Dor de noi

Colind pe-o rază de iubire

Ce duce sigur la inima ta,

Te rog oferă-mi șansa vieții

Să pot iubi, nu doar visa

Mereu tu îmi apari în vis

Dar fugi când mă trezesc,

Și deodată trist mă simt

Că nu convig să te opresc

Te văd pe stradă singurică

De cum se face dimineața,

Curaj nu am să îți vorbesc

Și doar salut și-mi întorc fața

Tu ești prințesa mea din vis

Și nu doar o nălucă imaginară,

De care cred că mă îndrăgostesc

Și iată te visez, seară de seară

Nu știu cum să intr-un vorbă

Să-i zic ce simt eu pentru ea,

Iar de-mi va accepta dorința

Voi spune c-am atins o stea

......................

Așa a început idila noastră

Și este una fericită, nemuritoare,

Demult prințesa visului îmi este

Soție și iubita mea...sub soare!

Stăteam pe acoperișul casei, îl ascultam pe Marley

și priveam, cum una câte una se stingeu, luminile spitalului Fundeni,

Cum una câte una umbrele zburau, ca leii lui Khayam, în taigaua persană.

Aceasta-i iubirea -mi spuneam. Când ea, înfiorată, mă apuca de mână,

Simțind în acel „ Is this love” norul radioactiv al maturizării.

Dar mie nu-mi păsa, știam deja că suntem prinși ca-ntr-o capcană,

Și că acele clipe nu vor mai veni nicicând,

Și că nu peste mult timp, ne vom uita jurămintele, și numele,

Și că nu peste mulți ani vom zbura și noi de pe spitalul Fundeni,

În taigaua persană, ca leii lui Khayam.  

Autor : O.T.

Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?

Când privești frunza bătută de vânt,

Razele de soare jugăușe-ntre rămurele,

Și-asculți triluri și ciripit de păsărele,

Ființa-n simțire dorește-un avânt.

Zumzet de gâze și susur de râuri,

Pajiști întinse-n tomnatice culori,

Septembrie apare cu strune de viori

Și melancolic se așterne pe drumuri.

Nu te mai văd pe strada mea

Să îți admir făptura ta divină,

De care sunt atât de fermecat

Chiar dacă ești doar o străină

Era o vreme când te vedeam

Și dimineața și pe-nserat,

Plutind ușor cu pasul legănat

Cu păru-n coc și elegant legat

Nu știu dacă cândva vei reveni

Să pot să văd ce n-am putut uita,

Și nici dacă cumva curaj voi prinde

Să te invit și să flirtăm la o cafea

Până vei apărea sau nu pe stradă

Voi pune rând cu vers pe o hârtie,

Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu

Să mă inspire să-ți scriu o poezie

Știu cum voi începe prima strofă

Că a trecut pe strada mea o fată,

Și-am să închei precum povestea

A fost tare demult...a fost odată!

În mare mã scufund,

Prin valuri ce m-apasă

Din gânduri și-amintiri,

Cu capătul de coasã

Căci timpul,nu mi-a spus,

De iubirea-ți nefastă

Și-n cale mi te-a pus,

Metaforă albastră

De-atunci te-am căutat,

Prin versuri, dintr-o mie

La țărm sperând s-ajung,

Din inima-mi pustie

Prin valuri m-ai purtat,

Spre port de fantezie

N-am fost mereu poet,

Tu, te-ai născut poezie