1  

Iubirea mea

Plâng de dor și dorul plânge

Că de mult nu te-am văzut,

Și în brațe te voi strânge

Ca să-mi dai tu un sărut.

 

Plini de dragoste nebună

Ce-i născută de noi doi

Și legată de o cunună

Și sfințită printre nori.

 

Tu ești floarea din grădină

Ce cu foc eu privesc,

Care sufletul îmi alină

Și mă face să trăiesc.

 

Ești comoară pentru mine

Ce în dar eu ți-am primit

De la Domnul asta vine

Să nu umblu necăjit.

 

Sunt departe, scumpă, dragă,

Și răbdarea e pe sfârșit

Și îți scriu pe-o foaie albă:

Te iubesc la infinit.

 

Și mă rog seară de seară

Să te văd măcar în vis

Cum fugim printr-o livadă

Și te țin de mână strâns.

 

Cum mă alinți cu-acea iubire

Și săruturi eu cerșesc

În Dulcești, pe mine,

Cu un sărut împărătesc.

 

Ne jucăm pe-o câmpie

Ca copiii fericiți,

Cum ne sărutăm sub o făclie

De iubire amețiți.


Category: Love poems

All author's poems: Ioan poezii.online Iubirea mea

Date of posting: 20 December 2025

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1272

Log in and comment!

Comments 1

Other poems by the author

Adio

El:

Am un gol în suflet,Eu

Și pe buze doar amar 

Unde ești?te cat mereu 

Și nu cred că e în zadar

 

Nouri negri ca tăciunea 

Sau încins deasupra mea

Tu iubito spune-mi una 

Tu iubești pe alt cineva?

 

Tiam cătat eu printre stele 

Și de flori am întrebat 

Cu un glas plin de durere 

Unde ești? De ce-i plecat?

 

Mai lăsat rănit să sufăr

Fără leac de vindecare 

Și plutesc eu ca un nufăr 

Singurel în depărtare

 

Plîng izvoarele bătrîne 

Bate vântul cel de munte 

Fugărind ziua de mâine 

Eu te rog, te rog răspunde

Ea:

Scumpul meu,tu îmi lipsești

Dar cu boala nu-i de pus

Știu că speri să mă găsești 

Mă găsești tu la apus

 

Te privesc eu dintre nori

Și îți văd chinul sufletesc 

Știu că n-ai puteri să zbori 

Dar să știi că te iubesc

 

Am o frică uriașă 

Să nu crezi că tiam trădat 

De aș avea a doua șansă 

Tu vei fi al meu bărbat

 

Iartă mă ca n-am trimis

Eu ultima scrisoare

Iartă mă ca nu tam zis 

De ce sufletul mă doare

 

Am simțit că iaca moartea

Printre lacrimi mă rugam 

Doamne,păzești mi jumătatea

Asta îi dorința care o  am

More ...

Căldura sufletului

Acasă îmi este gândul

La nevasta, la copii.

Și în suflet bate vântul

Plin de dor și bucurii.

 

Banii nu te fac bogat.

Poți să-i ai pe toți din lume,

Dacă nu ești așteptat

De o familie minune.

 

Copiii sunt culoarea vieții,

A ochilor lumină,

Ajutor a bătrâneții

Și cine apă să-ți întindă.

 

Familia și cuibușorul

Te iubesc așa cum ești.

Nu contează viitorul,

Important să prețuiești.

 

Cu ei alini amarul

Și schirbele despar.

Cu ei ridici tot dealul,

Nu ai frică de coșmar.

More ...

Să nu uităm

Ușa pusă cu lăcată

Și pereții reci de lut.

Cine știe când vreo dată

Dacă a fi ca în trecut?

 

Bătrânul nuc stă înclinat,

Ce ne apăra de soare.

Jumătate îi uscat,

Cred că și pe el îl doare.

 

Bate vântul prin ogradă,

Întristată de pustiu.

Nu mai este cum odată,

Tot vioi și totul viu.

 

La fântâna de la poartă

Vorbe nu se mai aud,

Și găleata e uscată

De la timpul cel zălud.

 

Au lăsat și au plecat

Printre spinii de străini,

Dar de cuib nu au uitat

Și de-a mamei calde mâni.

 

Veniți, copii, la tată,

Sprijiniți-vă în toiag!

Cu privirea ține poarta

Și vă așteaptă întregul an.

More ...

✨ Revedere

Număr zilele pe rînd

Și le însemn în calendar.

Numai una am în gînd:

Să mă întorc acasă iar.

 

Plus o noapte nedormită,

Așteptând nerăbdător,

Plus o soartă chinuită,

Fiind străin în alt popor.

 

Stau în mînă cu biletul

Și cu ochii cat peronul.

Am în mînă și coletul...

Iaca vine avionul!

 

Stevardesa îi chitită

Și cu zimbetul pe buze.

Pentru asta e plătită,

Și nimic să nu-ți refuze.

 

Blestemat să fie timpul!

Parcă merge înapoi...

Și te rogi să-l bată vîntul,

Să alerge mai vioi.

 

Îmi văd plaiul de departe,

Îmi văd plaiul eu de sus.

Cei ai mei îi pus deoparte,

Împărțit e de Isus.

 

Iaca și mă văd acasă

Pe cîmpile natale.

Și în piept ceva mă apăsa:

"Sărut mâna dumitale".

 

Te invită toți la masă,

Să te întrebe cum la tine.

Să le spui tu tot pe față,

Nu-i nimica de rușine.

 

Simt cum aerul din sat

Sufletul mi-l potolește.

Nopți la rînd eu am visat

Pe mămica cum îmi gătește.

 

Am fugit dintre străini

Să-mi văd casa ceea de lut.

N-am uitat eu de vecini,

Împreună am crescut.

 

Se aude hora în sat,

Saltă inima din piept.

Un sat întreg s-a adunat

Să asculte un concert.

 

Un concert de voie bună,

Cu tradiție de pe timpuri.

Saltă stelele împreună,

Încîlci te printre gînduri.

 

Acasă timpul nu contează,

Tot ce faci îi tot atâta.

Pasarea la bob visează,

Pân' nu dă peste dulău.

 

Sănătate îi acasă,

Nu plecați voi nicăieri!

Și Moldova o să crească

Cînd scăpăm noi de boieri.

 

Tristă-i lumea de acasă:

Copilași și bunicuți.

Restul învață să trăiască

Într-o țară de avuți.

 

Bucuros că sunt acasă,

Și adorm în patul meu.

Cu ai mei am stat la masă,

Mulțumesc lui Dumnezeu!

More ...

Poems in the same category

Singura

De cite ori am tresarit

   La fiecare miscare,

Crezind ca poate ai venit

Tu,dulce aratare.

 

S-apoi de cite ori am plins,

  Vazindca noaptea vine 

Si lampa singura am stins,

  Iubire,fara tine.

More ...

"Unforgettable" în română

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

De neuitat 

 

De neuitat, așa ești tu,

De neuitat chiar de-ai fi aproape sau departe,

Ca un cântec de dragoste care îmi rămâne în minte,

Cum gândul la tine îmi face tot felul de lucruri,

Niciodată înainte nu a însemnat cineva mai mult.

 

De neuitat din orice privință,

Și de acum în colo, așa vei rămâne, 

De aceea, dragule, este incredibil,

Că cineva este atât de neuitat,

Și crede că sunt și eu de neuitat.

 

De neuitat din orice privință,

Și de acum în colo, așa vei rămâne,

De aceea, dragule, este incredibil,

Că cineva este atât de neuitat,

Și crede că sunt și eu de neuitat.

More ...

TANGOUL, UN GALANT…

Tangoul, farmecul peste vioară  coboară

Unduindu-se caută pașii  printre amintiri

Mirajul dansului în doi , spre depărtări îl zboară

La jurămintele iubirii uitate-n mănăstiri ………………………………………………………………….

Tangoul, dansând iubirea cu fața către noi

Răvășește trăirile  care,  de el au fost  stinse

În jurămintele scrise pe frunze de trifoi

Frunze  podoabe de timp, în timp ascunse …

Tangoul galant

Iubirilor dorit liant

Nu ține cont de hotar

Mereu hoinar, mereu hoinar

Adună rugăminți

Răsplată fără de arginți

Pentru iubirile uitate

Cărora  le picură șoapte

Tainice șoapte în noapte…

Tangoul, un galant  fără hotar

Un dans , dansat în dragoste…

More ...

Poezia care ne-a păstrat

...Două suflete ce ne-am întâlnit 

Când ceasul și clipa nu s-au potrivit

Și nici timpul nu ne-a ținut aproape

Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.

 

Nicicând n-am prins contur în zori

Dar urme au rămas...fluturi, fiori...

Noi n-am avut destul ca să simțim deplin

Un spațiu fără margini, o umbră de destin

 

Azi mai vibrăm doar în versuri

În lumi paralele ne poartă prezentul

Cuvintele ne mai aduc pe același drum

... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.

 

Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă 

Dar ceva îmi amintește mereu de tine... 

Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă 

Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.

 

Încerc să te alung mereu din gând 

Să nu mai știu..nimic să nu mai știi 

Dar când uitarea uită să se-aștearnă

Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.

 

În poezii am mestecat durerea toată 

A poveștii noastre pierdută-n final

Și-am lăsat versul să ne împlinească

Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.

 

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Geaba ai chipul frumos

    Frumusețea omului 

Nu stă doar în chipul lui 

Nici în vorba cea mieroasă 

Stă în fapta cea frumoasă.

    Geaba ai chipul frumos 

Dacă sufletu-i hidos 

Nu ai strop de empatie 

Bine,doar ție să-ți fie.

    Dumnezeu când ne-a lăsat 

Toți aveam suflet curat 

Numai că unii pe drum 

Și-au pierdut sufletul bun 

     Au pus în loc răutate 

Și împrăștie nedreptate 

Împrăștie doar venin 

Precum șarpele hain 

   La piept cu dragoste îl crești 

Te mușcă când nici gândești 

Îți lasă în suflet rană 

Care n-o să mai dispară.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍