DACĂ M-ASCULŢI...

    Dacă m-asculţi... 
    
    Înseamnă că n-am strigat în zadar 
    sufletul din mine…
    
    Înseamnă că am plâns destul 
    cu lacrimi mult prea amare... 
    
    Înseamnă că am mers deculţ 
    când m-am desprins de mine... 
    
    Înseamnă că rănile mele 
    s-au închis peste durere... 
    
    Înseamnă că sunt gata să zbor 
    şi să cad, ca iar să mă înalţ... 
    
    Înseamnă că stânca ce a crescut 
    topeşte soare-n stropi de lumină... 
    
    Înseamnă că am uitat în umbră 
    pasul căscat peste mine... 
    
    Înseamnă că inima mea 
    va începe să bată din nou… 
    
    Dacă m-asculţi... 


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online DACĂ M-ASCULŢI...

Date of posting: 3 декабря 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 456

Log in and comment!

Other poems by the author

O, TE-NDEAMNĂ

    O, te-ndeamnă să rămâi, 
    Să rămâi numai o clipă, 
    Cât o zbatere de-aripă… 
    
    O, te-ndeamnă nu pleca, 
    Nu pleca, mai stai o noapte, 
    Şi-o să-ţi umplu ora-n şoapte… 
    
    O, te-ndeamnă să mai stai, 
    Să mai stai o oră-ntreagă, 
    Să-ţi şoptesc cât mi-eşti de dragă…

More ...

ULTIMUL VALS

    În liniştea nopţii, ce nu ne-o dorim,
    Amândoi ascultăm acest vals sublim. 
    Tu încă mai vrei să mă ţii în suspans - 
    Iubito, îmi acorzi acest ultim dans? 
    
    Chiar şi luna-şi arată surâsul timid, 
    Printre nori, peste râul ce curge fluid, 
    Un ecou de vioară, ce lin îmi suspină 
    Şi dorul de tine, pe moment, îmi alină... 
    
    Un, doi, trei, un, doi, trei, un, doi, trei, 
    În braţele mele, de vrei, ori nu vrei, 
    Ritmul acesta ne înalţă-nspre nori 
    Sfârşindu-ne umbrele a doi visători... 
    
    Un ultim dans, un vals, atât îţi mai cer,
    Înainte ca acesta să piară-n eter,
    Înainte că liniştea serii să cadă,
    Peste a inimii zgomotoasă, cumplită, tornadă…

More ...

E TOAMNĂ (IAR)

Ce repede trecu această scurtă vară, 
Așa cum trece ziua și se preface-n seară, 
Să simt acut în mine cum clipele se scurg,
Că uite, păsările zboară, spre infinit amurg... 

Și cum nu-mi stă-n putere să fac din clipă, zi, 
Nu voi opri copacii din a se desfrunzi, 
Nu pot ruga cocorii să zăbovească-un ceas, 
Să nu mă simt din nou, în urmă, cel rămas... 

Dar iată, din păcate, zarurile-s aruncate, 
Iar zeii cruzi își râd de noi și își dau coate, 
Cu mustul dulce, zadarnic, în pahar,
Noi ne-am trezit că-i toamnă. E toamnă. Iar... 

More ...

Amintirile mele

Zilele trecute am mâncat primele caise ale lui Cireșar, iar gustul lor mi-a trezit amintirea vie a caiselor zemoase din copilărie:

- Bre Gheorghe, da' unde să hie băietanul aista? Că nu l-am mai văzut di pi la prânz!
- Ei, unde să hie? Las' că știu io!

Iar eu mă aflam în podul casei bunicilor, citind una dintre cărțile care mi-au întregit copilăria: "Cei șapte frați", de Aleksis Kivi. Pe-atunci aveam obiceiul să-mi petrec o bună parte din vacanța de vară la bunici, la țară. În mai toate zilele, după ce mă trezeam, mă cățăram în caisul din spatele casei și strângeam câte-o strachină de caise coapte, zemoase, blonde și pistruiate, după care mă cățărăm pe scara care ducea în pod, și că să nu fiu dibuit, trăgeam scara după mine. Apoi, așezam un țol peste bucile de lână și la lumina îngustă a ferăstruicilor taiate în acoperișul casei mă abandonam cu totul lecturii.

Ce internet, care tabletă, ce televizor? N-aveam nevoie. Dar uite, că după atâția ani, de fiecare dată când deschid o carte, parfumul caiselor copilăriei mele îmi inundă mintea și-mi trezește la viață oameni și locuri care acum nu mai există. Eu unul, n-aș putea să trăiesc nefiind înconjurat de cărțile mele. Oare pe unde or fi "Cei șapte frați"? Cartea a dispărut de mult, dar întocmai ca în 451° Fahrenheit ai lui Bradbury, pasaje întregi citite iar și iar îmi revin in memorie. Tu când ai citit ultima oară o carte?

More ...

JOC DE CUVINTE

    Valuri comune şi banale m-au înfrânt... 
    scuipat de scoici în frânturi de cuvânt, 
    vasal, în sfârşit, pe ţărmul fierbinte 
    mi-am lăsat trupul pustiit de dorinţe,
    şi-mbrătişat de-un cer albastru şi ostil
     - ca polenul de pistil -, 
    mă-nalţ către genunile adânci 
    spre curcubeiele-ncrustate-n stânci, 
    ce cad din înălţimi solare
    ca nişte lacrimi de cristale.

More ...

SPUNE-MI CE VREI

    Voi fi azi, sau voi fi mâine?
    Vei pleca, sau vei rămâne?
    Tu doar să știi că sunt aici,
    Așteptând să te decizi...
    
    Dacă azi, acum, vei râde,
    De iubirile ce-s crude,
    O să râdem împreună,
    Și-o să fie o zi nebună...
    
    Dacă mâine fi-vei-ntunecată,
    Eu voi sta la judecată,
    Fără vină, în tăceri,
    Fi-voi doar ecoul zilelor de ieri...
    
    Pot fi blând, sau pot fi aspru,
    Și tăiș de ciob de astru,
    Spune-mi doar ce vrei să fiu:
    Nor sau soare-n zor de zi...
    
    Spune-mi dacă vrei lumină,
    Ori amurg, ori lună plină?
    Voi fi ori 'nalt, ori hău adânc,
    Ori, la urmă, doar cuvânt…

More ...

Poems in the same category

Nu te indragosti de mine

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de ceea ce e scris printre cuvinte...

De printul din povestea ta,

Care intr o noapte ti a lasat sub perna, o floare de nu ma uita...

Si in vis , te a sarutat pe frunte,

Pe masa, ti a lasat o scrisoare,

In gand ti a pus culoare.

 

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Strainul din tren , care a trecut, zambind pe langa tine,

Cu sufletul impovarat de la  rucsacul plin cu vise

Poate ca nici n ai observat,

Sau poate nici nu ti a pasat,

Insa pe cerul intunecat ,la milioane de ani lumina departare,

Din praf si din lumina, din cuvinte ratacitoare,

O noua stea a rasarit,

Acolo unde , pentr o secunda, timpul s a oprit.

 

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Cuvintele mele sunt doar pe o foaie alba ,

Sunt momente de refectie totala,

De singuratate scaldata in cerneala.

Sunt ganduri salbatice care vaneaza, ucid orice privire cand o intalnesc,

Cu fluturii ce se agita in stomac, ele nu se hranesc.

Prada lor ,esti tu si a ta iubire,

Nu te indragosti de mine.

 

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de o mare albastra,

Acolo unde pamantul o imbratiseaza.

Sa te lasi prada apusului rosu de soare,

Acolo unde cerul plin de stele,

Se scufunda in mare.

 

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Mai bine indragostestete , de un portret cu tine in acrilice,

Un tablou pe panza, intr un muzeu,

Indragostestete de el , asa cum m am indragostit si eu...

 

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Nu te indragosti de bratele straine,

De o atingere fierbinte,

Care se stinge repede , intr o clipa de nostalgie.

Indragostestete mai bine de o poezie,

De versurile calde

De rimele suave

De o melodie care curge,

Pe fundalul unui lumi ce arde,

De o liniste deplina,

De un zambet sincer in oglinda

De o conversatie in doi pe canapea,

Langa o ceasca de cafea,

Nu te indragosti de mine ,draga mea.

 

 

 

 

 

More ...

Tu să rămâi...

Ziua îmi ascunde secrete ca singur să nu mă simt,

O secundă a trecut si prin viața iar mă plimb..

 

S-a întamplat să nu mai știu ,ce-i cu mine și de ce,

Dar am vrut numai să-ți fiu,vis frumos si încredere.

 

Nu știu cum de m-ai făcut,să număr doar pașii noștri,

Și cand vin cutremure,să citesc în ochi albaștri...

 

Găsesc prea multe indicii,că-mi ești ghidul pe vecie,

Într o noapte furtunoasă,intr o carte,o poezie.

 Care-mi dă cu pasiune ,o  iubire ce-am cerut,

Într-o noapte întunecoasă,doar pe tine te-am avut...

 

 Tu mă mângâi de durere,într un glas noi ne vorbim,

 Îmi ții mâna să nu cad si împreuna ne lovim.

 

Mai stai o zi si o secundă,o clipire sa n-amâni,

Când toate s-au dus,tu să rămai...             

More ...

O fi el?

Suflă vântul în spre buclele mele blonde,

Rămân lângă o staţie

Trecând cu florile-n mână.

Zăresc un zâmbet si-un chip plăpând

Si-o voce ce-mi răsună,

o fi el?

Dar mi-a rămas o speranţă acum

nu l-am recunoscut,

dar vocea aceea îmi părea cunoscută..

More ...

Mi-ai fost leac, dar mi-ai fost și rană

 

Te-am întâlnit ca pe-o poveste

Un vis curat de dor ce mă lovește

Atingerea ta caldă m-a făcut din nou să sper

Că viața mea are iarăși mister

Cu tine râdeam tare ca un copil

Totul părea ca un glob cristalizat fragil

În ochii tăi senini găseam alin

Iar în brațele tale mari un drum divin.

Mi-ai fost balsam pe buze greu

Și un foc aprins în gândul meu,

Dar focul dintre noi se stinse repede

Lăsând în spate doar nopțile secrete…

Am strâns puternic secundele în palme

Săruturi dulci si inimile noastre calme

Ai fost ca un vis, ai fost furtună,

Mi-ai fost și soare cald, și un noapte bună.

More ...

Pictură

De-ar fi ca gândurile mele

În plasa timpului să-ți prindă urmele,

Ți-ar mângâia visarea,

Ți-ar răsplăti răbdarea,

Te-ar săruta cu patos

Să uiți al vieții curs,

Ți-ar desena iubirea pe-o așchie de os

Să-ți amintească zilnic de al ei parcurs.

Și-așa, tăcută....visând la tine,

Pictez în minte ale noastre destine,

Privesc melancolică un ieri când te-am cunoscut

Și-un mâine de demult când m-am îndrăgostit.

More ...

Sec amor de noapte

După noaptea cea amară

Petrecută-n ulicioară

Îmi stateai în poală,

Timpul ziceai că-mi zboară.

 

Sus în teiul lui Nea Ghiță,

Oi țuca a tale buze,

Dulci ca dorurile-mi arse,

Mi-i aduce vr-o zeiță .

 

Gelos mai pot fi pe soare,

Ce ți atinge buzele-amare,

Nu mi doresc să știi că doare..

Acest joc de-a sta-n teroare.

 

Doar un lucru îmi doresc,

În al nostru loc secret,

Luna să ne cânte-n șoapte

Dulci armonii de noapte.

 

Când această va pleca,

Gelozia-mi va apărea.

Cum el poate să-ți atingă,

Buzele să ți le-ncingă?

 

Câteodată mă gândesc,

El n-are niciun defect?

De ce pe el îl poți iubi

Și pe mine m-ai părăsi?

 

Doar în codru mă cunoști,

Și mi-oferi un anumit rost.

Tu în viață mă ghidezi,

Chiar dacă n-avem aceleași idei.

 

Dar încă mă întreb,

Are el ceva complex?

Ceva mai bun ce eu nu am?

Sau e un motiv banal.

 

Doar prieteni nu vreu să fim

Ori doi porumbei zburlii,

Ori nimic,

Pe veci, doi seci.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍