Premiile Nobel pentru Literatură pentru 2018 şi 2019 vor fi acordate împreună în acest an

Academia Suedeză a primit permisiunea de a decerna în acest an Premiul Nobel pentru Literatură din 2019 împreună cu cel din 2018, amânat anul trecut în urma unui scandal, a anunţat marţi Fundaţia Nobel.
Scandalul care a zguduit Academia Suedeză a izbucnit în noiembrie 2017, la o lună după dezvăluirile despre violurile şi agresiunile sexuale imputate producătorului american de film Harvey Weinstein.
Un număr de 18 femei, printre care şi cea care a depus plângere în justiţie împotriva lui Arnault, au făcut mărturisiri în noiembrie 2017 pentru cotidianul Dagens Nyheter, acuzându-l pe bărbatul de origine franceză de agresiuni sexuale şi hărţuiri, scrie stiripesurse.ro
Mai mulţi membri ai Academiei au părăsit prestigioasa instituţia după izbucnirea scandalului. Rămasă fără credibilitate şi fără cvorumul necesar funcţionării după plecarea mai multor membri, Academia Suedeză a decis să amâne decernarea premiului cu un an, pentru a avea timp să se reformeze şi să îi înlocuiască pe membrii ei demisionari, o premieră în istoria de 70 de ani a instituţiei.
Primele Premii Nobel au fost decernate la 10 decembrie 1901, la Stockholm, pentru Fizică, Medicină, Chimie, Literatură şi Pace.
Preluat de la: Publika.md
Posted 5 марта 2019
Random creations :)
Bătrânul
De -abia respiri, în scaun cu rotile,
Plăpând, îngălbenit la față;
Scărbit de ace și pastile
Nu vezi rostul tău în viață.
Tragi fumul de țigară
Din a existentei efemere,
Prin lumea ta interioară
Te pierzi în umbre și himere
Citești ziarul, fără vlagă,
Ciugulesti de abia fărâme,
Cu privirea ce mă roagă,
Să nu stărui cu asprime
Ești ostenit, vrei la culcare,
Te Căznești să dormi un pic
Prins de friguri ori sudoare
Sub ticăitul de ceasornic.
În zori,apatic și mahmur
Pui radioul în surdină
Și te simți atât de singur.
Privindu-mä ca pe - o sträinä .
SUGESTII
Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ
sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce
vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și
foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă
vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri
parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă
se așează tocmai persoana la care visai!...
Versatil
Pe-o râpă ruptă ca din ceară,
Din albele pânze cu un strop de apă,
Stau și scriu singur, pustiu.
Din raze albastre strălucite din miez de răsare,
Luna îmi cântă o doină liniștită pe cărare.
Din munți, din cer,
Din lacrimi ciopârțite,
Aud glasul lin și dulce unui pom de frunze.
Tăcerea îmi surâde văzând ecoul larg,
Plimbându-mi trupu’ din est spre lac,
Uitând probleme, păcate cauzate.
Îmi așez corpul stând relaxat pe spate,
Privind spre stele, spre razele mele
Ce îmi mai dau putere… și care mă hrănesc.
Hrănit de veacuri multe-n meleaguri,
O lumină albă îmi izbește ochii,
Frumoasă ca dintr-o iesle fermecătoare.
Aud cavoul cântând lin spre mine,
Cu vocea lui caldă ce sufletul îmi deschide.
Mă îndrept ușor spre el cu neputință
De a lua în alte leacuri.
„Cavou răstignit ce străpunge apusul,
Ce te așteaptă pe aici?”
Cu vocea lui caldă răspunde:
„Timpul mi-a răspuns să te caut,
Mult nu mai ești, dar dacă timpul este mie măreț,
Eu nu pot să îl cert.”
Aplecând ușor capul,
Mă uit spre pământ și cer,
Ca orice va veni spre mine,
Eu să nu-l primesc, ci să-l cert.
Iar pe cavou să-mi scrie măreț,
Uitând spre cer:
„Soarta mi-a fost și-mi va fi,
Eu nu sunt aici, sunt tot acolo.”
Iar pe capul meu frânt,
Colindând apusul,
Să răsară ca din ochi de șarpe
O umbră amenințătoare,
„Privind spre gol… privind spre cer…”
Îndepărtându-mi corpul de cavou,
Întorcându-mă spre câmpul lin de la lac,
Așezând din nou ușor trupu’
Ca o pană căzând pe uscat.
Gândurile mă apăsă ușor… ușor,
Gândind oare cum o să mor?
„Dacă timpul e trecător,
Măcar eu să nu fiu nemuritor,
Toți și toate murim,
Până când timpul se va trezi,
Iar noi… vom reveni…”
Vescal clătind-mi gura cu lacrimi,
Sânge curgând spre ale mele patimi,
„Iar vi?… iar acolo?…
Iar începe să îmi cânte o vioară la tâmplă?…”
Răscolind iarba deasă,
Aud pașii mei cei care cad ușor prin viață,
Urmez urmele mele străpunse de soare.
Iar spre cavoul meu, soarele nu răsare,
Se atinge o lumină slabă la ochii vizor,
Viziunea îmi cântă un cântec de dor,
De prăpastie să mă arunce
În groapa mea ce noaptea o seduce…
Vizitez câmpii largi spre munte,
Unde moartea îmi surâde…
Viața ți-o faci cu mâna ta,
Dar mâna mea este tăiată de timp…
Răspunzând vizitor spre el.
Cântă-mi patimile mele,
De floare de surâde,
De iubire să te ferești.
De oștire-n noapte,
Gândesc spre apusul meu răsare,
Versatil de gânduri amare.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Jumătatea bună!
Ce fericit mă simt când spui
Că sunt așa cum m-ai visat,
Și mulțumesc Celui de Sus
Că jumătatea bună mi-a lăsat
Tu ai venit cândva spre mine
Iar eu m-am pus în calea ta,
Și de aici a început povestea
Pe care nicicând n-o poți uita
Era pe timp frumos de toamnă
Când amândoi ne-am întâlnit,
Și am simțit cum cordu-mi bate
Cu puls mărit de om îndrăgostit
Dar cum să-i spui ce te frământă
Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,
Așa că doar am aruncat un zâmbet
Sperând că-n viitor ceva se naște
Și mult nu a durat s-o văd din nou
Pe bancă la căminul studențesc,
Când lângă ea ușor m-am așezat
Și tupeist i-am spus ce îmi doresc
Speranțe nu mi-a dat prea multe
Pentru-a ieși cu mine la plimbare,
Dar a cerut un mic timp de gândire
Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare
Și nu m-am înșelat că am aflat
Că cererea mi-a fost acceptată,
Și de atunci am rămas împreună
C-așa a hotărât a noastră soartă
Eram atât de tineri și visători
În astă lume plină de păcat,
Cu greu, ușor am trecut anii
Iar pe dușmani noi i-am iertat
Și timpul a trecut peste noi doi
Făr' a ne spune că îmbătrânim,
Dar cine se mai uită-n buletin
Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Bătrânul
De -abia respiri, în scaun cu rotile,
Plăpând, îngălbenit la față;
Scărbit de ace și pastile
Nu vezi rostul tău în viață.
Tragi fumul de țigară
Din a existentei efemere,
Prin lumea ta interioară
Te pierzi în umbre și himere
Citești ziarul, fără vlagă,
Ciugulesti de abia fărâme,
Cu privirea ce mă roagă,
Să nu stărui cu asprime
Ești ostenit, vrei la culcare,
Te Căznești să dormi un pic
Prins de friguri ori sudoare
Sub ticăitul de ceasornic.
În zori,apatic și mahmur
Pui radioul în surdină
Și te simți atât de singur.
Privindu-mä ca pe - o sträinä .
SUGESTII
Dragii mei cititori ,vă sugerez ,să vă imaginați câ
sunteți în fața unei cești de cafea ,într-o locație ce
vă face fericit,câ aveți alături persoane dragi și
foarte dragi,că de undeva vine o muzică care vă
vrăjește și vă pune pe gânduri trezându-vă amintiri
parcă uitate .Gustul acelei cafele va fi unic ,când la masă
se așează tocmai persoana la care visai!...
Versatil
Pe-o râpă ruptă ca din ceară,
Din albele pânze cu un strop de apă,
Stau și scriu singur, pustiu.
Din raze albastre strălucite din miez de răsare,
Luna îmi cântă o doină liniștită pe cărare.
Din munți, din cer,
Din lacrimi ciopârțite,
Aud glasul lin și dulce unui pom de frunze.
Tăcerea îmi surâde văzând ecoul larg,
Plimbându-mi trupu’ din est spre lac,
Uitând probleme, păcate cauzate.
Îmi așez corpul stând relaxat pe spate,
Privind spre stele, spre razele mele
Ce îmi mai dau putere… și care mă hrănesc.
Hrănit de veacuri multe-n meleaguri,
O lumină albă îmi izbește ochii,
Frumoasă ca dintr-o iesle fermecătoare.
Aud cavoul cântând lin spre mine,
Cu vocea lui caldă ce sufletul îmi deschide.
Mă îndrept ușor spre el cu neputință
De a lua în alte leacuri.
„Cavou răstignit ce străpunge apusul,
Ce te așteaptă pe aici?”
Cu vocea lui caldă răspunde:
„Timpul mi-a răspuns să te caut,
Mult nu mai ești, dar dacă timpul este mie măreț,
Eu nu pot să îl cert.”
Aplecând ușor capul,
Mă uit spre pământ și cer,
Ca orice va veni spre mine,
Eu să nu-l primesc, ci să-l cert.
Iar pe cavou să-mi scrie măreț,
Uitând spre cer:
„Soarta mi-a fost și-mi va fi,
Eu nu sunt aici, sunt tot acolo.”
Iar pe capul meu frânt,
Colindând apusul,
Să răsară ca din ochi de șarpe
O umbră amenințătoare,
„Privind spre gol… privind spre cer…”
Îndepărtându-mi corpul de cavou,
Întorcându-mă spre câmpul lin de la lac,
Așezând din nou ușor trupu’
Ca o pană căzând pe uscat.
Gândurile mă apăsă ușor… ușor,
Gândind oare cum o să mor?
„Dacă timpul e trecător,
Măcar eu să nu fiu nemuritor,
Toți și toate murim,
Până când timpul se va trezi,
Iar noi… vom reveni…”
Vescal clătind-mi gura cu lacrimi,
Sânge curgând spre ale mele patimi,
„Iar vi?… iar acolo?…
Iar începe să îmi cânte o vioară la tâmplă?…”
Răscolind iarba deasă,
Aud pașii mei cei care cad ușor prin viață,
Urmez urmele mele străpunse de soare.
Iar spre cavoul meu, soarele nu răsare,
Se atinge o lumină slabă la ochii vizor,
Viziunea îmi cântă un cântec de dor,
De prăpastie să mă arunce
În groapa mea ce noaptea o seduce…
Vizitez câmpii largi spre munte,
Unde moartea îmi surâde…
Viața ți-o faci cu mâna ta,
Dar mâna mea este tăiată de timp…
Răspunzând vizitor spre el.
Cântă-mi patimile mele,
De floare de surâde,
De iubire să te ferești.
De oștire-n noapte,
Gândesc spre apusul meu răsare,
Versatil de gânduri amare.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Jumătatea bună!
Ce fericit mă simt când spui
Că sunt așa cum m-ai visat,
Și mulțumesc Celui de Sus
Că jumătatea bună mi-a lăsat
Tu ai venit cândva spre mine
Iar eu m-am pus în calea ta,
Și de aici a început povestea
Pe care nicicând n-o poți uita
Era pe timp frumos de toamnă
Când amândoi ne-am întâlnit,
Și am simțit cum cordu-mi bate
Cu puls mărit de om îndrăgostit
Dar cum să-i spui ce te frământă
Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,
Așa că doar am aruncat un zâmbet
Sperând că-n viitor ceva se naște
Și mult nu a durat s-o văd din nou
Pe bancă la căminul studențesc,
Când lângă ea ușor m-am așezat
Și tupeist i-am spus ce îmi doresc
Speranțe nu mi-a dat prea multe
Pentru-a ieși cu mine la plimbare,
Dar a cerut un mic timp de gândire
Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare
Și nu m-am înșelat că am aflat
Că cererea mi-a fost acceptată,
Și de atunci am rămas împreună
C-așa a hotărât a noastră soartă
Eram atât de tineri și visători
În astă lume plină de păcat,
Cu greu, ușor am trecut anii
Iar pe dușmani noi i-am iertat
Și timpul a trecut peste noi doi
Făr' a ne spune că îmbătrânim,
Dar cine se mai uită-n buletin
Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.