Zi de martie

Margaretele, toamna, mângâiate de vânt,

Frunze cad, ruginite, peste albele straie,

Margaretele, toamna, lasă capu-n pământ,

Părăsite de soare, ’mbrățişate de ploaie.

Rochia lor de mireasă pare fadă şi gri,

Pete brun-roşioare trena lungă-i ornează,

Poze reci, muze triste ale toamnei târzii,

Policandre de stele din văzduh le veghează.

Margaretele, toamna, ca prin vis risipesc

Primăveri de smaralde negăsite vreodată

Și când toți le cred moarte, dintr-odată-nfloresc

Albe, tinere, zvelte, într-un suflet de fată.

Un apus acuarelă, niciodată de-ajuns,

Nu ascunde vederii prăbuşiri de petale...

Ochii lor verzi şi limpezi lăcrimează pe-ascuns,

Margaretele, toamna, plâng iubiri abisale.

Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,

Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?

Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o floare care nu a fost nicicând udată.
E un pom ce-oferă roade cu un gust dumnezeiesc,
Dar care nu sunt culese și-n uitare putrezesc.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E ca o pășune verde, de gândaci contaminată
Nu hrănește și n-adapă decât hâdul parazit,
Cam acesta e tabloul unui suflet neiubit.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Greu rămâne cald și vesel într-o lume necurată.
Se căznește, și se-ncruntă, și se-nvolbură un pic
Ca să afle-apoi că, singur, nu poate schimba nimic.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o brigantină pe o mare agitată
Când speranțele-s pierdute și când totul pare mort,
Doar vântul cald al credinței o aduce-ntreagă-n port.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E un suflet cu o boală care greu va fi tratată
Nu-s remedii, nu-s pastile, nu se poate opera,
Nu-s transplanturi, doar alt suflet îl mai poate vindeca.

Poate că nu sunt ochi de înger ochii mei
Cum sunt ai tăi, ca ziua luminoasă,
Dar dacă ai putea să vezi și tu prin ei,
Ai înțelege cât ești de frumoasă.

Poate că nu-i gură de aur gura mea
Ca a lui Ioan, cel cu liturghierul,
Dar orișice cuvânt care-l rostesc cu ea
Îl simt adânc ca marea, 'nalt cât cerul!

Poate că nu-s precum Adonis de frumos
Și-n părul meu stă iarna să se prindă
Poate că nu vrăjesc cuvinte cu folos,
Ca-n inimă un foc să ți se-aprindă.

Ce-i drept, poate că nu voi ști cum să te fac
Vreodată să te-ndrăgostești de mine,
Dar crede-mă te rog, chiar și atunci când tac,
Îți jur cuvinte de iubire pline!

Poate că nu vrei de la mine să le-auzi,
Poate că altu-ai vrea să ți le spună,
Poate că-ntre doi oameni singuri și confuzi
Ridici pereți înalți până la lună.

Poate că nu mai vreau de azi să mă complac
Să-mi pară viața un imens sombrero
Când tu îl placi, el nu te place, eu te plac,
Singurătatea are trei la zero.

De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Nu știu, iubito, cât de mult contează.
Să fii aici, acum. Atât aș vrea
În rest, nimic nu mă interesează.

Nu vreau cadouri scumpe, nici urări
De sănătate sau urări de bine,
Nu vreau vreun tort să suflu-n lumânări
Vreau doar o viață-ntreagă lângă tine.

Te-nșeli iubito, dacă crezi că vreau
Ca azi să port însemnele regale,
Prefer umil, îngenuncheat să stau,
Supus icoanei existenței tale.

Și nu îmi pasă de ce alții zic,
Nu-i treaba mea la cine ei se-nchină,
Eu sunt un orb ce ființa mi-o dedic,
Iubirii dătătoare de lumină.

De ziua mea? Ce vreau de ziua mea?
Vreau ce-i al meu, vreau ce mi se cuvine,
Să fiu bolnav doar de prezența ta,
Să fiu sărac de tot, bogat de tine.

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

1.Eu nu strivesc

Corola de spini a lumii

Nici condamn petala ei de mizer

Ce joacă pe ochii și buze

Albul unui caracter

2.La cruce se află rămășițele

Unui om ce a călcat

Afară din paradisul său

A pășit ca să extindă ca un râu

O iubire fără frâu...

Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă

Pribegise pe o cale umilitoare, lungă

3.Nu lăsa paradisul artificial

Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden

Căci edenul clădit de oamenii

E înălțat pe inimi frânte

Distruge viața din sufletul tău

Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu

4.O voce blândă-ți spune ție

Pe un ton melodios

''Erai o floare ce nu-nflorise

Te-am cules din câmpie...

Sub ocrotirea-mi vei ajunge

Să te îmbraci cu dragostea dintâi

Mai albă ca neaua

Mai proaspătă ca roua

Scumpă ca parfumul rafinat

Mai vie ca licărirea unui nestemat

Într-o încăpere obscură''.

5.Dar Cerul cere jertfe

Nu sânge de animal

Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu

Ca să poți zbura spre cer

Cu aripi născute din Iubire

6.Rupe ce te ține legată de pământ

Lasă, lasă cojile să cadă

Ce îți țîn aripile o epavă

Crezând în ele le vei vindeca

Lumea va privi, se va mira

Că deveniseși o lumin' în noapte

Ei rămaseră cu aripile moarte.

7.Chiar dacă aripile tale

vor fi arse în cuptor

Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri

Se va desprinde în flăcări

Așa de asurzitor va înflori cerul

Parcă ai fi deja la nunta mult visată

8.Munții se vor clătina

Clădirile se vor prăbuși

Chiar când pământul se va întuneca

Dumnezeu nu te va părăsi !

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

Chiar dacă ești departe

Eu te simt lângă mine,

Și văd cu ochiul minții

Când ți-e rău sau bine

Aștept să treacă ziua

Și seara să-ți șoptesc,

Că-mi ești ființa dragă

Cu tine vreau să trăiesc

Când suntem amàndoi

Și ne ținem de mână,

Atunci mă simt stăpân

Lângă a mea stăpână

Ce bine este-n astă viață

Când El cu Ea se potrivesc,

Și ce ușor trec peste toate

Când zilnic își spun..te iubesc!

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

So many flowers, and fields full of bloom,

Yet out of them all, it’s you I’ve chosen soon.

From all the words the world could ever name,

My favorite one will always be your name

A sky so blue, with countless stars to see,

Yet yours is the one that shines for me.

So many places the world could hold,

And still we met— the story of us was told…

So many faces walking on this earth,

And still we met, our souls found their worth

So many moments through space and time,

Yet we still met in the same divine line

So many tangled roads we could have missed,

Yet we walked the same and softly kissed…

So many cold hands in the world to find,

And still we met, our warmth intertwined

So many eyes, so gentle and kind,

Yet yours met mine and caught their shine

So many kisses, lost in the air,

And still we met—the sweetest pair

So many memories, scattered and free,

And still we met, cuz you found me.

It wasn’t fate, nor luck above,

It’s simply us — we chose our love.

If the Moon is lighting the face,

The Sun is warming the soul.

The heart is beating for a pace

And the way of love is a coal.

Remembers and visions' dream,

Deep thoughts and reasons,

There are like a life full of cream,

Nice moments and pleasant seasons.

God gave us Ten Commandments

To follow them in generations.

To create good life, no comments

And build so many happy emotions.