RECE
Nu trebuie să-mi amintesc;
Privind în ochii tăi, deja mă pierd.
Ești aici, dar parcă-i frig,
Nu mai simt flacăra de mult aprinsă.
Un fior brusc mă cuprinde,
Și uit cum se mai simte.
Zilele trec, eu nu mă schimb,
Aștept un moment, dar simt că-i rece.
Tac și rabd o veșnicie,
Sperând că tu ești răspunsul.
Chiar dacă drumul e greu,
Voi lupta pentru tine, pentru noi, mereu.
Poems in the same category
Tu
Nu am ochi decât pentru tine,înger venit din Cer...De crezi că nu îți spun doar adevarul,Priveste-te o clipă în oglindă, Și-ți vede dulcele mister,Tu ești iubirea ce-o aștept de-o viață, Fie de crezi sau ba,tu esti aroma și dulceața, Iar fericirea este vocea ta!
(14 dec 2023 Vasilica dragostea mea)
Să mă sting ?
mi simt a mea respirație întretăiată,
Aud ale tale cuvinte tari,
Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,
Cred că leșin de atât rău.
Furtună de cuvinte , care mai de care ,
Mă dor mușchii, mai bine oasele,
Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,
De frica ce o duc de tine,
Mă pot opri doar dacă pun capăt
Acestui proces întârziat.
Tu lume , chiar mă doare,
Încețoșând a mea ființă moale.
Prind ură și nervii îmi cedează,
Mereu cu ochii încinși de furie.
Două făclii aprinse ,
Nestinse pe veci de-acum.
Oprește-te , îmi spui tu lume ,
Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,
Căci cu el mă rănești adânc,
Fac afaceri cu inima ,
Să mă consum , să mă sting ?
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Marturie II
Acum în ceas târziu, îți mărturisesc
Că și după atât amar de timp, eu încă te iubesc,
Dar să-mi spui tu oare, e târziu sau păcat lumesc,
Că acum doar în gând te mai întâlnesc?
Nu fac un pas fără să-mi apari tu,
Ca să mă împiedic și să cad pe gânduri.
Mă vei ține prizonier în ale noastre vise,
Sau mă vei învăța să fiu liber și fără griji?
Oscilații continue, Inimi și destine
În inerția unui sărut cinetic
Gândul meu atoll, impuls mecanic
Pătrunde-n timp efemer dar magic
Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri
Un șir monoton de pasiuni pierdute
A cărei diagrame statico-cinematică
Izbește firavul simțământ invariant
În proiecți ortogonale ale sufletului meu
Ce acceleraza unghiular în priviri făurite
De așa natură să mă-nfioare, și-mi par
Creații divine închistate-n perpetum infinite
În marșul ce mă apropie de tine
Energia mea se stinge
Și rămân fără cuvinte
Lumea mea cuantică, lanțană de sfere
Se pierde în durere
Un compendium de suspine
Mă ajută să găsesc un silogism
O teoremă un algoritm
Steaua ta
Vrei, nu vrei, în zări se-arată,
O lumină-n noaptea toată.
Printre visuri și destin,
Steaua ta e pe deplin.
Poți s-o cauți, poți s-aștepți,
Ori s-o pierzi printre pereți,
Dar ea arde, fără teamă,
Fără glas, dar tot te cheamă.
Când e greu și drumul frânt,
Când ți-e dor și plângi în gând,
Ea te vede, ea îți știe
Toată a ta poezie.
Și-ntr-o zi, pe cerul stins,
Vei privi spre infinit,
Și vei ști că-n lumea ta,
Ai avut mereu o stea.
Tu
Nu am ochi decât pentru tine,înger venit din Cer...De crezi că nu îți spun doar adevarul,Priveste-te o clipă în oglindă, Și-ți vede dulcele mister,Tu ești iubirea ce-o aștept de-o viață, Fie de crezi sau ba,tu esti aroma și dulceața, Iar fericirea este vocea ta!
(14 dec 2023 Vasilica dragostea mea)
Să mă sting ?
mi simt a mea respirație întretăiată,
Aud ale tale cuvinte tari,
Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,
Cred că leșin de atât rău.
Furtună de cuvinte , care mai de care ,
Mă dor mușchii, mai bine oasele,
Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,
De frica ce o duc de tine,
Mă pot opri doar dacă pun capăt
Acestui proces întârziat.
Tu lume , chiar mă doare,
Încețoșând a mea ființă moale.
Prind ură și nervii îmi cedează,
Mereu cu ochii încinși de furie.
Două făclii aprinse ,
Nestinse pe veci de-acum.
Oprește-te , îmi spui tu lume ,
Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,
Căci cu el mă rănești adânc,
Fac afaceri cu inima ,
Să mă consum , să mă sting ?
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Marturie II
Acum în ceas târziu, îți mărturisesc
Că și după atât amar de timp, eu încă te iubesc,
Dar să-mi spui tu oare, e târziu sau păcat lumesc,
Că acum doar în gând te mai întâlnesc?
Nu fac un pas fără să-mi apari tu,
Ca să mă împiedic și să cad pe gânduri.
Mă vei ține prizonier în ale noastre vise,
Sau mă vei învăța să fiu liber și fără griji?
Oscilații continue, Inimi și destine
În inerția unui sărut cinetic
Gândul meu atoll, impuls mecanic
Pătrunde-n timp efemer dar magic
Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri
Un șir monoton de pasiuni pierdute
A cărei diagrame statico-cinematică
Izbește firavul simțământ invariant
În proiecți ortogonale ale sufletului meu
Ce acceleraza unghiular în priviri făurite
De așa natură să mă-nfioare, și-mi par
Creații divine închistate-n perpetum infinite
În marșul ce mă apropie de tine
Energia mea se stinge
Și rămân fără cuvinte
Lumea mea cuantică, lanțană de sfere
Se pierde în durere
Un compendium de suspine
Mă ajută să găsesc un silogism
O teoremă un algoritm
Steaua ta
Vrei, nu vrei, în zări se-arată,
O lumină-n noaptea toată.
Printre visuri și destin,
Steaua ta e pe deplin.
Poți s-o cauți, poți s-aștepți,
Ori s-o pierzi printre pereți,
Dar ea arde, fără teamă,
Fără glas, dar tot te cheamă.
Când e greu și drumul frânt,
Când ți-e dor și plângi în gând,
Ea te vede, ea îți știe
Toată a ta poezie.
Și-ntr-o zi, pe cerul stins,
Vei privi spre infinit,
Și vei ști că-n lumea ta,
Ai avut mereu o stea.
Other poems by the author
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Recitaluri - ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
dă-ne nouă pâinea
cea de toate zilele.
Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm
de la fapte rele
ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Vine iubirea ... pas cu pas
Iubirea ce va veni e un ecou
Dintr-un vis neștiut ,fără cuvinte
Un pas ușor,pe un drum nevăzut
Unde doar inimile se vor înțelege .
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Recitaluri - ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
dă-ne nouă pâinea
cea de toate zilele.
Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm
de la fapte rele
ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.