Colțul fugar al ochilor mei

Mă mai supăr uneori pe tine,

cum se mai supără norii pe lume,

și, fără sa ne anunțe și să ne întrebe,

ne îmbracă în ploi mărunte.

Mă mai supăr uneori pe tine

de atâtea ori câte petale sunt

într-o grădină cu flori,

Și nu mă supăr niciodată o singură dată pe tine,

Ci de cel puțin trei, patru, cinci ori.

Mă supăr pe tine fără motiv,

pentru că, dacă n-aș face-o,

Mi-aș imagina la nesfârșit cum adormi în brațele mele

În timp ce îți miros părul pentru prima dată.

Și atunci inima mea n-ar mai avea loc

pentru așa multă iubire câtă am pentru tine,

Ar da pe dinafară

și mi-ar crește încă una,

Nu din nevoie, doar ca să te…

Iubească mai tare.

În ochii tăi ecouri de războaie dorm,

Iar pe obraji tăi curg râuri de durere

Ale celor ce te-au iubit în tăcere.

Soldați căzuți pe frontul muzei lor.

Căci ce e moartea dacă nu e demnă 

În scop, în fapt și în deplinătate.

O simplă a vieții nedorită parte,

Un ciclu îngropat în propria furtună.

Murind sub un albastru cer de sticlă 

În mângâierea soarelui de iarnă

O prea frumoasă iubire se sfarmă 

Purtând pe palme, fără viață, o clipă.

Prea e așa de albastru cerul,

prea ploaia e așa de udă,

prea îmi lipsești și mi se pare

distanța dintre noi prea absurdă.

Poate că nici nu te gândești la mine deloc

(probabil o faci, sunt doar dramatică),

prea aerul dimineților a învățat să te ascundă…

Vezi? Nici măcar nu ai observat că ți-am scris acum jumătate de secundă…

Prea îmi faci sistemul nervos să fie nervos

(de fapt cred că toate sistemele mele-s nervoase),

când îmi apari așa în minte iară și iară,

prea trebuie să mă prefac că nu te văd,

prea ești frumoasă din cale afară.

Încă o zi în care te iubesc în secret fără să știi ce simt,

(cred că ce simt e mai evident decât faptul că o piatră-i solidă)

dar oricum, ce dimineață revigorantă

să trăim în distanța asta stupidă 😩

Am dormit așa de mult

că, stând pe pernă cu fața șifonată,

am realizat că momentul potrivit e-o amăgire

și că, de fapt, nu vine niciodată.

Cred că și din cei care au murit

în așteptare de momente potrivite,

încă așteaptă nemișcați chiar și acum,

să se întâmple din morminte.

Dar sunt și alții curajoși,

de exemplu, să ne gândim la primăvară,

dacă ar aștepta momentul potrivit să înflorească primul copac,

ar fi în lume pe veci iarnă.

Sau dacă roadele din pământ,

ar aștepta momentul potrivit să iasă, oh Doamne,

am muri cu toții de foame.

De aceea cred că ar trebui să vorbim,

să nu mai așteptăm momentul potrivit care oricum nu vine,

pentru că dacă o mai lungim așa de mult,

o să mă omoare, într-un final, dorul de tine.

(și o să intru în categoria celor din strofa a doua)

Mă uitam în sus, ca în fiecare seară,

Te căutam în tăcerea de pe tavan,

Și atunci te-am văzut…

Ai apărut din întuneric.

Nu mă așteptam.

Era miezul nopții, ora dintre vis și realitate,

Când ochii se îndoiesc și de lumină

Așa că m-am frecat la ochi mai bine

Și tot acolo erai, pe tavan la mine.

Țeseai parcă un covor uriaș

Fire de pânză îți tot pică,

Nu știu ce ai putea să faci cu un așa covor imens

Când tu ești așa de mititică.

Te chinuiai să ții lumea laolaltă

Țeseai cu răbdare fire fragile

Unele cădeau, pe altele le scăpai la mine în inimă.

Covorul tău creștea tot mai mult,

Deși tu erai abia o idee,

Cel mai hărnicuț păianjen din toată calea lactee.

Eu cred ca voiai să prinzi în el

Toate muștele din lume,

Să nu mai scape niciuna.

Dacă aș fi fost una din ele

Nu m-aș fi pus cu tine

Păreai ca vrei să țeși

Până cuprinzi și luna.

La un moment dat ne-am privit

Două ființe treze

Când restul lumii dormea.

Te-am întrebat ce faci acolo sus

Dar întrebarea mea părea să te enerveze.

Și ai dispărut într-o clipă

Eu am rămas la pânza ta privind

Și am decis ca data viitoare

În ea să te prind.

Ți-am furat și muștele din ea

Să nu mai pleci pe lună

Înainte să-mi spui și să-ți spun

Noapte bună!

Dintre toate motivele de până acuma

acesta este cel mai studiat,

niște savanți nebuni care au mai studiat cu privirea înainte și luna

(eu)

au decis că studiul e gata de-a fi lansat.

Ei bine, studiul arată că acest cuvânt “imposibil”,

este un cuvânt compus care era posibil înainte să apară “im” pe post de anion,

deci nimic nu este imposibil, înainte să fie posibil, ca o conversație între noi…

(fără să exagerez cred că la strofa asta mi-am pierdut vreo câțiva neuroni).

Am nevoie să mă recuperez după atâta studiu intelectual,

am nevoie de o zi întreagă de pauză până creierul meu își revine,

într-un loc foarte scump…

(în brațe la tine)

Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.
Simt căldura privirii tale cum în mine pătrunde,
Gândurile-mi sunt în ceață, încurcate.

Inima îmi bate tare, vrea să iasă din piept,
Să strige către tine, să-ți spună ceva: te iubesc!
Vreau să simt sufletul tău aproape de-al meu,
Deși știu că nu e posibil, mă pierd într-un dor mereu.

Egoistă vreau să fiu, să te țin în brațe mereu,
Să ne pierdem într-o eternitate, doar noi doi, între noi.
Iubește-mă, dragul meu,
La asta râvnesc, asta-mi doresc eu.

Pe patul mut, cu ochiul trist,

Privesc spre cerul nevăzut,

În gânduri parcă mă despart

De tot ce-a fost și ce-am pierdut.

E liniște și-o pace rece,

Ce-nvăluie al nopții ceas,

Iar eu în taină-mi caut vreascuri,

Să aprind iarăși al vieții pas.

O lacrimă-n tăcere cade,

Pe chipu-mi palid, ostenit,

Și-n roșul hainelor se-așterne

Tot dorul meu ne-mplinit.

În ochiul stins se-ascund povești

Ce nimeni poate nu le știe,

Dar astă seară, în tăcere,

Îmi fac din ele poezie.

｡ ₊°༺ ☾༻°₊ ｡ 

Ți-a fost dor de mine

Așa cum cred eu despre tine?

Să te gândești şi răzgândești

Până nu poți să te mai liniștești?

Al inimii dor îl poți simți

Numai prin intersectarea a două priviri

Liniștea degeaba tace

Dacă ochii n-o pot face

Căci durerea inimii

Nu are leac sau soluții

Aşa cum ar avea prezența ta

Atunci când tu ești în preajma mea. 
｡ ₊°༺ ☾༻°₊ ｡

Buburuza cea micuță 

Are fustiță drăguță ,

Un maiou cu bulinele ...

Ochelari cu doua stele

Uite ca sosește vara,

A plecat și primăvara 

La bunica v-om pleca 

Cireșele v-om mânca....

Ca și ele au bulinele 

Înăuntru sâmburele 

Fix ca bulinele mele

Dar mai vreau și căpșunele...

(A.Turcan)

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

                    ......

       În casa lor mereu iubirea este,

        în casa lor mereu e liniște,

       și-ntelegere.

       Așa e în casa lor,

       liniște,bucurie.

      Ce mai poate să mai fie?

       oare?Dacă nu iubire

       liniște,respect?

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤