"Ja, einmal ich träumte" în engleză

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorrit

Sinds de dag dat Cecilia haar rijbewijs A behaalde, heeft haar leven al een tijdje een interessante wending genomen. Voor categorie B en C had ze het ook, maar voor A is het echt een nieuwe ervaring voor haar. Het examen was stressvol, vooral dat onderweg, maar de moeite werd beloond met de vrijheid om scheten te laten waar ze maar wilde, op elk moment van de dag of de nacht. Het enige obstakel voor haar vrijheid is het feit dat de motorfiets geen trekhaak heeft. Waarom zou Cecilia een bijlage nodig hebben? Goede vraag... nou ja, ik weet het niet, misschien om haar boodschappen van de markt te dragen, om met haar zoon door de velden te lopen om naar de velden te kijken, om te genieten van het beeld van de weilanden bezaaid met paardebloemen en vele andere landelijke landschappen , om zijn matras bij Jysk te halen en neer te leggen (een deel ervan in de bijlage). Begrijp haar niet verkeerd, Cecilia is een praktisch mens, ze ziet het opzetstuk als een verlengstuk van de motorfiets, alsof zij autorijdt en er is een achterbank, dat voelt op dit moment als een auto met maar twee zitplaatsen. Cecilia, die de zaken in perspectief ziet, gaat met de motor naar de dichtstbijzijnde autoservice. Ze praat daar met de experts, ze laten haar de opties zien, de prijs voor elk aanbouwmodel. Cecilia gaat zitten en bekijkt de lijst met aanbouwmodellen. Ze weegt alle prijzen af en kiest het opzetstuk dat haar het goedkoopste leek. De man vraagt haar of ze zeker weet dat dit degene is die ze wil hebben, dat meerdere klanten na aanschaf klaagden, dat hij volledig los moest komen van de motor, dat ze er niet op konden vertrouwen om mensen, voorwerpen te vervoeren, dat hij gewoon veel lawaai maken (zoveel ophef om niets), dat ze er spijt van hadden dat ze het gekocht hadden, dat ze zoals gewoonlijk meerdere keren naar de dienst moesten, enzovoort. Cecilia, er vast van overtuigd dat dit degene was die ze wilde, zei dat ze een besluit had genomen en dat niets en niemand haar voorkeur kon veranderen. De eigenaar van de autoservice was het met haar eens en bestelde een model dat leek op het opzetstuk, maar van hogere kwaliteit. Het moest wachten tot het van haar was, omdat het uit Nederland kwam. Cecilia had geen haast, ze was super enthousiast dat haar motorfiets toch een opzetstuk zou hebben. Gelukkig was ze heel energiek, ze had geen vitamines meer nodig, ze sliep ook niet 's nachts, van te veel extase dat de eigenaar van de autoservice haar misschien zou bellen om zijn diplomaat te komen halen.

Een maand later krijgt ze per e-mail een melding van de autoservice dat het onderdeel klaar is en dat ze met de motor mee kan komen om hem aan de zijkanten te bevestigen. Cecilia arriveerde met enkele donkere kringen, te lang had ze gehoopt binnen de kortst mogelijke tijd klaar te zijn. Hij moest drie keer het maïsveld betreden. Maar het is oké, hij heeft niets geleden, hij is veilig aangekomen bij de autoservice. De mannen daar hebben hem voor hem gepast, hij zat goed, hij wiebelde niet, er was niets te vermoeden. Tenminste, dat dacht Cecilia op het eerste gezicht. Maar hij reed niet eens op een motorfiets met een opzetstuk om te zien hoe de ervaring zelf voelt. Hij startte de motorfiets om naar huis te gaan. Op weg naar huis had ze het gevoel dat het aanbouwdeel wat lastig te dragen was, dat de motorfiets daardoor lastiger te hanteren werd, vooral als ze moest afslaan, links, rechts, waar ze maar wilde. Ze laat zich hier echter niet door ontmoedigen, ze gaat de hele tijd mee met de diplomaat, totdat een nogal tragisch incident haar van gedachten doet veranderen.

Op een warme augustusavond ging hij winkelen in de hypermarkt in de omgeving. Nadat hij alles had gekregen wat hij nodig had om de lasagne te maken, stopte hij het zakje met de gekochte producten in het bijlage. Ze verliet de parkeerplaats van de winkel terwijl ze over een hobbelige weg liep, omdat ze in de buitenwijken woont en zo zijn de wegen. Op een gegeven moment voelde ze iets vreemds, alsof het aanbouwdeel dat ze droeg eraf was. Hij had helemaal geen ongelijk. De Attaché arriveerde in het maïsveld, al haar producten lagen op de vlakte. Hoe kan ze onder deze omstandigheden toch de lasagne van Dr. Oetker bereiden? Cecilia was stomverbaasd, ze dacht dat het in plaats van de tas net zo goed een persoon had kunnen zijn. Ze was niet blij met de gevolgen van haar roekeloze verlangen, dus adverteerde ze in de plaatselijke pers, verkocht de diplomaat voor een exorbitante prijs en kocht met het geld een kant-en-klare lasagne.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Arv

I dag vil vi diskutere en speciel genstand, en genstand, der er kær for os, dem af os, der stadig opbevarer ting på loftet i huset, mere præcist en filthat. Bayersk hat, hat af ubestridelig historisk betydning, fangede fem dåb, to dimissioner, flere bryllupper og det er det hele. Hat som flere generationer kun havde, men at have på, det tror jeg ikke de har haft på, den er ikke længere at bære for længe siden. Som jeg nævnte tidligere, er den filt, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjer fastgjort til siden.

Cecilias insisterede på, at hun skulle holdes under de bedst mulige forhold. Noget der skete, kun tidens gang har sagt, det er ikke længere som det plejede at være, det sidder ikke længere som det plejer. Selv den blå nuance er ikke længere levende, den er mere lurvet, gammel, støvet. Det ville være fantastisk til vintage outfit-ideer, men ellers hold det smukt, bare til samlingen.

Det var ikke en lille overraskelse for Cecilia at opdage, at hatten, der er beskrevet så poetisk indtil videre, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en mølfamilie. Så lad os se det i øjnene, når nogen arver en hat, får de ikke bare hatten, de får også møl til den.

En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti måske, det har også en konge og en monark og stort set alt, hvad det behøver for at være et fuldgyldigt monarki. Men hvordan kan man sådan her? Hvor længe har han været ude af mølkugler?, siden hvornår er Pronto blevet brugt til skadedyrsbekæmpelse? En vred og grublende Cecilia stiller sig selv disse spørgsmål konstant. Hvordan med al den tilsyneladende omhu, som alle har taget, ender hatten med at gå i opløsning i denne hastighed. Hvis den oldemor vidste og var i live, ville hun være ekstremt vred. Cecilia sidder og sidder og tænker på en løsning for at genoprette sin herlighed en anden gang.

Han fandt det, han ved, hvad han skal gøre, han vil komme med en løsning, der vil dræbe dem, efter at de dør, vil han tage og skære den del af materialet ud, der vil fjernes.

Fortsæt som jeg har beskrevet. Kun ved at lege og uddybe den afskårne del mere og mere, når han den anden side af materialet med saksen. Gode mennesker, I har haft det i fire generationer, hvordan ved I, hvordan man tager sig af et aktiv, nogen efterlod jer? Hun gav dig det ikke at lægge et ansvar på dine skuldre, hun gav det til dig, fordi hun syntes, det ville være rart for dig at have noget, hun godt kunne lide. Du krydsede virkelig grænsen for letsindighed! Vi forstår godt, at du er ligeglad med selve hatten, men er du ikke også ligeglad med den oldemor, der har betroet dig den?

Cecilia begyndte at sy med tråd af samme farve som hatten oprindeligt ville have været. Hvad er pointen? Perfekt synonymi findes ikke, hverken i farver eller i ord, desværre var farven unik, den var uerstattelig. Cecilia, ved sin dioptri på +1,75 tror, at det var den samme farve. Vi ved ikke, hvad vi ellers skal sige... intentionen var god... at "give sin ære tilbage en anden gang", men på grund af for meget overdreven iver blev resultatet lidt af. Cecilia, vi sætter pris på pleje du du havde den på, desinficeret den, renset den, passet den, hvilket altid er værdsat, men hvis du ikke havde haft det så sjovt med at klippe den ud, var den stadig meget god. Det er altid tilrådeligt at have balance i alt. Hvorfor er det godt at måle vores handlinger, beslutninger? Fordi lad os sige, at vi kører, og vi skal dreje, vi har en kurve foran os, vi skal måle vores hastighed (fordi for meget kan tage os af vejen, afviger fra vores vej), ønsket med hvilket vi ønsker at passere den kurve, det er lige meget hvor lang tid det ville tage, hvor hurtigt, hvor ekspert, hvad jeg ved ikke hvad.. hvad der betyder noget er hvordan harmonisk og hvor sikre vi ved, hvordan vi kommer igennem alt. Ingen bifalder os, vi er bare os selv, og vi har ikke brug for klapsalver.

Ligeledes i nærværende tilfælde kunne den nedarvede hat være forblevet intakt, den ville ikke have krævet indgreb, reparationer, istandsættelse, retouchering, hvis ikke vores kære Cecilia havde villet så brændende at forbedre den helt. Også værd at overveje er, at tingene ofte ikke kræver en radikal ændring for at fungere, bare en delvis eller kun en fjerdedel ville hjælpe lige meget.

Cecilia...Cecilia...enten havde du ikke en sikker hånd, eller også brød du dig for meget om hatten.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Ne vous fâchez pas!

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Ne vous fâchez pas!

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Sailing boat

Dear sailing boat, you float in the seemingly endless ocean,

To which continents will you go again this time,

What awaits you at your next destination?

Sailing boat, sailing boat...

Why didn't you tell me you like sailing so much?

Why didn't you warn me?

Why, just turning my back on you, for a moment, did you leave the harbor?

How can I get used to the void you left me?

How will I fill it?

Sailing boat, sailing boat...

You were as light as a sparrow,

I hope you come back happier from where you went,

I realize you had to go

That's how you felt

That's what you thought.

We had built you so well, out of wood, the rudder, the deck,

From several sail sheets,

I even attached you an anchor,

I know it won't be easy for you,

The ocean has is whimsical in its way,

You don't know what to expect,

When it gets agitated and shakes you in each and every direction,

He only takes you on the routes that are more accessible to him,

When it will be hard for you, when you will feel that there is no way for you to stay afloat,

Please look down, see the attached anchor,

Think that from afar, even from thousands of kilometers away,

I watch over you, you have a special place in my heart,

It's just that you're no longer near me to prove it to you,

Truly, how much our bond meant,

(In an argumentative tone)

Have a good time, let go, forget who was your creator

Over the last two weeks we didn't even get to know each other too much,

If this is what you think, it's your choice...

Just know that I care about you, that's why I built you so thoroughly,

As a last encouragement, I say to you: "You should't be inhibited by the storms you will encounter while crossing the ocean. Do not forget that after there is always good weather coming after the storm."

The sailing boat:,,What are you going to do, young lady? Am I not allowed to stay one day in Rio de Janeiro? Just one day, that's all I want, then I'll come back to you, I promise!"

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Las mariposas

Mariposas blancas y rojas,

Y abigarrado, hermoso,

Los atrapo en la red,

Cuando mi madre me deja.

Los pillo en vuelo,

Pero no los mato;

Pero los miro,

Que son diminutos,

Y hermosas, y me gustan,

Pero no los hago

Ningún daño, en absoluto.

Y si juego

Con algunos, lo sé.

Es bueno tenerlo

Y todos, desde la red,

Yo los ayudo

Y tomar vuelo

Según su voluntad.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Sydämeni kevät

Hieno poika, George...

Introvertti poika, George...

Hauska poika, George...

Poika, jollaista en ole koskaan ennen tavannut, George,

Poika, jolle jokainen huomio on tärkeä, George,

Poika, joka pitää runoista, George,

Ilmaisuvoimainen ja taiteellinen poika George,

Poika, joka todella haluaa viedä meidät ajelulle vesipyörällä, George...

Poika, joka todella haluaa meidän istuvan ja kertovan tarinoita piknikillä, George,

Poika, jonka kanssa mennään elokuviin, näyttelee, George,

Poika, jolla on yksinkertainen mutta hyvin valittu maku, George,

Rohkea ja päättäväinen poika George,

Poika, joka pitää vanhoista muotilehdistä, George,

Poika, joka joka kerta tuo lisää kukkia, karkkeja, George,

Poika, jonka runot houkuttelevat minua yhä enemmän, George,

Poika, joka kirjoittaa, leikkaa ja kirjoittaa uudelleen tuhat kertaa, kunnes hän ilmaisee täsmälleen mitä haluaa, George,

Poika, jonka kanssa menen naapurin luo, joka antaa espanjan oppitunteja, George,

Poika, joka, jos jään jälkeen oppimisessa, myös mietiskelee minua, George,

Poika, joka kuuntelee suunnilleen samanlaista musiikkia, George.

George, muistoni sinusta, kuinka tapasin sinut ja kuinka paljon pidin siitä, kuinka kirjoitit, kuinka söit pizzaa, kuinka nauroit vitseilleni (koska yleensä vain minä nauran), kuinka nauroit minulle joskus, kuinka meillä oli tapana kävellä kujia pitkin, kuinka me molemmat ajoimme moottoripyörillä, Auringon valtatiellä, ylinopeusrajoituksen, hiukset tuulessa, huolettomasti, kuinka osasimme tehdä toisillemme hyvän olon, kohottaa mieltämme, meille pidä hauskaa pubeissa, mene jalkapallo-otteluihin, huuda ja sylje siemeniä, leikkiä Nebelung-kissani kanssa, anna minulle kynä, johon olet kyllästynyt, korjaan sen ja olisit erittäin onnellinen. Makeita muistoja, harmi, että lähdit en tiedä minkä projektin kanssa Brasiliaan. Ei se mitään, olit nuori, kuten Otilia "Otilia's Enigmasta" sanoisi, sinulla oli unelmasi ja sinun piti toteuttaa ne. On niin monia muita tyttöjä, mutta sinä todella tarvitsit sen projektin. Ymmärrän sinua, et jätä minulle monia runoja, mutta säilytän ne, niiden muisto kukoistaa yhä enemmän, kun luen niitä, selailen niitä, kun nautin kirjoituksistasi ja siitä, mitä halusit ilmaista noilla riveillä.

Pe malul de stâncă, al cerului gri,
Te- aștept, fără teamă,
Si doru, în suflet, nu pot pototli,
De vremi - nu țin seamă.

E cerul înaltul, or doru-i nebun?
-Nu știu, ce să fie,
Dar chipului tău, obsedat, mă supun-
Icoană pustie.

Ți-i pasul, pe drum, de străin, rătăcit
Si atît de departe;
Mai am însă-n suflet un gînd fericit
Si pleoape uscate...

Mi-ai dat aripi ca să pot zbura,

Mi-ai dat șansa să te iubesc.

Mereu,mă văd în ochii tăi,

Un îngeraș un firav trandafir.

Aripioare mă fac să zbor

Foarte departe,

cât mi se spoate.

Oare mai există minuni pe lume? 

Decât să aud al tău nume.

Cu tine timpul trece ,

Că printr-o poveste.

Minunată fără sfârșit.

Veșnica mea fericire e doar cu tine,

Aripioare mele zboră datorită ție..

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița 

    Dulce şi amară-i,
    durerea ce parca vine din cer,
    odatâ cu tine, cu ochii tăi,
    odată cu părul tău,
    ce-i ca un fluviu, ce-mi curge,
    printre degete...
    şi nu pot să-l prind...
   

    Sunt oare singurul, 
    care are nevoie de ceva, 
    atât de minunat, 
    singurul care, disperat, 
    îşi strigă durerea-ngenunchiat, 
    mirat, în faţa icoanei tale... 
    şi se-ntreabă:
    << sunt singurul căreia-i lipseşti ?... >>

Intre ceruri raze de cristal străbat
Adierea vântului, de liniștiții nori carat
Rozmarin împleticit în dorințe argintii
Iar parcă simt-cel gust al frunzelor alămii

Mai ca-ș depicta aromă dulce
Ierburilor cerești confuz fugace
Escală a gândurilor spre dorință
Sute de mirosuri al nasului înalță

Tot parcă aș povesti cum și ce
Esență de visuri tăcute, afazice
Date de dorință în lacrimi de argint
Odată ploaie de nestemate căzută pe pământ

Rozmarin format în copacii de cristal
De pus clepsidră, al timpului ritual
Etern as aștepta a sa lentă mutare
Timp de gândire, spre a ta întâmpinare

Iar vreau să spun că a ta prezență grăiesc
Nori de scorțișoară și rozmarin îmi doresc
Emoții cu gust, aș dori în doi ivesc.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

Timp am pierdut să te aștept

Să îmi apari pe drumul vieții,

Sau poate te aflai pe undeva

Dar ochii mei erau în dosul ceții

Mult timp m-am întrebat pe mine

Cu cine-ai vrea să samene aleasa?

Cu-n star ce strălucește pe ecran

Sau cineva care să lumineze casa?

Desigur, răspunsul nu l-am găsit

Pentru că întrebarea era tâmpită,

Abia mult mai târziu eu am aflat

Că fericirea-n doi altfel este croită

Când ochii larg mi i-am deschis

Am început să văd și pe aproape,

Că lângă mine era ce mi-am dorit

Și nu să caut, aiurea prea departe

Da, era colega mea de facultate

Care-aștepta să-mi fure inima,

Și mă-ndemna să-i văd iubirea

Aflată după pleoapă cu lacrima

......................................................

Să povestesc ce a urmat e înțeles

Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,

Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit

Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!