După un an...

Te rog nu stinge lumina

E prea întuneric s-adorm

O stea n-a adus strălucirea

În beznă prezentu-i diform

Nu-mi stinge în lacrimă ochii

Lipsindu-mi privirea mă dor

Se-aprinde în vis amintirea

Uitarea mă pierde-n decor

Nu-mi stinge cuvântul pe buze

Storcându-l de miere sonor

Tăcerile strigă confuze

Surzindu-mă  liniștea-n cor

Nu-mi stinge din suflet căldura

De gheață s-ajung  fără om

Îmi piere strivită măsura

Incert bântuind incolor

În palmă se stinge-așteptarea

Arzând prinde aerul gol

Cu mâna pornind căutarea

Găsesc doar amnezicul dor

Mă caută stinsă iertarea

Să-mi măture gănd cerșetor

Nu poate să-mi șteargă eroarea

Rămân să mă sting visător

Neincetat, pe timp de zi si noapte,

Printre mii de ganduri si de soapte

Nu m-auzi, dar eu te strig,

Prin durere si prin frig,

Nu m-auzi, dar eu te chem,

Si de dor mereu eu gem.

Vocea imi rasuna greu,

Ca raspuns…ecoul meu,

In abisul ne-ntrerupt

Cu-nunericul tot lupt

Si tot sper si sper sa vii

Magaierea mea sa fii.

Dar nu te zaresc venind,

Sus vad luna rasarind,

Si o rog cu mare-ardoare

Sa-ti arate acea cale,

Care duce catre mine

Sa vad binele in tine.

Dar ramai tot acel demon

Ce se crede un hegemon,

Cand nu esti decat, defapt,

Un alt sclav ce sta-n pacat.

Te complaci in intuneric

Si traiesti un vis himeric.

Fie vina a durerii,

Ori doar pricina placerii,

Sa zdrobesti ce-ti sta in cale,

Sa distrugi sub ale tale

Aripi reci ca miezul noptii;

Alinare-ti sunt doar mortii.

Iar eu stau sub clar de luna,

Si lumina-mi vrea sa-apuna,

Ma tot sting, usor ma sting

Vrand inima sa-ti ating,

Sa te-aud cum imi soptesti

Cat de tare ma iubesti.

Caci din soare-am coborat,

Din lumina-am izvorat

Dar inima-mi se zdrobeste

Acest loc al meu nu este…

Deschid ochii și gândul senin îmi mângâie sufletul ..

E prima raza de soare,speranța,visare,

E cântec de privighetoare,fulg de nea,

Stea,aripa alba,cer albastru,mare..

E zeul ce-mi luminează existența..

Fara el s-ar așterne întunericul,

As fi un copac pustiit și singur,

Un vuiet trist în noapte,

Un cânt de jale,o ofilită floare..

Abia când în inima e soare incepe dimineața..

Draga mea fiică și dragul meu fiu

Scumpă nepoată cu dragul tău

Și celor ce de mai știu,

Că a vieții văpaie se stinge

Lumea  întreagă cu voi împreună

La ultimul ceas rămâne în urmă

Dar plecarea mea e împăcată

Poteca ce-o las de voi e umblată,

Și fața-mi cu lacrima voastră spălată.

Un semn tot voi trimite din alba cetate

Din cerul înalt când vântul va bate.

Și rugămintea  mea de pe urmă:

Nu mă jeliți la ultimul ceas;

Eu  doar vă spun: BUN RĂMAS     

Adie un miros de noiembrie și vin

Miros ce ocoleste-al meu pahar

Privesc pe geam poate revii

Dar nu....mi-e așteptarea în zadar.

Gandurile imi zboară spre trecut

Abia ce sufletul îmi linistisem

Si toate tainele au renăscut

Si-au început sa împletească vise.

Din doru-mi ce f port de-un an

larasi se nasc versuri spre infinit

E-atata foșnet pe străzi de lume

Doar tu ești pe-o hartie de citit.

Atat de-adanc te port in suflet

Și-atat de mult te simt in sinea mea

Că mă cuprinde-un simt de teamă

Că nicicând din el .. nu vei pleca.

Mi te ascund printre cuvinte dulci

Si te strecor în pagini ce te invocă

Cu fiecare rand tot mai aproape-mi ești

Si-n suflet iarăși simțurile se revoltă...

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Se pare-n noaptea asta, că plouă fără milă 

Un ropot de-amintiri inundă sufletul meu tot

Închid lumina și visele-mi se-nclină

Sub umbra nesfârșită a gândurilor. 

Mi-ai fost o dulce și frumoasă nebunie

Si-ai valorat mai mult decât orice rațiune,

Secretul sufletului ce mi-a șoptit 

Că cel mai important decât să înțelegi este...să simți!

Și trăirile noastre mă lovesc ca un fulger

Cele frumoase își susțin mereu toastul

Și-ncepe să plouă de dor la mine în suflet

Și deja... cuvintele, nu își mai au rostul.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată...

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie...

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 2024-09-04

E vremea încâlcită afară 

Ba plouă, ba ninge, ba e soare

Ba vântul bate... te doboară...

Totul în jur, e fără de culoare...

Orașul este cenușiu... sau poate,  

Sunt eu cea mult prea tristă 

Și toate îmi par exagerate, 

De gândul ce la tine insistă...

Parcul central e monoton

E gri, e liniște, rece, pustiu...

Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux

De va rămâne doar un gând... nu știu.

Și mă gândesc cum oare-ar fi

Să mă pot alinta cu un pahar,

Să pot să scriu frumoase poezii

Tonul să-mi fie un pic mai solar.

Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment 

Așa sufletul încerc să-l păcălesc 

Iluzii pe post de medicament 

În realitate toate vor lipsi și....lipsesc

Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire

Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar

Vis spulberat intr-o seară rece și amară

De toamnă, în luna lui brumar..

Te-am întâlnit atât de-ntâmplător

Şi mi-ai rămas un simplu trecător

Azi suntem din nou doi străini

Legați de-un pumn de amintiri..

De-aș putea sa te rog ceva..

Da-mi înapoi și sufletul şi inima

Da-mi speranța ce o aveam cândva

Ca vei pleca frumos din viața me..

Lasă-mi în dar acel unic vis alb,

Ce mi-a umplut paharul o vară

Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,

Destinele-ntr-o zi de primăvară.

Cum să-i spun sufletului să nu-i mai fie dor...

Cum să-i cer inimii pentru tine să nu bată?

Cum să ma apropii fără să mă respingi,

Cum să uit tot ce-a fost oda ă ..

Cum să nu mi te transform în artă

Cum aș putea în versuri să nu te scriu?

Ai fost plăcerea mea (ne) vinovată

Tu?.. tu ce-ai fi vrut ca eu să-ti fiu?.. 

Te voi păstra în amintirea mea

Ca cea mai luminoasă stea din cer,

Si îmi voi aminti în fiecare noapte

C-ai fost un vis... atât de efemer...

Voi da uitării prin durere și prin chin,

Nopți nedormite și nopţi plânse,

Cuvinte grele și pline de venin

Împreună cu visele mele învinse.

Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc

Și inima mea în veșnică agonie,

Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,

Plini de dispreț şi uneori mânie.

Eu voi uita cu înverşunare

Că nici o zi nu m-ai prețuit

Că nu mi-ai fost un strop de alinare

Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.

Te voi păstra frumos în amintirea mea

Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,

Nu-ţi voi uita nicicând atingerea

Atunci când în brațe cu drag mă țineai.

În amintire te voi păstra frumos mereu

Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu

Lăsându-mă in frig... fără de cele promise

Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.