Când dansez la tine-n palmă

Ofensată

De mamă,de tată,

Rănită,

De frate

Si ziuă și noapte.

Cu gînduri neînpăcate

Uitată.

Mai rar,

Telefonată!

Mai des vinovată

De zîmbet trădată

Lăsată să plîngă,săraca ...

De fată!

La suflet bogată

Cu sine-mbracată

Curată

Cu vocea, parcă crăpată

Încearcă

Să scoată

Durerea ce-o poartă!

Si strigă la poartă

Cu ce-s vinovată,

Că m-am născut fată!?

Deloc iubită,...

Cu vorbe tăioase, hrănită

Mai puțin fericită

Mai mult singură, singurică

Cu urechea ce-așteaptă

S-audă vrio șoaptă

Să se simtă, încurajată

De jos ridicată

Nu cu vorbe, cu faptă

Visată

În alb îmbracată

Ca oricare altă...

Vrea flori și să fie uimită

Pentr-un moment să se simtă

Iubită!

Sărutată

Înainte de-a fi culcată

Îndepărtată

Vrea la toți să împartă

Dragoste, adevărată.

Pare ciudată

Cînd o vezi încîntată

De nimicul ce parcă

A nimic și arată

Ea spune că-i artă

Credulă-n minciună

Lăsată să spună

Nimic să nu spună

Ce viață nebună!!!

Iubesc pe altcineva!

Îți voi destăinui cândva, 

Pt çă azi încă mă tem

De al tău blestem. 

Nu mă scutesc de vină 

Și nu ți caut pricină, 

Că sunt pradă pasiunii 

În bătaia furtunii.

Vraja ta s- a risipit, 

Când amarul ai stârnit 

În sufletul meu pueril,

Ce ți era fidel,docil.

Nefericirea m a cuprins 

Odată cu amorul stins;

Regretele mă urmăresc 

La gândul că ți greșesc. 

Aș da timpul înapoi 

Să renască din noi

Paradisul pierdut 

Undeva,în trecut...

Erai speranță, ca o floare înflorită,

Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,

Dar tu, încet, de lupte istovită,

Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.

Erai luminǎ-n visul meu din noapte,

Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,

Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,

Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.

Încet, ai devenit altcineva,

Aceeași, insǎ de nerecunoscut,

Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,

Fata pe care o iubesc de la-nceput.

În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,

Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,

Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,

Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.

Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,

Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,

Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,

Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.

Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,

Singur, în întuneric şi-n declin,

Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,

Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.

oare te înspăimântă dragostea mea?

atât de profundă,

pe care o port legată de a mea voce, mâini, picioare.

oare ți e frică ca totul sa fie superficial?

ai văzut tu om ce își arata coarnele...in timp ce e legat de pat?

poate dragostea mea e drog,

poate dragostea mea e privata, ascunsa, arzătoare si clară.

dragostea mea cuprinde oceane, lumi, universuri,

dragostea mea nu are sfârșit.

crezi ca am fost un înger în viața mea anterioară?

un descântec sau un plânset?

am fost oare frumoasă? sensibilă, măiastră?

am fost oare copilă, cu ochi făcuți din marmură,

au fost oare ale mele buze pline doar de amorul tau?

dragostea mea nu are gramaj, nu are eticheta,

dragostea pe care ți-o port poate este defectă,

dar mă lași măcar să visez cum te aș iubi corect?

dragostea mea, un vultur singuratic

un cântec fredonat de femei, care acum sunt mame.

dragostea mea nu are margini, o formă adusă la suprafață...

dragostea mea e apa pură, un ocean, o mare..

dragostea mea există? oare e adevărată?

eu sunt dragostea mea.

Rup din tine o privire

ce din mine se adapă

precum un cal privat de apă

o cale lungă prin păduri și văi.

Zâmbetul o acompaniază

cu dezvelirea smalțului strălucitor

în spice de unde sărind din reflector.

Auzul este surd,

căci de ritmul împrejurimii a uitat,

lăsându-ți capul liber

pentru un delir de acorduri

cu declarații presărat.

Iar într-o timidă încercare

de plecăciune juvenilă,

obrajii ți se schimbă

în tonuri rubinii,

tremurători în simțirile nestrămutate

din corpul unui cal cu puterile adăpate.

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

nu știu dacă e ceva în părul lui

în ochii lui

sau în zâmbetul lui

poate în modul cum vorbește 

sau în sunetul vocii lui

poate e doar în privirile lui

sau aerul din jur

dar de câte ori îmi iese-n cale

e mai frumos ca de fiecare data

când ne-am întâlnit 

dar mă tem că într-o zi

va atinge perfecțiunea 

ca se va transforma într-o stea

strălucind pe exterior

plin de foc pe interior.