7  

Asemeni bradului în zile de An Nou

Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.

În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.

Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.

...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.


Category: Love poems

All author's poems: Daria poezii.online Asemeni bradului în zile de An Nou

Date of posting: 29 June 2016

Timp de citire: ~1 min.

Views: 3275

Log in and comment!

Other poems by the author

Cât aş vrea

Şi ca ploaia şi ca vântul şi ca lacrimi care cad,
Eu respir un aer rece, din mic colţul meu de iad.
Vă alung. Fugiţi departe, de durerea-mi vă feriţi,
Dar în inima mea tristă - cât aş vrea să nu fugiţi...

Cât aş vrea pe timp de noapte, cât e chinul un voinic,
Să stea lângă mine mama, povestind despre nimic.
Eu s-ascult, ca-n vremea ceea când eram copil zglobiu
Şi când mă zbăteam, ca zmeul, dorind toate să le ştiu.

Cât aş vrea de dimineaţă, când e soarele amar,
Să mă scol de vocea tatei ce să cheme iar şi iar;
Dintre gene aţipite, să-i văd chipul cald şi blând.
Doamne, pentru-aşa trăire aş da toate pe pamânt.

Cât aş vrea în miezul zilei să aud că-n uşă bate
Şi-ntristată de vre-o ştire - să mă bucur de un frate.
Să deschid. Să stăm de vorba cum nicicând nu mai făcum,
Căci mai mult ca niciodată, de folos îmi e - acum.

Cât aş vrea din departare iar scrisorile să vie 
Şi pe drumul către casă să alerg cu bucurie,
Sa-mi găsesc în prag părinţii cum stăteau odinioară
Şi să sting în mine dorul care arde ca o pară.

More ...

De la fiica pentru mama

Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.

Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.

De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.

De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.

De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.


De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.

De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.

De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.

Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,


Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.

Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.

...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.

More ...

Prietenia

În lumea asta plină de oameni minunați

Cu sufletul ne-alegem prietenii ca frați.

De-a noastră întâlnire sunt bucuros nespus 

Și pentru tine'acuma ridic paharul sus!

 

Azi e ziua ta , prietene iubit,

Îți doresc din suflet să fii fericit!

Să te știu o viață tânăr și voios,

La mulți ani amice, să fii sănătos!

 

Să nu ții supărare pe timpul trecător,

Suntem pe lumea asta scânteia unui dor

Și las să bată ceasuri, căci eu aș vrea să-ți spun:

Prietenu-i ca vinul - cu vremea, tot mai bun!

 

Eram copii năstrușnici și alergam vioi,

Acum ne prind nepoții ce-aleargă după noi.

Se schimbă toate-n lume și tu te vei schimba,

Dar să nu dai uitării prietenia mea!

More ...

Apus

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

More ...

Mama

Un strigăt către mine cu glas de-ntuneciune.
Un strigăt înspre mine și împotriva mea.
O voce ca năframă mă apără de lume,
Ma apăra de moarte cu rugăciunea sa.

O piatră către mine cu ură aruncată,
Să mă doboare sigur și pentru totdeauna.
Mai groaznic însă este, că nu e prima piatră,
Iar maine o sa cadă, mai iute, încă una.

Si totuși n-au să prindă pe trupul meu scântei.
Din umbră o lumină pe mine o să crească -
Lumina din privirea și mângâierea ei,
De- i greu să mă ajute, de-i rău să mă ferească.

More ...

M-am înrobit

În dorul greu m-am înrobit,
fidel slujesc iubirii
și nu-mi mai pasă dacă merg
pe drumul rătăcirii...
Te-am așteptat să faci un pas,
căci nu mă tem defel-
deschisă -i cartea -pentru tine,
dar ochii -pentru el!
Mi-ai dat o mână când cădeam
și strîns m-am agățat;
știam că vreau încă o zi
și să-l mai vad-odat...
Din trai făcut -am vin amar
și bând de nebunie
pe tine te- așteptam acasă,
dorind ca -el- să vie.
Cu grija ta m-ai căutat
și atît m-ai regăsit;
pe tine-atent te-am respectat
pe dânsu - l-am iubit!
Zgârcită sunt când mă gândesc,
că șapte vieți dac-aș avea,
pe toate le-aș trăi - cu el,
nici una ție nu ți-aș da.
Tu bate- mă, cu trei păduri,
și leagă -mă, de toate;
Eu l-am iubit numai pe el
pe tine - nu se poate!

More ...

Poems in the same category

Fetița curajoasă

   Fetița dintr-un sat de munte 

Cu ochii verzi și părul bucle,

Avea căsuța undeva în vale 

Pe unde curge o gârlă mai agale.

Când ploua tare venea învolburată 

Și mai mușca din mal câte-o bucată 

Privea mereu îngrijorată 

Și se ruga ca ploaia, să se oprească îndată.

    Vara mergea cu vite la păscut 

Pe locuri cu iarbă grasă, numai de ea știut.
 
Pe izlaz și prin pădure 

Culegând la fragi și mure 

Le înșira apoi pe rând 

Le purta cu drag la gât.

Prin iarbă desculță alerga,

De nimic nu se temea;

Nici de pădurea cea deasă 

Nici de jivine,care în cale puteau să-i iasă.

   Când începea o ploaie zgomotoasă 

Pleca ușor cu vitele spre casă.

Era ploaie de vară, cu fulgere și apă multă 

Și nu avea unde să se ascundă 

Apa curgea din rochia ce se lipise de al ei trupșor 

Iar ea mergea înainte, îndemnând vitele de zor 

Știa că trebuie ca să ajungă acasă,

Să bage vitele în grajd iar ea , să se usuce și să stea la masă.

 

More ...

Suflet sui-generis

Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.

 

More ...

Sâmbăta

Poate-o fi sâmbătă, o zi ca oricare,
dar tu ți-ai croit din gândul meu o fugă la Marea Neagră,
unde valurile-mi șoptesc numele tău
pe fiecare plajă, pe fiecare stâncă.

Te-ai cuibărit ca un ecou stingher, pe-o plajă uitată de zei,
sub pleoapa soarelui ce-mi pictează chipul tău –
ești cea mai frumoasă întâmplare,
și-n albastrul ochilor mei
îți port pașii goi, pe nisipul fierbinte al sufletului meu.

Și poate că sâmbăta s-a topit în noi,
la umbra unui dor fără hotar,
în valuri ce sfâșie, ostenite, țărmul
și-n spuma ce se preface în rugă.
Căci eu am naufragiat prin inima ta,
iar tu ești marea ce-mi sapă abisul gândului neîncetat –
o mare nestăvilită,
fără de sfârșit…
Și mă las purtat așa de valul dorului tău
și te cuprind,
fără busolă,
fără teamă,
sub bolta unui sentiment ce îmi risipește
toate punctele cardinale.

Și poate că nu mai e sâmbătă, nici ieri, nici mâine –
doar noi, două naufragii ce se caută
pe harta unui vis sfărâmat de atâtea valuri.

Rămâi tu, ca un cântec în larg,
și vino iar, din zare,
să-mi fii țărm,
când marea din mine
se frânge.

More ...

"Ja, einmal ich träumte" în daneză

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

 

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

 

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

 

Ja, engang drømte

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver

Men jeg håber, at jeg en dag bare ses

ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,

samme vej vil blive taget.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Jeg tror ikke på drømme, uanset hvor meget jeg prøver

Men jeg håber, at jeg en dag bare ses

ved den lilla solopgang, når vi mødes igen,

samme vej vil blive taget.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

Jeg har aldrig følt mig så heldig som aldrig før i mit liv,

fordi du for første gang smiler tilbage.

 

Ja, engang drømte jeg om en solstråle,

hvor vi mødtes, et sted i rummet.

 

Drømmen slutter, solen sank i havet

og da jeg vågnede, fandt jeg dig ikke mere.

More ...

Refrenul iubirii

 

Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,

Dar nu-i,te asigur...

Refrenul ești doar tu!

Fară tine iubirea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii,

Când ceasul amorului își pierde rostul lui?

Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,

Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,

Fară tine dragostea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,

Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă

Dacă te iubescul dispare odată cu tine!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

More ...

Floarea din vârf de stâncă

Nu se-nclină oricărei raze,

Nu se supune niciunui vânt,

Crește departe, fără pază,

Nu-și lasă rădăcina-n rând.

 

Pe stânci albastre, printre ceață,

Acolo-i leagănul dintâi,

Puțini ajung, puțini o-nvață,

Puțini o smulg din al ei cui.

 

Dar eu, cu mâini temătoare,

M-am apropiat încet, tăcut,

Să nu-i strivesc a ei suflare,

Să n-o rănesc cu dor durut.

 

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,

Că-n palme mi s-ar veșteji,

Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,

S-ar mistui, s-ar risipi.

 

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,

Am înțeles ce nu știam:

Nu-i floarea mea, doar mă adună,

Și-o port în suflet... nu în ram.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍