Diferențe

nu cedez

La nici un dușman.

Să ardă în foc.

dușmanul meu,

Arma să i se frângă

Sabia din mâini să-i cadă.

Să se sperie când o să mă vadă .

nu cedez la nici un dușman,

Gustul să-i fie amar,

În genunchi să cadă,

Când o să mă vadă,

Să-și ceară iertare,

Nici nu va face,acest lucru mare

Scânteiul din sabie a ieșit,

Precum focul s-ar putea căzut.

Nu cedez la nimeni,

Nici la un dușman.

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Silueta blândă a vieții

Se-apleacă asupra sufletului,

Așa cum roua dimineții

Aduce împrospătarea aerului.

Speranța zorilor vieții însorite

Ce îți așterne tiptil în suflet,

Miresmele dulci și întinerite

Ale dorinței pornite din cuget.

Să nu-nvinuiești iar destinul

Că de-abia azi după atâta chin,

Poți iarăși să privești seninul

Și să nu te simți privită ca manechin.

Dar nu ursita-ți poartă vina,

Că n-ai văzut nici flori, nici stele,

Ci în principiile tale-i rădăcina

Căci ai omis să mai urci crestele.

Poate așa vrea Dumnezeu

Să pot cunoaște iubirea cea adevărată

Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,

Ori mai degrabă să-mi traducă

Într-un târziu că dragostea există ...

Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult

Ci cum îmi spune El acum,

De Dumnezeu e vorba,

Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,

Vasilica!

Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,

Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun

Sau mai degrabă mincinos...

Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,

Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins

Căci visele sunt vise orice-ai face

Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..

Urâtă ești tu tristă rece realitate,

Fară iubire viața-i chin,suspin

Și sărăcie sau mai degrabă moarte...

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Clipe reci și triste se duc,

Floarea vieții se-ofilește.

Chibzuiesc ce drum s-apuc!

De ce inima-mi iubește?

Pe tine un chip de lut

Ce râvnești numai plăcutul,

Chinuind o floare, mut

Când tăcut este trecutul.

Nu vrei floarea din fereastră,

Ci glastra în care ea doarme.

Nu-i vrei zborul de măiastră,

Și nici parfumul unei karme.

Dar ajunge-va într-un timp

Apa din glastră să se scurgă,

Și-mpinsă parcă de-un înghimp

Glastra cioburi să se spargă.

Vei rămâne ca un pustnic.

Glastra, apa s-au sfârșit.

Ce să faci, acum ești vârstnic,

Iară floarea, păcat s-a ofilit.

Ce vei mai alege oare

Dintr-o viață, din nimic?

Vei rămâne cu ochii-n soare,

Un suflet îndurerat și-anemic.

Sorb din pocalul iubirii cu sete;

Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,

Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..

Simt că mă plimb printre stele,

Sau poate chiar sunt una..

Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult

ca să fiu sincer

îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei

descumpănit

pentru cineva care a văzut și reflectat totul

nu mai există emoție

spirala descrescătoare a vieții

accentuează sentimentul  acela obositor

de déjà vu

lehamitea

unele lucruri revin obositor în prim plan

și se suprapun peste altele

în același spectacol stand-up comedy

de prost gust

jucat prima dată la Facere

cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului

îngenuncheat în el însuși…

nu știu dacă aveam neapărată nevoie de o lege a relativității

alăturarea cuvântelor „lege” și  „relativitate”

îmi apare ca o contradicție în termeni

toate legile sunt

după câte știm

absolute

ceva „relativ” exprimă o incertitudine

(poate fi pus sub un semn de-ntrebare!)

Einstein profețise că nu există viteza mai mare decât cea a luminii

în mecanica Marelui Univers

mai târziu aflăm că neutrinii se pot  mișcă mai repede decât lumina

mult mai repede

ba chiar pot face drumul înapoi

pot reveni

și termina cursa pe locul întâi

ei sunt efectul care precede cauza

un fel de mașină a timpului

tot Einstein afirmase că energia este egală cu masa

proporțional cu viteza luminii în vid

E = mc²

posibil

eu însă constat că raportul acesta se schimbă

direct proporțional cu avansarea în vârstă

la o masă mai mare nu-mi mai ajunge aceeași putere

să țin pasul cu lumina

încă un mit spulberat

la fel de bizară mi se pare problema cu spațiu

și timpul

privite ca un tot unitar

savanții ne spun că spațiul ne este accesibil

prin cele trei elemente alle unui romb

înălțime

lățime și lungime

numai că retina noastră reține doar două dintre ele

ignorând

în plus

adâncimea

care ar fi timpul

ceea ce ar explica o limită inadmisibilă a ființei umane

eu îmi reprezint timpul ca un vagon de tren

în care încap zece oameni

la prima stație urcă încă o sută

dar nu mai sunt locuri

spațiu

oricât s-ar îngrămădi cei o sută de oameni

în timp ce trenul se deplasează cu 100 km la oră

spre infinit

vagonul nu se curbează

ca în celebra teorie a relativității

aici lucrurile sunt mult mai clare

spațiul acesta e doar pentru zece oameni

și nu are nicio legătură cu timpul…

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,
femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi
norii umbroși ai tristeții
cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici
mocnește-n atomii minusculi,
nevăzuți,
așteptând doar o răsuflare celestă
nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,
dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi
n-ai cum să înțelegi,
Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie avem de cuvinte,
fiecare punct câștigat e cât un Waterloo,
cât un Picasso veritabil,
Les Demoiselles D`Avignon erau jucătoare de Scrabble,
la fel Galileo Galilei,
Giordano Bruno,
Hristos…
pietrele din Stonehenge,
giganții din In***cenzure*** Paștelui,
sunt urme ale unui joc de Scrabble intergalactic,
însuși Dumnezeu iubește jocul de Scrabble
ca să știi...

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

lângă sufletul tău

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

să-l ating

dar  mi-a fost frică să nu-l trezesc

cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor

și părăsesc corpurile

iar eu nu voiam să te las fără suflet

așa că m-am întors pe partea cealaltă

dinspre inimă

și m-am delectat până în zori

cu Simfonia Fantastică a sângelui tău

actul doi

pasiune și dragoste…

sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi

nu poți opri ploaia să plângă în hohote

vântul să bată

căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul

puiul galben să iasă din ou

ridicăm de fiecare dată din umeri

copleșiți

nu suntem decât niște figuranți amărâți

actori în aceeași piesă de teatru absurd

a lui Bekett

alături de inși tarați biologic

alienați

abulici

antieroi

clovni ridicoli

evoluând în același plan al disperării

al obsesiei

așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc

să te spânzuri...

învățasem până mai ieri să-mi reprezint lumea

abstract

după niște contururi neregulate

desenate în negru pe-o hartă

fiecare contur ascundea un loc cu o notă distinctă

asociată cu denumiri de fluvii, de munți, de imperii

de drumuri ale mătăsii

de orașe

despre care citisem prin cărţi

în care trăiau milioane de oameni

nevăzuți

despărțiți între ei de aceleași  fluvii, de aceeaşi munți

de aceleaşi drumuri ale mătăsii

de aceleaşi nesfârșite întinderi de cer și pământuri

într-o zi însă a apărut cea de-a opta minune a lumii

telefonul

care a schimbat totul

cu un deget acum deplasăm lumea după voia inimii

prin fața ochiului

înainte-înapoi

apoi de la capăt

imaginile lumii curg ca nisipul dinăuntru unei clepsidre

și se răsfrâng ca o rază de Soare într-un ciob de oglindă

privind în urmă zâmbesc

Marea Piramidă din Gizeh

îmi apare azi ca o glumă        

Grădinile suspendate ale Semiramidei        

la fel

Templul zeiței Artemis din Efes         

un loc al uitării

Statuia lui Zeus din Olympia

infatuare, orgoliu grecesc

Mausoleul din Halicarnas 

 sfidare

Colosul din Rhodos

sperietoare de ciori

Farul din Alexandria

sforţare

niște glume până la urmă

în comparaţie cu minunile ultimului veac

începând cu teoria relativității a lui Einstein
cu telefonul mobil al lui Martin Cooper
până la mani***cenzure***rea ADN-ului
și zborul omului către Marte
ultima frontieră dintre noi și Dumnezeu
a rămas cerul…