Tu ai iubito?

Pe umerii tai lin curg insomnii

As vrea sa plâng, dar ma închin

Patez cu roșu aprins  obrajii tai blajini

Te înec in iubirea mea, totul ca un chin

Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin

Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape

Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.

Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte

Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie

Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.

Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,

A mortii ceremonie.

Inimile sunt torturate in agonie

Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.

A femeii viclenie?

A bărbatului vedenie?

A sfinților șiretenie?

A zeilor astenie?

A omenirii simfonie?

Ne modelam după a bărbatului fantezie

Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie

Ne aruncam între întodeauna și niciodată

Sa ajungem pe o foaie o poezie.

In fumul țigării,decedata,

In ochii lumii, degradata,

In paginile Bibliei, posedata

In mintea lor, substantivata.

Nici nu te-a m cunoscut

Dar parca te stiu de mult

Ai fost un om minunat

Care si-a trait viata pana la capat

As fi vrut sa te cunosc

Sa stiu ce iti place si ce urasti

Multi in jurul tau te iubesc

Si cei care nu ii stii

Ai trecut prin multe

Prin inchisoare

Prin droguri

Pacat ca drumul s-a terminat aici

Ai fi mandru sa iti vezi fiica

Si sotia ta

Un nepot deja ai

Stiu ca mandru esti

Dave si Kris au imbatranit

Dar tu mereu vei avea doar 27 de ani

Mereu vei fi cel care primul a murit

Inca mai sufera multi

Nirvana a pus capat aici

La fel si cu scurta ta viata

Lumea inca mai asculta

Chiar daca totul s-a terminat pe veci

Cand iti ascult muzica

Imi amintesc de a ta soarta

De ce era in scrisoare

Scrisa de o persoana candva vie

Acum ai avea 58 de ani

Dar a fost alegerea ta

Sa te opresti aici

Ce trista soarta ta

De scriu nu mai ma pot opri

Nici nu stiu de ce mai continui

Dar dorul meu urla atat de tare

Incat nu ma pot convinge

Sa nu termin, poezia care nu o va citi

Citesc multe articole despre tine

Sa aflu mai multe

Ca nu ma pot abtine

Sa nu aflu mai multe despre tine

Un Rockstar adevarat

Intr-o lume care nu-l putea intelege

Despre el teorii multe

Si despre al lui capat

Distanța ne desparte 

Provoacă doar durere 

Pe timp de zi sau noapte 

Să nu mai am putere 

Cu gîndul doar la tine 

Și ochii înlăcrimați 

Cu lipsa de iubire 

Și mii de nervi stricați 

Distanța ne desparte 

Și vreau acum la tine 

Acum cîtă dreptate 

Că-mi este dor de tine .

Tristă ,umilită

Soție neiubită

Femeie folosită 

Dezamăgită si rănită 

Inima zdrobită 

Făcută bucățele 

Așa se bucură toate  neamurile 

Mai bine nu era acum 25 de ani si ceva tristețea din viața mea

Cândva se chema dragostea

Un soț bun dar nu prea, care nu se oprește din a bea, cu un viitor decent dar nici o realizare recent.

Sunt eu devină pentru frustrări și rutină

Să construiești cu cine? 

Când nu se vede in tunel nici o lumină 

Un an ciudat cu mișcări spre bine terminate toate cu o mare rușine 

Nimic nu e cum pare a fi, e superficial de bine dar totul trist in mine 

Să las deoparte ceva ce nu are nimic să-mi arate, doar sticle goale care împarte cu veri si prieteni adunați pe mine toți înverșunați ca nu-s model ca a lor soție.

Acceptă doar așa să fie.

Degeaba ai gândire proprie

Mai bine să nu se apropie .

Las-o pe X în pace nimic nu e bine din ceea ce ea face.

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

                                                                     Adie frunza în vânt,

                                                                     Până cade pe pământ

                                                                     Soarele nu mai răsare ,

                                                                     Afară e numai ploaie.

                                                                     Zboară rândunica în vânt,

                                                                     Până ajunge în văzduh

                                                                     În grădină , nu sunt flori,

                                                                     Afară sunt numai nori.

                                                                     Veverița cară ghinde,

                                                                     Pentru puiul cel cuminte

                                                                     Și ariciul cară mere ,

                                                                     Pentru puiul care cere.

                                                                     Copacii s-au veștejit,

                                                                     Fără frunze s-au trezit

                                                                     Ele sub copaci stăteau,

                                                                     Ca o obosită doamnă 

                                                                     Precum adieri de toamnă.

    Frunzele toamnei zboară și încet se aștern,
    pictând în culori arămii pământul etern.
    În privirile noastre amurgul s-a stins,
    strivit între pleoape și sărutul promis...
    
    În brațele mele te-am frânt cu răbdare,
    departe de-a lunii adâncă trădare.
    În nopți liniștite te-am recreat cu migală,
    cu trup și cu suflet, cu dăruire totală...
    
    Pe al trupului tău înmiresmat altar,
    zorii de zi vor străluci iar și iar,
    Căci frunzele toamnei încet se aștern,
    pictând în culori arămii pământul etern...

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

O rază timidă de soare
Mă trezește din visare,
Cafeaua fierbinte
cu-aromă de dor,
Mă ține captivă până-n zori,
Cuibărită într-un gând
ascuns,
nepătruns.

Și gândul...
Aleargă cu disperare
Spre tine din nou,
Spre brațele tale.
O nouă zi...
A câta fără tine
Oare?

1.Cand noaptea se lasa

Si luna rasare,

Iar stelele-ncet 

Clipesc catre zare,

2.Lumina o sting fereastra-o

Deschid, Si cerul privesc 

Si ma minunez,

3.O stea de pe cer  Mi te-a aratat

Iar inima bate de-atunci

Nencetat,

Mi-am pus o dorinta

Puternica srans

4.Sa vina la tine si sa o deschizi,

Acolo in ea e dornta mea

Si un mic sarut 

Inima sa-ti fur,

5.Asta nu e tot luna am chiemat,

Si iam zis sa vina 

La tine in zbor,

6.S-aduca incet cu lumina sa 

Sarutul tau dulce la inima mea,

Sa vina la tina sa spuna in incet ,

tu vei fi mereu sufletelul meu ,

Te iuesc.

Ochii tăi

verzi.

Atât de calzi

și liniștiți

când mă priveai pe mine

și parcă lumea

se oprea puțin.

În ochii tăi

era liniște,

era putere

și ceva… rar,

ceva care nu are nume.

Și mă gândesc

că poate

nu ți am spus destul

cât îi iubesc.

Cel mai frumos lucru

din lume,

ochii tăi verzi

și felul

în care

mă priveau pe mine.

Un Luceafăr din zări,

Se uită din îndepărtări,

O frumoasă fată vede,

Și pe loc se îndrăgostește.

Îi apare frumos în vis,

Ca-ntrun paradis,

Căci cu ea dorea să fie,

Să-i simtă pielea vie.

„Sunt Luceafăr, rege-n noapte, 

Prins în cosmice șoapte,

Și de sus, din infinit, 

Ochii tăi m-au cucerit. 

Tu, o fiică a pământului, 

Frumusețea vântului,

Stai la malul mării lin, 

Și mă chemi în al tău chin. 

Vocea ta e o chemare, 

Ce răsună-n depărtare,

Și aș vrea să pot veni, 

Lumea ta să o pot trăi. 

Dar sunt prins de veșnicie, 

Într-o rece galaxie,

Sunt lumină și mister, 

Locuiesc pe alt tărâm, în cer."

În visul ei, de noapte plină,

Luceafărul strălucea în lumină,

Fata-l privește, inima-i tresare,

Și-n piept arde o flacără mare.

„O, Luceafăr, stea fermecată,

Tu ești visul ce-mi ține inima legată,

Vino la mine, lasă cerul plin de stele,

Fii om, să-mi stingi dorurile mele.

Vreau să-ți simt glasul blând,

Să ne iubim pe pământ,

Vino în lumea mea, lasă veșnicia,

Trăind dragostea, volnicia."

Luceafărul o aude,

Și pe loc îi răspunde,

Să o lămurească,

Nu să o aburească.

„Tu ești caldă, ești suflare, 

Eu sunt rece, o-ntrebare,

Cum pot eu să cobor, 

Fără ca pe loc să mor? 

Să renunț la tot ce sunt, 

Pentru un vis pe pământ? 

Să devin un om de rând, 

Dorul din mine, uitând?

Este-o dragoste-n abis, 

Un frumos și tragic vis,

Ne iubim fără să fim, 

Un destin ce nu-l unim. 

Tu ai nevoie de-un sărut, 

De un sentiment ce te-a durut,

De o viață cu un rost, 

Nu de-un astru fără adăpost. 

Eu rămân în cerul meu, 

Martor visului tău greu,

Voi veghea din depărtări, 

Peste lumi și peste mări. 

Ne desparte o prăpastie, 

Plină de melancolie,

Tu ești om, eu sunt o stea, 

Nu pot fi în lumea ta.

Te voi purta în amintire, 

Ca pe-o tainică iubire,

Și voi străluci mai tare, 

Ca o veșnică urare."

Ea din somn se trezește,

Și începe răbufnind a plânge,

"Unde așa repede ai dispărut,

Luceafăr îndepărtat și blând?"

Pentru ea viața îi priește,

Nimic nu-și mai dorește,

Dorind mereu să reapară,

Iubirea sa scumpă și astrală.

Îl cheamă înapoi să vină,

Strigând tare până la lună,

Poate așa el, glasul va auzi,

Și-n visul ei se va repezi.

Așa cum a dorit, s-a și întâmplat,

În vis a reapărut el cu-n oftat,

Și începe a vorbi cu durere, căci,

Împreună nu vor putea fi în veci,

„Din cerul nopții, plin de stele,

Te văd, iubirea vieții mele,

Un astru sunt, un foc ceresc,

Și pentru tine eu trăiesc.

Cobor la tine-n geam adesea,

Să-ți fiu lumină și povestea,

Dar trupul meu e doar un vis,

Un dor aprins în paradis.

Tu ești din lut, eu sunt scânteie,

O dragoste ca o idee,

Oricât de mult aș încerca,

Nu pot atinge fruntea ta.

Și-mi ceri să fiu un muritor,

Să uit de-al stelelor izvor,

Să las în urmă veșnicia,

Să-mi aflu-n tine bucuria.

Dar de-aș renunța la nemurire,

Aș pierde-ntreaga mea sclipire,

Aș fi un om, un simplu ins,

Și focul meu ar fi învins.

Tu cauți o iubire caldă,

Ce-n brațe poate să te piardă,

Eu pot doar veghea de la geam,

Un vis frumos ce nu îl am.

Oricât de mult noi ne dorim,

Nu putem fi, nu ne unim,

Destinul nostru e separat,

Un cer de-un simplu pat.

Tu vei iubi un om, firesc,

Ce-ți spune simplu „te iubesc”,

Și-ți va oferi îmbrățișări,

Pe-ale pământului cărări.

Eu voi rămâne sus, pe boltă,

Cu dragostea ce mă revoltă,

Privind la tine ne-ncetat,

Un Luceafăr îndepărtat.

Și chiar de soarta ne desparte,

Iubirea mea nu are moarte,

Voi lumina mereu spre tine,

Din lumi astrale și senine.

Adio, vis pământean, scump,

Eu mă întorc în al meu timp,

Rămâi cu bine, dulce zână,

Eu, stea pe cer, tu, pe țărână."