Poezie despre noi

  Cine suntem ?

suntem cuvintele ce doar noi între noi

le înțelegem.

 

  suntem noi, nebunii 

ce adormeau seara lupi

și dimineața îi prindea pescăruși;

noi ne-am pierdut întâi

și apoi ne-am găsit.

 

  prea cubici,

n-am încăput în flori

în crengi sau rădăcini,

n-am încăput în oameni...

 

  noi suntem

un singur pescăruș

cu un singur picior

și o aripă.

 

sub puzderie de scoici sparte

noi nu știm că am murit

tot încercând să ne separăm unul de altul.

 

  am murit,da am murit

și încă mai murim

în încercarea de a ne separa morțile.

 

și dacă nu ai înțeles încă

cine suntem

încearcă să îi iei singurului pescăruș

singurul picior și aripa

și atunci să îmi spui cine mai suntem...


Category: Love poems

All author's poems: Andreea Oșlobanu poezii.online Poezie despre noi

Date of posting: 22 марта 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 854

Log in and comment!

Other poems by the author

În poșetă

În poșetă nu port rujuri și machiaje,

facturi, leucoplast, drumuri către serviciu

și un trecut zângănitor în buzunare.

 

Greutatea se lasă din începuturi,

dintr-o singură coastă;

Eva a creat păcatul,

iar eu sculptez stângaci

crucea din lemn de măr.

 

Viața și moartea au fost cântărite de la naștere,

biletul către viitor

l-am cumpărat doar dus

și l-am mototolit în poșetă,

lângă biletul de la loto.

More ...

Poems in the same category

Sărut călcâiul

Podul tălpii tale-nalte, 

Înălțându-l, să-l așezi 

Peste-al feței mele moale, 

Umbră-n ea să îi sculptezi.

Sărut călcâiul tău suav, 

Ce se sprijină pe vise, 

Peste buze-n toc puhav 

Amprenta-ți pecetuidu-se.

Calcă-mi lacrima-n deget, 

Ridicându-te pe unghii; 

Poartă-mi cugetul cu freamăt 

Spre ceruri ce le-njunghii.

De piele când te desprinzi, 

Sărut talpa-n ultim salt, 

Setea muzelor s-o stingi 

Când iubi-vei pe-un-ălalt.

Iară eu, picând în urma ta, 

Scufundat în mări de țuci, 

Buzele-mi vor fi săgeata 

Ce-o să cauți s-o seduci.

More ...

Ceasul ticăie mereu

Ceasul ticăie mereu 

Și-mi amintesc cu mare jale 

Îmi amintesc de chipul tău 

De mă clatin pe picioare 

 

Cât de dragă tu mi erai 

Ne priveam noi în tăcere 

Cu frumusețea mă mirai 

Mă iubeai doar din plăcere 

 

Anii in șir au tot trecut 

Însă eu nu te-am uitat 

De mult nu ne-am mai văzut 

Dar într-una te-am visat 

More ...

Unui vin... săgetător

Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos

Decât acela cu al tău vin la apus

Cu el fiece clipă se transforma în roz

Nu știu vreodată, de ți-am spus!

 

Parfumul lui, al inimii săgetător,

Mă îmbăta cu gustu-i fermecător 

Mă topea usor precum o candelă sub soare

Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.

 

Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor

Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă 

Mă mistuie ca într-un foc uneori

Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...

 

Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi

Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări 

Înapoi nu vrei să mai privești nicicum

Să mă lași "clientul premium " să rămân...

 

 

 

More ...

Gânduri noaptea târziu

Stăm pe un nor și vorbim,

De stele, de lună, de noi,

Mă bate vântul și cad de pe el,

Și încerc să mă urc înapoi,

 

Atât de departe îmi pari de pe pământ,

De aici îmi lipsești atât de mult,

Încerc cu o scară, cu două, cu trei,

Sperând să pot să te-ajung.

 

Îmi imaginez că atunci când o să fiu înapoi,

Îți prind mâna și nu îți mai dau drumul deloc,

Să fim doar noi pe-un nor,

Tu și eu, în același loc.

 

E tot mai greu să te prind,

Dar într-o zi, și-ți spun...

Sunt sigură că o să fim noi,

Ori o să reușesc să mă urc eu, ori o să cazi tu.

 

 

More ...

Cerul

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

 

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

 

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

 

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

More ...

Ceasul!



În pragul serii, un pic am ațipit
Și am visat...un vis așa frumos,
Dar care a rămas... neterminat
Că ceasul m-a trezit...răutăcios.

Eram pe-un câmp cu flori de maci
În alergare, din urmă să mi-o prind,
Pe ea, pe fata, ce-n vis mi-a apărut
Sperând că-mi va permite s-o ating.

Din 'nalt, se auzeau triluri de păsări
Ce ne-nsoțeau în cânt...cu măiestrie,
Și parcă ne-ndemnau să ne întindem
Să ne iubim în maci...pe-acea câmpie.

În față ochilor, păru-i plutea în vânt
Și o simțeam că e frumoasă, diafană,
Dar nu puteam chipul ascuns să văd
Că fuga devenea, nefericit... o goană.

Spre ea am îndrăznit vorbă să-i strig
Să se oprească, privirea... să-i zăresc,
Și poate inima rănită...să mi-o vindec
Dar ceasu-a hotărât, aici, să mă trezesc!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍