p.o.e.m

Aş locui la cineva-n suflet,

Dar acel cineva nu vrea să îl locuiesc,

Poate dac-aş arunca în cer un sărut

Ar ştii cât de mult uneori iubesc, 

Ar reîncepe povestea rămasă-n trecut.

Sub pământ ce îngerii stau,

Urlă, plâng, pân îi aud și norii

Au iubit atât de crunt încât s-au dus,

Prin noi sunt vii văzând câte-un apus

Ai știut că nu-mi meriți dragostea 

Doar mi-e dor întruna de mine și luna 

Ai mai aruncat un zâmbet timpuriu 

Acum las asa ca oricum ești pustiu.

Nici nu mai reușesc,sa te merit eu 

Când tu iubești un alt chip,eu în alt fel 

Și mă iei cu un simplu iartă-mă;

Cred ca am rămas cu un simplu lasă-mă.

Un lasă-mă că știu cum toate dor 

Și mă lasă rece pe interior 

Ți-am zis din tot  sufletul cum mor 

Sau  Cat te ador,sau cum mi-ai pus foc în suflet și ai lăsat să ardă până am ajuns de am mă rupe.

E toamnă , e joi

Fumăm doruri

De soapte şi NOI

Ce văd în oglindă? Mi se oglindește sufletul îl imaginez pe tavă,și îi dăruiesc lui,cred ca asa e iubirea...că unde pui suflet tu te distrugi. Am amorțit pe un pat singură,și m-am lăsat înecată de vin

Că nu i-ar păsa, am numărat 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 inspiră,am numărat iar 1,2,3,4,5 6,7,8,9,10 expiră...m-am lovit singură,ne lovim,el nu...doar că se iubește cu mii de femei și pe mine,nu m-a iubit nici cum...dărâmată și mi-am injectat iubire de sine,am reînviat, a fost un obstacol care tot s-a tot întors ușor ușor ca un boomerang.

Mă mai iubești?,Nu te văd asa clar acum,

Simți  mirosuri diferite pe perna ta,

Poate note dulci și florale...

Sau poate note de cafea puțin amare.

Ai schimbat câteva săruturi și priviri ,

În ziua actuală 

Te-au îmbrățișat trupuri,unele mai mici  și firave

Unele s-au distanțat, ca s-a răcit inima. 

Dar cu apartamentul nou schimbat,te va lăsa rătăcit,

Și rezemat de pat

Gândindu-te la un "iartă-mă "

Și ea ce face ? Hmm,Să știi că e schimbată, mai îi este dor..

Nu uita că pagina s-a ars, 

Și multe răni au fost de cos.

Vechi drumuri ce deodată s-au transformat în ziduri,

O iederă Ncâlcită le-a prins în cap pe toate, 

S-au ridicat și pașii, s-au prefăcut în riduri, 

Ca niște jurăminte străvechi, pe care, poate, 

În arta mută a serii, primei iubiri, sau ție. 

Le-am scrijelit în eu însumi, dar cine le mai știe?

Când au apus în boltă luceferii, cu toții, 

Să nu cerșim alți aștrii stupidității nopți.

Câtă risipă pentru iubirea ce nu-ncape, 

În vene, în tendoane. Vechi ziduri, peste care, 

Stă umbra unei inimi, asemeni unei case, 

Atinse de dezastru din carne până-n oase.

Autor: Ot.

Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.

Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?

Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.

Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.

Liniștea-mi e adăpost,

Sub cerul blând și nemilos,

Un cântec mut, un vis frumos,

Ce mă-ndeamnă către rost.

Nu iubesc vuietul lumii,

Zgomotul ce-mi fură gândul,

Când furtuni se-adună-n drumuri,

Mi-e tăcerea tot pământul.

Căci doar ea-mi șoptește lin,

Fără glas, dar mult mai plin,

De iubire și senin,

De speranță, fără chin.

Galagia mă-nfioară,

Îmi alungă pacea iarăși,

Dar în liniște găsesc,

Tot ce sufletu-mi doresc.

Un colț mic, fără dureri,

Unde timpul stă pe loc,

Unde-s doar gânduri și păreri,

Și o mare fără foc.

Acolo-i locul meu de dor,

Departe de-al lumii nor,

Unde nu e glas să strige,

Doar un suflet ce-mi înfrige.

de când tot plec și mă întorc

gândurile mele au devenit o povară

le-am lăsat ocolo

în urmă

pe țărmurile însorite ale Atlantidei

printre păsări galbene care stau într-un picior

sprijinind cerul

aici toate păsările sunt galbene,

galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene

mișcate discret

casele

frunzele copacilor

câinii din fața ușilor

părul copiilor care bat mingea,

chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea

undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene

simt că și viața mea este galbenă

că mi se scurge printre degete

cine a spus că Atlantida este un vis

n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului

dogoarea Marakeshului

nu departe de locul acela

înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei

unde îmi ancorez bărcile

am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic

mai încolo

câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic

își disputau cerul

cândva am să revin pe țărmurile misterioase

ale Atlantidei

să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită

în excesul acesta sumbru de gri

în care încă îmi mai devorez liniștea…

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

Îmi ridic ochii către cer

Uneori nu știu 

Ce sa Ți mai cer

Am impresia ca ma folosesc de Tine

Si ca Te chem doar când nu mi-e bine

Îmi ridic ochii către cer

Și tot sper 

Sa-mi dai speranta de care am nevoie

Dar nimic nu se întâmplă fără a Ta voie

Tu ești Cel ce m-ai întocmit în pântecele mamei mele

M-ai țesut la fel de frumos ca stelele

Gandesc la piroanele străpunse 

Și vorbele urat spuse

Erai umilit,biciuit 

Pentru mine

Ca sa fiu sfințit 

Din gropile pacatului m-a scos

Al meu Domn

Isus Cristos 

Dragostea Lui m-a transformat 

Duhul Sfant m-a modelat 

Privind la crucea Ta 

Ma gândesc 

Oare sufletul meu ce cauta?

Lume

Bani 

Avere 

Dar ce sa faci cu ele

Dacă n-ai a Lui putere 

Dacă El nu e nădejdea Ta 

Nu va nici altcineva 

Îmi ridic ochii către cer

Și încă sper

Ca vei lua suferința 

Și vei stinge umilința 

Tata da-mi putere 

Căci nu mi doresc 

A lumii avere 

Totul e trecător 

De Cristos vreau sa fiu purtător

Vreau sa reflect caracterul Tău 

Chiar și atunci când ma simt rau 

Vreau sa fiu candela Evangheliei tale 

Într-o lume întunecată 

Ce fuge dupa lume agale

Îmi ridic ochii către cer

Căci știu ca Tu-mi dai ce-Ți cer...