Un alt te iubesc

Iubito ,schimbul trei

Sau schimbul de noapte

Îți aduce ale iubirii mele șoapte,

Nu ești singură,crede..

Ești cuprinsă în ale mele brațe

Când somnul te prinde,

Gândește o clipă

Sau două sau trei de vrei

Eu voi fi acolo ca o briză

Te voi ține de mână

Iubindu-te mereu...

Știi bine, noi nu facem promisiuni deșarte,

Dumnezeu ne cunoaște

Ne-ascultă,vezi și tu,văd și eu

Minunea iubirii noastre vorbește...

Mi-ai spus că mă iubești,ieri

Patru februarie,ce zi,ce vorbe frumoase..

Și tu acum ești în schimbul de noapte,

Pășind liberă frumoasă ca o sirenă ieșită din mare,

Eu ținându-te a mea prizonieră,

Mut,la mine în vise în gand,în brațe..

Într-un continuu sărut!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu sună mincinos deloc,

Minciunile n-au loc într-o iubire,

Poți crede ce îți place ție,

Eu știu ce inima-mi șoptește...

Că te iubesc mai mult ca ieri

Și mai puțin ca mâine,

Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,

Cel care te iubește fără formă

Și pune dragostea în conținut,

Dar îți cerșește zilnic a ta iubire

Dorindu-te cu el în infinit!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito nu-i nimeni în lume,

Să mă privească așa,

Căci tu n-ai ochi ci ai doi licurici ce risipesc scântei,

Ce strălucesc ori ziua ori noaptea,

Nu contează,

Dar și valsează-n zborul lor stingher,

Și risipesc povești de dragoste dar și amor târziu...

Iubito eu vreau să te sărut fără oprire,

Dar nu vreau să te-ating deloc

Îți fur doar licăririle ce blând Îți pleacă,

Și inima sărmana îmi străpung!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubita mea fără egal,

Degeaba-ncerci să mă alungi,

Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine

Ce se lipește infinit de tine...

Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,

Ca mai apoi să tot revină iarăși,

Aceleași frunze colorate dar și moi,

Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,

Iubita mea nu încerca să fugi de mine

Mă voi întoarce iar si iar la tine,

Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt

Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,

Că este neagră și are coasă,

Că n-are chip și-i tare fioroasă,

Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!

Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!

Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii

Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...

Mi-ai spus cum o iubire mare

Se sechestrează.....

Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...

Căci eu adusul-am în pomenire

Ei bine cum?

Să afle fiecare!

Noi doi iubito știm...

Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,

Sau să n-o lași să zboare...

Voi însă cititorii,

Citiți titlul la poezie,fiecare!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubește-mă acum!

Mâine nu exisă,

Ieri este mort,ce ne pasă!

Dansează pe luciul de apă și cântă,

Bea elixirul fericirii,valsează,

Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!

Nimic nu există în afara clipei de-acum,

Iubirea trăiește aici,privește-o!

Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!

Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!

Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,

Exiști doar tu și iubirea ce tună,

Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,

Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,

Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!

Tu esti acel acum și aici,

Cu părul ce-i flacără vie!

Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,

Clipa aceasta e infinită,

Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,

Ne vorbește povești minunate,

Ce contează de-s minciuni gogonate,

Acum e timpul iubirilor toate!

Să ne iubim doar privindu-ne,

Eu pe tine, tu pe mine,

Neplictisindu-ne vreodată!

Amorul nu știe să moară de fel,

Precum gurile rele ne spun!

Acum este viața, acum este clipa,

Acum este regele ce stă deasupra a toate,

Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,

Viața și moartea și strălucirea!

Acum este ziua sau noaptea,

Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,

E timpul lui Acum personajul de basm născocit,

Iubirea-i tot ce contează,

Făra ea totu-i sărac, pustiit!

(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)

Iubirea adevărată trăiește doar în amintiri de odinioară,

Colorate în nuanțe de trandafiri și ciocolată amară,

Într-un sărut rece, scurt și trecător ca o ploaie de vară,

Și-n pragul unei zile ușor speciale, fără să doară iară.

Totuși vreau să cred că trăiește prin mine,

Și că iarna nu mă îngheață curgând prin vene,

Lăsându-mi sufletul rece, iar tăcerea tot cerne,

Făcând lacrima să nu mai curgă, nici blesteme.

Dar nu pot decât să las emoțiile să ofilească-n toamnă,

Uscându-se precum urletele lupilor la sărmana lună,

În timp ce muribundă încearcă să nu mai apună,

Odată cu iubirea mea, acum neavând cui să se expună.

Și totuși nu înțeleg de ce îmi mai doresc o primăvară,

Un anotimp în care sufletul meu să nu mai moară,

Iar culorile trandafirilor în sentimente să-mi reapară,

Simțind totul de parcă nu cunosc și-ar fi prima oară.

I. Tu mă accepți 

Multe între noi rămân

Eu merg înspre tine

Mai sus de pământ

II. Până la stele am ajuns 

Acum ce putem face?

Poate să fie între noi spus

Un tratat de pace

III. O iubire țipă 

De când te-am zărit 

Și din clipa 

In care te-am atins 

IV. Un sentiment ciudat 

Sumbru și amestecat

Poate pari mirat 

Dar eu te-am înconjurat 

V. De iubire te-am cuprins 

Și de aici nu mai scapi 

În brațele mele nedesprins 

Tu de asta nu străbați 

VI. Ca o stea ai apărut

De unde anume 

Din lumea de demult

Cu un șir de volume 

VII. Multe minuni ai adus 

Și bogății sufletești

Ceea ce e puțin spus

Căci nu le mai sfârșești

VIII. Apar și apar 

Nu se mai sfârșesc

Acum nu mai doare iar

Când mă gândesc

IX. Eu te am pe tine

O comoară de neschimbat

Tu mă ai pe mine

Un suflet întruchipat

X. Încă nu ne cunoaștem

Dar deja ceva simt

Putem recunoaște

Că nu am ce sa mint 

XI. Se aude in depărtare

Un viitor aproape

Cu multă mirare

Și închise pleoape

XII. Pe un covor de fericire 

Și multă iubire 

Vom sta ambii fara nemurire 

Cu mare gingășie

XIII. Nu, gândul meu 

Nu se termina aici

Să știi că mereu

Te voi ține să nu pici

XIV. În prada trădării

Voi fi aici lângă tine 

În cazul durerii

Să te pot susține

XV. În brațe te voi păstra

Suflet și tablou îmi vei sta

Căci știu că o să poți imita

Sentimentele care le pot avea

XVI.De tine nu o sa mă plictisesc

Din contră, o sa mă veselesc 

Lângă tine o să zâmbesc

Și o să te iubesc

XVII. Până la sfârșitul vieții

Ne vom ține de mână

Cu fericire copii 

O să-i iubim in fiecare săptămână

XVIII. O familie fericită vom avea 

Și viitorul luminat ni se va arăta 

Mereu ni se va părea

Că nu ne-om mai vedea 

XIX. Dar zi de zi 

Noapte de noapte

Pupici și îmbrățișări mii

Vom avea parte 

XX. Aș putea scrie 

Mult și bine din gândit

Dar ce se știe

Este că te iubesc la infinit 

Autor: Anonima S

    Vorbeam, deunăzi, așa, în treacăt,
    Visând cu ochii larg deschiși,
    La soare, cer și-al verii freamăt,
    La briza lacului îmbrățișat de iriși...
    
    Sorbeam încet aroma ceaiului din cană,
    În liniștea de templu a odăii mele,
    Uitând de truda zilelor de toamnă,
    Și strălucirea prafului de stele...
    
    Te-am respirat cu teamă că se vede, 
    Fiindu-mi dor de trupul tău păgân,
    De-aroma ta de iarbă crudă, verde,
    Scăldată-n floare de salcâm...
    
    Eu, melancolic, focul ascultam,
    În fața șemineului din piatră,
    Uitând rugina frunzelor pe ram,
    Și veșnicia focului din vatră...
    
    Tu, m-ai pierdut în serile plăcute,
    Și-n jocul de lumină și-ntuneric,
    Ne-am regăsit în umbrele tăcute,
    Ce se-mpleteau pe pielea ta frenetic...
    
    Și tot așa, ademeniți cu-arome de serai,
    Trecut-am iarna cea cumplit de lungă,
    Acum e timpul florilor de mai,
    Și a nopților în care mierla cântă...

Eu sunt ca tine-acum:
Tăiat din umbra ta,
În geană de lumină.

Un flutur ce-și aplaudă
Frenetic, în culori, 
Mimosa din grădină.

Tu ești ca mine-acum:
Un nor lipsit de griji, 
Plutind pe-o mare-albastră. 

O stea lucind timid
În cupa lunii albe, 
Ce-mi bate la fereastră. 

IUBIREA ,o  piatră prețioasă cu fiecare sărutare , cu fiecare îmbrățișare este mai frumoasă, este  mai armonioasă…

Pe frontispiciul lăcașului ei am citi jurăminte din cuvinte dăruite și cuvinte rămase în  stoc:  empatie, dragoste veșnică, fericire, luna de pe cer… Ce mirific loc!

În timp am deslușit , greu lizibil, că  printre toate mai sunt și lacrimi  dulci-amare care , uneori picură câte o melancolie…

IUBIREA e  floarea ce înflorește în  grădina celui ce o sădește și din inimă nu-i alungată.

IUBIRE , am vrut
Numele  tău să-l scriu
În sărutul ce l-am dat
Pe o petală de crin
Dar, trandafirul cu rouă parfumat
Într-un  rubin s-a transformat  
Și scrisul s-a pierdut în timp
Într-un  efemer  anotimp   …. 
  

Am vrut  IUBIRE
Numele să ți-l sculptez 
 În marmură chiar și-n granit
Dar, regret că nu am reușit
 Prea dură era piatra 
Și dalta  nu era  pregătită
S- atingă piatră neșlefuită,
Piatră rece și  înăsprită…

Resemnată, am lăsat  
Granitul și dalta
 Alături de un  diamant 
Privindu-l părea un  pedant
Cu multe fațete șlefuite
Dar, printre ele nu am găsit
 Sclipirea care să  te-nalțe    
IUBIRE , până la zenit 

Poate-i târziu…
Sau, prea devreme…
IUBIREA  n-a  mai așteptat
Singură s-a incrustat 
Pe rubinul dintr-o inimă anonimă …
Păstrând IUBIREA drept talisman, uneori dorul îmi dă zborul să mă întorc la locul din sufletul meu unde IUBIREA ,ctitorește dragostea.

O privire este între noi, 

lasă-mi-te orbește,

O pereche de buze între noi, 

lasă-le sărutate,

Un parfum trandafiriu între noi, 

în carne să mi-l imprimi,

Un trup plăpând între noi, 

lasă-ți-l mângăiat,

O lume tristă între noi, 

lasă-te-nveselită,

Un boboc de trandafir între noi, 

lasă-l să-nflorească,

O viață lungă doar noi doi, 

las-o ca să treacă,

O clipă nesfârșită de amor 

s-avem amândoi, 

o clipă și să mor,

Adunat un suflet noi doi împărțim, 

al tău e tot, sunt doar străin 

ce trec o clipă în viața ta 

ce este între noi.