poem-🙂

Dintr-o încăpere luminoasă plină de flori,

se auzeau de zori săruturi,

nu orice fel, genul acela neobișnuit de pupici

între oameni și fluturi.

 

Nu spun eu asta, o spune naratorul,

eu eram parte din poveste, eram în camera cu flori alături de tine,

eu eram omul, tu erai fluturele și ai crede că poezia continuă vesel,

dar te țineam închisă într-o colivie.

 

Eu te iubesc și credeam că să iubești fluturi ca tine,

colorați si profunzi,

înseamnă să vrei să-i tii doar pentru tine

și să-i ascunzi.

 

Nu mai știu ce purtai când te-am capturat,

de vorbit nici atât, știu doar ca aveai ochii albaștri cei mai profunzi,

nu pot să neg că mi-e un dor teribili de tine de atunci.

 

De fluturele care nu m-ar fi lăsat niciodată să mă simt pierdută,

stricată sau poate prea mult,

ar fi stat cu mine în tăcere, dar suficient de aproape

încât să știu că nimic din toate astea nu sunt.

 

Știu că strofa anterioară s-ar putea

să-i adauge pe aripi greutate,

dar vreau să-l asigur pe fluturele meu

că n-am văzut niciodată în ochii lui

răutate.

 

Poate că nu știi să gestionezi situația,

sau poate că și eu pun o presiune prea mare,

sau poate că nici nu este vorba de niciuna din astea,

și e doar frică sau resemnare.

 

Eu nu pot să te judec,

însă nu mi se pare corect nici față de tine, nici față de mine

să te țin pe loc când uite, afară copacii sunt verzi

și ceilalți fluturi întreabă de tine.

 

Vreau doar să știi că te iubesc din tot sufletul meu,

și că o să rămâi o parte importantă din mine pe veci…

dar acum… vreau să te eliberez…

te las să pleci.

 

Și dacă te întorci la prima strofă, la acele din zori săruturi,

de fapt erau rămas bun,

în speranța că poate o să ne regăsim din nou ca fluturi.

 

Până atunci vreau să știi ca îmi doresc să fii așa de fericită încât atunci când te privești în mare,

reflexia ta să fie mai luminoasă decât e vara soarele.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online poem-🙂

Date of posting: 28 мая

Timp de citire: ~4 min.

Views: 235

Log in and comment!

Other poems by the author

Pasul doi

Mă tem de multe să știi,

mă tem chiar și de mine,

de nu știu ce mă oprește

să-ți spun tot ce simt pentru tine.

 

Poate crezi că-mi place să-ți scriu

mai mult decât să-ți vorbesc direct,

dar adevărul este că ești atât de importantă pentru mine,

că nu vreau să greșesc.

 

Cuvintele-mi stau pe vârful inimii,

Vor să fie rostite în realitate, dar nu știu ce stângăcie, ce nenoroc,

îmi pune în glas tăcere

și cuvintele mi le așează la loc.

 

Mă tem și să rămânem doar printre cuvinte nespuse,

Și mă tem cel mai și cel mai tare,

că poate niciodată nu o să știu cum se simt…

îmbrățișările tale.

 

Știi… primul pas e de vină,

vreau să fac o petiție să se înceapă cu pasul doi,

cand știm deja sa mergem

amândoi.

 

Nu vreau sa ne mai pierdem în suferințe inutile,

și în priviri furate pe ascuns,

noi ne temem să rostim cuvinte,

dar cred că de fapt și să stăm în tăcere, eu lângă tine, tu lângă mine…

ar fi de ajuns.

 

 

More ...

Ce frumoasă e noaptea

Ce frumoasă e noaptea,

O privesc pe geam… uneori simt

Că-mi strecoară secrete

Într-un limbaj doar de ea știut;

Felul în care mă privește

Și mă ascultă fără să ceară nimic

Mă face să cred

Că ne-am promis ceva, demult.

 

Când îmi lipsești, o urmăresc,

Ea tace mai adânc decât o tăcere poate,

Ca să-mi pot imagina că ești tu

Și eu să-i fiu, la rându-mi, noapte.

 

Mă întreb cu rușine la ce se gândește

Când vede cât de ușor mă pierd în gânduri cu tine,

Și dacă te îmbrățișează pentru mine,

Cu brațele ei nevăzute, calde și pline.

 

O, e atât de frumoasă,

Cum își așterne liniștea peste munți și văi,

Îți seamănă atât de mult și totuși… tot mi-e dor…

Doar de-ar avea chipul tău,

vocea ta…

ochii tăi.

More ...

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

 E noapte și observ mai bine în jur

cum funcționează pământul,

Se pornește de la ceva mic

și se termină acolo unde ne ajunge doar gândul.

 

Se începe de la ce-i nevăzut

De la ființe mărunte,

în continuare la ce e văzut,

dar tot așa vietăți mici și multe.

 

După care încep să se înalțe

fire de iarbă, copaci, oameni, porumbei mesager,

cu scopul de a ajunge

cât mai aproape de cer.

 

Nu ajungem la cer,

dar tindem spre el,

si mai mult de atât

la ce-i mai departe într-un fel.

 

Poate te întrebi unde vreau să ajung,

ideea este că cei care au ajuns dincolo de cerul albăstriu,

au descoperit cu alte cuvinte ca noi locuim de fapt pe…

 

O ROCĂ PLUTITOARE ÎN SPAȚIU!

 

Îmi repet argumentul ăsta cu roca în minte,

când mi-e teamă să fac ceva… și la mine să știi, uneori funcționează,

trăim într-o lume așa instabilă

că exact in acest moment am putea fi într-o gaură neagră.

 

Deci în aceste condiții de viață limitată,

frica de orice altceva…

e nejustificată.

 

Și nu vreau să ajungem într-o gaură neagră,

să ajungem să locuim în spațiul greu…

înainte să știi cât de mult

locuiești deja în lumea din sufletul meu.

More ...

Fără tine

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

 

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

 

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

 

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

 

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

 

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

 

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

 

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

 

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

 

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

 

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

 

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

More ...

Într-un loc

Potopul arde sub soarele greu,

Și arde și moartea, și cerul, și eu,

Și lumea întreaga se-ascunde în foc,

Și noi în potop.

 

Și timpul ne apasă sub pașii greoi,

Ne prindem în umbre amândoi.

Eu mă întreb, tu te întrebi, și uite așa,

Lumea-i grea.

 

Dă-mi mâna și hai să fugim de potop,

De lume, de rele, ntr-un loc

Unde e zi și zâmbești,

Și ești!

 

Distanța e doar o umbră neagră și grea,

Ești tu, mereu, în inima mea,

Te iubesc atât de mult,

N-am cum să te uit!

More ...

Tot noapte

Trec umbre pe lângă noi,

vin și se duc,

iar ale tale n-au mâini

să le apuc.

Mă gândesc mereu

cum dintre ele să te smulg,

să te aduc mai aproape,

să te iubesc ca un năuc.

 

Teoretic vorbind,

umbrele există doar în lumină,

așa că aștept dimineața, nu adorm

Să te văd venind îmbrăcată-n dulceață,

cu pielea încă caldă de somn.

 

Noaptea dorul de tine e atât de mare

că simt luna crescându-mi în piept,

rotundă și grea,

apăsând pe coaste.

Știu că ești undeva,

într-o țară în formă de pește.

Nu mă orientez prea bine în spațiu,

dar cumva,

inima mea știe sigur

unde pieptul tău este.

 

Aproape-i dimineață și aștept lumina

să-ți vânez umbra

mergând odată cu tine,

să-mi potrivesc pasul

după ritmul pașilor tăi.

Că noaptea-i prea goală,

iar eu sunt prea plină de tine

când nu ești cu mine.

 

Și-atâta dimineața

am așteptat să vină de departe,

că am adormit...

și când m-am trezit

era tot noapte.

More ...

Poems in the same category

URĂRI DE 1 MARTIE!

AZI SE DĂRUIESC  MĂRȚIȘOARE ,

FLORI  ȘI GINGAȘI GHIOCEI

CHIAR  ÎN PRAGUL TĂU LĂSATE

CU URĂRI DE SĂNĂTATE !...

More ...

Între orgoliu și iubire

Decât să pierd iubirea-n vânt,

Mai bine las mândria-nfrânt.

Căci sufletul ce-i plin de dor

Se stinge-n umbra unui zbor.

 

Un om în deșert poate spera,

Dar deșertul din suflet nu va pleca.

Mai bine să cad și să mă ridic,

Decât să rămân un suflet mic.

 

Iubirea nu-i joc de mărire,

E foc ce aduce sfințire.

Decât să pierzi tot ce-ai iubit,

Mai bine fii cel ce-a zâmbit.

 

Căci omul nu-i deșert pustiu,

Ci râu ce-apasă spre târziu.

Să ierți, să crești, să dăruiești,

Așa iubirea o trăiești.

More ...

Toamna din mine

Mi-ai lăsat în vene o toamnă

Și pleoapele grele de ploi,

În piept îmi cad frunze uscate,

Și pașii îmi sună goi.

 

Tu ești vara ce s-a stins devreme,

Lăsând în pământ doar noroi,

Eu sunt copacul care te-a crezut,

Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.

 

Dar toamna nu plânge, doar știe

Că iernile vin și se duc,

Și chiar de azi tremură vântul,

More ...

Și totuși

Aproape și totuși departe

În suflet și totuși e noapte

Nu-i cale și totuși se zbate

Grea inima totuși mai bate

 

Speranțe și totuși deșarte

Curg lacrimi și totuși uscate

În brațe și totuși visate

Și totuși te simt zi și noapte

 

Perfectă și totuși povară

Iubire și totuși otravă

În flăcări și totuși zăpadă

Și totusi mă arde degrabă

 

Vorbește și totuși nu spune

Ascultă și totuși n-aude

Prezenta și totuși nici-unde

Și totuși o simt chiar de nu e

 

Deschisă și totuși nu-i poartă

Nu-s aripi și totuși te-nalță

Iubire și totuși mă-ngheață

Și totuși aștept fără șansă

More ...

Scrie-mi

Scrie-mi că nu sunt doar o fostă,

Scrie-mi că tu de tot nu m ai uitat, 

Scrie-mi că încă te gândești la mine

Scrie-mi mi că de multe ori tu m-ai visat

Scrie-mi că din orgoliu atunci tu ai plecat 

Scrie-mi că la a nostră revedere, pe loc, atunci tu m ai fi sărutat 

Și ai fi vrut să-mi scrii când am plecat 

Scrie-mi că înapoi tu vei veni, dar mai avem puțin de așteptat

More ...

Iubirea care m-a schimbat

Te-am întâlnit când lumea era doar o schiță,

Un drum bătătorit de pași străini,

Dar ai adus în suflet o scânteie,

Și-ai transformat toți spinii în lumini.

 

Se spune că iubești o dată

Și cred că timpul s-a oprit în loc,

Căci după tine, mintea mea curată

Nu mai distinge flacăra de foc.

 

Nu fiindcă lumea ar seca de oameni,

Sau chipuri bune n-aș mai întâlni,

Ci fiindcă tu mi-ai dărâmat hotarul

Și m-ai învățat cum pot simți.

 

Ai scris în mine noțiunea de „aproape”,

Ai pus amprenta peste tot ce sunt,

Și-acum privesc prin ochii tăi și noaptea

Și mersul stelelor pe acest pământ.

 

Fără această unică verigă,

Viața-mi părea templu neterminat,

O carte albă, necitită, mută,

Un zbor ce niciodată n-a plecat.

 

M-ai întregit cu o privire,

Schimbând tot sensul din destin,

Iubirea ta e singura trăire

În fața căreia mă-nchin.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍