Zi de martie

Cum reușești să vindeci rănile de cuțit?
Întrebarea nu are un răspuns nemaipomenit
Dar e diferit pentru oricare rănit
Plin de sânge este cel care aproape a murit

Nedreptățit,jignit,rănit,toate au înrăutățit
Viața unui suflet care dragoste a simțit
Pentru un alt suflet la momentul nepotrivit
Când ea de lume s-a despărțit

Însă nu era chip ca povestea aici să se fi sfârșit
El indiferent de amar era mereu necontenit
Și nu a lăsat-o,indiferent de "pumnii" pe care i-a primit
Și prin durere el tot nu s-a oprit
A se îngriji ca ea să știe că el e încă aici
Prin oricâte ea l-ar pune,nu s-ar clinti

Trecutul ca un șarpe ce își vară adânc colți plini de venin
Pentru a distruge prezentul care se bucură fără chin
Însă e greu mereu a spune,că încercarea lui are un scop anume
Pentru că în final nu știe nici unde va ajunge

Dar el tot speră,chiar dacă a mai scăzut la viteză
Pentru că trebuie să vadă cum le merge în sinteză
Dacă viziunile li se înclinează în direcție comună
Pentru a face cea mai bună relație împreună

Deși cei drept,viteza cu care merg,nu e tocmai pe placul lui mai nerăbdător
Dar face compromis că n-are încotro și îi respectă decizia celei care vrea să îi fie amor
Până la urmă nu se poate plânge,când în sfârșit are șansa spre mai multe
Când după toată durerea poate în sfârșit o relație să rezulte

Ne văităm că Europa

Nu prea ne vrea în Schengen?

Păi noi suntem moldoveni,

Sau ardeleni, poate olteni,

Putem fi și-un fenomen

Dar la cum suntem de melteni

Nu putem fi europeni!

...

Suntem dezechilibrați

Facem multă hărmălaie,

Sărim iute la bătaie,

Certăreți, nu prea curați,

De muncit, precum se știe

Muncim mult, dar în prostie

Și nu suntem o națiune

Schengen? Încă nu, române!

...

Noi suntem europeni

Voi? O turmă de melteni,

Prea ușor de dus de nas,

Cu pensiile voastre speciale

Cu apucături tribale,

Bătuți cu sorcova de-un sas

Plin de case și noroc,

Conduși de hoți și haimanale

Pentru Schengen, n-aveți loc!

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Bocsásd meg ezt a gyerekes szeszélyt

Bocsáss meg, gyere vissza hozzám, mint korábban

Túlságosan szeretlek, és nem tudok nélküled élni

Bocsásd meg ezt a gyerekes szeszélyt

Bocsáss meg, gyere vissza hozzám, mint korábban

Túlságosan szeretlek, és nem tudok nélküled élni

Ez volt a "szeretlek" ideje

Mi ketten boldogan éltünk álmainkban

Ez volt a "szeretlek" ideje

És akkor a szárnyaimmal akartam repülni

Más szerelmeket akartam megtapasztalni

Mások „szeretlek”, mások „mindig”

De te vagy az, akiről álmodtam éjjel, szerelmem

Bocsásd meg ezt a gyerekes szeszélyt

Bocsáss meg, gyere vissza hozzám, mint korábban

Túlságosan szeretlek, és nem tudok nélküled élni

Ez akarás és tudás volt

Az életben minden, talán túl gyorsan

Az élet felfedezése volt

Bánataival, örömeivel, őrületeivel

Úgy akartam élni, mint az idő

Kövesse nyomon az óráimat, éljen a jelenben

Minél tovább éltem, annál jobban szerettelek gyengéden

Bocsásd meg ezt a gyerekes szeszélyt

Bocsáss meg, gyere vissza hozzám, mint korábban

Túlságosan szeretlek, és nem tudok nélküled élni.

Sorb din pocalul iubirii cu sete;

Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,

Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..

Simt că mă plimb printre stele,

Sau poate chiar sunt una..

Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet? 

Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" ! 

Dar sufletul meu are o limita...

A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte 

Cuvinte spuse cu atata rautate

Atingeri si impingeri ,necurate! 

Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ... 

Le ascult si spun, STOP! 

-U.A -

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Un vânt de primăvară, zefir, a scuturat
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Din muguri, sălciile își împleteau verzi plete,
Căzute în cascadă pe malul dezghețat,
Ce renăștea bonom sub ploi de margarete,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

În zbor de fluturi, zâne, de bine îți urseau,
Ai primăverii soli, în verzi-gălbui costume
Pe frânghii de lumină, din soare coborau
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume.

De ți-a fost frig cumva, de plânsul nu-ți da pace
Când apele sfințite, divin te-au însemnat,
Al păpădiilor puf alb ca sa te-mbrace,
Un vânt de primăvară, zefir, l-a scuturat.

Ți-e numele de floare, dar mai degrabă spun
Că floarea s-a numit în cinstea ta, anume,
Privind cum strângi într-una, în sufletul tău bun,
Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume.

Petale de la tot ce-nseamnă floare-n lume,
Un vânt de primăvară, zefir, le-a scuturat,
Peste cristelnița-n care-ai primit un nume,
Iubito-n ziua-aceea, când tu te-ai botezat.

Cât poți fi de frumoasă, minunea vieții mele!
Vibrează ființa-n mine ca strunele chitării
Când ne plimbăm de mână, desculți pe țărmul mării,
Ești noaptea mea albastră, ești cerul meu cu stele!

Ce minunat îți vine pe trup rochia albă
Care-n bătaia brizei, pe coapse ți se zbate
Ești raza de lumină ce-n zori la geam îmi bate
Ești tu, unica perlă-n a vieții mele salbă!

Ești unica iubire, ești unica dorință
Ești tot ce am nevoie să-mi aflu fericirea,
Îți jur că niciodată nu-ți voi trăda iubirea
Să plec de lângă tine, va fi cu neputință!

Să respirăm parfumul acestei nopți de vară
Și-a valurilor spumă pe tălpi să ne sărute
Să ascultăm sirene ce-n larg se fac pierdute
Uitați la țărmul mării, noi doi și o chitară

Să devenim o ființă cu sunetul chitării,
Cât te iubesc, cuvinte-s prea mici ca să ți-o spună
De azi, inimii mele, pe veci îi ești stăpână
Să ne cunune luna, aici, la malul mării!

Mă strecor printre oameni când pe străzi rătăcesc,
Mă privesc... Îi privesc într-un mod arbitrar
N-am nici vlagă în oase, de păcate mustesc
Şi regrete tardive, de-un albastru amar.

Îi aud cum prin spate şuşotesc grobian,
Dar mă pierd în mulţime, ignorându-i barbar.
Las în lumea lor mică urme-adânci de titan,
În conştiinţa-ngheţată, de-un albastru amar.

Pe-acest drum înainte, paşii-mi calcă forţat
Peste flori de hârtie colorate bizar,
Clovni hidoşi îmi ţin calea, hohotind dezaxat,
Într-un circ cât o ţară, de-un albastru amar.

Şi când nicio-ntrebare nu-şi găseşte răspuns,
Eu mai caut căldură într-un colţ de sertar.
De am ţurţuri în suflet, nu vreun ger m-a pătruns,
Doar privirea ta, rece, de-un albastru amar.

Hai să copilărim un pic în noaptea asta
Cu perne să ne batem și să sărim în pat
Și până dimineață, să ne jucăm canasta
Sau poate "Popa prostu" sau rummy etalat.

Hai să copilărim și noi încă o dată
Și așezați turcește, pe pat, să ne-ndrugăm
Și vrute și nevrute și-n toate laolaltă
În rol de zmei și zâne, tot noi sa ne aflăm.

Hai să copilărim și să privim la filme
Cu vârcolaci, cu monștri și criminali hidoși
Și când sonorul crește spre-acute cu cruzime,
Să tresărim de spaimă ca doi copii fricoși.

Iar când spre dimineață, sleiți de toate cele
Din pușcăria lumii noi fi-vom evadați,
Când crengile fac umbre sinistre prin perdele,
Să ne găsească luna, dormind îmbrățișați.