ÎNTÂIA OARĂ

    Mi-am dat seama-ntâia oară, 
    c-acel sunet de vioară, 
    ce s-aude-n luminiş, 
    e izvorul pe prundiş, 
    care-şi susură la vale, 
    doar refrenurile sale.
    
    Şi-am văzut, că-n acea noapte, 
    merele în aur coapte, 
    şi-agitau-nspre mine nurul, 
    să le văd mai bine fructul, 
    mare proaspăt primenit, 
    parfumat şi îndulcit.
    
    Şi-am purces să le culeg, 
    înspre ele să converg, 
    să mă scurg strivind în două, 
    diamant lucind de rouă: 
    tăiş de culoarea mată-a
    semnelor sculptate-n piatră.
    
    Şi-am s-aud în zori de zi,
    - primii care s-or ivi -
    o explozie solară, 
    în acorduri de chitară 
    ca un hohot gigantesc 
    nefiresc, nepământesc.


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online ÎNTÂIA OARĂ

Date of posting: 11 октября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 514

Log in and comment!

Other poems by the author

EU.

    Ce bine mă simt,
    hainele mele sunt albe, 
    sufletul transparent, 
    amprentele mate, 
    umbrele mele curate...
    
    Voi staţi aici..., 
    aşteptându-mi greşeala,
    pândindu-mi din umbră, 
    primul meu pas spre eşec,
    primul meu gest, 
    care mă va pierde...
    
    Dar în mine sunt numai EU...
    Casa sufletului meu a fost dereticată, 
    odăile mele, acuma sunt curate,
    aerisite, bine luminate, 
    umbrele nu-şi mai au rostul 
    şi nici eşecuri nu vor mai fi..

More ...

DE-SARĂ TE-AŞTEPT

    De-sară te-aştept,
    Să vii să-mi cazi la piept,
    Şi doar sărutul tău să-mi dai,
    Şi-apoi, subit, să cad din Rai...
    
    De-sară te aştept cu-nfrigurare,
    Să vii să-mi dai o mică sărutare,
    Să mi te cuibăreşti în suflet,
    Cu surle, trâmbiţi şi răsunet...
    
    De-sară te aştept să vii,
    Cum cade-amurgul peste vii,
    Pe buze, gust de vin ameţitor,
    În carte, viers amăgitor...
    
    De-sară te aştept să aţipeşti,
    În patul meu dacă voieşti,
    Ne vom trezi în primii zori de zi,
    Pe-un menuet ţesut din stele-mii...

More ...

TORENTE NEGRE DE PLOI

    Cad lacrimi de înger,
    Ca o ploaie din cer,
    Ce ușor se stinge,
    Dar pielea nu ne-o atinge...
    
    În ploaie-am rămas,
    Plângând fără glas,
    Tu umbră-mi erai,
    La fel, fără grai...
    
    Tăcerile noastre-au mocnit,
    În noi, dureros, ascuțit,
    Iubirea ni se frânge,
    În răni fără sânge...
    
    Și-am prăbușit în noi,
    Torente negre de ploi,
    Căutând iar și iar în trecut,
    Cerul gri și acut...
    
    Am trecut prin furtuni,
    Urlând ca doi nebuni,
    Lamentabil, eșuând,
    Fără forță și gând...
    
    Și-n urmă, doar tăceri,
    În umbrele zilei de ieri,
    Au crescut, fără rost,
    Știind că am fost…

More ...

VIS DE PRIMĂVARĂ

Plângeam şi nu ştiam de ce:   
De fericire, de tristeţe, de amar...   
O, lacrimă, de ce eşti rece,   
Că doară nu e luna lui brumar...   
  
E-o zi de primăvară şi-i târziu,   
Deşi abia-i trecut de ora şapte...   
Afară-i întuneric şi-i pustiu,   
Şi toată lumea umblă-n şoapte...   
  
Pendula, pe perete, bate-n cadențar   
Şi-anunţă cu plictis prezenţa,   
Că-n noapte urlă un marfar,   
Înfiorând pe loc, audienţa...  
  
Şi-n tot acest decor frenetic, ireal,   
Încerc să îmi găsesc perechea...   
Şi strig, stârnind ecouri, abisal,   
Ce nu îmi par a fi aievea...   
  
Plângeam şi-acum ştiam de ce:   
Pe dinăuntrul pleoapei mele   
S-a cuibărit un vis ce nu mai trece,   
Lăsând în urmă-i spaime grele...

 

More ...

UN POEM TERMINAT

    Am dansat, pierdut, în frunzişul de nori, 
    Călcând nestemate căzute din sori, 
    Ameţit de razele dulci şi răscoapte, 
    M-am pierdut în ecoul cicadei din noapte... 
    
    Am plâns şi dulce, şi-amar - inutil, 
    În braţele tale, ca un copil, 
    Ca o toamnă întinsă, încet, peste buze, 
    Culori aurite-n pelinul din frunze...
    
    Am râs fericit şi trist deopotrivă, 
     - Fără prea multe suspine-n derivă -
    Ştiind că în ploaia măruntă şi rece, 
    Această iubire de tine, nu-mi trece... 
    
    Am plecat privind peste umărul gol, 
    La îngeri, cum cântă, troparul, în cor. 
    Un ciob de lumină strălucea în altar, 
    Risipind în văzduh al tămâiei nectar... 
    
    M-am rugat în surdină la icoana cu sfinţi, 
    Ce se uită la mine, cu dojană, cuminţi, 
    Şi-am căzut în genunchi, iertare să-mi cer, 
    Pentru nopţile albe, la care încă mai sper... 
    
    Mi-am văzut mai apoi, clar şi firesc, 
    Infinitul meu drum pe care păşesc, 
    Visător, călător, spre niciunde, plecat, 
    Un ultim cuvânt, un poem terminat…

More ...

NU PLÂNG

    Nu plâng, doar suspin -
    Căci mi-e sufletul prea plin,
    Nu plâng, doar zâmbesc -
    Fiindcă simt când te iubesc...
    
    Nu plâng, doar zbor -
    Către-un colţ albit de nor,
    Nu plâng, doar se ştie -
    Că iubirea nu-i pustie...

More ...

Poems in the same category

O, Doamne, glasul meu ascultă

O, Doamne sfânt, mă rog la Tine,

Privește jos, la viața-mi grea,

M-am săturat să stau în umbre,

Să fiu uitată-n casa mea.

 

M-am săturat de nepăsare,

De glasuri reci și pline de dureri,

De lacrimi strânse-n înserare,

Când nimeni nu vrea să mă ceară-n tăceri.

 

Mama mea, Doamne, nu mă vede,

Și inima mi-e greu de plumb,

Alege omul ce-mi dă teamă,

Și spune să tac când mă frâng.

 

Eu strig, dar nu m-aude nimeni,

Doar Tu, ce totul poți schimba,

Te rog, protejează-mi sufletul firav,

Și salvează-mă, Doamne, din această viață grea.

 

Fii scutul meu în fața lor,

Fii vocea mea, când eu n-am glas,

Fii alinare, fie-mi zbor,

Când lanțul rece m-a rămas.

 

O, Doamne, ia-mă-n brațul Tău,

Și arată-mi calea de lumină,

Căci doar cu Tine pot să sper,

Să simt iubirea Ta divină.

 

Nu mă lăsa să cad sub greul lumii,

Tu ești Părintele ce-mi dă tărie,

Ascultă, Doamne, ruga mea fierbinte,

Și scapă-mă din suferință și pustie.

 

 

More ...

RUGUL

    Am să-mi las trupul să ardă,
    Reflex auriu, adâncind izvoarele de toamnă, 
    Pe rugul iubirii - singurul rug,
    Când soarele-apune zdrenţuit de amurg.
    
    Sărută-mi ochii,  focul mă cuprinde, 
    Sărută-mi buzele, gândul se stinge:
    Mă doare arsura trupului tău,
    Mă doare adâncul adâncului tău.
    
    Topeşte-mă-n forme şi toarnă-mă-n lut; 
    Adânceşte-mă-n gânduri, prefă-mă-n sărut. 
    Dar lasă-mi iubirea, rugul arzând 
    Şi şoaptele tale prefăcute-n cuvânt.

More ...

"I love Paris" în germană

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

 

Ich liebe Paris

 

Ich liebe Paris im Frühling,

ich liebe Paris im Herbst

ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt

ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.

Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,

in jedem Moment des Jahres,

Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?

Weil meine Liebe hier ist.

 

Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,

in jedem Moment des Jahres,

Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?

Weil meine Liebe hier ist.

Ich liebe Paris im Frühling,

ich liebe Paris im Herbst

ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt

ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.

 

Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,

in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,

Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?

Weil meine Liebe hier ist.

 

Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,

in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,

Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?

Weil meine Liebe hier ist.

More ...

Iartă-mă că-mi este dor

Iartă-mă... iar imi e dor...

Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu 

Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...

Poate-așa am fost mereu...!?

 

Știu că tu mi-ai interzis

Să te caut...să te sun...

Însă am un dor nestins,

De parfumul tău de vin...

 

Fără vise... numai gânduri...

Doar ele mă-mbrățișează

Când prins între zeci de rânduri 

Sufletu-mi se-atrofiază...

 

Oare-ți mai aduci aminte

Cum zâmbeam unul la altul?...

Oare-o clipă-ți trec prin minte

C-am împărțit vinul și patul?...

 

Ne-am privit...ne-am întâmplat 

La final ai contemplat...

Cum tăcerea mă doboară 

Și teama cum mă omoară...

 

M-ai tratat ca pe un monstru

...cică îți eram frumoasă...

Te comporți ca și c-un "stalker"

Mă vezi și faci cale-ntoarsă....

 

Te-ai gândit oare ce faci?...

Felul tău de "bun rămas"?...

Nu ți-a fost c-am deplasat

De la "premium", la acuzat!?...

 

N-am băut de mult se pare,

La tine gându-mi scapă mereu

Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare 

E-un dor din ce în ce mai greu...

 

...Speranțe tind să mă pătrundă

Să te aștept cu nerăbdare...

Vinul tău buzele-mi să simtă,

Poezia ta să curgă în pahare...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Iubire la clasa a doua

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

 

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

 

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

 

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!

More ...

"I love Paris" în norvegiană

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

 

Jeg elsker Paris

 

Hver gang jeg ser ned

på denne tidløse byen

Enten blå eller grå er himmelen hennes

Enten høylytt være hennes jubel

eller om tårene hennes er myke

Mer og mer innser jeg det

 

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær

 

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍