Noaptea mea

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Kunnen we het beeld herbekijken van een persoon die ons tien jaar geleden inspireerde?

Ja, we moeten het gewoon willen,

Ja, als het een positieve invloed op ons had,

Ja, als het ons motiveerde,

Ja, als hij ons zou kunnen begrijpen (de meeste mensen kunnen dat niet),

Ja, als ze ons iets van haar karakter, de schoonheid van haar ziel en haar passies kon overbrengen,

Ja, als ik nog steeds zucht van vreugde, kijkend naar haar foto's,

Ja, als ze ons sprakeloos liet over hoe uniek haar ideeën waren (een ervan verraste me echt in alle opzichten),

Ja, als ze wist hoe ze ons haar standpunt kon laten zien,

Ja, als ze ons een miljardste deel van haar gaven kon geven,

Ja, als ze ons besmette met haar gelach, haar vriendelijkheid en haar wensen,

Ja, als u denkt dat het u ten goede heeft veranderd, dat u rijker bent geworden (moreel, ethisch, emotioneel),

Ja, als hij je niet in de steek liet, vertrouwde hij je liever, hij dacht niet dat hij zijn tijd zou verspillen zonder resultaat te boeken.

Ja, als jij zijn vertrouwen ook niet hebt beschaamd,

Ja, als hij wist hoe hij ons ambities kon bijbrengen en deze kon vergroten gedurende de periode dat we elkaar kenden,

Ja, als we ontdekken dat er niet veel waren zoals zij,

Ja, als hij echt om morele waarden gaf, hoe kan ieder mens dan een betere, zachtere, zorgzamere en aangenamere versie van zichzelf bereiken?

Ja, als ik elke keer dat ik haar zag altijd dezelfde opwinding had, maakte het niet uit dat ze werd bespat met modderig regenwater, dat ze momenten had waarop ze zenuwachtiger was, dat ze boos werd, dat ze moe was, dat ze griep had en we niet langer konden genieten met dezelfde voortreffelijke karaktereigenschappen,

Ja, als de aan haar gerichte gedachten vrucht zouden dragen in ons hart,

Ja, als ze niet een vreemde was, was ze meer dan dat, je voelde dat je dichter bij haar kwam, ze was als een vriendin of een oudere zus,

Ja, als je elke dag een stapje hoger zou gaan, met haar hulp,

Ja, als hij alles met zoveel kalmte en passie kon bouwen dat je echt niet kunt reageren als je erover nadenkt,

Ja, als je denkt dat je niet tevergeefs geprobeerd zou hebben indruk op haar te maken,

Ja, ouderdom betekende in haar geval echt schoonheid, ze was veel dikker in haar jeugd, maar ze had de wil om af te vallen, ze had de tijd om eventuele gebreken die haar in zichzelf hinderden op te lossen, om ons allemaal te verrassen op haar vijftigste ,

Ja, het zou echt de moeite waard zijn geweest om mee te doen aan een realityshow als "Roemenen hebben talent",

Ja, omdat ik het woord 'talent' ter sprake heb gebracht, heb ik van haar geleerd dat zoiets niet bestaat, we ontvangen geen enkel talent en nemen het niet mee naar de andere wereld, het talent dat ze toonde was verworven vaardigheid, het resultaat van een aantal gebruikelijke,

Ja, toen ik viel (struikelde), wist hij hoe hij me overeind moest helpen,

Ja, als je haar nog steeds kon zien op de stoep, op de markt, bij concerten, op het gemeentehuis, in het stadion, terwijl ze zeventig jaar oud zou zijn.

Ja, ik wil haar graag nog een keer zien...

Mijn lieve vrouw (en de initialen C.P.) die 7 jaar lang meer op een oudere zus voor mij leek (ongeveer 42 jaar ouder), toen moest jij ook weg, er kwam weer een fase aan. Je bleef als een raadsel in mijn onderbewustzijn, ik weet tot op de dag van vandaag niet eens hoe je had gewild dat ik was, wat je graag had willen laten zien, maar je bleef daar ergens, op de lijst van 'Vrouwen'. van 10 en van 10 mannen", alsof het uit een 10-klasse show komt.

Vergeef mijn onhandigheid in alles, maar het was niet expres, maar ik heb het ijskoud, mijn hart klopt, ik heb hartkloppingen, ik zweet soms koud, soms warm, het is alsof ik niet genoeg lucht binnen kan krijgen mijn longen als ik de persoonlijkheid bewonder, de inspanningen, alles wat je me liet zien, en ik, gezien mijn gebrek aan vaardigheid sindsdien, kon je niets anders laten zien dan wat je altijd zag.

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat

În gândul meu pierdut te strig

și te caut ne-ncetat,

Visul meu te-aduce iar

și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,

în lumea mea rămân închis.

Poet pierdut îți scriu iubire

dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,

petale cad și îmi pare rău!

Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,

cu început și nesfârșit …

În inimă întrezăresc  

un “cumva” că Te iubesc!

Te țin aici…  te-ascult în taină, 

în noaptea dintre noi,

Priviri pierdute la fereastră  

când pe pământ se varsă ploi,

Iar podeaua-i tot mai rece

și pașii mei sunt cioburi sparte…  

Cu parfum tăios de scrum

în priviri neterminate...

Tu ești pierdută-n mintea mea

și te simt cum te-am pierdut

Într-un infinit de clipe moarte…

îngropate în trecut,

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat …

Încerc mereu să te ating…

într-un gând … neterminat.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Când haosul apare

La tot în jur el dă târcoale 

Nu-mi dă pace, nu mă lasă

Până nu îi cad în plasă.

Când haosul apare

Tu-mi ești liniște,  răbdare, 

Când eu țip,  tu îmi șoptești, 

Uite-așa mă liniștești. 

Când haosul apare

Tot în jurul meu dispare,

Mă-nvârt în cerc și din furtună 

Vine Liniștea să m-apună.

Când haosul apare

Chiar și sufletul mă doare,

Plânge după dragoste neatinsă

Spre tine pleacă o inimă aprinsă. 

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

Când cu drag privesc seninul cerului cel infinit
Și incerc sa-mi caut gandul, imi dau seama c-a fugit
Și se-ndreaptă către tine, cum se-ndreaptă-ntotdeauna
Chiar din zorii dimineții, până când rasare luna.

Doar spre tine mereu fuge, făr’ să pot sa îl opresc
Să te caute el vine, sa-ți spună cât te iubesc.
Să-ți șoptească la ureche, să te-nvăluie ușor,
Blând în ochi sa te privească și să-ți spună cât mi-e dor.

Să îți spună cum în brațe, strâns aș vrea să te cuprind,
Să te am mereu alături, sa trăiesc mereu iubind,
Să simt trupul tau fierbinte cum s-aprinde de dorință,
Să îți dăruiesc iubirea, din întreaga mea ființă.

Tu, gustând a mea iubire, să adormi la pieptul meu,
Să ramâi pân’ dimineața ș-apoi sa rămâi mereu.
Să trăim iubind, o viață, să pășim spre veșnicie.
Chiar de-i doar un gând acesta, acest gând ți-l trimit ție.

De propria lume nu mi-aș fi croit,
În lumea altora aș fi asfințit.
De fără-ndoieli nu-mi cream propriul vis,
În visul altora-aveam sufletu-nchis.
Și nu-mi creșteau aripi, să zbor, să mă-nalț,
Urmând tot mereu hărțile celorlalți.

 - Iubito, câte "bunuri" ai!

Tu, ești ca o căsuță-n rai:

Sunt ochii tăi, fermecători,

Ferestre spre ai zilei zori;

Îmi pare pieptul tău, cel plin,

Ca un balcon cu flori de crin.

 - Iubitule, ești vrăjitor.

Ia las-o mai încetișor!

Te faci c-admiri ce am frumos,

Dar tu, privești ceva mai jos

Și, ca bețivul ordinar,

Ai mintea lângă "vinuri" doar.

Hai,zi, pe față-acuma deci

C-ai vrea să dai un tur prin beci...

Ca un dar
Dulce-amar,
Mi-au picat
Dintr-o dat,
Dulci cuvinte
În minte.

Și, încet,
Cât te-aștept,
Le adun
Și le pun
Într-o șoaptă
Fierbinte,

Ce te-atinge ușor
Și îți spune: te-ador
Talisman norocos
Și-al meu înger duios
Și cuminte...

Ce s-a făcut, e bun făcut,
Nimic nu schimbi din ce-a trecut.
Orice durere sau regret,
Doar roade sufletul, încet.

Învață deci din tot ce-a fost,
Vei da trecutului un rost.
Lucrează pentru ce-o să fie
Și vei găsi doar bucurie.