Sărut călcâiul

Podul tălpii tale-nalte,

Înălțându-l, să-l așezi

Peste-al feței mele moale,

Umbră-n ea să îi sculptezi.

Sărut călcâiul tău suav,

Ce se sprijină pe vise,

Peste buze-n toc puhav

Amprenta-ți pecetuidu-se.

Calcă-mi lacrima-n deget,

Ridicându-te pe unghii;

Poartă-mi cugetul cu freamăt

Spre ceruri ce le-njunghii.

De piele când te desprinzi,

Sărut talpa-n ultim salt,

Setea muzelor s-o stingi

Când iubi-vei pe-un-ălalt.

Iară eu, picând în urma ta,

Scufundat în mări de țuci,

Buzele-mi vor fi săgeata

Ce-o să cauți s-o seduci.

Category: Love poems

All author's poems: Ksandros

Date of posting: 15 May

Added in favorites: 3

Timp de citire: ~2 min.

Views: 704

Other poems by the author

Încerc să uit

Încerc să uit că te iubesc,

iar mintea tot mai mult

s-afundă-n dorul pentru tine...

Răsar în gândul meu

privirea ta și plete peste ea,

ochii verzi ce-s viață..

în mintea mea lumină

ești, un singur ideal...

Trupu-ncerc să-l vând

poftelor și sufletul să-l dau,

să te-nlocuiesc aș vrea,

să devin și eu murdar...

Cu orice gând ce te trădează

moare-n mine câte-o viață,

cu orice zi mă-ndepărtez,

sufletul-l fărâmițez...

Încă-ncerc să mă separ

de gândul pentru tine,

pulsează sânge în zadar,

căci tu nu vrei cu mine...

Vino-n sufletul ce suferă

să mă luminezi în vis,

vino să mă scoți

din locul ăsta trist...

More ...

Chipul norilor

Pe nori ce stau încremeniți, al tău chip mândru apare,

Privind cu ochi pătimași a lumii mișcătoare,

Ochii tăi — porți către rai — cu-atâta drag mă cheamă,

Când firea-n ceasul serii de-a ta umbră prinde teamă.

Buzele-ți vineți, umbrite de-al lumii lung liman,

Sub soarele ce-apune ca aprins și roș mărgean,

În urma lui, oștire, stele-ncep în roi să urce,

Ca prin părul tău de aur, tremurând, să se încurce.

În seri înghețate-n brumă, când lucesc în ochi-ți astre,

Peste câmpii rătăcit-ai prin fâșii de zări albastre,

Tulburat de-a mea lipsă, peste munți și peste stâncă,

M-ai căutat în noaptea oarbă, în singurătatea-adâncă.

Iară eu, pradă orei lungi, am visat o altă viață,

Plămădind o altă lume, de pământ și ceruri iartă,

Să te găsesc la umbra deasă, sub al pomului dintâi,

Ca iubirea noastră sfântă să ne fie căpătâi.

Dar cum noaptea piere-n dansul sferelor ce se tot mută,

Cerul chipul tău și-l pierde, iarăși fața-i e tăcută,

Eu, ieșind în zori afară, văd pe iarbă-n lung și-n lat,

Lacrimile ce din ochi-ți peste lume-au picurat.

More ...

căderea-n iad

Se-ntunecă orizontul,

Adierea se răcește,

Viața face pe mortul,

Speranța se răstignește.

Se-aud munții prăbușindu-se,

Stânci se sfarmă ca dinții-ncleștați,

Arbori sfinți trosnesc ca oase,

Fluvii uscate de sânge umflate,

Strigăt de moarte animalele-și cântă,

Orice moarte-i lacrimă de sfântă

Cerșită-n genunchi pe mila-nfrântă.

În jur se face-ntuneric și n-aud,

Cicatrici de ger pe trupul nud,

Aerul îngheață și devine greu,

Pot să uit de orice empireu.

Sub mine pământul se crapă și cad,

Se vede o rază blândă de Iad

Ce m-așteaptă anevoie cu drag,

Ponoase pentru bine să trag.

Demoni amuzați îmi ies în cale

S-am parte de căderi infernale,

Dar iute-ncremenesc pe loc,

Să mă vadă, pe mine!,-n foc?

Din respect, dinții-și scrâșnesc,

Asupra-mi se năpustesc:

Oasele-mi zdrobesc,

Carnea mi-o jupoaie,

Sângele-mi beau,

Pasiunea mi-o vedeau.

Și cad atât de-nfipt-n Iad

Încât îl pustiesc și-l destram,

Dovedind Celui Divin cât pot să decad

Și El tot să rămână mai infam.

More ...

Trandafir de sânge

Putem, oare, să iubim... ș-atât?

Fără profanare-atingerilor,

Inutilul hieroglifelor,

Muțenia sonatelor ce-n

Veci nu v-or să exprime ce-

O ființă simte-n adâncime?

Iubirea n-aparține nouă să

Vorbim în amănunte, căci

Ea vine când dorește,

Când ți-e drag te părăsește;

Supuși suntem ciudățeniei,

Adâncindu-se-n mister - frumoasă-i

Precum viața coace suferințe noi...

Vreau să iubesc.... ș-atât!

Un suflet captiv în trandafir:

Brațe ascuțite-agățătoare ce

Amor profund doare,

Haine rare, dezgolind trupul perfect,

Curgând sânge regal, zemos,

De viață plin și capricios,

Plăcut privirii și-n miros....

Singur ar crește veșnic, iar în

Mână mi se ofilește, dar

Cine-ar iubi o frumusețe-ascunsă?

Plăcut e să te stingi de tânăr pe

Culmile extazului când de soare t-

Eliberezi, de trup, având doar

Vise și miros-mbătător al

Gândurilor tale...

Dar frică-mi e c-aceastea-mi e

Damnarea, să nu am parte de la

Deus ce-am cerut și încă sper!

More ...

Balta

„Alege alta din mulțime!”

Așa zic cei fără de minte,

Că balta-i plină de-adâncime

Și pești destui sunt înainte.

Sunt unii ce în plase strâng

Iubiri, ca marfă de vânzare,

Iar alții-n sport destine frâng

Și-apoi le-aruncă-n marea mare.

Sunt cei ce-n foame tot vânează

O pradă oricât de mică,

O clipă pofta și-o stâmpează,

Pân' foamea iară se ridică.

Dar una-i prada ce te-oprește

Și căutarea ți-o încheie,

O luptă care te sfințește

Și-n suflet vrea tablou să steie.

Așa mi-ai fost... un chin cerut,

Luptând să te aduc la mal,

Dar când în luciu te-am văzut,

Te-ai dus... pierdută sub un val.

More ...

copiii cimitirelor

Plâng și se consumă, înduplecate,

Existențele își duc uscate

Gândurile în altă parte,

Lacrimi scurse-n răni adânci, aparte.

Viața plânge, plânge și Moartea,

Dumnezeu își blestemă soarta,

Cu toții plâng și se jupoaie,

Le curg lacrimi de sânge șiroaie.

Dar ei râd, cauza suferinței,

Fără nume, fii umilinței,

Copiii uitați prin cimitire,

Fără cruce, fără amintire.

Se învârt în jurul Tatălui,

Doar El lumină le-a mai fost,

De-ar știi copii viața omului

N-ar mai cere un rost.

Și-L trag de barbă cu mâini plăpânde

Întrebând cu glasuri morbide:

"Tată! De ce plângi când ne vezi râzând?

Nu asta toți oamenii or fi vrând?"

Dar Dumnezeu nu le răspunde,

El din cimitire le aude

Trosnetele oaselor uscate

În pământ afundate si uitate.

Se simte de parcă l-aș avea în față,

Un prunc uitat, înmuiat în sânge închegat,

Suflete nevinovate, spânzurate de-un fir de ață,

Dansând pe cruci de adieri purtate.

Aș vrea să fug cât mai departe

Să uit a oaselor trosnete ecou

Sub genunchi și plame, trupuri îndurerate,

Prunci uitați sub un cavou.

Dar Dumnezeu mă trage înapoi la El

Să plângem amândoi, înălțând o lumânare

Pentru cei ce sunt mai sfinți ca El,

Pentru râsul sufletelor care nu mor....

More ...

Poems in the same category

Instinct

Nu ți-am scris aseară pentru că aproximativ… de ieri,

În familia mea toți am devenit suporteri,

Microbiști înrăiți, fani de foarte mult timp (de exact o zi).

Am adormit târziu și m-am trezit la fel de târziu.

Și nu am putut să mă adun să îți scriu,

probabil dacă totuși ți-aș fi scris, versurile mele toate,

ar fi rimat cu corner, gol sau penalty.

Dar… fotbalul acesta m-a învățat ceva bizar,

că universul mi-a dăruit un instinct extraordinar,

doar că funcționează în sens invers...

Căci echipa cu care țin mereu e cumva cea învinsă.

Așa că m-am decis ca de azi înainte, să fac un pact,

Să țin cu echipele cu care nu țin de fapt,

Și astfel poate au șanse în plus să câștige.

Și dacă tot am intuiția asta de neatins,

Permite-mi să o testez pe tine…

Intuiția îmi spune că acum…. citești aceste rânduri…

Acum probabil… zâmbești,

Acum te-ai oprit din zâmbit,

Acum… îți spui în gând:

-Ce intuiție! Chiar a nimerit.

(ți-am spus eu)

Dacă aș fi acum acolo lângă tine,

Te-aș lăsa să dormi și te-aș privi în tăcere,

până când aș adormi și aș ajunge în același vis în care ești și tu...

Dar din moment ce nu sunt…

Nu te las să dormi deloc😈

Pentru că îmi provoci prea mult dor.

Nicio îmbrățișare n-ar putea să stingă

Acest dor ce mi-a cuprins lumea toată,

Am nevoie să pot să-ți intru pe sub piele,

Să te cuprind cum n-ai mai fost vreodată.

Să devin una cu suflarea ta,

Să te strâng în brațe din interior,

Ca atunci când mi se face dor,

Să-ți trimit de acolo mici semnale cu care să te enervez,

Să-ți stric pacea și să nu-ți dau voie să lucrezi,

Pentru că ador să te tachinez,

Și după tot eu să te împac…

Somn ușor… omul meu preferat.

More ...