Орфей
Орфей всегда любил мелодией,
Что с каждым днём все лучше пел,
Я оказался лишь пародией,
Лишь тенью быть, вот мой удел.
Я тень, и тенью быть моё проклятие,
Я не могу выйти на всет,
Я крепче жму в руке распятие,
и проклянаю, молчаливый свой обет.
Лишь пара слов бумажная окова,
Лишь пара слов оставлю о себе,
Лишь пара слов, и вот, поэзия готова.
Лишь пара слов, и я готов к мольбе.
Poems in the same category
Atins de un înger
Rătăcind într-o angoasă fără sens
Că există o astfel de fată fără să știu
Am cunoscut un geniu al frumuseții luminat dens
Și mă bucur foarte mult că ne-am cunoscut cât sufletul meu a fost viu
Tu ești cea care mi-a oferit momente minunate
Și toate îndoielile au dispărut
Și din nou vreau să simt gustul dragostei imaginate
Vreau să fiu cu tine, doar sună sau trimitemi un sărut
Și tu chiar ești un înger din cerurile senine
Și divin chipului celui mai drăguț de pe Pământ
Să te iubesc este chemarea mea din sine
Și am decis să mărturisesc secretu meu cel mai blând
Bunătatea ta îmi încălzește inima prin prejma timpurilor
Tu ești fericirea mea, ești soarele călduros al meu
Numită de mine cu dragoste Zeița cerurilor
Aceasta vei fi pentru mine mereu
Și până la urmă vreau să spun ceva greu de scris
Este greu de arătat sau de spus
Tu ești cea pe care vreau să o cunosc toată viața în vis
Tu esti cea pentru care sunt pregatit sa traiesc si sa scriu până al vieții apus..
De ce?
Atârna pe balcon
Printre ruine se mai zărea, ici colo
Câte un ciob se suflet
Era cât mai putea de sensibilă
Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii
Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii
Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi
Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu
O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
Gând neterminat
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat
În gândul meu pierdut te strig
și te caut ne-ncetat,
Visul meu te-aduce iar
și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,
în lumea mea rămân închis.
Poet pierdut îți scriu iubire
dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,
petale cad și îmi pare rău!
Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,
cu început și nesfârșit …
În inimă întrezăresc
un “cumva” că Te iubesc!
Te țin aici… te-ascult în taină,
în noaptea dintre noi,
Priviri pierdute la fereastră
când pe pământ se varsă ploi,
Iar podeaua-i tot mai rece
și pașii mei sunt cioburi sparte…
Cu parfum tăios de scrum
în priviri neterminate...
Tu ești pierdută-n mintea mea
și te simt cum te-am pierdut
Într-un infinit de clipe moarte…
îngropate în trecut,
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat …
Încerc mereu să te ating…
într-un gând … neterminat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate
Îngerul din Dobrovăț
Iubita mea frumoasă dar și dragă,
Cum pot cuvintele să spună
A nevorbirii veche taină?
Dar eu îți spun acum...
Tu ești îngerul meu tăcut,
Venit din Cerul cel de sus,
Ce-i coborât pe dealurile-nalte,
Priveliște de basm ce poartă o iubire mare,
Atâtea bucurii și nostalgii cu toate laolaltă,
Iar jos la vale se văd colorate case...
Tu ești cea care-mi vorbește o limbă dulce,
Ce pare nerostită,neînteleasă,
De muritorii cei de rând,
Rostită ca un cântec ca un susur,
Izvor de șoapte calde pline de mister,
Ce taine-aduc din Raiul ce-i văzut de tine,
Sau din frumosul Dobrovăț!
(23 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Atins de un înger
Rătăcind într-o angoasă fără sens
Că există o astfel de fată fără să știu
Am cunoscut un geniu al frumuseții luminat dens
Și mă bucur foarte mult că ne-am cunoscut cât sufletul meu a fost viu
Tu ești cea care mi-a oferit momente minunate
Și toate îndoielile au dispărut
Și din nou vreau să simt gustul dragostei imaginate
Vreau să fiu cu tine, doar sună sau trimitemi un sărut
Și tu chiar ești un înger din cerurile senine
Și divin chipului celui mai drăguț de pe Pământ
Să te iubesc este chemarea mea din sine
Și am decis să mărturisesc secretu meu cel mai blând
Bunătatea ta îmi încălzește inima prin prejma timpurilor
Tu ești fericirea mea, ești soarele călduros al meu
Numită de mine cu dragoste Zeița cerurilor
Aceasta vei fi pentru mine mereu
Și până la urmă vreau să spun ceva greu de scris
Este greu de arătat sau de spus
Tu ești cea pe care vreau să o cunosc toată viața în vis
Tu esti cea pentru care sunt pregatit sa traiesc si sa scriu până al vieții apus..
De ce?
Atârna pe balcon
Printre ruine se mai zărea, ici colo
Câte un ciob se suflet
Era cât mai putea de sensibilă
Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii
Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii
Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi
Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu
O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
Gând neterminat
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat
În gândul meu pierdut te strig
și te caut ne-ncetat,
Visul meu te-aduce iar
și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,
în lumea mea rămân închis.
Poet pierdut îți scriu iubire
dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,
petale cad și îmi pare rău!
Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,
cu început și nesfârșit …
În inimă întrezăresc
un “cumva” că Te iubesc!
Te țin aici… te-ascult în taină,
în noaptea dintre noi,
Priviri pierdute la fereastră
când pe pământ se varsă ploi,
Iar podeaua-i tot mai rece
și pașii mei sunt cioburi sparte…
Cu parfum tăios de scrum
în priviri neterminate...
Tu ești pierdută-n mintea mea
și te simt cum te-am pierdut
Într-un infinit de clipe moarte…
îngropate în trecut,
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat …
Încerc mereu să te ating…
într-un gând … neterminat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate
Îngerul din Dobrovăț
Iubita mea frumoasă dar și dragă,
Cum pot cuvintele să spună
A nevorbirii veche taină?
Dar eu îți spun acum...
Tu ești îngerul meu tăcut,
Venit din Cerul cel de sus,
Ce-i coborât pe dealurile-nalte,
Priveliște de basm ce poartă o iubire mare,
Atâtea bucurii și nostalgii cu toate laolaltă,
Iar jos la vale se văd colorate case...
Tu ești cea care-mi vorbește o limbă dulce,
Ce pare nerostită,neînteleasă,
De muritorii cei de rând,
Rostită ca un cântec ca un susur,
Izvor de șoapte calde pline de mister,
Ce taine-aduc din Raiul ce-i văzut de tine,
Sau din frumosul Dobrovăț!
(23 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Безымянный
Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще.
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.
Брату
Сто лет не виделись с тобою,
Сто лет, ты понимаешь брат?
За это время всё покрылось мглою,
За сотню лет, кто в этом виноват?
Кто виноват что все было важнее?
Что я с тобой забыли про семью.
Что жизнь моя в сто раз темнее,
Что я не говорил тебе, про боль свою.
Прости меня за дни молчанья,
Когда я мог сказать тебе прости!
Когда я знал что наши притязания,
Затмят веселые, былые дни.
Без имени
Я долго шёл к себе пустому,
Я долго думал о судьбе.
Я знал не будет по простому,
и путь свой продолжал во тьме.
Я танцевал в кругу равнин,
Под мне противный звук гитары.
и мне не быть в кругу своим,
и мне не выйти из Сансары.
Я слишком сильно быть хотел,
Освобождённым от проклятья,
Но ведь проклятие – мой удел
и я уйду в круга обьятие
На берегу
Я видел море, на берегу своей печали,
Я знаю горе, то горе что вы ешё не знали.
Убивал жизнь в себе, грустно смотря как уплывали корабли.
Я хотел, но вместе быть мы так и не смогли.
Я закрывал глаза когда ты уходила,
Осозновал что ты не полюбила.
Быть вместе, мы так и не смогли,
Я умер, когда уплыли корабли...
Biciuire
Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.
Безымянный
Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще.
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.
Брату
Сто лет не виделись с тобою,
Сто лет, ты понимаешь брат?
За это время всё покрылось мглою,
За сотню лет, кто в этом виноват?
Кто виноват что все было важнее?
Что я с тобой забыли про семью.
Что жизнь моя в сто раз темнее,
Что я не говорил тебе, про боль свою.
Прости меня за дни молчанья,
Когда я мог сказать тебе прости!
Когда я знал что наши притязания,
Затмят веселые, былые дни.
Без имени
Я долго шёл к себе пустому,
Я долго думал о судьбе.
Я знал не будет по простому,
и путь свой продолжал во тьме.
Я танцевал в кругу равнин,
Под мне противный звук гитары.
и мне не быть в кругу своим,
и мне не выйти из Сансары.
Я слишком сильно быть хотел,
Освобождённым от проклятья,
Но ведь проклятие – мой удел
и я уйду в круга обьятие
На берегу
Я видел море, на берегу своей печали,
Я знаю горе, то горе что вы ешё не знали.
Убивал жизнь в себе, грустно смотря как уплывали корабли.
Я хотел, но вместе быть мы так и не смогли.
Я закрывал глаза когда ты уходила,
Осозновал что ты не полюбила.
Быть вместе, мы так и не смогли,
Я умер, когда уплыли корабли...
Biciuire
Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.