Îți scriu

 

 Îți scriu,îți scriu,îti scriu,

İubita mea frumoasă,

Să vezi că te iubesc

Încredere să ai

Să-nveți iar să zâmbești,

Curaj să prinzi

Să mă iubești și tu!

Trec zilele în zbor

Iar viața noastră zboară 

Zburăm și noi cu ea

Dar nouă nu ne pasă!

Să ne-amintim doar ce-i frumos

Iar toate care dor

Să plece de la noi,dispară!

Ești îngerul trimis 

Să mă ridice și pe mine, 

De pe pămant de jos

La îngerii din Cerul cel frumos

La Domnul nostru Sfânt și Dumnezeu 

La dulcele Hristos!

Îți scriu iubită scumpă 

Îți tot trimit iubire,

Să mă iubești și tu

Să-ți amintești de mine!

(4 feb 2024 Vasilica dragostea mea) 

 

 

 

       

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Horia Stănicel poezii.online Îți scriu

Date of posting: 4 февраля 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1206

Log in and comment!

Other poems by the author

Prizonierul iubirii

 

Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?

Nu despre tine fac acum vorbire,

Iubita mea cea blândă?

Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit

Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești

Și subjugat de tine ?

Sunt oare fericit stiindu-mă prins

Precum e peștele-n năvod,

Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri

Și temeri ce dragostea le-aduce?

Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,

Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,

Decât să stau încătușat de tine!

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

More ...

Neputincioasele cuvinte

 

Ce pot să facă neputincioasele cuvinte,

Fie rostite,scrise, viu colorate,

În încercarea lor de a transmite,

Ce inima suspină de iubire,

Neștiind a oamenilor tristă glăsuire,

Dar vrând ceva să spună...?

Cum pot iubito să-ți dăruiesc iubirea,

Când știu prea bine că așa ceva

E pură nebunie ce pleacă din închipuirea mea?

Ce-s vorbele rostite dar pline de neputințe

Nu-i însăși neputința mea....?

Și totuși nu voi renunța iubito,

Să-ți scriu sau să-ți vorbesc despre amor,

Chiar dacă știu că rând pe rând neputincioasele cuvinte mor,

Eu fiind cel ce le naște zilnic pentru tine,

Iar tu iubind-mă mi le întorci mai vii,

Tu viață fiind,iubire dragoste, amor,

Și-mi dai și visele să pot să zbor...

(16 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

More ...

Ecoul îngerilor tăi

 

Purtată de valurile mării ești,

Dar și plutind în zbor deasupra lor,

Precum e jocul pescarușilor ce-s liberi când sfidează cerul,

Tu gingașă făptură a iubirii

Adusă de ecoul îngerilor ce ne privesc de pe catapeteasmă, strălucești!

Ai apărut bronzată să-mi vestești iubirea,

Căci eu de nu veneai degrabă,

Aș fi murit de dorul tău!

(11 august-24 noiembrie 2023 H.S-Vasilica dragostea mea)

 

 

 

More ...

Doar pentru tine

 

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Zidită din săruturi dulci,

De taină tandre îmbrățișări,

Șoptite vorbe de amor nebun,

Și câte și mai câte magice cuvinte,

Ce le rostesc cu teamă uneori,

Dorind să fie bine șlefuite,

Doar pentru o regină ca in basme,

Doar pentru tine!

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,

Iubirea mea nu are stații sau oprire,

Iubirea noastră este chiar așa!

(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

More ...

Viața

Probabil te-ai întrebat cine este în spatele vieții?

Sau dacă există cumva temuta moarte,

Despre care se vorbește cu teamă!?

Daca da,ei bine îți pierzi vremea!

Acum,există doar viața aceasta blestemată!

Frumoasă sau nu, viața se vrea trăită oricum!

Noi creștinii nu credem in moarte,

Chiar dacă viața doare,

Iar oamenii știu cu toții că tot ce naște dispare,

Că ziua face loc nopții,

Iar Nimicul,Efemerul apare să Fure tot ce poate, mișelul,

Te fură pe tine cu tot neamul,

Pe mine,pe orișicine chiar și pe Obraznicul care spune că el e Ateul ce știe misterul lumii prezente,

Bietul de el nevăzând că-și trăiește ultimele clipe bete...

Ca să dispară etern nemurind,

Martorul chinului veșnic fiind,

Ne spun cuminți și blânzi

Ai lui Hristos Sfinții Părinți!

(17 februarie-5martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Privirea ta

 

Iubesc privirea ta iubito

Cum ochii îți clipesc,

Tu mă aprobi mișcându-ți gingaș capul,

Ca pe-o icoană te privesc!

Iubesc ce nu se vede

Privindu-te iar te iubesc

Și te doresc iubito

Să te iubesc într-una

Și să te tot privesc!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

More ...

Poems in the same category

Plânge toamna

Își plânge toamna frunzele picate

E frig și plouă... plouă peste toate

Ne-nvăluie noiembrie în nuanțe reci

Picură cerul, admiri ... îți amintești. 

 

Îmi plânge toamna pe buzele uscate,

De-un dor ce-i dus mult prea departe,

Să caute să-ți fie un vis de noapte

Să-ți amintesti c-o inimă nu bate,

O eternitate...

 

Plânge toamna peste povestea noastră, 

Amintirile roiesc precum vântul zglobiu.

Dansăm.. Tu vânt.... Eu doar o frunză....

Deși-i sfârșit de toamnă... și-i târziu...

 

Plânge visul sub o ploaie de scrum

Sting o țigară... închid alt drum,

Pe masa-i tăcerea în paharu-i amar

Umbre de tine se simt iar și iar...

 

La geam se arată un nor de lumină 

Nu mă ajunge... i-am devenit străină 

Mi-e sufletul plin de ploaie și frig

De-un dor ce nu știu, nicicum să îl sting...

 

Își plânge toamna amintirile uitate,

În lumina ce pâlpâie ușor în noapte,

Cer sufletului din nou să te uite

Dar amintirile sunt mult prea multe.. 

 

 

More ...

Fantome - 7 - Felinar

Cumva reușești să fii aici,

prin mii de frici,

cicatrici și încercări,

aprins singur prin câmpul întunecat,

 

să mă întorci spre drumul potrivit.

Recunosc că te-am aruncat

și te-am văzut strivit —

dar ai rămas, desi sfrijit,

 

să mă sprijini prin mulțimi,

rezistând înclinării prezente.

Uit de tine în unele momente,

pâlpâind singur în pustietate,

 

mă împingi spre bunătate.

Rezistă și luminează-mi spatele;

dacă poți... lamele, scoate-le.

More ...

Sărutul

Ce înseamnă un sărut 

Niciodată n-am știut 

Poate nici măcar n-am vrut 

De poveste să ascult. 

 

E sărutul o prefață 

La ce va urma în viață?

Sau e doar un epilog 

Al iubirii nemurire zălog?

 

Ce n-aș da să fi știut 

Ce înseamnă un sărut 

În ziua când din întâmplare 

Am alunecat în a ta sărutare. 

 

E sărutul ce mi-ai dat 

Minunea la care am visat?

E sărutul o portiță 

Spre a fericirii coroniță?

 

Sau e doar o amăgire 

Petrecută din neștire

Între buzele-mi stângace

Și ale tale buze gingașe? 

More ...

Pe bicicleta

Tu te dai pe bicicleta
cu mișcarea ta cocheta,
printr un parc
uitat de lume,
născând versuri, făcând glume
prin aeru-nfășurat, 
cu lumina presat, 
de la soarele copil, 
ca noi doi
de infantil.
Iar eu tac...eu tac demult
și în tot acest tumult,
fericirea
ți-o ascult....
More ...

✨ Testament

E-atât de mult în urmă și prea puțin în față,

Și firul care leagă sfârșitul de-nceput

Nu-l știu, dar nu îmi pasă, căci, în această viață,

Sunt un poet din clipa în care te-am văzut.

 

Disprețuiesc chemarea sclipirilor de aur

Și sterpa înțelepciune din biblioteci; și nu,

Nu cred în veșnicia cununilor de laur,

Căci lumea nu îmi poate / da ce îmi dai doar tu.

 

Puterea pământească nu îmi stârnește frica;

Doar carnea mea se-nchină la trupul tău iubit,

Iar sufletul — la Domnul din cer, că tu ești fiica

Lui și Te-a smuls din coasta-mi și Te-a însuflețit.

 

Prin tulburarea vremii trec ca un monstru simplu,

Legat fără scăpare de-al ochilor tăi lanț;

Dar fără tine-alături aș blestema tot timpul

Și-aș invoca diavoli într-un satanic danț.

 

Nu știu ce-i fericirea, dar dacă ea înseamnă

Să cauți pretutindeni ce-alături ai găsit,

Să ieși din tine însuți, să nu bolești în toamnă,

Să-ți crească-n sânge aripi — atunci sunt fericit.

 

A fost o vară lungă, cu ploi de foc și toane,

Dar inima-mi nebună s-a înălțat mai sus;

Și am umplut grădina Edenului cu poame

Și te-am urmat prin toate căderile, supus.

 

De viclenia morții nu ne-om putea ascunde,

Nici eu, nici tu. Voi trece cu împăcare prin

Cumplita încercare; voi înota sub unde,

Știind că, pân’ la maluri, ne-om despărți puțin…

 

Și dacă mâine, poate, nu va mai fi un soare,

Și dacă scufundarea se va-ntâmpla urgent,

Îți las aceste versuri ca ultima chemare,

Ca o mărturisire sau ca un testament.

 

More ...

Împăcare!

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

 

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

 

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

 

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

 

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

 

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍