Îndemn la mișcare!

TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…

Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmânt de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar, cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă ne zâmbește.

dezmăț

în piața uruk

căutând nemurirea

viermele voalează uimirea

Mirat și fascinat mă uit la ea

Cât de albastră poate să fie,

Deloc n-o văd că ar fi neagră

Cum s-a-nvățat la geografie

Privesc cum valul bate stânca

Și-n mii de stropi el se desface,

Din larg nisip, alge  și scoici aduce

Plaja dezbracă haina și se reface

Soarele-mi trimite violeta

Și-mi bronzează pielea albă,

Când mă ard fug sub umbrelă

Și mă răcoresc cu bere-n halbă

Desigur în fața mea e apa mării

Și mult îmi place s-ascult valul,

Simt cum ne spune o poveste

Ce n-o-nțeleg nici eu, nici malul!

Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat

Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!

Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş

La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu

Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.

E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor

Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor

Sunt ud că a căzut norul pe mine

Și apa m-a pătruns până la piele,

Frigul m-a prins că-s dezbrăcat

Dar nu e bai, au fost zile mai rele.

Timp n-am avut să mă ascund

Și m-am trezit cu ceru-ntunecat,

Nimic nu anunța că vine vântul

Și că din adiere, va deveni turbat.

Furtuna m-a găsit pe bicicletă

Pe un traseu ce urcă-n munte,

Cu ochiul atent la frumusețea

Pădurii și lacului din amonte.

În stânga mă însoțesc copacii

Iar la dreapta Bâtca Doamnei,

Vai cât este de frumos pe-aici

Pedalez pân'la venirea toamnei.

Cer ajutorul unui stejar bătrân

Să mă primească sub corola sa,

Până când cerul se va însenina

Iar raza soarelui, mă va usca.

Pornesc alert din nou la drum

Însă acum cu sens spre casă,

Am flămânzit și-abia aștept

Să mânc ceva gustos la masă.

..................................

Așa se-ntâmplă des la munte

Să plouă și-apoi vreme bună,

La fel cum este viața noastră

De la născare pân' să apună!

Pasi de toamnă

Sunt ca ploile după vară

Ce ți-au încrețit fața,

Ți-au înmuiat buzele și

Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,

Toamnă,

Ploile cu pași mărunți,

ating frunzele rătăcite ,

căzute rebel pe sol,

cand stropii de apă rece

lovesc învelișul pămantului,

pămant pe jumatate degerat de toamnă,

și învelișul frunzelor înghețat,

de furia stropilor reci,

cad ca furtuna răzbunătoare 

pe natură.

Privește draga mea spre cer

Să vezi ce tristă este luna,

Ne simte că suntem străini

Și cred că știe unde-i vina

Pe-alei, pe seară ne plimbăm,

Și strâns ne ținem noi de mână,

Încrezător îți spun că mi-aș dori

Pe viitor să-mi fii a mea stăpână

Dar nu primesc niciun răspuns

Și parcă nu auzi ce îmi doresc,

Ești lângă mine, dar nu cu mine

Și simt că în zadar eu îți vorbesc

Ne știm de când eram copii

În satul nostru de sub deal,

Și mă vedeam iubit să-ți fiu

Dar cred c-am fost luat de val

Ai acceptat să stăm de vorbă

După a noastră tristă despărțire,

Eu tot sperând poate voi fi iertat

Și pași în doi s-avem spre fericire

Imensa-fost a mea dezamăgire

Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,

Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite

Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Cine-a iubit vreodat' în viață,

Cu ușurință poate-nțelege,

Că târgul vieții, nu este piață,

Nu e tocmeală și nici vreo lege

Iubirea poartă sentimente,

Și lasă urme pe unde trece,

Degeaba semnezi documente,

Când inima-ți rămâne rece

Nu e ușor perechea s-o găsești,

Cu care să-mparți bune și rele,

Să simți cum te îndrăgostești,

Iar el sau ea să-ți facă zilele grele

Spui că iubești și asta iți dorești,

Iubirea s-o împarți cu cineva,

Iar viața s-o trăiești ca în povești,

Tu făt frumos, vrăjit de zâna ta

Însă viața este cu dus-întors,

Fără vreo zână sau făt frumos,

Cu multe inimî ce sunt rănite,

Și care-așteaptă să fie iubite!

Mă uit din nou într-o oglindă

Și ea continuă să îmi arate,

Că nu mai sunt așa de tânăr

Și-am pus ani buni în spate

Pentru moment m-am îndoit

Că asta poate fi figura mea,

Dar imediat m-am resemnat

Ridu-i un semn că viața-i grea

Am părăsit oglinda întristat

Cu gândul dus spre tinerețe,

Iar ochiul minții m-a informat

Că am ajuns deja la bătrânețe

Afară,  mi-am aruncat privirea

Și am văzut și tineri și bătrâni,

Cu toții se bucurau de viață

Zâmbind, ținându-se de mâini

...................................

Ușor, ușor încep să înțeleg

Că nimeni nu întoarce anii,

Sarac, bogat ne vine vremea

Nimic nu iei...degeaba banii!

Merg pe-o stradă foarte-ngustă!

Pașii-mi spun să mă grăbesc,

Dar nu pot e pojghiță de gheață,

Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc

Am în mâna dreaptă un baston,

Să-mi ajut piciorul stâng la mers,

Care doare, c-a fost rupt..pardon,

Și acum, n-am alta cale de ales

Las frigu-afară și urc iute în birou,

Unde așteaptă dosare spre soluționare,

Le analizez pe toate și scriu în stilou,

Ziua deplasării, pentru o verificare

La serviciu suntem, mereu aglomerați,

Dar ne dăm silința și nu amânăm,

Muncim în echipă făr' a fi stresați,

Tot ce-avem în lucru, iute procesăm

Oameni cu idei, ne cer ajutor,

Strict pe-a noastră competență,

Știm că ei, sunt al nostru viitor,

Și-i consiliem, cu multă prudență

Unii investesc, pentru-a produce,

Bunuri de consum și alte servicii,

Alții fac comerț, cu diverse produse,

Și unii și alții, vor să aibă beneficii

Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,

Și corupți cu toții, fără deosebire,

Însă cred și spun, suntem tehnocrați,

Și da, hoția e o boală, fără lecuire

Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,

Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,

De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,

Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Calc pe-alee în Copou, de care

multe amintiri mă leagă,

Încă de când eram student

și-am întâlnit o fată dragă.

S-a întâmplat tare demult

pe anotimp de toamnă,

Când toți eram tovarăși și

interzis cuvântul doamnă.

Eram și eu și ea atât de tineri

și fără a simți grija cotidiană,

Și nici s-avem habar, că mintea

omului este vicleană.

Îmi amintesc cu câte mreje

am fost încins de Cupidon,

Că toată ziua la ea visam,

iar noaptea n-aveam somn.

N-a fost ușor s-o cuceresc

și să-mi accepte prietenia,

Așa c-a trebuit neortodox,

să-mi folosesc și viclenia.

Dar fapta mea n-a fost ceva

de care să mă rușinez,

Și doar mici tertipuri,

s-ajung la ea și să flirtez.

Erau pe-atunci alte principii,

în perioada greu apusă,

Pe care mulți români n-o înțeleg,

decât dacă e spusă.

Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa

și o pereche am format,

Și simt că-n astă viața scurtă,

sunt omul și soțul...binecuvântat!