Din trecut

Prea multe sticle de vin sparte,

Și de oglinzi ce ne reflectă.

Trecutul tot ca într-o carte,

Iubirea noastră prea defectă.

 

Prea multe răni ce nu mai trec,

Și prea puține-mbrățisări.

Refugiați în vinul sec,

Și în tutunul din țigări.

 

Sunt mult prea multe gânduri triste,

Și tot mai multe cicatrici.

N-a existat, n-o să existe,

Iubirea noastră fără frici.

 

Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",

Iar spre final sunt doar regrete.

Noi nu iubim și n-am iubit,

Printre minciuni, printre secrete.

 

Prea multe umbre din trecut,

Ce lasă-n urmă spații goale.

Nu ne avem, nu ne-am avut,

Nu am fost prin visele tale.

 

Prea mult deranj în casa noastră,

Unde ,,noi" nici n-am existat.

Arunc eu astăzi pe fereastră,

Tot ce-a durut și n-am uitat.


Category: Love poems

All author's poems: Popa Andreea poezii.online Din trecut

Date of posting: 6 июня 2024

Added in favorites: 3

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1220

Log in and comment!

Comments 1

author edi petecuță

edi petecuță

Inafara de ultimele doua stofe care cam scârțâie...restul poeziei este artă 👍

Other poems by the author

Dorință

Să-mi fii muzeu, eu să-ți fiu muză,

Și să-mi faci degetul mai greu.

Să-mi cunoști gustul de pe buză,

Să fiu a ta, iar tu al meu.

 

Să-ți fiu culoare în pictură,

Să te iubesc cum îmi e felul.

Să-mi fii cuvânt de legătură,

Și să-mi ștergi rujul, nu rimelul.

 

Să-ți fiu liniște, siguranță,

Tu să-mi fii barcă de salvare.

Să-ți fiu fărâmă de speranță,

Tu să-mi fii zi de sărbătoare.

 

Doar lasă-mă să-ți fiu mireasă, 

Să fiu a ta, să fii al meu.

Să-ți fiu într-un cuvânt ,,acasă",

Ca să fim ,,noi" și nu doar ,,eu".

More ...

Eu cu tine

Tu, pansament ce-mi stă pe piele,

Eu, viciu ce-ți intră la cord.

Vindeci subit rănile mele,

Eu vindec tot ce-i dezacord.

 

Tu, puls ce-mi stă în circulații,

Eu tot ce ține de artere.

Nu simt nici goluri și nici spații,

Iar tu nu simți pic de durere.

 

Tu, aer, sentiment și stare,

Eu, amintiri, povești, momente.

Tu îmi ești barcă de salvare,

Eu îți sunt visuri permanente.

 

Tu îmi ești scut, îmi ești și armă,

Să duc războaie eu cu mine.

Ești viitorul scris în palmă,

Și tot ce-nseamnă ,,bun" și ,,bine".

 

Eu sunt și îți voi fi mereu,

Impuls ce-ți dă doar stări de bine.

Căci sună prea puțin un ,,eu",

Și prea perfect un ,,eu cu tine".

More ...

Cioburi

Oglinzi fragile se fac bucățele,

Reflexia-i din ce în ce mai mică.

Nu îmi aud nici gândurile mele,

Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.

 

Acum de cioburi plină e podeaua,

Nici muzica nu prea mă mai ajută.

Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,

Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.

 

Nu-i prima oară, nu e deja vu,

Când adun cioburi zis și ,,sentimente".

Și ma tot mint că e normal, dar nu,

Nu e normal să rămâi cu fragmente.

 

Și toate cioburile, speranțe pierdute,

Pline de sânge că tot calc pe ele.

Și toate rănile ce nu pot fi cusute,

Sunt cicatrici ce sting visele mele.

 

Inima mea, și ea, o vază de cristal,

Frântă de chinuri și speranțe mute.

Simt că durerile sunt semne de final,

În soarta mea, doar linii absolute.

 

Dar încă mai adun și cioburi risipite,

Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.

Dar timpul fură clipe infinite,

Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.

More ...

Tu

Doar eu văd ce ei nu văd,

Doar eu scriu când ei respiră.

Ei văd doar haos și prăpăd,

Eu văd un om ce mă inspiră.

 

Să simt ce ei nu pot privi,

Să scriu când ei cred că nu pot.

Să simt ce mult te pot iubi,

Să scriu ce simt și să simt tot.

 

Te simt, mă simt și mi se pare,

Că nici n-am nevoie de ei.

Cât timp te scriu, lumea dispare,

Și rămâi tu în ochii mei.

 

Nu simt și nici nu am simțit,

Sau n-am văzut să mă inspire.

Vreun ,,neica nimeni" amețit,

Să mă îmbete cu iubire.

 

Și doar pe tine te voi scrie,

Căci de la tine eu primesc.

Esență ca să mă simt vie,

Și ca să scriu cât te iubesc.

 

More ...

,,Cartea mea de vizită"

În casa mea abundă de regrete,

Abundă de miros a Malboro albastru.

În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,

Căci și așa-i format un munte de dezastru.

 

Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,

Miroase a tutun din living până-n hol.

De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,

Casa și mintea plină, în inimă tot gol.

 

Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,

Blurând subit și pozele cu mine.

Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,

Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.

 

Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,

Am scris gânduri ce au mesaj sonor.

Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,

,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."

 

Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,

Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.

E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,

Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.

 

În casa mea abundă de-ntuneric,

Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.

Aleg să scriu abstract în mod isteric,

De haosul trăit când trec prin mii de stări.

More ...

Rătăcită

Du-mă la ziua când ne-am cunoscut,

Du-mă la cine eram ieri.

Ia-mi tot ce doare și-a durut,

Transformă-mi toamnele în veri.

 

Du-mă la zilele ploioase,

Du-mă la serile în doi.

Când te simțeam până la oase,

Ia-mă și du-mă înapoi.

 

Du-mă la ,,Bună dimineața".

Du-mă la ,,Nu te las sa pleci".

Când nu era subțire ața,

Și când simțeam că nu-mi mai treci.

 

Întoarce-mă la ce am fost,

La ce speram că o să fim.

Când nu era scenariul prost,

Nici scurtmetrajul sa nu-l știm.

 

De te-aș lăsa iar în trecut,

Simt că m-aș pierde și pe mine.

Du-mă la tot ce am avut,

La vin, la filme și la tine.

 

Du-mă la certuri și la frică,

Să văd din tine ce e rău.

Sa vindec rana, s-o fac mică.

Du-mă la tot ce a fost al tău.

 

Du-mă la vineri și la joi,

Du-mă la sâmbete, duminici.

Du-mă la ce-am însemnat noi,

Chiar și atunci când eram cinici.

 

Du-mă la seri, du-mă la zile,

Du-mă la tot ce avea rost.

Azi iar de dor scriu mii de file,

Ca să mă-ntoarcă la ce-am fost.

More ...

Poems in the same category

Iubirea care m-a schimbat

Te-am întâlnit când lumea era doar o schiță,

Un drum bătătorit de pași străini,

Dar ai adus în suflet o scânteie,

Și-ai transformat toți spinii în lumini.

 

Se spune că iubești o dată

Și cred că timpul s-a oprit în loc,

Căci după tine, mintea mea curată

Nu mai distinge flacăra de foc.

 

Nu fiindcă lumea ar seca de oameni,

Sau chipuri bune n-aș mai întâlni,

Ci fiindcă tu mi-ai dărâmat hotarul

Și m-ai învățat cum pot simți.

 

Ai scris în mine noțiunea de „aproape”,

Ai pus amprenta peste tot ce sunt,

Și-acum privesc prin ochii tăi și noaptea

Și mersul stelelor pe acest pământ.

 

Fără această unică verigă,

Viața-mi părea templu neterminat,

O carte albă, necitită, mută,

Un zbor ce niciodată n-a plecat.

 

M-ai întregit cu o privire,

Schimbând tot sensul din destin,

Iubirea ta e singura trăire

În fața căreia mă-nchin.

More ...

FATALITATE… MUZICALĂ

    Nu caut să-mi găsesc vreo vină sau motive, 
    De ce mi-am agăţat inima-n portative, 
    Căci ştiu c-aşa sunt eu, iubind cursiv, total, 
    Cu patimă-n priviri, m-am prăbuşit... fatal. 
    
    Şi nicio carte-n lumea asta nu s-a dezvăluit, 
    Privirii însetate din ochiul uluit, 
    Aşa cum sufletul mi-am aşezat pe tavă 
    Nepăsător, ecoul, suspină-ntr-o octavă... 
    
    Vibram în adierea şoptită-a minţii tale 
    Şi-obişnuiam să cânt în simfonii banale, 
    Acum, mă simt stingher: sunt ca o cheie sol 
    Redându-mi partitura, trecută la subsol... 
    
    În mine nu sunt eu. E-o linişte totală. 
    În rime stau blocat, cu-o inima fatală, 
    Cu sufletul zvârlit la tigri şi la lei, 
    Eu zac în nemişcare şi-aştept mişcarea ei…

More ...

Te rog cu mine stai!

Ești bucuria vieții mele

și floarea lunii mai,

La tine-mi este fericirea

te rog cu mine stai

 

Te-am întâlnit în zi de toamnă

în grupul de studenți

Dădeam cu toții consultații

L-ai noștri pacienți

 

Privirea mi-a căzut pe tine

iar tu m-ai evitat,

Apoi m-ai prins de mână

când pacientul a lătrat

 

Rapid te-am strâns în brațe

simțind cum tremurai,

Și pentru un minut am fost

nu pământean și-n rai

 

Îmi amintesc cum te-ai scuzat

fiind în brațele mele,

Și cum privind spre animale

mi-ai zis că ai frică de ele

 

Cu fața foarte îmbujorată

te-ai depărtat de mine,

Și am văzut pe chipul tău

că ți-i puțin rușine

 

Atunci am îndrăznit să-ți cer

să vii la o plimbare,

Ai dat afirmativ din cap

în semn de aprobare

 

A doua zi eram doar noi

în parc pe o cărare,

Am stat pe banca de sub tei

și i-am furat o sărutare

 

Povestea noastră de iubire 

aici a început,

Și-n anul cinci de facultate

eu mâna i-am cerut

......................................

Acum după o viață împreună

cu fata mea aleasă,

Sunt fericit și împlinit

că am iubirea-n casă!

 

 

 

 

 

 

More ...

Te-am asteptat cât pentr-o viață

Te-am așteptat sperând cum n-am facut-o pentru nimeni

Am scris pe foi vise, emoții, îmbrățişări, in zeci de poezii.,.. 

Te-am așteptat nopți la rând dându-ţi tot sufletul din mine, 

Chiar dacă tu, plecai mai mult în fiecare zi.

 

Te-am așteptat în pagini pline de vise, iluzii și durere... 

În toate versurile mele, tu...vinul erați venerați

Și dupa cum se vede, continui să mai scriu poeme, 

Chiar și acum când ... să sper am abandonat.

 

Te-am asteptat scriind atât de mult şi intens, 

Mi-am anesteziat sufletul cu vise și "minciuni". 

Te-am așteptat cu dorul pus în fiecare vers, 

Tot încercând să umplu ale tăcerii tale... goliciuni.

 

Te-am așteptat și-atunci când doar mi-ai râs în faţă, 

Și-atât de crud în ochi tu m-ai privit....

Te-am așteptat naiv ca pe-o minune-n viață 

Deși, măcar o clipă, în urmă n-ai privit...

 

Te-am așteptat cât să n-o mai fac vreodată,

În viața asta pentru nimeni și nimic

Rămân doar să te mai scriu câteodată 

Când gându-mi scapă printre puținele, frumoase amintiri...

 

More ...

Iubire albă

 

O fi soartă debusolată?

Sau oare ne ignoră complet

O iubire suspendată

2 corpuri,1 suflet

 

Te am întrebat la lună

“dansa e frumoasă pe jumătate?”

Mi ai zâmbit ca o nebună

Ai știut ca voi face păcate

 

Sunt semi luna,și aștept să mă vezi

Să mă faci nebună,cum povești creezi

Să mă strigi să mă plângi să mă omori

A îndrăgi,a lungi,da i sens,răpitor ule de culori!

 

Și dacă gândul meu te cheamă

Să mă strigi la o țigară

Măcar atunci,fi fără teamă

Măcar atâta ne legară

 

Un gând uitat pe seară

Într o vineri de vară

Pe bancă noi la țigară

Și viața o uitarăm

More ...

Memorie

Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat

Cu o soartă moartă jumătate…

Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat

Cu brațele mele de triste șoapte.

 

Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea

Să te revăd eram tare speriat,

Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…

Așa te-am visat, așa te-am purtat!

 

Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire

Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…

Țînând un chip în astre de o eternă amintire

Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.

 

Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie

Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat

În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,

Cum eu nicicând… n-am existat.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍