Lectura unui gol

Nu știu dacă ai să citesti vreodată ceva din ce aș putea scrie eu... nici nu știu dacă îmi doresc să te ajungă vreodată aceste rânduri... am simțit de fiecare dată când nu ți-a păsat, dar azi simt nevoia să las toate gândurile să cadă în cuvinte, exact așa cum cad unele seri peste mine, grele și fără să întrebe nimic...

Ți-am dus dorul în atâtea feluri încât parcă m-am obișnuit să trăiesc cu el ca și cum ar fi o parte din mine... E în respirația mea, în felul în care mă opresc uneori din mers fără motiv în liniștea pe care o simt, când nu ar trebui să fie liniște. 

Dorul de tine a devenit un fel de umbră care merge lângă mine, atunci când încerc să fiu bine, când sunt bine, chiar și atunci când îmi spun că nu mai contezi... 

N-ai idee câte conversații am purtat cu tine doar în gând. Câte răspunsuri mi-ai dat în tăcere, pentru că am dreptul să primesc si eu răspunsuri, nu doar promisiuni și vorbe deșarte... câte nopți te-am lăsat să mă doară... 

Poate că ți-am permis prea mult, poate că te-am ținut acolo unde nu meritai să fii... dar adevărul e simplu... meritai să fii. 

Te-am simțit ca pe ceva ce nu se poate repeta și asta e partea pe care nu pot s-o vindec... am simțit ceva puternic pentru cineva care n-a rămas nici măcar pentru un rămas bun decent... un vin, o îmbrățișare...

Mi-am pus sufletul într-o poveste pe care nu ai vrut să o închei cu adevărat.... sau nu ai știut...poate pentru că pur și simplu n-ai știut cât ar fi însemnat pentru mine o încheiere sănătoasă... sau poate ai știut și n-ai vrut... nu ți-a păsat ce ai putea lăsa în urmă...

... Și-am învățat singură, în timp, printre iluzii, speranțe, așteptări și șanse acordate, că unele persoane nu sunt făcute ca să rămână, sunt făcute doar să treacă prin viața ta, să lase câteva urme și apoi să dispară ca și cum n-au fost niciodată. Am învățat că fiecare dăruiește ce poartă în suflet... 

Cu toate astea tu ai rămas în mine și poate că asta e greșeala mea.

Azi, când scriu aceste rânduri, nu mai cer nimic... sunt fără de așteptări, fără de speranță, vreau doar să las în urmă tot ce n-am spus, chiar de e mult, în van și de prisos...

Destul te-am gândit mai mult decât te-am trăit... poate pentru că uneori oamenii rămân în noi mai mult prin ceea ce au trezit decât prin ceea ce au făcut, iar tu ai fost exact așa. Ai trăit puțin în viața mea, dar ai locuit mult în gândurile mele, în felul în care mi-am imaginat cine puteai fi, nu cine ai fost cu adevărat...

Poate de asta mă doare uneori povestea neterminată, pentru că în lipsa faptelor inima inventează continuări, îndulcește tot și creează un ,,noi" care n-a apucat niciodată să dea formă unui sfârșit... așa funcţionează sufletul, se agață de posibilităţi, lăsând  rațiunea neputincioasă.

.... Și-am înțeles că nu te-am iubit pentru ce ai fost, ci pentru ce a sperat partea mea cea mai curată și naivă că puteai fi, că puteai rămâne.

Și poate că în asta stă frumusețea și tristeţea acestei povești... că uneori trăim mai intens o absență decât o prezenţă și ținem mai strâns de o iluzie decât de o mână adevărată. 

Știu însă că, odată ce ai trecut prin mine, ceva s-a schimbat. Nu regret nimic... poate că nu te-am trăit îndeajuns, dar m-ai învățat să mă aleg pe mine mai des, iar asta e tot un fel de iubire... doar că una care nu mai are nevoie să te aștepte...

Poate că într-o altă viață ne-am fi întâlnit altfel. Poate că în alt timp ai fi avut curaj, răbdare, timp.. orice ți-a lipsit aici... Dar, în viața asta, ai fost lecția pe care am învățat-o greu și în ciuda tuturor lucrurilor, îți mulțumesc. 

Pentru ce am simțit, pentru ce m-ai făcut să sper, pentru ce m-ai învățat fără să știi, să vrei... cum e să pierzi timpul cu cineva nepotrivit, pentru toate promisiunile în vânt, chiar și pentru durere.. pentru că, durerea asta m-a făcut mai clară, mai puternică, mai atentă cu cine las să îmi atingă sufletul...

Nu știu dacă am să te uit vreodată cu adevărat, dar știu că am învățat să trăiesc cu toate și poate că într-o zi am să pot să îmi amintesc fără să simt nodul ăsta în piept.

Până atunci... rămâi o amintire, una frumoasă, una rea, una care doare, dar a mea...

Rămâi dorul pe care l-am ales să poarte numele tău. Nu mai doare ca la început, dar nici nu trece. E genul acela de gol pe care înveți să-l cari, nu să-l vindeci... să-l scrii în sute de poezii, să-l eliberezi in lume...

Și oricât m-aș preface că m-am obișnuit, adevărul e altul...încă tresar când aud un glas asemănător cu al tău, când aud vorbele tale pe buzele altora...

Știu că nu mai are sens, știu că nu mai e nimic de reparat, dar nu pot controla sentimentul acesta nenorocit care se aprinde în mine ori de câte ori îmi amintesc cum era, cum mi-aș fi dorit să fie... să rămânem... și ce suntem azi.

Poate că asta e cea mai tristă parte a poveștii... nu s-a terminat odată cu plecarea ta. A rămas... s-a agățat... m-a urmărit....rămânând, la rândul meu, să fiu tăcerea care scrie...

Să scriu, să tac și să las timpul să treacă, să simt ce nu se poate exprima și chiar dacă pare că nu contează, contează... Fiecare clipă fără cuvinte a fost tot ce am putut să dau. Uneori e greu să recunoști asta și să accepţi că unele sentimente nu au nevoie de cuvinte, explicații, de validări... trebuie doar să le lași să fie...

.....................................................................................................

LECTURA UNUI GOL

N-ai să citești, dar las să cadă-n cuvinte,

O seară grea ce peste mine coboară,

O tăcere ce nu mai cere și nu mai minte,

Despre o umbră ce-a învățat să nu mai moară.

☆

Ți-am dus dorul în atâtea feluri și stări,

Că a devenit respirație, pas și rutină,

Te strig în gând printre nenumărate întrebări,

În liniști grele, unde nu-i strop de lumină.

☆

N-ai idee câte nopți te-am lăsat să mă dori,

Câte răspunsuri mi-ai dat în tăceri deșarte,

Te-am ținut pe un soclu de atâtea ori,

Deși n-ai rămas nici de un „rămas-bun” de-o clipă, în noapte.

☆

Mi-am pus sufletul într-o poveste neterminată,

Sperând în cine puteai fi, nu în cine ai fost,

O iluzie pe care inima, oarbă și curată,

O desena în noapte, căutându-i un rost.

☆

Dar am învățat, în timp, printre ploi și ceață,

Că unii oameni sunt făcuți doar ca să treacă,

Să lase urme, să simuleze o viață,

Și-apoi, atât de nedrept, în neant să se piardă.

☆

Nu mai cer nimic azi, nu mai am așteptare,

Te-am gândit mult mai mult decât te-am trăit,

Dincolo de promisiuni și de rănile amare,

Am învățat să mă aleg pe mine, în sfârșit.

☆

Rămâi un gol pe care am învățat să-l duc,

O amintire și grea și frumoasă, ce încă tresare,

Când un glas asemănător pe străzi mă face să mă-ntorc,

Și se aprinde-n mine acea veche și mută întrebare.

☆

N-a fost să fie aici. Poate-n alt timp, altundeva,

Ai fi avut curaj, și spațiu, și răbdare...

Rămâne doar dorul ce poartă eticheta ta,

O tăcere ce scrie, în loc de un vin și-o ultimă îmbrățișare.

 


Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: un-pahar-de-poezie poezii.online Lectura unui gol

#unpahardepoezie #dor #lecturaunuigol #

Дата публикации: 30 ноября 2025

Добавлено в избранное: 17

Комментарий: 13

Timp de citire: ~13 min.

Просмотры: 3151

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 13

Anaa Apetrei

Anaa Apetrei

M-a strâns de inimă... 🥹 „Am învățat să mă aleg pe mine, în sfârșit” – exact ce aveam nevoie să citesc azi! Superb!!!!
Dora●Dor

Dora●Dor

Profund, dureros dar atât de frumos scris!
Femeia in litere

Femeia in litere

Textul tău este o confesiune extrem de puternică, profundă și dureros de sinceră. Ai reușit să pui în cuvinte acea stare abstractă și grea pe care mulți o simt, dar puțini știu să o exprime: anatomia unei absențe. Trecerea de la proza poetică la poezia structurată de la final arată un proces terapeutic real de eliberare prin scris. Poezia de la final distilează această durere brută și o transformă în artă. Ritmul și rimele oferă o formă structurată haosului emoțional. Metafora centrală din titlu, „Lectura unui gol”, este superbă: golul nu este doar o lipsă, ci o carte pe care o citești și o recitești, încercând să-i înțelegi sensul.👏👏👏
Smaranda Ploaie

Smaranda Ploaie

Am citit cu atenție fiecare rând pe care l-ai scris. O confesiune profundă, dureros de sinceră și încărcată de o emoție care se simte dincolo de ecran, o descriere a modului în care iubim un potențial, o proiecție a ceea ce ne-am dorit să fie celălalt, nu ceea ce a fost el cu adevărat, o scriere plină de tristețe nobilă. Sper ca, odată scrise, aceste rânduri ti-au oferit liniștea pe care o meriți. 🤍
Maddy94

Maddy94

Un text foarte bine scris. Vindecător. Felicitări!
Victoria

Victoria

trist dar in acelasi timp eliberator. felicitari un text foarte frumos scris

Другие стихотворения автора

Intr-o zi

Poate intr-o zi, pe neașteptate, drumurile ni se vor întâlni 

Și pe chip se va așterne un zâmbet plin

Uitată voi fi de atâta freamăt și suspin

Poate într-o zi... când ne-om reîntâlni...

 

Până atunci, chiar de lipsești, rămâi parte din viața mea

Deși nu-ți pasă, întotdeauna îmi vei rămâne-așa 

Mângâiere divină a sufletului meu

Și ieri și azi și mâine și ai să fii mereu...

 

Căci, oricâți bărbați ar fi pe lume

Și chiar de au ochii căprui și luminoși 

Nici unul nu și i-ar purta ca tine, 

Când mă privesc... atât de limpezi și duioși...

 

 

Еще ...

Final

Tu ai plecat să îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință,

O ultimă îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurință!

 

Și nu m-ai mângâiat înainte să pleci

Probabil n-ai vrut să vezi durerea ce-o aveam în mine,

C-aș fi știut că va fi ultima zi când mă privesti

Ultima dată când voi mai bea un vin cu tine.

 

Azi pe cioburi de amintiri pășesc

Și doar pe mine mă mai doare,

Că nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

 

Și ai plecat, ești liniștit...eu nu.

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

Aș pleca și eu... dar vezi tu...

Încă mai doare sfârșitul dintre noi.

Еще ...

Îmbrățișări închipuite

M-a cuprins un gând de dor,

Azi de Ziua Îmbrățișărilor 

Un emoji îmbrățișat am vrut să-ți trimit,

M-am abținut... m-ai fi blocat negreșit...

 

As fi vrut să n-am nimic de pierdut 

Dacă pentru o clipă aș fi îndrăznit 

Să-ți cer o-mbrățisare împrumut 

Să ti-o restitui când ne-om fi întâlnit...

 

Căci mi-ai fost drag...încă te îndrăgesc 

Scânteia dorului din mine încă e vie

Când tremură, sufletul la ea mi-l încălzesc

Visând că-ți dau îmbrățișări...1000...

 

Dar visu-mi e scurt, de realitate se izbește 

Mi-e mult prea greu să mai ajung la tine

Si-orice speranță în vânt se risipește 

Și doar în gând te-mbrațisez și azi...și mâine...

 

Căci mi-e atât de dor de-o-mbrățisare

Și-atât de dor, îmbrățișați să bem un vin

Atât de dor ca sufletu-mi nu are stare

Atât de dor... cât Dorul nu a cunoscut...

 

Nu-ti cer mai mult de ziua aceasta

Nici ce nu ai, nici ce nu simți 

Nu vreau decât să iți deschizi fereastra 

Să pot, o ultimă îmbrățisare să-ți trimit...

 

Еще ...

Lacrimi de april

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

 

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

 

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!

 

Еще ...

Ce i-aș spune omului ce l-am iubit....

Ce i-aş spune omului pe care l-am iubit? 

l-aş spune că şi azi regret... 

Că povestea a luat sfârșit 

Fără o-mbrățisare... un moment.

 

l-aș spune cât de mult am încercat, 

Să mai rămână doar puțin. 

Că din ziua-n care a plecat, 

M-am ofilit de-atâta dor... de el, de vin.

 

I-aș spune că încă mă zbat în trecut...

Și în tot ce puteam rămâne noi. 

Că am vrut, dar nu am putut, 

Să nu-mi doresc un ultim vin in doi.

 

Ce i-as spune omului pe care l-am iubit? 

l-aș spune cât îmi e de greu, 

Să uit cât de mult am greșit... 

Să sper... că mă va-mbratisa din nou...

Еще ...

Lună plină de April

Lună de April zace la fereastră 

Galbenă, plină de povestea noastră 

Aleargă grăbită apusul spre zori

Risipindu-mi iluzii și vise în nori.

 

Lumina-i se așterne ca un vis nebun

Pe-o ramură de gând nocturn

Și mi se face poftă de aroma vinului tău 

Simt dor... de dor, să simt în suflet curcubeu.

 

Pe chip îmi desenează un zâmbet plin

Alungând orice urmă de freamăt și chin

Și razele-i calde încing cerul cuminte

Cu-n iz ușor și unic de simț fierbinte.

 

Luna plină de April cerne-un vis nestins

Pe cărări de-o veche, neuitată taină 

Deși sub cerul larg, întins... deschis

Sufletul meu a capitulat...a mai închis o pagină.

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Ultima eclipsa

O mare de cenușă s-a așternut pe gânduri,

Iar timpul se destramă în reci și stranii rânduri,

Pășesc pe punți de umbră, cu pași furați de vânt,

Un rătăcit de-a pururi între cer și pământ.

 

Lumina e o sferă ce s-a topit în smoală,

Iar viața-i doar o mască, o amăgire goală,

Nu-mi mai aparțin ochii, nici chipul din oglindă,

Nici brațele întinse ce vor să te cuprindă.

 

Sunt doar un ecou steril în noaptea care vine,

O amintire ștearsă din cărțile cu tine,

Un rătăcit pe maluri de râu fără de apă,

Pe care nicio moarte nu poate să-l pețească.

 

Mă strigă vechi fantome cu glasuri ruginite,

Trăgându-mă în hăul visărilor pierdute,

Sunt liber de durere, de carne și păcat,

O umbră printre umbre, un suflet înghețat.

 

Sub marea boltă neagră, sub ultima eclipsă,

Nu mai există teamă, nici gol și nici vreo lipsă,

S-a stins și ultima scânteie din omul ce-am fost ieri,

Sunt doar o noapte lungă, lipsită de învieri.

Еще ...

🎤 Fără miere

Fără miere, unde să merg, încotro s-o iau?

Dragă bunică, dragă, ții minte câtă mai mâncam?!

Fără miere dulce, așa cum o făceai demult,

Cum să trăiesc acum, niciun zumzet nu mai aud...

 

În borcanul de pe masă, văd doar o urmă ștearsă,

Cândva era bine pitit; acum e gol și risipit,

«Și bolile trec totuși cândva, nu-i semn de piază rea»,

Cum obișnuiai să crezi; zile întregi să-istorisești...

 

Dragă albinuța mea, am rămas singure noi două,

Două povețe ce se scald' cu greu pe-un pat de rouă,

Ce pentru mine era cândva dimineață,

Pentru tine acum e doar un ciob dintr-o faianță...

 

Și-n zilele mele bune când vreau să te-ntreb ceva,

Sper că-mi vei răspunde bătând încet cu aripa...

Și bățul de chibrit pe care obișnuiai să stai s-a rupt,

Să nu-ți pară rău de mine; și eu voi pleca curând din stup...

 

Fără miere, unde să plec, ce să fac?

Dragă bunică, dragă, cum să fac să mă împac?!

Fără nimeni în jur, fără roiul de-altădată,

Acum e prea pustiu; aici nu mai sunt «acasă»...

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Tăcerea dintre două pahare

Lovită din nou de a ta absență 

Mă aplec umilă cu reverență, 

Că după atâta dependență 

Nu mai doare a ta indiferență.

 

Și-mi amintesc că indiferența 

E o lipsă gravă de respect.

Știi?...O vorbă ar fi făcut diferența 

Între ce e greșit și ce-i corect.

 

Și după atâta luptă oarbă 

Cu tot ce în urmă ai lăsat, 

Sufletul, de azi nu te mai rabdă... 

Dorul, de-atâta umilință... a secat.

 

Înverșunat l-ai transformat

Din simț sublim, într-un mare păcat.

... Și știi prea bine că nu s-a meritat

Să fii lecție, în loc de-un vin... îmbrățișat.

 

Lecție cruntă și mult prea dură 

Ce mi-ai predat-o fără milă, 

Știindu-mi inima de tine plină

M-ai lăsat în a neputinței viitură.

 

Căci, să ard de dor și de dorințä 

S-aștept un semn, să văd ceva 

A fost un fel dement de umilință.

....Hrănit din speranța unui altceva...

 

...Să mai caut scuze e banal 

Ție...om bun, dar cu tăceri,

Când ți se pare atâta de normal 

Puțin din timpul tău, să nu-mi oferi.

 

Pașii mi-i duc spre "nu știu unde"

Purtând vise și dorințe mărunte. 

Mă rog să uit ce nu mai are rost

... Vreau inima s-o țin la adăpost.

 

Că-i o minciună grosolană 

Să ofer respect și să aștept,

Un om căruia i-a priit uitarea

Și n-a simțit măcar, o urmă de regret...

 

Rămâne să ofer doar ce primesc,

Să mă respect și să fiu curajoasă.

Și-ntr-un final poate te uit...

Să pot fi demnă de cei ce mă văd valoroasă.

....................................

S-a terminat cu tot ce-a fost iluzie și dor,

Pășesc spre viitor cu fruntea ridicată,

Lăsând în urmă trecutul pierdut și trecător

Și tăcerea dintre două pahare... uitată.

Еще ...

Iubire cu venin

Ne-am adunat în două jumătăți

Ca două vase sparte pe-același mal,

Păstrând în noi aceleași vechi păcate,

Împărțiți egal în acest joc fatal.

 

Jumătate din mine te mai strigă-n noapte,

Te caut printre pliurile de pernă și noroi,

Iar cealaltă jumătate își caută dreptate

Și-ți numără tăcerile ce cad între noi.

 

Iubirea noastră n-a fost niciodată

Doar cer senin sau numai un abis;

A fost o rană dulce, de-o potrivă luată,

Un strop de viață și-un sfărâm de vis.

 

Ne-am dat atâta cer, dar ne-am dat și tihnă,

Ne-am înghițit cuvântul, ne-am băut veninul,

Și-am stat de-atâtea ori în aceeași lumină

Așteptând să ne despartă tot pe-amândoi destinul.

 

Și astăzi ne-mpărțim la fel, în mod cât mai firesc:

O jumătate de dor, o jumătate de uitare,

Încă te urăsc pe jumătate... încă te iubesc,

Iar despărțirea asta n-are nicio-mpăcare.

Еще ...

CERNEALĂ ȘI PLUMB

E negru orasul, e negru si cerul, 

Un corb s-a oprit pe un braț de metal, 

Sub pasii greoi a-ngheţat efemerul 

În ritm de fanfară si mars funeral.

 

Cerneala se scurge pe ziduri murdare 

O ploaie de smoală ne spală de vii. 

Sunt portile-nchise a condamnare 

Doar ecoul suflă în odăi reci si gri.

 

lar gândul e-un sicriu de cărbune încins, 

În care dorinte s-au ars până-n scrum, 

Lumina e-un vis ce demult s-a desprins,

Lăsând doar tăcere si umbre pe drum.

 

O singură pată de alb mai tresare - 

Un crâncen bilet pe o masă de lemn, 

Dar negrul-l înghite cu nepăsare, 

Ca ultimul gest, ca un ultim semn

Еще ...

Iubirea mea goală

Iubesc!
Oare iubesc?
Pe cineva? Pe mine?
Pe mine măcar un pic
Că doar de aia mai respir
Pe altcineva?
Părinții, prietenii, colegii...
Țin la ei!
Dar asta e iubire?
E cam goală
Sau
Eu sunt cam goală

 

Vreau să simt
Exact...
Tot!
Și într-un final
Simt
Exact...
Nimic
Și toți cred că îi iubesc...
Și o fac
Fără să simt

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍