Draga mea
Culoarea ochilor tăi este un abis etern
Acel zâmbet al tău m-a aruncat in infern.
Nu înțeleg cine ți-a permis
Să ai acea gropiță parcă scoasă din vis.
De boala și crimă am dat in război,
În închisoare m-am dus cu gândul înapoi,
Dar tu, înger cu aripi măiestre
Ai alungat oamenii cu pietre
Și ai construit ziduri uriașe
Unde nu erau nici măcar orașe.
Ești un ghiocel printre nimicuri
Ce-a răsărit într-o zi de miercuri.
Ești un vin fermecător
Invidiat si de un răufăcător.
Ești o ființă strălucitoare
Cu o personalitate atrăgătoare.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Oare...
Poem: Întunericul
A absolvit Facultatea de Inginerie, după care a decis să scrie versuri. Măriuca Chira, tânăra poetă ce se joacă cu imaginația și dorințele
Poem: Of tată
Poem: cad
Un eveniment de vânzare a cărților secondhand însoțit de gustări și prăjituri de casă
Poem: camy
Poem: o adiere de simfonii albastre/2
Scriitorul şi jurnalistul Philippe Lancon a câştigat premiul Femina pe 2018