Ganduri, amintiri și vise

A fost cândva... și nu cred a mai fi vreodată,

O EA ce scria în miez de noapte.

Scria la tristețe... avea și o muză...

În plină toamnă sau când se simțea confuză.

Îi țineau versurile de cald. Scria oriunde.

În mașina, pe foi, pe telefon, în ploaie...

Cu un creion ea gândul în rânduri și-l tocea

Rime de dor cădeau din ochii ei pe foaie.

Într-o zi de toamnă, era intrată într-o librărie,

Printre cărți, agale, pășea în lipsă de idei,

Sperând să dea de-o carte, s-o inspire...

Și l-a zărit prin geam, pe cel ce era muza ei...

Pe EL ce mai mult l-a gândit decât văzut, 

Cel ce stârnea in EA furtună, deși în lume era tăcut.  

Pe EL ce îl purta în gând... ca pe un nesfârșit,

Deși în realitate doar momente le-a fost dat de trăit.

Și... N-a mai avut nevoie de vreo carte. 

"Erau" doar EA și EL - în aer emoția scria romane.,

Simțind că EL avea nevoie de iubire, EA sufletul l-a revărsat pe foi.

Dar trist a rămas de-atunci versul - EL nu știa să o iubească înapoi.

Mai, vineri... stă să plouă. Mă plimb pe-alei tăcute,

Fără țintă, fără cuvinte, dar cu pasul lin.

Să caut să deschid în mine uși nevăzute,

Să mă regăsesc în propriul meu destin.

Îmi răscolesc cu grijă amintirea,

Să nu stârnesc pe cele ce m-au marcat

Să nu mai port durerea, neputința... nici

rătăcirea,

Poveștii noastre ... cu cel mai trist final...

Undeva, în mine, stiu că zace o floare de femeie

Caut să nu se ofilească sub tăcerea ce arde

...Și-a început să plouă, cu picuri ce parcă ar vrea și ei să spele

Amintirea poveștii, dorul și speranțele deșarte.

Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,

Seara mă sufoc în tăcerea prea mare

Azi îmi văd de drum, de vise, de zori

Mâine număr în noapte doar răni și fiori.

Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,

N-am fost decât un pas făcut prea târziu 

Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret

Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.

Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri 

Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...

Pentru el sunt doar un caz închis

O poveste trecută... pierduta-n asfințit.

Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă

De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...

Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară 

Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

Nu uit cum tu mi-ai zis să plec

Mi-ai zis "frumos" ca sắ dispar

Indiferent ţi-a fost de tot

lubit-am mult dar în zadar.

Am plâns din suflet cu durere

Refuzam s-accept că ne-am pierdut

De ar veni o ploaie .. tot să spele!

Că lacrimi n-am să te mai uit.

Cu vorbe alese inima mi-ai găurit

Mi le-ai scuipat în ea cu foc

Uitând ce tot tu mi-ai promis

Din povestea noastră.. ai făcut joc.. 

Cu speranțe din zgomotul unei lacrimi

Am învățat din nou să merg inainte

Te-am așteptat înfruntând nopți de patimi

Printre zeci de versuri... mii de cuvinte...

Zile-au trecut ca frunzele-n toamna târzie 

Păstrându-te în suflet cu speranțe o mie

Sperând tăcerea să nu însemne sfârșit 

Ci doar un răgaz... să revii într-un asfințit.

Să revii... ca o umbră venită de departe

Să te prefaci în suflet într-o noapte

Să mă strângi cald la pieptul tău gol

Să simți cum eu, te-am respirat mereu.

Dar ai rămas în lumea fără urmă 

Și nu-mi mai ești...nu vei mai veni

Dar poate vei simți o clipă, o fărâmă 

Intr-o zi și tu din lacrima cuvântului "a fi"...

Îmi pare că-i un vis
Și nu mai vreau sa ies  din el
Acolo tiam ajuns privirea și zâmbetul și ochii și iubirea
Acolo-n vis eram doar noi
Noi doi și nimenea mai mult nu mai conta
Acolo vis tu mi-ai furat și primul meu sărut
Și prima mea rasuflare .
Acum as orice din nou sa fii aici
Sa fii din nou la mine vis
La mine suflet și în gând

când tandrețea devine o durere ascuțită 

a mâinii tale 

m-ascund ca un animal înfometat

în cadavrul unui copil 

sunet metalic de clopoțel 

pauza de prânz a luat sfârșit 

la cină vrem să ne hrănim cu adevăr 

dragostea e doar o altă formă de mutilare 

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?

Sì, dobbiamo solo volerlo,

Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,

Sì, se ci ha motivato,

Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),

Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,

Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,

Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),

Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,

Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,

Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,

Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),

Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,

Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,

Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,

Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,

Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?

Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,

Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,

Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,

Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,

Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,

Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,

Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,

Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",

Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,

Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,

Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,

Sì, vorrei vederla ancora una volta...

Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.

Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Hai să vedem mai îndeaproape

cum pică luna pe spate,

cum ploaia dă înapoi,

cum noi.

Cum ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

Cum, în lumea noastră fragilă,

de-o secundă de ploaie lăsată,

hai să vedem mai îndeaproape

cum pică frunza pe spate.

Și totuși, ceva se întâmplă-n adânc

când norii plâng.

Îmi udă cuvinte din vers

și pe cele pe care încă nu ți le-am spus,

vezi altele noi cum cresc

de jos în sus.

În adânc se întâmplă deja ceva

de norii se scutură așa.

Tu ești îmbrăcată într-o pelerină de ploaie

și porți o umbrelă drept scut,

nu aveai de unde să știi că acum

te iubesc de fapt cel mai mult.

Îți pică umbrela

și umărul îți rămâne dezgolit

în toată agitația.

Eu n-am umbrelă,

dar ți-l acopăr cu obrazul meu cald.

Și în adânc

nu se mai întâmplă nimic…

norii își țin respirația.

Al neființei

simplu și curat

curcubeul lăcrimează

pe sinele pierdut

între oglinzi de muguri

de lumină

magnolii înfloresc

tăcut,

cînd te iubesc

potrivnic

fără vinā