Colega mea!
Timp am pierdut să te aștept
Să îmi apari pe drumul vieții,
Sau poate te aflai pe undeva
Dar ochii mei erau în dosul ceții
Mult timp m-am întrebat pe mine
Cu cine-ai vrea să samene aleasa?
Cu-n star ce strălucește pe ecran
Sau cineva care să lumineze casa?
Desigur, răspunsul nu l-am găsit
Pentru că întrebarea era tâmpită,
Abia mult mai târziu eu am aflat
Că fericirea-n doi altfel este croită
Când ochii larg mi i-am deschis
Am început să văd și pe aproape,
Că lângă mine era ce mi-am dorit
Și nu să caut, aiurea prea departe
Da, era colega mea de facultate
Care-aștepta să-mi fure inima,
Și mă-ndemna să-i văd iubirea
Aflată după pleoapă cu lacrima
......................................................
Să povestesc ce a urmat e înțeles
Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,
Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit
Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!
Category: Love poems
All author's poems: Zugun
Date of posting: 20 июня 2024
Added in favorites: 1
Views: 612
Poems in the same category
De când nu știu
Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine
Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu
Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine
Abandonat m-ai aruncat să nu mai știu
Au mai rămas de numărat zilele scurse
De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu
M-aș căuta dar nu mai știu, nu știu pe unde
Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu
Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet
Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?
Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe
Ce a rămas e sfărâmat umblând pustiu
Măturător de amintiri printr-e ruine
Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu
E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute
Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu
Zilele trec sorbind încet timpul din mine
Ce-aud ești tu, ce văd e gol, ce simt e viu
Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume
Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu
Cu tristețe și cu dor !
Mama Om o viață întreagă
Puilor le poartă grija;
Îi iubește ,îngrijește,
Stă mereu la căpătâi:
Boala,pica,dușmănia
Le trimite în pustiu .
Și pentru zbuciumul de-o viață ,
Când ajunge la apus,
Unde sunt copiii tineri
Să-i țină loc de toiag
Și la greaua bătrânețe
Să-i vadă lumină-n prag?
Câte mame sunt uitate
De vreme și de copii
Și câte lacrimi amare
Din izvorul ochilor
Se preling și curg îi barbă
De tristețe și de dor?
Rămas bun
Ramai cu bine iubirea mea
A venit acel moment preconizat
Atat de grea e despărțirea
E timpul sa accept ca s-a terminat.
Mergem fizic separat mai departe
Dar impreuna în sufletul meu
Amintirile rămân totuși deoparte
Le voi păstra în gând mereu.
Ii mulțumesc divinității pentru tot
Ce sansa am avut sa te cunosc
Dar sa ma rup ușor nu pot
Îmi ești la fel de draga, recunosc.
Mi-ai schimbat felul în care percep
Lucruri, oameni și gândirea
Un nou capitol sunt nevoit sa încep
Preferam sa continue între noi povestirea.
M-as bucura sa rămână totuși esența
De când ne-am îndrăgostit
Și sa ne păstrăm consistența
A doi oameni care cândva s-au iubit.
Visam la copii frumoși ca tine
Sa avem o familie armonioasa
Sa mergi în vacanțe cu mine
Sa te admir zilnic cat esti de gratioasa.
Iti doresc sincer sa-ti îndeplinești
Acest vis legat de familie
Cu cine vei simți sa construiești
Și a ta viata sa devina poezie.
Iartă-mă pentru tot ce nu am facut bine
M-am zbătut din toate puterile
Sa meargă lucrurile cu tine
Dar astea au fost împrejurările.
Te rog sa păstrezi vii aspectele pozitive
De cum la start ne-am perceput
Sa ne amintim sentimentele respective
Ce ne-au legat la început .
Oricât de greu ar fi acum
Inima mea îmi zâmbește
Și-ți apreciez deschiderea pentru acest drum
Dintre noi, chiar dacă nu mai strălucește.
Sa ții capul sus mereu
Sa realizezi cat esti de deosebita
Și crede-ma ca nu e un ieftin clișeu
Dar chiar ai fost de mine atat de mult iubita .
În încheiere din nou iti multumesc
Pentru tot ce ai făcut pentru mine
Sunt mândru pentru ce am putut sa iubesc
Dar stii bine ce dor îmi va fi de tine.
Rămas bun iubirea mea!
SCRUM
De la lună pân’ la stele
Toate sentimentele mele
Ale tale romane găzduiesc
Toate astea ca să răzvrătesc
Și am încertcat să trec
Da tot parcă mă-nec
În ale mele gânduri reci
Cât o să mai petreci?
Și când stau să mă gândesc
Că am încercat să nu te prea-măresc
Chiar dacă nu am să reușesc
Tot presimt că o să greșesc
Și cu un mesaj măreț
A dispărut orice dispreț
Cântărind un mare preț
A tău gând măiestreț
Și orice ai spune tu acum
Tot nu s-ar fi terminat altcum
Și tot acest drum
Fără tine, m-a făcut scrum...
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
De când nu știu
Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine
Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu
Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine
Abandonat m-ai aruncat să nu mai știu
Au mai rămas de numărat zilele scurse
De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu
M-aș căuta dar nu mai știu, nu știu pe unde
Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu
Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet
Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?
Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe
Ce a rămas e sfărâmat umblând pustiu
Măturător de amintiri printr-e ruine
Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu
E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute
Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu
Zilele trec sorbind încet timpul din mine
Ce-aud ești tu, ce văd e gol, ce simt e viu
Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume
Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu
Cu tristețe și cu dor !
Mama Om o viață întreagă
Puilor le poartă grija;
Îi iubește ,îngrijește,
Stă mereu la căpătâi:
Boala,pica,dușmănia
Le trimite în pustiu .
Și pentru zbuciumul de-o viață ,
Când ajunge la apus,
Unde sunt copiii tineri
Să-i țină loc de toiag
Și la greaua bătrânețe
Să-i vadă lumină-n prag?
Câte mame sunt uitate
De vreme și de copii
Și câte lacrimi amare
Din izvorul ochilor
Se preling și curg îi barbă
De tristețe și de dor?
Rămas bun
Ramai cu bine iubirea mea
A venit acel moment preconizat
Atat de grea e despărțirea
E timpul sa accept ca s-a terminat.
Mergem fizic separat mai departe
Dar impreuna în sufletul meu
Amintirile rămân totuși deoparte
Le voi păstra în gând mereu.
Ii mulțumesc divinității pentru tot
Ce sansa am avut sa te cunosc
Dar sa ma rup ușor nu pot
Îmi ești la fel de draga, recunosc.
Mi-ai schimbat felul în care percep
Lucruri, oameni și gândirea
Un nou capitol sunt nevoit sa încep
Preferam sa continue între noi povestirea.
M-as bucura sa rămână totuși esența
De când ne-am îndrăgostit
Și sa ne păstrăm consistența
A doi oameni care cândva s-au iubit.
Visam la copii frumoși ca tine
Sa avem o familie armonioasa
Sa mergi în vacanțe cu mine
Sa te admir zilnic cat esti de gratioasa.
Iti doresc sincer sa-ti îndeplinești
Acest vis legat de familie
Cu cine vei simți sa construiești
Și a ta viata sa devina poezie.
Iartă-mă pentru tot ce nu am facut bine
M-am zbătut din toate puterile
Sa meargă lucrurile cu tine
Dar astea au fost împrejurările.
Te rog sa păstrezi vii aspectele pozitive
De cum la start ne-am perceput
Sa ne amintim sentimentele respective
Ce ne-au legat la început .
Oricât de greu ar fi acum
Inima mea îmi zâmbește
Și-ți apreciez deschiderea pentru acest drum
Dintre noi, chiar dacă nu mai strălucește.
Sa ții capul sus mereu
Sa realizezi cat esti de deosebita
Și crede-ma ca nu e un ieftin clișeu
Dar chiar ai fost de mine atat de mult iubita .
În încheiere din nou iti multumesc
Pentru tot ce ai făcut pentru mine
Sunt mândru pentru ce am putut sa iubesc
Dar stii bine ce dor îmi va fi de tine.
Rămas bun iubirea mea!
SCRUM
De la lună pân’ la stele
Toate sentimentele mele
Ale tale romane găzduiesc
Toate astea ca să răzvrătesc
Și am încertcat să trec
Da tot parcă mă-nec
În ale mele gânduri reci
Cât o să mai petreci?
Și când stau să mă gândesc
Că am încercat să nu te prea-măresc
Chiar dacă nu am să reușesc
Tot presimt că o să greșesc
Și cu un mesaj măreț
A dispărut orice dispreț
Cântărind un mare preț
A tău gând măiestreț
Și orice ai spune tu acum
Tot nu s-ar fi terminat altcum
Și tot acest drum
Fără tine, m-a făcut scrum...
Iartă..dar nu uita!
M-a învățat pasu-nainte,
Bine să faci, cunoașteți limita,
Și a mai spus al meu părinte,
Fii bun copile, iartă, dar nu uita
Demult și-a încheiat călătoria,
Plecând în zborul lin spre Cer,
Sub masă și-a lăsat ea doctoria,
Acoperită bine de-un lăicer
Prin rugă numele-i chemăm,
Și ajutor Divin cerem mereu,
Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,
Chiar dacă uneori ne este tare greu
În inimi dragostea-ți purtăm,
Și-ți ducem dorul măicuță bună,
Pe tine-n veci nu te uităm,
Iertare dăm, până ca
Soarele...s-apună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Other poems by the author
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
Te rog cu mine stai!
Ești bucuria vieții mele
și floarea lunii mai,
La tine-mi este fericirea
te rog cu mine stai
Te-am întâlnit în zi de toamnă
în grupul de studenți
Dădeam cu toții consultații
L-ai noștri pacienți
Privirea mi-a căzut pe tine
iar tu m-ai evitat,
Apoi m-ai prins de mână
când pacientul a lătrat
Rapid te-am strâns în brațe
simțind cum tremurai,
Și pentru un minut am fost
nu pământean și-n rai
Îmi amintesc cum te-ai scuzat
fiind în brațele mele,
Și cum privind spre animale
mi-ai zis că ai frică de ele
Cu fața foarte îmbujorată
te-ai depărtat de mine,
Și am văzut pe chipul tău
că ți-i puțin rușine
Atunci am îndrăznit să-ți cer
să vii la o plimbare,
Ai dat afirmativ din cap
în semn de aprobare
A doua zi eram doar noi
în parc pe o cărare,
Am stat pe banca de sub tei
și i-am furat o sărutare
Povestea noastră de iubire
aici a început,
Și-n anul cinci de facultate
eu mâna i-am cerut
......................................
Acum după o viață împreună
cu fata mea aleasă,
Sunt fericit și împlinit
că am iubirea-n casă!
Botezul Sfânt!
Și a venit tocmai din Galileia
Botezul sfânt să îl primească,
De la Ioan numit botezatorul
Ca lumea să se mântuiască.
Ioan când l-a văzut pe Domnul
Intrând în apă, cerând botezul,
Cu glasul tremurând a întrebat
Cum să-mi cufund..Stăpânul?
Ioane, fără lucrarea ta cea Sfântă
Omul nu poate fi vreodată izbăvit,
Doar prin botez se scapă de păcat
Și cel ce crede-n Duhul, e mântuit.
Atunci, Ioan a înțeles și a văzut
Cerul deschis și cum un porumbel,
A coborât de Sus cu Duhul Sfânt
Pân' la Iisus și a stat peste El.
Ioan în apa Sfântă l-a botezat
Și auzit cum Tatăl a mărturisit,
Acesta este fiul meu cel iubit
Întru Care am binevoit.
De la botez omul este salvat
Și poate căpăta și mântuirea,
Ce Domnul nouă ne-a promis-o
La toți acei..ce dăruiesc iubirea!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
E primăvară iar!
Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,
Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,
Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,
Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi
Pe cer cocorii zburând se-aud,
Venind din țări aflate mai la sud,
Ei toți își caută locul și cuibul,
Părasit la vreme de cules porumbul
Pe câmp tractoarele ară cu zor,
Răstoarnă brazda, lăsând răzor,
Țăranul pune sămânța în pământ,
La cer privește, ploaia chemând
În aer sute de roiuri de insecte,
Cu mare grijă își caută traiecte,
Știute doar de ele și cu un scop,
Polenizări să facă plantelor, nonstop
E primăvară, începe-o nouă viață,
Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,
Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie
Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
Te rog cu mine stai!
Ești bucuria vieții mele
și floarea lunii mai,
La tine-mi este fericirea
te rog cu mine stai
Te-am întâlnit în zi de toamnă
în grupul de studenți
Dădeam cu toții consultații
L-ai noștri pacienți
Privirea mi-a căzut pe tine
iar tu m-ai evitat,
Apoi m-ai prins de mână
când pacientul a lătrat
Rapid te-am strâns în brațe
simțind cum tremurai,
Și pentru un minut am fost
nu pământean și-n rai
Îmi amintesc cum te-ai scuzat
fiind în brațele mele,
Și cum privind spre animale
mi-ai zis că ai frică de ele
Cu fața foarte îmbujorată
te-ai depărtat de mine,
Și am văzut pe chipul tău
că ți-i puțin rușine
Atunci am îndrăznit să-ți cer
să vii la o plimbare,
Ai dat afirmativ din cap
în semn de aprobare
A doua zi eram doar noi
în parc pe o cărare,
Am stat pe banca de sub tei
și i-am furat o sărutare
Povestea noastră de iubire
aici a început,
Și-n anul cinci de facultate
eu mâna i-am cerut
......................................
Acum după o viață împreună
cu fata mea aleasă,
Sunt fericit și împlinit
că am iubirea-n casă!
Botezul Sfânt!
Și a venit tocmai din Galileia
Botezul sfânt să îl primească,
De la Ioan numit botezatorul
Ca lumea să se mântuiască.
Ioan când l-a văzut pe Domnul
Intrând în apă, cerând botezul,
Cu glasul tremurând a întrebat
Cum să-mi cufund..Stăpânul?
Ioane, fără lucrarea ta cea Sfântă
Omul nu poate fi vreodată izbăvit,
Doar prin botez se scapă de păcat
Și cel ce crede-n Duhul, e mântuit.
Atunci, Ioan a înțeles și a văzut
Cerul deschis și cum un porumbel,
A coborât de Sus cu Duhul Sfânt
Pân' la Iisus și a stat peste El.
Ioan în apa Sfântă l-a botezat
Și auzit cum Tatăl a mărturisit,
Acesta este fiul meu cel iubit
Întru Care am binevoit.
De la botez omul este salvat
Și poate căpăta și mântuirea,
Ce Domnul nouă ne-a promis-o
La toți acei..ce dăruiesc iubirea!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
E primăvară iar!
Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,
Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,
Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,
Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi
Pe cer cocorii zburând se-aud,
Venind din țări aflate mai la sud,
Ei toți își caută locul și cuibul,
Părasit la vreme de cules porumbul
Pe câmp tractoarele ară cu zor,
Răstoarnă brazda, lăsând răzor,
Țăranul pune sămânța în pământ,
La cer privește, ploaia chemând
În aer sute de roiuri de insecte,
Cu mare grijă își caută traiecte,
Știute doar de ele și cu un scop,
Polenizări să facă plantelor, nonstop
E primăvară, începe-o nouă viață,
Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,
Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie
Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!