a lui Cărlig și faptul că era compătimită de cineva. Din vorbă în vorbă, cei doi pierduseră noțiunea timpului, lucru la care contribuise indirect și sticla de vodcă, miezul nopții găsându-i mai apropiați decât fuseseră vreodată. Zorii zilei, sosiți odată cu Greblă, propiertarul „ mustăriei”, adăugară și ultimile detalii: doi oameni dormind îmbrățișați, într-o ținută mai mult decât lejeră. „ Seful” fusese atât de uimit încât scăpase mapa din mână, iar cei doi se deșteptaseră la fel de uimiți, chiar mai uimiți decât Greblă, din ochii căruia țâșneau flăcări.

- La întoarcere să găsesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ieșind din locație mai repede decât intrase.

Era o sentință fără drept de apel.

- Nu doriți să vă duceți un pic dracului, domnule Greblă! blufă el în fața Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoasă din același sertar. Era deja scrisă, pardon!

Femeia, care nu-și revenise încă din șoc, îl privea cu ochii mijiți, vizibil contrariată de surescitarea lui Cârlig.

- Numai din vina mea! reuși să îngaime. Numai din vina mea!

- N-ai nicio vină, o liniști el, din contra, nu suntem jucăriile nimănui! Vrea demisia, îi dau demisia!

Victoria își luă poșeta și plecă la tribunal. În urma ei, Cârlig, își puse costumul cel mai bun, cravata cea roșie și cea mai frumosă, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascuțite, apoi ieși pe terasa clădirii, un bloc cu zece etaje.

- Si ce mai vrei, domnule Greblă? întrebă el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Viața? Consideră că am anexat-o la demisie! adăugă și se aruncă în gol.

More ...

Din pacate totul trece

Din pacate doar durerea 

Poate fi mai sus ca visul

Din pacate doar tacerea

Poate sa aduca scrisul

 

Din pacate doar privirea

Poate lacrimi ca sa nasca

Din pacate numai gindul

Poate mintea s-o raneasca

 

Din pacate numai viata

Nu mai poate fi usoara

Din pacate doar cuvintul

Linistea o mai omoara

 

Din pacate tot ce este

Undeva s-a inceput

Din pacate totul trece

Dar nimic nu ai facut

 

Din pacate tot ce-i nou

Miine vechi deacum va fi

Din pacate doar parintii

Ramin parinti pin vor muri

 

Din pacate inca sunt

Dar nu mult voi fi cu voi

Din pacate timpul trece

Si nu se-ntoarce inapoi

 

Din pacate numai pretuim

Timpul care numai trece

Din pacate sa oprit

S-ati admire corpul rece

More ...

Diezi

nu știu de ce îmi fuge pământul de sub picioare

doctore

și mi se îngustează cu fiecare zi cerul

cad parcă tot mai des stelele noaptea

n-au mai rămas în bălți broaște care să orăcăie

au dispărut caii sălbatici

mistreții

se întâmplă ceva cu scatii

de ieri aud sub pământ cum sapă cârtițele

cum coboară greoi din văgăuni urșii

și lupii

cineva spunea că se apropie sfârșitul lumii

iar eu

doctore

nu mă simt pregătit s-o iau de la capăt

nici nu știu dacă mai vreau

mai am o grămadă de lucruri de făcut

dă-mi

mai degrabă

o pastilă de uitare

de liniște

prescrie-mi ceva pentru depresie

lipsă de aer

frică de moarte

sau fă-mi o injecție letală

cu deagoste

am atâta otravă în mine

încât mă pot omorî

și singur...

More ...

Tonuri

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

More ...

Inconvenient

necazul cu fotografiile vechi

e că simți viața cum îți întoarce spatele

cum așează în locul viselor

pietre

pentru fiecare vis

câte o piatră

până când simți că te transformă într-un Sisif ambulant

și scoți ștecherul din priza cu vise

să faci loc dragostei

dar și dragostea îți întoarce spatele

așezând în locul inimii

o flacără

care te mistuie

nu știu dacă poți să înțelegi

ce-nseamnă să arzi ca o torță pe rugul durerii

și să nu-ți poți stinge cu nimic sufletul

să urli în pustiu

și să nu te audă nimeni

necazul cu fotografiile vechi

e că te-mping de fiecare dată când le privești

în aceleași prăpăstii ..

More ...

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține de Guşan Iaroslav

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține, 

Si nici nu-apuc sa iau ce nu-i al meu,

În lume pot să fac doar ce e bine,

Să uit de toate rele,chin și greu.

 

Iar când te-njură în lume,chiar te doare,

Că ești un hoț ,un nimeni si-un nimic,

Îndreaptate cu fața înspre soare,

Si-așteaptă pân mai e un pic.

 

Iar dacă lumea nu va fi mai altfel,

Cu rau și față se vor îndrepta spre tine,

Tu strigăle la toți în gura mare,

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține! !

More ...