Fără de rost și gol

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Spune-mi iubire, cum devii îndrăgostit

Abstractul orb sădind în suflet primăvară?

Poate să fie un miracol fericit,

Poate să fie o sămânță de povară

Spune-mi, de dragoste poți fi îndrăgostit

Veșnic umblând în căutarea interioară?

Pare greșit, ori imperfectul te-a lovit

Și-atunci e totul o impresie formală

Din toate florile doar una ți-e sortit

Să-ți înflorească la fereastră diafană

Parfumul ei  poate să fie otrăvit

De ai noroc e potrivirea ideală

Tu m-ai chemat când te-ai aprins, și am venit

Nu știu să-ți spun dacă simțind o să te doară

Săgeata zeilor adânc te-a nimerit 

Doar buze dulci și mâini fierbinți vindecă rană

Îndrăgostit fiind e totul sau nimic

Dorul îți tulbură gândirea rațională

Te risipești între apus și răsărit

Plutind în vise ai căzut într-o capcană

Eu pot să plec doar dacă tu m-ai izgonit

Dar stau în suflet și nimic nu ne separă

Poate uitarea să te ierte iscusit

Însă plecând tu m-ai văzut ultima oară

Nimeni să-ți sară-n ajutor nu s-a grăbit

Cu nepăsare vor fugi ca de o boală

Deși lumină sunt și totuși m-au gonit

Să nu mai vin aș vrea căci prea mulți mă condamnă

Uscate zilele atârnă pe tulpină

Le smulge timpul alergând irațional

Ucise zboară pe o pajiște străină

Foșnind supuse recviemul natural

Privirea umblă căutând fără lumină

Scânteia ochilor s-a stins emoțional

Șade-ntunericul plângând ziua senină

Murmură misa inspirată cauzal

Tristețea caută speranța clandestină

Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional

Înfige-n inimă săgeata asasină

Lăsând otrava să pătrundă visceral

Concert de lacrimi se aude în surdină

Curgând vibrează pe obraz un recital

E recviemul scris de liniștea sublimă

Cuvinte calde au murit sentimental

Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină

Zburând se scutură lipsit fundamental

Cade răpus în hipogeu fără de vină

Îi cântă norii recviemul procesual

Cortegiul viselor pierdute mă deprimă

Încolonate se îndreaptă spre sanctuar

Petrec blazate biata inimă infirmă

Sfârșită bate recviemul infernal

Pământul cade năvălind ca o cortină

Ascunde dragostea în gânduri abisal

Iubirea plânge refuzată în surdină

Doar recviemul se aude pe fundal

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante

Pornește-un vânt de vară

Suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte

Cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare

Ușor împinge valul

Plimbându-se în cercuri

Șoptind atinge malul

Prin apele sărate

Înoată-n lung delfinii

Sărind pe lângă barcă

Încântă pasagerii

Plutind fără de teamă

Se-arată pescărușii

Așteteaptă-n zbor pomană

Să prindă pufuleții

Din papură și trestii

Se-aude hărmălaie

Orăcăie brotacii

Tot cântă din cimpoaie

Apar și cormoranii

Egretele-s  vioaie

Ascund în cuib mezinii

Se-arată-n ceruri ploaie

Pe câmp rotesc ciulinii

Uscat pământul doare

Oftează mărăcinii

De apă setea-i mare

Furtuna răbufnește

În zări norii se-nfoaie

Stihia se pornește

Ne-ascundem în odaie

Privim de la ferestre

Spectacol de șuvoaie

Imagini de poveste

Curg apele puhoaie

Structurile terestre

Topindu-se se-nmoaie

Răsună-n cer orchestre

Prin nori lucesc văpaie

De-odată se oprește

Fug norii în convoaie

Apar crâmpeie-albastre

Lumina  se  înfoaie

Un soare dogorește

Cad razele greoaie

Grădina înflorește

Petale-n evantaie

Spre seară vine luna

Căldura se înmoaie

Ieșim cu toți-afară

Să facem o plimbare

Curând răsare noapte

Lumina se îndoaie

Adorm și cântăreții

E liniște-n zăvoaie

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,

Tăcerea iarăși s-a lăsat 

Cât imi lipsesti numai eu știu 

Sa ne vorbim din nou, cu drag!

Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm

Că mă gândesc numai la tine

Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor

Și toate amintirile cu tine.

Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă 

Un dor atâta de profund, 

După îmbrățișarea- ți caldă 

Și vinul tău... atât de scump...

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.

Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .

Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .

Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,

Genele mele îţi mângâie obrazul .

Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,

Acum ea îţi şopteşte .

Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,

Braţele mele liane strâng trupul tău .

M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,

În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .

Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,

Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .

M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,

Acum sunt întreagă .

În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .

Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .

Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,

Răsărit de simţuri în amurg de gând .

Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,

Căldură în suflete , suntem iubire ,

Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .

Cum să nu te privesc cu uimire,

Când ești o rază sublimă

ce întrece lumina?

Și n-am cum să nu observ

Cum luminezi blând

în inima mea plină.

Chiar și-n tăcere, tu tot strălucești.

Și-atunci când cuvintele tale

nu vor să-mi vorbească,

Te simt ca un vuiet în toate gândurile mele,

Ca o prezență pe care sufletul meu

... o cunoaște.

Când umbrele cad și lumina se stinge,

Tu ești un zâmbet întâmplător,

plin de culoare,

Un dor ce răsună și-n lume,

Dar în mine

... răsună mai tare.

Iubirea nu e frica, nu e drama

Iubirea n-are loc pentru ranchiuna

Iubirea nu se autoproclama

Iubirea e un scut pentru minciuna.

Iubirea, daca e, doar se simte 

Iubirea, daca e, iti schimba firea

Iubirea insasi, daca e, nu te minte

Iubirea nu imbraca amagirea.

Iubirea nu iti cere sa te pierzi

Iubirea iti arata libertatea

Iubirea iti sopteste-n ce sa crezi

Iubirea ramane cand vine noaptea!

Iubirea e in lucruri mici, marunte

Iubirea e in tot ce ne-nconjoara

Iubirea e in suflet si se simte

Iubirea te ridica, nu doboara!

.....................................................

Dar ce esti tu, de fapt, Iubire, oare?

Ca noi te-am definit in zeci de feluri

Ca orice -ai fi, pe noi mereu ne doare

Si tot mereu te trecem tot la "teluri".

Te punem langa "fericire", "bucurii"

Impachetand frumos vorbe amestecate

Credem in toate, ca niste copii

Apoi, tot noi, ajungem sa le dam uitate.

Cu fiecare vorba, gand, interpretare

Iti dam un sens, o noima personala

Ne comportam ca dup-o lunga cercetare

Mintindu-ne ca te traim si ca esti reala.

Miriam - Doua Umbre

21.10.2025

#Doua-Umbre

Respir aerul vieți blânde 

precum aburul creiat de frig

unde curg mângâieri solide

ca o speranță fără să oblig

Deschid privirea-n profunzine 

cu speranță pentru-o nouă zi

când tulburele are limpezime

precum frunzișul din brazi

Caut realitatea s-o pun-n poem

ce va străluci de bine

ridicând la rangul de suprem

mângâieri cu mâini fine

Constantin STanciu