Iubire

Ce fericit mă simt când spui

Că sunt așa cum m-ai visat,

Și mulțumesc Celui de Sus

Că jumătatea bună mi-a lăsat

Tu ai venit cândva spre mine

Iar eu m-am pus în calea ta,

Și de aici a început povestea

Pe care nicicând n-o poți uita

Era pe timp frumos de toamnă

Când amândoi ne-am întâlnit,

Și am simțit cum cordu-mi bate

Cu puls mărit de om îndrăgostit

Dar cum să-i spui ce te frământă

Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,

Așa că doar am aruncat un zâmbet

Sperând că-n viitor ceva se naște

Și mult nu a durat s-o văd din nou

Pe bancă la căminul studențesc,

Când lângă ea ușor m-am așezat

Și tupeist i-am spus ce îmi doresc

Speranțe nu mi-a dat prea multe

Pentru-a ieși cu mine la plimbare,

Dar a cerut un mic timp de gândire

Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare

Și nu m-am înșelat că am aflat

Că cererea mi-a fost acceptată,

Și de atunci am rămas împreună

C-așa a hotărât a noastră soartă

Eram atât de tineri și visători

În astă lume plină de păcat,

Cu greu, ușor am trecut anii

Iar pe dușmani noi i-am iertat

Și timpul a trecut peste noi doi

Făr' a ne spune că îmbătrânim,

Dar cine se mai uită-n buletin

Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!

A venit seara

Frumoasă ca marea

Cînd o privești.

Liniștită seara

Liniștită tare 

Cînd o asculți.

S-așeaza întuneric

Devine coleric

Pe străzi

le pustii.

De m-aș naște odată,

Să cutreier lumea toată,

Tot pe tine te-aș alege

Să -mi fii sclav și rege.

De s-ar opri ceasul in loc,

Să mă bucur de noroc,

Cât mai ești lângă mine;

Nu știm ce rezervă mâine..

De-aș da timpul înapoi,

S-adun visele cu noi,

Din clipele de neuitat 

Sub pomul incrustat..

Aș da zilele pe-o noapte,

Când mă stropeai cu șoapte 

Și -mi jurai etern iubire 

Cu patos și însuflețire...

De-aș zbura printre stele,

Plutind prin lumi paralele;

Te-aș lua mereu cu mine,

Să pecetluim destine..

Umbrele nopții îmbracă lumea în frig,

Și-i gol, și-i pustiu, și nu-mi place,

Întunericul e-un mister, cred că-l știi,

În fiecare seară tace, și tace, și tace.

Noaptea s-a-ntins peste toți, o străină,

Mă-ntreb dacă altfel, cândva, a fost,

Pe cer o lună rece se-nclină,

Și timpul pare prins într-un adăpost.

Ți-aș spune ceva, dar…

Să nu mă audă noaptea, o să-ți spun ușor,

Mi-e frică de-ntuneric, însă…

De tine mi-e dor, mi-e dor, mi-e și mai dor.

Așa că rămâi cu mine-n seara asta,

Să-mi ții de urât, sau, mai bine

Rămâi și-nvață luna plină,

Să fure pentru noapte, din ochii tăi,

Puțină lumină.

am trecut pe la o florăreasă,

nu avea ce voiam să-ți dăruiesc.

nicio floare oricât de frumoasă

nu ar fi spus cât de mult te iubesc.

nu am timp să scriu o poezie stufoasă;

in brațele tale doresc să mă trezesc.

copleșită de durere sufletească 

plâng in timp ce piatra ți-o privesc.

am trecut pe la o florareasa,

nu avea ce voiam să-ți dăruiesc.

nicio floare oricât de frumoasă

nu ar fi împlinit ce imi doresc.

la cimitir, în rochie de mireasă,

nu floare, ci spinele-am adus,

cu gândul la povestea noastră 

în dreptul inimii l-am pus.

am trecut pe la o florăreasă,

nu avea ce voiam să-ți dăruiesc.

i-am spus că o să fiu mireasă;

să fiu a ta e tot ce îmi doresc.

Am luat în pumn un zbor de negri lilieci,

Și-am pus din puf de păpădii la geam perdele,

Cât timp de vânt mă vor adăposti ele,

Va ști ulciorul vârf de apă din dovleci.

Cu sânii m-am lipit de-un colț de cer,

Ca să nu mai cad nicicând din visuri;

Pe buze mi-am lipit albastru ales din irisuri,

Strâns să mă țină de mierea lor străjer.

Am înflorit pe câmpuri deluzorii, drept,

Ca spicul copt al unui grâu sălbatic, sfios;

M-am unduit ca ape reci și repezi, mânios,

Pământul atunci ca-o inimă mi-a bătut în piept.

Am nins în ierni geroase cu sănii albe, înhămate,

Văzut-am copiii cum făceau oameni de zăpadă, 

Îsingurați părinți purtau fular din lână ca spadă,

Iar bumbi aveau din sâmburi de caise parfumate.