…dar ești totul

Scumpo ce este iubirea?
E cind imparti la doi ceva,
Cind iti Ramine numai pentru tine
Dar tu alegi sai dai si partea ta.

Este atunci cind farmecul dispare
Si cind deja apare parul alb.
Cind ochii nu mai au acea culoare,
Si totusi o iubesti neincetat.

Este atunci icnd treceti prin probleme
Prin vijelii si poate prin furtuni,
dar voi mereu ramineti impreuna
Asa cum ati promis la inceput.

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.

Ca o frunză frântă 

Ruginit-am timpuriu

Sub stropii ce frământă

Din cerul cenușiu. 

În vârtej mă poartă 

Pe căi întortocheate 

Bătătorita soartă 

De vise -nlăcrimate...

La răspăntie de drum 

Mă saltă văntul, aprig,

Suflând din bucium,

Mă-nvăluie de frig...

Lipsită de căldură, 

Mă pierd în neputință, 

Pe ramura ce tremură 

Sorbită n neființă..

Golașă de culoare

Ce ma-mplinea odată;

Azi mistuie sub soare 

Iubirea mea uitată...

Ma simt ca si cum mai tait pe suflet

Incercat sa imi afli trecutul 

Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista 

Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima 

Miam vindecat fiecare rana facuta de tine 

Cicatricile inca dor 

Ma frustreaza ca mor de dorul tau 

Frustrarea ma sufoca in amintiri 

Eu nu le inteleg de ce am procedat asa 

Tu nu intelegi de ce am fost asa 

Eu nu inteleg de ce ai foat asa 

Mie dor de tine 

Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam 

Inca te iubesc 

Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine 

Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție 

Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi 

Sunt frustrata pe mine 

Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine 

Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine 

Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine 

Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze 

Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree 

Tu ai uitat dar eu nu pot 

Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte 

Eu nu oa sa incetez sa te iubesc 

O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti 

Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕

E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.

Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.

Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.

Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.

Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.

Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.

Mă simt ca un ghimpe în picior

Goală și învechită în interior

Mă simt ca una singură pe lume

Făcută cioburi fără nume

Mă simt ca ultima picătură din pahar

În ziua nunți nedoritul dar

Mă simt uitată-n întuneric

Închisă vie in sufletul cadaveric

Mă simt ca un lucifer

Urât de lume și durere ofer

Mă simt ca o culoare ștearsă

O pictură aruncată și arsă

Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate

Ca florile rupte în vază uscate

Mă simt strâns apucată de gât

Ca un biet copil amărât

Mă simt de tot orfană

Ca o regină fără coroană

Mă simt ca o moarte

Lumea fuge de mine departe…

Mă simt …cum mă simt …

Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie

Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe

Vocea din umbră sângerie îi vorbește

Pe tine cine te iubește ?

Gânduri diabolice o împânzesc

Inima țipând în interior lacrimi trezesc

Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește

Pe tine cine te iubește ?

Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele

Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele

Urletul morbidității inima-i albește

Pe tine cine te iubește ?

Trăgând de ea și rupând-o în bucăți

O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți

Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește

Pe tine cine te iubește ?

Poate nu știu să iubesc sau să ofer

Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit

Cum să ofer o întreagă iubire , când eu

Nu sunt decât pe jumate

Ce caut aici ? când toți sunt în același timp

Dar eu nu simt că aparțin lumii

Diferit de creațiile naturii

Care știu să iubească și sunt iubiți

Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins

Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată

Dar pe mine nu, doar mă sufocă

Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate

Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit

Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești

Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc

Somnul din care nu mă voi mai trezii

Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….

Când apun stelele ea îmi vorbește

Printre lacrimi de suspine îi las glas

Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni

Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă

Prin ochii ei , îi strălucește fața …

Îmi zâmbește dar cu lacrimi

Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii

Căci doar ei îi pot spune de săgeata

Ce-mi străpunge sufletul în noapte

Și de fumul sumbru ce mă îneacă

Luna e roșie și arzătoare căci

Prin vene curge-un sânge otrăvit

Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri

De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât

Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată

Nopțile-mi sunt amare

Sufletu’- i pătat și înghețat

Lăsându-mi chipul să zboare

Rămânând doar trupul schițat

Un tablou în negru pictat

Umbre cenușii răscolind în fundal

Un junghi în piept am gustat

Întregul trup devenind pal

Cerul prăbușit mă nimici

Zdrobindu-mi oasele , un răgnet

Strigoi în jurul meu căzând anemici

Acum durerea-i doar un sunet

Sufocându-mă în nevoia după viață

Închisă, trasă în bezna din mormânt

Corpul legat îmi e doar cu o ață

Dezgropănd găsesc doar un veșmânt