Pur și simplu

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

 

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

 

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

 

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.


Category: Love poems

All author's poems: Romina Pop poezii.online Pur și simplu

Date of posting: 17 сентября 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 898

Log in and comment!

Other poems by the author

Sufletul pereche

Încă te caut, deși e târziu,

În visele-n care te chem înapoi,

Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,

Rămâi în inima mea de-amândoi.

 

Oricât de departe, tu ești al meu,

Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,

În fiecare dor, tot a ta sunt eu,

Deși ești departe și totuși te leagă.

 

Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,

Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,

Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,

Căci inima mea încă plânge de tine.

 

More ...

Dragostea cea mare

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

 

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

 

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

More ...

Cerul

Sub cerul instelat, un dor nemărginit,

Stelele dansează-n ritmuri de lumină,

Și vântul lin se-așterne în grădină,

Eu te privesc, pierdut, îndrăgostit.

 

În nopți linistite, timpul s-a oprit,

Cu ochii tăi în suflet să alinte,

Iar inima în șoapte să mă-mbline,

Simt universul cum m-a copleșit.

 

De dorul tău, în mine tot s-a frânt,

Și timpul pare veșnic ne-nceput,

În visul meu, rămâi ca la-nceput,

Când lumea toată era doar un cuvânt.

More ...

Dorul

O umbra trece lin pe langa prag,

În taină-și poartă pașii pe alei,

Un vechi parfum ramas dintr un șirag,

De vise-nchise între foi de tei

 

E glasul mut ce l port adânc în piept,

Și ascult chemarea noptilor tacute,

Un nor pe cer ce pare ca aștept,

Din zori închise-n zilele pierdute

 

Prin colturi moi, adie gândul dus,

Ca frunza-n vântul care o rătăcește,

Un timp ascuns, căzut de mult de sus,

Dar încă-n minte parcă se trezește.

 

Pe un drum ascuns, pășește visul stins,

Și ochii s marea unui dor ce-apasă,

În fiecare clipă ce s-a prins,

De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.

More ...

Frica de abandon

În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,

Privesc în gol, îmi simt inima grea.

Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,

Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.

 

Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,

Și greșelile, regretele mă obsedează..

În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.

Drumul spre lumină, un mister devine,

 

Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,

În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.

În clipele de neputință, sufletul e prizonier,

Universul meu, neînțeles și mut,

 

Dansând cu frica, pierdută printre umbre,

Căutând salvare, dar găsind doar abis.

Cu inima grea și lacrimi ce ard,

Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,

 

Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,

În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.

More ...

Primăvara

În grădina lumii, cântă primăvara,

Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,

În vântul blând, natura se trezește, 

Și inimile noastre pur si simplu înfloresc 

 

Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin, 

În aerul dulce, dragostea plutind, 

În sufletele noastre, speranța renaște, 

Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin

 

Așa că bucură-te de vremea frumoasă,

De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,

Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!

More ...

Poems in the same category

Nu știu

Nu știu dacă să tac, sau să-ți spun,

Dar tot ce se ascunde în mine,

Se reflectă în dorul nebun,

De-a fi mai aproape de tine.

 

E ca o flacără ce nu se stinge,

Un câmp de stele-ntins între noi,

O noapte ce nu te poate atinge

Și totuși ne leagă pe amândoi.

 

Aș vrea distanța dintre noi să apună,

Să te simt lângă mine, să-mi fii…

Aproape cum îmi ești în gânduri

Și-n tăceri, și-n poezii.

 

Nu știu dacă să tac, sau să-ți spun…

Dar cât aș vrea, doar o dată, când lumea dispare,

Să oprim timpul, iar după ultima bătaie a lui,

Să ne topim, în sfârșit, într-o îmbrățișare.

More ...

Iarnă

Când iarna cade grea pe pașii mei,
Te caut ca pe focul din cămin;
Ești liniștea ce arde între ei,
Și dorul meu, adânc și clandestin.

 

Nu pot să te desprind din gând nicicând,
Nici gerul nu-mi ajunge pavăz;
Te port în sânge, viu și tremurând,
Ca setea care nu-și găsește vad.

 

În nopți târzii, când lumea pare stinsă,
Chem numele-ți încet, fără cuvânt;
Prezența ta, de frig neînfrântă,
Îmi ține sufletul legat de pământ.

 

De-ar fi să pierd tot ce-am iubit vreodată,
Rămâi tu, lege, foc și adevăr;
Că dragostea ce-n mine s-a-ntrupat
Nu trece-n timp: ea cere. Și o cer.

More ...

Nu așa

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

 

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

 

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

 

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

 

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

 

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

More ...

El

Am revenit să sufăr în tăcere...

Să scriu despre iubire nu mi face plăcere, 

Nici sa ma-ndragostesc de o persoana ocupata,

Dar asta e o situație mult prea complicata.

 

Nu ma asteptam sa simt ce simt acum;

Dar din păcate nu pășim pe același drum.

El cu iubirea vieții lui de mână, 

Eu în continuare așteptând sa mi scrie noapte bună.

 

El nu observa dar comportamentul lui ma doare;

Semnele lui m au făcut confuza tare.

E nehotărât, dar zice ca o iubește pe ea,

Dar și eu l as vrea în viata mea.

More ...

Memories

Seek for and find in your mind

All the happy days, in years.

No pressures and no fears

Just open a heart but not blind.

 

Touch the senses of the being,

Command the body to be well,

And stop your thoughts fleeing

Allow here the hope to dwell.

 

Feed with music your soul,

Listen the song of the life

Because you strive for a goal

And your love will be rife.

 

 

 

More ...

Te Strig

Şi te strig întâia oară,

Eşti doar un ecou pe prispă

Precum surâsul ploii care

Curge din burlan pe-o cizmă.

Chiar sub gât, în partea stângă,

Am o raclă ritmică

Ce nu vrea să dea uitării

Un ecou fad de pe prispă.

 

Şi te strig a doua oară,

Trag speranța c-o s-aud

Glasul tău ca asta vara,

Când şedeam sub pomul surd.

Încă ii mai dau târcoale,

Pentru mine e loc sfânt

Şi vorbesc cu frunza care

Ți-a sărutat obrazul stâng.

 

Tot încerc de ceva vreme

Din zori şi până la amurg

Să sap pentru a mea raclă

O tombă sub pomul surd.

 

Şi te strig ultima oară

Tomba a dispărut de tot.

Prispa îmi răsună goală.

Pomul surd e doar un ciot

Vocea ţi-a amuțit banală

Timpul ne prinde pe toți.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍