Prima iubire
Prima iubire nu se uita niciodata,
Nici eu nu te-am uitat.
Te-am așteptat o vreme bună,
Și uite, s-a meritat.
Ca te întorci, nu era niciun semn,
Dar inima mea bătea pentru tine la fel.
Aveam emoții, speram ca tu să fii,
Cel care inima mi va înveseli.
Inima te strigă…ochii te privesc,
Ești cel pe care mereu o să-l iubesc.
Te-am așteptat și nu regret,
Din contră, chiar îți mulțumesc.
Pentru ca m-ai învățat să zâmbesc,
Și mai mult…să te iubesc!
Category: Love poems
All author's poems: ANONIM
Date of posting: 26 июля
Added in favorites: 1
Views: 253
Poems in the same category
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în norvegiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Ja, vi må bare ville,
Ja, hvis det hadde en positiv innflytelse på oss,
Ja, hvis det motiverte oss,
Ja, hvis han kunne forstå oss (de fleste kan ikke),
Ja, hvis hun kunne formidle til oss noe av hennes karakter, skjønnheten i sjelen hennes og hennes lidenskaper,
Ja, hvis jeg fortsatt sukker av glede når jeg ser på bildene hennes,
Ja, hvis hun forlot oss målløse over hvor unike ideene hennes var (en av dem overrasket meg virkelig på alle måter),
Ja, hvis hun visste hvordan hun skulle få oss til å ønske å se hennes synspunkt,
Ja, hvis hun kunne gi oss en milliarddel av gavene sine,
Ja, hvis hun smittet oss med sin latter, sin vennlighet og sine ønsker,
Ja, hvis du tror det har forandret deg til det bedre, at du har blitt rikere (moralsk, etisk, følelsesmessig),
Ja, hvis han ikke ga deg, foretrakk han å stole på deg, han trodde ikke han ville kaste bort tiden sin uten å få noen resultater,
Ja, hvis du heller ikke har forrådt tilliten hans,
Ja, hvis han visste hvordan han kunne innpode oss ambisjoner og øke dem gjennom den perioden vi kjente hverandre,
Ja, hvis vi finner ut at det ikke var mange som henne,
Ja, hvis han virkelig brydde seg om moralske verdier, hvordan kan hvert menneske oppnå en bedre, mildere, mer omsorgsfull og hyggeligere versjon av seg selv,
Ja, hvis jeg alltid hadde den samme spenningen hver gang jeg så henne, gjorde det ikke noe at hun ble sprutet med gjørmete regnvann, at hun hadde øyeblikk da hun var mer nervøs, at hun ble sint, at hun var sliten, at hun hadde influensa, og vi kunne ikke lenger nyte med de samme fantastiske karaktertrekkene,
Ja, hvis tankene som ble rettet til henne bar frukt i våre hjerter,
Ja, hvis hun ikke var en fremmed, var hun noe mer enn det, du følte at du kom nærmere henne, hun var som en venn eller en eldre søster,
Ja, hvis du gikk opp et trinn hver dag, med hennes hjelp,
Ja, hvis han kunne bygge alt med en slik ro og lidenskap at du virkelig ikke kan reagere på å tenke på det,
Ja, hvis du tror du ikke ville ha prøvd forgjeves å imponere henne,
Ja, alderdom betydde virkelig skjønnhet i hennes tilfelle, hun var mye fetere i ungdommen, men hun hadde viljen til å gå ned i vekt, hun hadde tid til å fikse eventuelle feil som plaget henne i seg selv, for å glede oss alle som 50-åring ,
Ja, det hadde virkelig vært verdt å delta i et realityprogram som "Romanians have talent",
Ja, fordi jeg tok opp ordet "talent", fra henne lærte jeg at det ikke er noe slikt, vi mottar ikke noe talent og vi tar ikke med oss til den andre verden, talentet hun viste var et ervervet talent. ferdighet, resultatet av noen vanlige,
Ja, da jeg falt (snublet), visste han hvordan han skulle hjelpe meg opp,
Ja, hvis bare du fortsatt kunne se henne på fortauet, på markedet, på konserter, på rådhuset, på stadion som kjører på de 70 årene hun ville vært i dag,
Ja, jeg vil gjerne se henne en gang til...
Min kjære kvinne (og initialene C. P.) som var mer som en eldre søster for meg (ca. 42 år eldre) i 7 år, da måtte du også reise, enda et stadium kom. Du forble som en gåte i underbevisstheten min, jeg vet ikke engang den dag i dag hvordan du ville ha ønsket at jeg skulle være, hva du ville ha likt mer å ha vist deg, men du ble værende et sted der, på listen over "Kvinner på 10 og på 10 menn", som fra et show med 10 karakterer.
Tilgi min klossethet i alt, men det var ikke med vilje, men jeg fryser, hjertet mitt raser, jeg har hjertebank, jeg svetter noen ganger kald, noen ganger varm, det er som om jeg ikke får nok luft inn lungene mine når jeg beundrer personligheten, innsatsen, alt du viste meg, og jeg, med tanke på min mangel på dyktighet siden den gang, kunne ikke vise deg noe annet enn det du alltid så.
Îţi mulţumesc că m-ai iubit!
Îţi mulţumesc că m-ai iubit
Şi regină m-am simţit
În casa ta, în inima ta, în viaţa ta
Am fost şi eu cândva.
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc
Şi o iubire frumoasă să trăiesc.
Să iau din iubire tot ce-i mai bun
Şi să pornesc pe-un lung drum.
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng!
De dor, de tristeţe, de durere să strig,
Ştii, lacrimile chiar te ajută -
Îţi dau putere şi-ncredere multă.
Îţi mulţumesc că ai plecat,
Că-n zorii celei zile m-ai lăsat,
Ca o umbră ai dispărut
De parcă nici nu te-am avut.
Îţi mulţumesc că m-ai trădat
Din toate astea multe-am învăţat
Nu mai cred deja în basme şi minuni
Acestea-s doar frumoase minciuni.
Îţi mulţumesc că m-ai iubit,
Eu nu te voi uita, promit!
Ai fost în viaţa mea un simplu cunoscut
Cu toate că puteai să fii mai mult!
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Tu lângă mine tot timpul vieţii ai fost
Nici când în lumea asta, nu am să te părăsesc,
O altă femeie ,nu am să pot ca să iubesc,
Nu am să pot, să o fac oricât aş vrea
Tot timpul eu ,te am la suflet şi în viaţa mea.
Acum să plângi, iubita mea nu are rost,
Tu lângă mine ,tot timpul vieţii ai fost.
Şi Dumnezeu din ceruri, îmi este martor,
Pe tine nu te pot uita şi îmi este tare dor.
N-am să mă joc nicicând, cu a ta viaţă,
Şi dacă e ceva să şti ,că am să îţi spun în faţă.
Te voi iubii ,iubirea mea cu acelaşi foc,
Te voi iubi şi nu te voi dezamăgii deloc.
Other poems by the author
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Dulce amar
Of dulce amar
De ce mi ai fost un cosmar
Cand trebuia sa fii un dar
Of dragul meu strain
Te iubesc cate putin
Ziua ce tocmai trecu
Si iubirea mea crescu
Noptile nu imi dau pace
Te visez mereu nu mi place
Povestile ce imi apar
Ma vor face sa sufar iar
In vise noi inflorim
Ne promitem mari iubiri
Dar cand afara dau zorii
Visele dispar ca norii
Eu iti dau si inima
Ca toti stiu ca e a ta
Iti dau sufletul din mine
Sa te vad din nou pe tine
Ma intreb nestiutoare
De ce te iubesc eu oare
Nici macar nu am vorbit
Poate doar noi ne am dorit
Tu ma privesti iubitor
Eu de tine simt ca mor
Incerc zii dupa zii
Sa lupt pentru tine pii
Te alint si ti spun mereu
Te iubesc sufletul meu
Si uite asa ramanâ cu greu
Cu gandul la dorul meu
Dorul ce nu ma mai lasa
Sa traiesc ca o mireasa
Caci cel pe care il iubesc
Doar in vise il gasesc
Caci aici in lumea reala
E o iubire banala
El se uita eu ma uit
Nimeni nu zice un cuvant
Dar eu stiu sufletul meu
Am sa te gasesc mereu
Si te caut in oricine
Am nevoie doar de tine
Sper ca intr o zii sa pot
Sa te surat cu mare foc
Te iubesc de ma sufoc
Deocamdata doi straini
Se iubesc dar stiu putini
Deci raul ce mi face bine
E baiatul meu din filme
Poate maine sau in alta zii
Cand soarele va rasarii
Eu in vise nu voi fii
Ci cu tine in bucurii .
Dă-mi pace și dă-mi război
Un sunet de chitară,
O emoție atât de zguduitoare,
O voce mlădioasă și liniștitoare:
”Dă-mi pace și dă-mi război”,
Tatuajul tău pe pielea transpirată
Și... noi doi pe patul dezordonat,
Două perne ce au aterizat pe jos,
Am fost poate prea pasionali,
Primitivi în a noastră ardentă trăire.
Doi extrateștri neîmblânziți,
Un singur gând - satisfacție și plăcere.
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..
Anorexică
Si persistă în agonia foamei,
Înaintează in euforia poamei
Poama corpului nehrănit
Coastele trupului subnutrit.
Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate
Ca într-un uragan de păcate.
Păcatele strămoșilor
Ispășite de urmașii lor.
„Ești grasă!” spunea lumea
Acum leșină la munca lunea
O-ntreabă dacă-i bine
Le spune că e obosită după vineri
Coastele-s ca niște clape de pian
Ieșite din contxtul trupului cotidian.
Fața-i trasă pare un tablou de mult șters
Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.